Puncte de vedere Flag-map_of_Russia.svg

Publicat pe iunie 18th, 2014 | de Alexandru Mamina

16

Rusofobia ca ignoranţă suficientă

[Ilustratie: Wikimedia Commons]

Ceea ce se remarcă la rusofobii noştri din politică şi mai ales din presă, este seninătatea ignară cu care-şi debitează ideile fixe, găunoşenia specifică celor care confundă clişeele cu ştiinţa şi care substituie competenţa profesională cu expunerea mediatică. Este şi acesta un aspect al „dominaţiei jurnalismului”, despre care vorbea Pierre Bourdieu… Un aspect care se traduce aici prin invocarea simplistă a istoriei, cu aerul automulţumirii semidocte sigură pe sine. Ignoranţa condiţionează într-un fel suficienţa, întrucât exclude nuanţările şi îţi permite să te plasezi confortabil pe terenul convingerilor fără echivoc.

Refrenul rusofobilor este că vecinătatea cu Rusia ne-a adus numai nenorociri, prin urmare trebuie să ne-aruncăm necondiţionat în braţele americanilor cei buni, ca să ne apere de răii de la est. Argumentele înşirate sunt ocupaţiile succesive, pierderea tezaurului, anexarea Basarabiei şi instaurarea comunismului, cu politica represivă ce a urmat. Argumente fără îndoială valabile dar folosite incorect, deoarece relaţia cu Rusia nu s-a redus la aceste împrejurări.


style=”display:block; text-align:center;”
data-ad-format=”fluid”
data-ad-layout=”in-article”
data-ad-client=”ca-pub-1837087076994753″
data-ad-slot=”5542340378″>

Dacă ne referim numai la secolul al XIX-lea, observăm că prima acţiune de modernizare structurală a societăţii româneşti s-a desfăşurat, la începutul anilor 1830, la iniţiativa Rusiei, pentru că boierilor autohtoni le plăcea mai mult sistemul clientelar şi corupt moştenit de la fanarioţi. Mihail Sturdza, viitorul domn al Moldovei, a fost dus cu forţa ca să lucreze la aşa-numitul Regulament organic – o primă lege fundamentală a ţării –, elaborat sub coordonarea guvernatorului-general Pavel Kisselef. Atunci s-a introdus principiul separării puterilor în stat, s-a organizat prima Adunare legislativă, a fost înfiinţată starea civilă şi s-au pus bazele armatei naţionale.

După aproape trei decenii, când Franţa a formulat proiectul unirii Moldovei cu Ţara Românească, Rusia l-a susţinut în timp ce Marea Britanie a fost împotrivă. Apoi România şi-a obţinut independenţa pe câmpul de luptă de la Plevna în alianţă cu Rusia, care de altfel a fost şi prima putere europeană ce i-a recunoscut-o oficial, pe când Germania, de pildă, a condiţionat acest lucru de satisfacerea unor interese financiare.

În 1916 frontul a fost stabilizat numai datorită intervenţiei armatei ţarului, în condiţiile în care anglo-francezii nu au lansat ofensiva promisă la Salonic. Victoria de la Mărăşeşti a fost obţinută anul următor cu sprijinul important al unităţilor ruseşti, chiar dacă ulterior acestea s-au dezagregat pe fondul propagandei bolşevice. Chiar şi revoluţia comunistă a reprezentat iniţial o oportunitate pentru România, în măsura în care a creat circumstanţele favorabile pentru votul de unire din Sfatul Ţării.

Desigur că politica Rusiei sau a Uniunii Sovietice a fost motivată fundamental de interese, nu de vreun sentiment de generozitate. Este relevant în acest sens cazul retrocedării nord-estului Transilvaniei, pe care Iosif Visarionovici Stalin a preferat să-l acorde României şi nu Ungariei fiindcă la Bucureşti funcţiona un guvern prosovietic. Nu e vorba aşadar să elogiem Rusia, ori să o inocentăm pentru ingerinţele sale constrângătoare. Vrem totuşi să restabilim adevărul istoric viciat de rusofobi, arătând că vecinătatea cu aceasta nu a implicat numai consecinţe negative.

De altminteri, e vorba de riscurile inerente vecinătăţii cu oricare mare putere. Întrebaţi-i pe irlandezi, spre exemplu, cum au resimţit de-a lungul timpului proximitatea cu Anglia! În Irlanda nu a fost introdus comunismul, dar prezenţa engleză a însemnat ocupaţie militară, transformarea în colonie şi exploatarea economică până la înfometarea în masă a populaţiei.

