Puncte de vedere vot în Elveția

Published on aprilie 14th, 2013 | by Adrian-Paul Iliescu

4

Schimbați politicienii până când ei îşi vor schimba politicile!

«Dacă alegătorul este nemulţumit, „el va schimba politicienii până când aceştia  îşi vor schimba politicile”» spune Charles M. Blow

Avem un obstacol mental pe care nu știm, de obicei, cum să îl depășim. Spune cuiva, în România: ‚cutare bancă se comportă sub orice critică, tratându-şi clienţii ca pe nişte vaci de muls’, şi ţi se va replica imediat: ‚dar e vreuna care să se poarte altfel?’ În perioadele electorale, la orice critică adusă guvernanţilor aflaţi la sfârşit de mandat, ţi se va răspunde cu întrebarea: ‚dar parcă ceilalţi sunt mai buni?’

Dacă aceste întrebări retorice ar fi menite doar să îţi amintească faptele şi să te ferească de maniheism (de credinţa naivă că ar exista bănci constant ‚bune’ şi bănci permanent ‚rele’, sau politicieni imaculaţi şi politicieni complet răi), ele n-ar fi nelalocul lor. Tragedia este că ele justifică pasivitatea şi renunţarea: la ce bun să îţi mai transferi ‚banking-ul’ în altă parte? Oricum, toate băncile îşi exploatează clienţii. La ce bun să mai mergi la vot, pentru a protesta contra guvernării? Nici o schimbare de echipă guvernamentală nu va aduce vreun progres. Toate şi toţi sunt o apă şi un pământ.

Avem un blocaj mental. Cauza lui: maniheismul nostru spontan, primitiv, tendința exagerată și ridicolă de a judeca doar în termenii de “cei buni” și “cei răi”. Tocmai pentru că așteptăm prea mult (îi așteptăm pe “cei buni”) și nimic altceva nu ne mulțumește, renunțăm la orice gest util. Atitudinea adolescentei aiurite care nu visează decât la un partener ideal – în absența bărbatului perfect, derută totală: nu știe ce ar mai avea de făcut. “Popor vegetal”? De fapt, popor adolescentin, imatur emoțional.

Sentimentul că nu e nimic de făcut, pentru că “toți sunt o apă și un pământ”, constituie o eroare capitală a mentalităţii autohtone. Nu este o eroare de fapt, sau o informaţie greşită; este o eroare de gândire morală, de interpretare a faptelor, de atitudine. Sigur că băncile sunt cum sunt, iar politicienii au năravuri caracteristice. Dar morala fabulei nu este cea subînţeleasă la noi; morala fabulei e alta.

Nu este adevărat că incalificabila conduită a instituţiilor sau partidelor justifică pasivitatea. Dimpotrivă, tocmai renunţarea de a mai acţiona, postura inertă, fatalismul alimentează proasta comportare a băncilor, a companiilor sau a politicienilor. ‚Bun’ – se va replica – ‚dar dacă nu există unii buni şi unii răi, ce e de făcut?’ La ce bun exerciţiul schimbării, dacă el revine la o simplă alternanţă a grupurilor de pradă? Întrebarea ne paralizează.

Și totuși, răspunsul e foarte simplu. Orice bancă, deîndată ce se comportă inadecvat, trebuie părăsită. Nu pentru că ar exista alta, ireproşabilă; ci pentru că proasta conduită trebuie sancţionată. Banca trebuie să afle că măgăriile o costă. Sigur că şi cetăţeanul are de plătit pentru efortul de a-şi modifica ‚banking-ul’; are banca grijă să te facă să plăteşti prostul gust de a o părăsi. Dar a refuza aceste costuri personale înseamnă a-ţi asuma captivitatea, oprimarea şi, pe termen lung, suferinţele  asociate ei. Dacă nu eşti dispus să declari ‚vreau să fiu sclavul unei bănci’, trebuie să schimbi banca până când toate băncile îşi vor schimba politicile faţă de tine. Pentru a scăpa de oprimare, trebuie să protestezi şi, prin protest, să educi sistemul bancar (după cum, desigur, trebuie educat şi sistemul de producţie sau de comerţ).  

