Puncte de vedere

Published on mai 10th, 2014 | by Alexandru Mamina

1

„Civilizaţia” globalistă şi pluralismul identitar

„Se întâmplă deci că afghanii omorâţi de sovietici apar ca victime ale agresiunii, pe când afghanii omorâţi de occidentali sunt terorişti islamici care-şi merită soarta”

Într-o declaraţie recentă referitoare la posibilul referendum separatist din estul Ucrainei, secretarul de stat american, John Kerry, a precizat că nici o ţară civilizată nu va recunoaşte această consultare. Alegere conştientă sau act ratat, utilizarea atributului civilizată nu este mai puţin relevantă pentru fondul de reprezentări al politicii externe americane. Cum se spune în popor, gura păcătosului adevăr grăieşte…

Dacă John Kerry ar fi spus „nici o ţară occidentală” sau „nici o ţară democratică”, nu ar fi existat probleme. În prima variantă ar fi fost vorba despre o identificare geopolitică subsumând Alianţa nord-atlantică, iar în a doua variantă despre o contextualizare politico-ideologică, prin care Occidentul inspirat de liberalism s-ar fi opus în imaginarul mediatic autoritarismului putinian. Doar că secretarul de stat a vorbit despre civilizaţie în sine, ca şi cum civilizaţia, în antiteză cu barbaria, ar fi apanajul exclusiv al Occidentului. De aici reiese că administraţia democrată a început să-şi asume reprezentările şi formulările moralist-maniheiste ale mediilor conservatoare – elitiste, bigote şi militariste. Până acum preşedintele Barack Obama a rezistat încercărilor de a implica Statele Unite, alături de Israel, într-o intervenţie contra Iranului, iar în criza siriană a acceptat finalmente, la iniţiativa Rusiei, o soluţie negociată. Dacă se repliază însă pe o poziţie etico-maximalistă, riscă să devină prizonierul propriilor producători de armament.

Sub aspect ideologic, distincţia subînţeleasă între civilizaţie (euroatlantică) şi barbarie (ruso-asiatică) traduce universul mental colonialist, corelativ dihotomiei buni-răi, atât de clamată sub conducerile republicane. Antirusismul se inserează astfel într-un context atitudinal mai amplu, care asociază expansionismul occidental cu progresul „substanţei” umane în general. Prin urmare, în eventualitatea unei rezistenţe regretabile din partea „barbarilor”, Omul Alb Cu Gânduri De Pace se găseşte în postura de a-i educa în sensul progresului prin intermediul tehnicii de luptă avansate, cam inconfortabilă dar eficace. Odată echivalat drept unicul exponent al Binelui generic, Vestul apare exonerat de orice responsabilitate, în timp ce adversarii decad din condiţia de oameni şi se transformă în bestii, precum sârbii în anii 1990. Se întâmplă deci că afghanii omorâţi de sovietici apar ca victime ale agresiunii, pe când afghanii omorâţi de occidentali sunt terorişti islamici care-şi merită soarta.

Aceste lucruri se afirmau deschis cu o sută de ani în urmă, când Conferinţa de pace de la Paris, de pildă, consacra normativ colonialismul prin aşa-numitele teritorii sub mandat. Astăzi politicienii sunt mai gingaşi, mai prevenitori, ca să nu spunem ipocriţi, mai ales că pe plan intern „corectitudinea politică” îi obligă să respecte comunitarismul sub numele de multiculturalism. Ei recurg aşadar la retorica promovării drepturilor omului şi a democraţiei la nivel planetar, încălcând pe această cale prima condiţie a democraţiei, şi anume acordul populaţiei cu privire la regimul politic sub care trăieşte. Se eludează faptul că multe societăţi nu valorizează individul şi guvernarea reprezentativă care-i consacră instituţional voinţa. După cum comunitarismul constituie o manifestare invazivă a extraeuropenilor în interiorul civilizaţiei occidentale, universalismul liberal-democratic încalcă dreptul altor civilizaţii de a trăi conform normelor şi aşteptărilor proprii.

Acum adversarul Vestului nu mai este vreo putere extraeuropeană de mâna a doua sau a treia, ca Irak sau Libia, ci Rusia lui Vladimir Putin, care şi-a regăsit forţa şi cu precădere sentimentul gloriei imperiale. Este o ţară având o armată comparabilă cu armata americană, cu un sistem de înţelegeri ce-i asigură spatele până în China şi India, dar mai mult decât orice este o putere europeană, indiferent câţi mongoloizi s-ar afla pe teritoriul său. Aceasta înseamnă că şi-a însuşit repertoriul teoretic al Vestului, care se vede confruntat pe propriul teren ideologic.

Recursului globalist la „civilizaţie” şi la „dreptul de ingerinţă”, Rusia îi contrapune două principii de factură pur occidentală: echilibrul negociat al puterilor şi pluralismul identităţilor naţionale, adică multipolarismul menţionat de către Aleksandr Dughin. Al doilea principiu este de fapt cel mai important, întrucât în afara pluralismului echilibrul îşi pierde raţiunea funcţională şi negocierea se transformă în obligativitatea acceptării. Aşa se face că acţiunea internaţională a lui Vladimir Putin îmbină concepţia diplomatică a lui Henry Kissinger cu vocaţia suveranistă a gaullismului. În condiţiile în care statul naţional reprezintă structura optimă a funcţionării democratice, iar negocierea între identităţi naţionale cu acelaşi drept la existenţă specifică asigură legalitatea mai mult decât bombardamentele, politica actuală a Occidentului ajunge să fie delegitimată în însăşi nucleul ei doctrinar.

Desigur că pot să apară situaţii limită în care intervenţiile militare externe să fie necesare, cum s-a întâmplat în Cambodgia împotriva khmerilor roşii. Desigur că orice stat de o anumită importanţă, inclusiv Rusia, înregistrează înclinaţii expansioniste. Dacă aceasta ar fi fost singura mare putere mondială, probabil că ar fi procedat la fel ca Statele Unite în ultimele decenii, ignorând discreţionar Organizaţia Naţiunilor Unite. Tocmai de aceea o lume cu mai multe puteri aproximativ egale, obligate să recurgă la tratative pe terenul comun şi rezonabil al dreptului, este preferabilă supremaţiei absolute a uneia singure. Nu ar fi o lume neapărat mai bună, însă e posibil să fie mai stabilă.

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,


About the Author

Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.



One Response to „Civilizaţia” globalistă şi pluralismul identitar

  1. Bravo Domnule Mamina… text foarte bun si extrem de realist….

Back to Top ↑