Aceste realităţi nu tulbură însă liniştea spiritelor preţioase ale antirusismului, care îngână mai departe litania expansionismului etern de la Petru cel Mare citire. În consecinţă nu reuşesc să evalueze corect nici prezentul. Nu pricep că a mai pomeni azi de ambiţia cureritoare a Rusiei în sud-estul Europei, este la fel de ridicol cu a susţine că Turcia ar avea un plan de refacere a Imperiului otoman în spaţiul Balcanilor. Nu observă că centrul de greutate al interesului rusesc s-a deplasat către zona Asia-Pacific, şi mai ales nu înţeleg că finalmente, indiferent ce a fost altădată, deciziile politice trebuie să ţină seama de actualitate. Este lecţia lipsei de prejudecăţi şi inhibiţii a celor capabili de cunoaştere critică.

Tags: , , , , , , , , , , ,


Despre autor

Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific II la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.



16 Responses to Rusofobia ca ignoranţă suficientă

  1. Domnule Mamina,

    Mi-a plăcut articolul dvs. Sunt aproape întrutotul de acord cu cele scrise de dvs, cu o singură excepție, undeva eu spun că lucrurile sunt nuanțate, sunt un pic altfel decât cum arătaţi dvs că sunt.

    Spuneți dvs. la un moment dat:

    ”Desigur că politica Rusiei sau a Uniunii Sovietice a fost motivată fundamental de interese, nu de vreun sentiment de generozitate. Este relevant în acest sens cazul retrocedării nord-estului Transilvaniei, pe care Iosif Visarionovici Stalin a preferat să-l acorde României şi nu Ungariei fiindcă la Bucureşti funcţiona un guvern prosovietic. Nu e vorba aşadar să elogiem Rusia, ori să o inocentăm pentru ingerinţele sale constrângătoare. Vrem totuşi să restabilim adevărul istoric viciat de rusofobi, arătând că vecinătatea cu aceasta nu a implicat numai consecinţe negative”

    Maghiarii, istoric, nu au avut sentimentalisme, nu au procedat cum am procedat noi, de exemplu, faţă de Anglia şi Franţa în perioada interbelică, ajungând să ne trezim singuri şi înconjuraţi de duşmani în 1940, anul amputărilor teritoriale, ei nu au sprijinit decât interesele propriului popor, Ungaria fiind privită deseori ca o prostituată din această cauză în istorie.

    Ungaria a avut mereu nevoie de un protector puternic, fie pentru a-şi menţine teritoriul extins (forma naturală a Ungariei este cea actuală), fie pentru a se re-extinde. Teritoriul de acum nu are resurse naturale şi nici nu poate fi uşor apărat.

    Iată ce spune Constantiniu despre cum a procedat maghiarii în Ardeal imediat după 23 august:

    „În timp ce manifestațiile organizate de PCR creau o stare de tensiune, la 25 octombrie iau sfârșit operațiile de eliberare a Transilvaniei de Nord prin lupta comună a trupelor române și sovietice. Ziua eliberării orașelor Carei și Satu Mare – 25 octombrie – era și ziua de naștere a regelui Mihai, omagiată astfel de armată.

    Situația în zona eliberată a Transilvaniei rămânea însă tensionată. Potrivit instrucțiunilor date la 26 august de guvernul ungar: ”pentru cazul în care Transilvania de Nord ar fi ocupată de trupe ruso-române, întreaga minoritate maghiară din Transilvania (civilii) a primit spre a se organiza în cadrul unui partid comunist, colaborând intens și chiar exagerat cu autoritățile rusești de ocupație, supralicitând pe români. În felul acesta, ea ar putea obține simpatia autorităților militare rusești, complicând considerabil opera de reîncadrare în statul român.”

    Numărul însemnat de maghiari din PCR și instrucțiunile de mai sus (interceptate de legați română de la Helisinki) au făcut ca în structurile administrative din Transilvania de Nord elementul maghiar să capete o pondere deosebită, fiind preferat de comandamentul sovietic întrucât în rândurile populație românești simpatia pentru PNȚ și liderul său, Iuliu Maniu, erau foarte puternice.”

    Constantiniu, Florin. O istorie sinceră a poporului român. București: Univers Enciclopedic, 1997, pag 447.

    Mai mult, aşa după cum se menţionează în articolul din Cotidianul, liderii comunişti maghiari făceau presiuni mari la Stalin pentru ca Ungaria să ia fie tot Ardealul, fie numai o parte din el. Stalin, conform celor menţionat de Gheorghe Apostol în memoriile sale, ne-a sprijinit, reproşându-le maghiarilor că ei nu au avut un 23 august.

    Apoi, aşa după cum menţionează Mircea Maliţa (articolul din Adevărul), Groza a fost asigurat şi el, ca să ia postul de prim-ministru, că Ardealul va rămâne României.

    http://www.cotidianul.ro/stalin-si-transilvania-206212/

    http://adevarul.ro/cultura/istorie/mircea-malita-diplomat-onu-petru-groza-1_51715533053c7dd83f26459b/index.html

  2. Ideea este că revenirea Ardealului la România a fost pe muche. Inclusiv acesta putea să ne revină ciuntit. Se pare însă că Stalin ne-a sprijinit, în ciuda înrolării în masă la comunism a maghiarilor din Ardeal și a colaborării strânse a acestora cu ocupantul sovietic, în couda presiunilor făcute de liderii comuniști maghiari, iar asta a făcut în mod real diferența.