La fel cu politicienii. Nu mergem la vot pentru că am fi descoperit eroi imaculaţi şi vrem să-i aducem la putere. Ci pentru că am văzut cum au guvernat cei dinainte şi nu ne place. Politicianul, ca şi bancherul, sau producătorul, sau comerciantul, trebuie să vadă că măgăriile îl costă. A merge la vot, în loc de a merge la iarbă verde în duminica alegerilor, implică de asemenea costuri; dar sunt costurile inerente dorinţei de libertate şi demnitate. A refuza să le achiţi înseamnă a recunoaşte că te-ai resemnat să fii batjocorit. Aşadar, dacă votul de susţinere este facultativ (şi nu totdeauna posibil), votul de protest este obligatoriu din punct de vedere moral.

Modelul este simplu: nu ai dreptul să fii obosit de încercările făcute pentru a te elibera; omul trebuie să fie un alegător neobosit. Cum spunea Charles M. Blow, într-un articol din The New York Times, dacă alegătorul este nemulţumit, ˮel va schimba politicienii până când aceştia îşi vor schimba politicile“.

Nu e o soluţie comodă. Dar e singura soluţie. Căci fatalismul nu este una.

Fatalismul poate părea o soluţie eficientă (strict economic) pe termen scurt, deoarece elimină nişte costuri imediate care nu sunt neapărat asociate şi cu beneficii (cetăţeanul care este doar ‚econom’ poate fi mulţumit de o atare reducere de costuri). Dar nici măcar economic el nu are efecte bune durabile. Dimpotrivă, consecinţele sunt dezastruoase pe termen lung, deoarece fatalismul consfinţeşte captivitatea definitivă, totdeauna nerentabilă. Raţionalitatea economică pe termen scurt (implicând doar reduceri imediate de costuri) subminează raţionalitatea economică de perspectivă şi de amploare. Altfel spus, economisirea de costuri prilejuită de renunţarea la protest este expresia unei raţionalităţi meschine, de sclav, care se mulţumeşte cu resturile aruncate de la masa Stăpânilor, ştiind că încercarea de a se aşeza şi el la ospăţ, ca deplin comesean, ar cere eforturi, cheltuieli de energie, mai mari. Asta înseamnă însă că nu va mai scăpa niciodată din camera slugilor. Se spune (prea) frecvent că românii sunt idioţi; nu e deloc adevărat. Sunt, pur şi simplu, obişnuiţi să locuiască în camera slugilor. Şi prea obosiţi ca să mai încerce să iasă de acolo. Deficienţa nu e de ordin intelectual, ci de ordin moral.

 

Tags: , , ,


About the Author



4 Responses to Schimbați politicienii până când ei îşi vor schimba politicile!

  1. cosmin vaduva says:

    De acord cu ideea ca fatalismul, asa cum il descrieti, nu este o solutie, e o fundatura.
    Nu mi-e clar insa de ce nu este SI o deficienta intelectuala, nu doar morala.
    Unui fatalist inteligent care citeste textul dvs. ar putea fi convins de argumentele oferite in sensul ca fatalismul este gresit. Subliniez ‘convins de argumentele’ textului! Cu alte cuvinte, ceea ce nu stia/nu intelesese inainte sa citeasca textul intelege/stie dupa ce l-a citit. Dar nu reprezinta asta remedierea (si) a unei deficiente intelectuale?

    • Adrian-Paul Iliescu says:

      Ceea ce textul voia sa scoata in evidenta este ca imaginea deseori cultivata – mase indobitocite, prostie etc. – nu este corecta: deficienta e morala, nu intelectuala. Asta nu exclude, desigur, si deficiente intelectuale, dar respinge imaginea uzuala.

  2. Pingback: Politicienii trebuie schimbati pana cand apar candidati morali, de buna credinta. Despre banci, vot, alegeri si moralitatea romanilor. Romanii accepta sa fie sclavi (pol123) | CE-I CU NOI?

  3. Pingback: Politicienii trebuie schimbati pana cand apar candidati morali, de buna credinta. Despre banci, vot, alegeri si moralitatea romanilor. Romanii accepta sa fie sclavi (pol123) | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top ↑