Puncte de vedere

Published on iunie 1st, 2014 | by Alexandru Mamina

0

Denis Puşilin, Valeri Bolotov şi Pallas Athena

[Imaginea de mai sus: www.stockfreeimages.com]

Din punctul de vedere al dreptului şi al acţiunii în sfera puterii, evoluţiile din Ucraina depăşesc semnificativ planul cotidian; ele angajează un set întreg de reprezentări juridico-politice, care trimit la chestiunea fundamentală a exerciţiului suveranităţii. Mai precis, ne pun în faţa relaţiei eficiente dintre principii şi practică: cine defineşte dreptul şi cum îl consacră instituţional. Există un drept etern, imprescriptibil, care trasează limitele deciziei legitime a legiuitorului, sau dreptul nu este altceva decât ceea ce afirma Thrasymachos în Republica, adică folosul celui mai tare? Există principii apriorice care se cer confirmate legislativ în orice împrejurare, sau precizarea legalităţii este finalmente atributul pozitiv al conducătorului, singurul care are – cum arăta Carl Schmitt – capacitatea de a stabili starea de excepţie? Prevalează aşadar categoria abstractă a dreptăţii, sau argumentul puterii concrete?

Normativismul pur susţine supremaţia a ceea ce este just, sau cum se mai spune – forţa dreptului împotriva dreptului forţei. La limită, aşa stau lucrurile. Există într-adevăr un element spiritual ireductibil în condiţia umană, fie că-l numim chipul lui Dumnezeu, lege morală sau drept individual, care nu poate fi prejudiciat fără a cădea în inumanitate. Din acest motiv, oricât de represiv ar fi un regim, niciodată nu va accepta că este discreţionar; va căuta întotdeauna să acorde politica lui cu ideea de legalitate, iar legalitatea cu o viziune oarecare asupra binelui personal şi colectiv ca sursă a dreptului. Tot din acest motiv, anumite acte extreme, ca de pildă masacrarea propriilor cetăţeni neînarmaţi, sunt universal inacceptabile, ies de sub incidenţa prerogativei legitime a suveranului şi devin ceea ce se cheamă crime împotriva umanităţii (concept adeseori falsificat în practică, ce corespunde totuşi unei determinări esenţiale a genului).

Numai că, la o privire mai atentă, se observă că dreptatea inerentă pe care o presupune activă normativismul este realizabilă în contexte de putere specifice, cu instrumente foarte concrete, mai ales când principiile respective intră în conflict cu alte principii, o legitimitate cu altă legitimitate. Astfel, revoluţionarii francezi au proclamat drepturile omului şi cetăţeanului, dar le-au impus instituţional cu sprijinul Gărzii naţionale şi al unităţilor de voluntari de pe front, şi după ce transferul de proprietate funciară a dotat principiile cu forţa de convingere a intereselor. Civismul, laicitatea au devenit repere ale spaţiului comunitar prin intermediul angrenajului birocratic şi al şcolii publice. Biserica însăşi a gestionat împlinirea vocaţiei spirituale nu doar prin predici şi exemplul personal, ci integrându-se unui sistem de influenţă politică şi economică, fie în varianta feudală occidentală, fie în varianta bizantină a relaţiei simfonice cu statul.

După episodul concludent din Crimeea, o situaţie analoagă se întâlneşte astăzi în aşa-numitele republici populare Doneţk şi Lugansk. În Crimeea s-a desfăşurat un referendum privind alipirea la Rusia, însă aplicarea voinţei populare a depins de apariţia pe teren a persoanelor cu „uniformele de la magazin”. În Doneţk şi Lugansk, unde Rusia nu este prezentă cu trupe, organizarea militară este cu atât mai importantă. Oricât ar invoca Denis Puşilin şi Valeri Bolotov dreptul la autodeterminare, indiferent ce consultări plebiscitare ar convoca, fără unităţile de autoapărare nu ar avea nici o şansă de negociere măcar. Dacă i se oferă ocazia, armata ucraineană trage şi în manifestanţii paşnici, cum s-a întâmplat la Mariupol pe 9 mai.

Contează mai puţin dacă separatiştii sunt luptători pentru libertate ori oameni răi care se opun „destinului european” al Ucrainei. Contează că au înţeles regula jocului: ca să-ţi promovezi dreptul, trebuie să fii în stare să o faci, altfel rişti să mori cu dreptatea în braţe. În definitiv la fel au procedat şi cei de pe Maidan contra lui Viktor Ianukovici, atunci când au înarmat populaţia pentru a surclasa forţele de ordine. Factorul normativ, şi anume împrejurarea că acesta era preşedintele ales, a devenit irelevant în faţa contingenţei foarte contondente.

Pentru zilele noastre lecţia are valoare generală. Împotriva agresiunii sistemice a capitalismului financiar, drepturile politice şi economice sunt garantate în mai mare măsură numai de mobilizarea populară în partide şi sindicate, ca structuri eficiente în confruntarea cu oligarhia. Se prea poate ca statul de drept democratic să traducă un principiu corect, în speţă reprezentarea subiectivităţii, dar în absenţa mobilizării şi a controlului public se goleşte de conţinutul substanţial. Recursul individual la justiţie rămâne insuficient, întrucât justiţia nu constituie o entitate ideală deasupra societăţii, ci un cadru de întâlnire a intereselor contradictorii, gestionat de oameni imperfecţi, pasibili de eroare sau chiar de rea intenţie.

Mobilizarea populară nu înseamnă deîndată violenţă, lupte de stradă, război civil. Înseamnă însă plasarea pe o poziţie de forţă, dobândirea mijloacelor necesare pentru a decide în materie juridică, sau cel puţin pentru a-l obliga pe adversar la concesii. Remarcăm, în context, cum după ce a interzis folosirea altor limbi decât ucraineana, puterea actuală de la Kiev este gata să accepte un statut special în cazul limbii ruse în partea de răsărit a ţării.

Este un punct de vedere valabil şi în relaţiile dintre state, în special dacă se pune problema unor modificări teritoriale. Cum arăta altădată Heinrich Heine, e util să rămâi mereu înarmat, aşa cum rămânea în mijlocul petrecerilor din Olimp o anumită zeiţă: Pallas Athena – zeiţa înţelepciunii.

 

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,


About the Author

Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.



Comments are closed.

Back to Top ↑