  3. Pingback: Rusofobia ca ignoranţă suficientă

  4. Mihai Papuc says:

    “După aproape trei decenii, când Franţa a formulat proiectul unirii Moldovei cu Ţara Românească, Rusia l-a susţinut în timp ce Marea Britanie a fost împotrivă.” Fals. Austria și Turcia au fost împotrivă, puterile garante au susținut unirea principatelor.

    “Apoi România şi-a obţinut independenţa pe câmpul de luptă de la Plevna în alianţă cu Rusia” Rusia nu a acceptat participarea Romaniei la razboi decat atunci cand s-au impotmolit la Plevna. Iar dupa victoria comuna, aliatii rusi au luat doua judete din teritoriul Romaniei de atunci.

    “În 1916 frontul a fost stabilizat numai datorită intervenţiei armatei ţarului” Romania a intrat tarziu in razboi in special din cauza Rusiei, care nu dorea (ca la 1877) sa dea nimic romanilor. Mai mult de atat, Romania a pus niste conditii pentru a intra in razboi, care i-au fost acceptate in cele din urma. Printre ele si aceea ca rusii sa trimita trupe serioase in Dobrogea – conditie care nu a fost indeplinita si a contribuit decisiv la sirul de infrangeri suferite de romani si rusi.

    Sa nu uitam nici de al doilea razboi mondial: rusii ne-au luat a doua oara Basarabia, dar au vrut in plus si Bucovina. Doar opozitia lui Hitler a facut ca Stalin sa renunte la jumatate din pretentiile sale – asa se face ca eu azi scriu in romana si nu ucraineana.

  5. Radu mamii says:

    Acum cu conflictul Ucraina tot descopera unii jurnalisti si unii internauti ca romanii sunt… rusofobi si se mira nevoie mare. Da prieteni, romanii de sute de ani sunt rusofobi. Intamplator am avut in sec. XX si o ocupatie militara ruseasca 1944-1960 in care rusul ne-a kilarit bunicii si parintii.
    Ba mai mult, avem in ethos o xenofobie stramoseasca (nonviolenta, doar la nivel declarativ) pentru ca strabunicii nostri cand vedeau straini (fie ei cu straie “nemtesti” sau cu straie cazacesti) stiau ca acei straini nu le vor aduce nimic bun.
    Ceea ce s’a adeverit de atatea ori.

  6. Marius says:

    Si ce parere aveti D-le Alexandru Mamina,povestile bunicilor mei despre invazia rusilor in Moldova din timpul celui de-al doilea razboi ,ar putea sa-mi dea dreptul sa fiu rusofob?Va mai amintiti poate ce lasau ei in urma lor?

  7. Radio Enervan says:

    Amestecăm adevăruri convenabile cu jumătăţi de adevăr, trecem sub tăcere adevărurile neconvenabile – şi iată!
    1. Regulamentele Organice au fost nici mai mult, nici mai puţin decât un “experiment” al Rusiei, într-un teritoriu străin (că doar nu era să încerce “relaxrea” acasă la ei); după cum se vee, rezultzatele nu le-au fost pe plac.
    2. “Unirea” din 1859 a fost recunoscută oficial ÎN HOTARELE care lăsau Rusiei ceea ce luase anterior.
    3. Nimic despre 1907???? Păcat… Tot ruşii au ajutat şi atunci, în colaborare cu austro-ungarii.
    4. 1916 – armata rusă a avut de la bun început de gând să apere doar frontul din forma avută în 1917. Dacă ne uităm bine pe hartă, nu putem reproşa aceste socoteli pur militare. Să nu uităm cum s-au comportat în 1917 şi 1918 “roşiii”…
    5. Tatarbunar? NIMIC?
    6. 1940 – i-au instigat şi pe unguri/bulgari în iunie, iulie şi august, la modul la care se ajunsese ca teritoriile să fie solicitate fie de la Hitler, fie de la Stalin Şi Hitler a pus primul mâna pe foarfecă.
    Ar mai fi, chiar şi contemporane, dacă mai considerăm Republica Moldova ca parte a comunităţii româneşti.
    PS: articolul acesta mă face să văd în altă lumină lucrarea dvs. “Consilii de coroană”… Nu ştiu cum se spune în rusă la “biased”, dar “părtinitor” e o traducere bună.

  8. Andrei says:

    Daca este o constanta in modul de actiune pe plan extern a Rusiei de acum si de acu o suta de ani, este aceea a incalcarii si nerespectarii tratatelor si angajamentelor internationale. Asa cum nu ai incredere intr-un om care isi incalca promisiunile, de ce ai avea in rusia lui Stalin sau al lui Putin ?. De aici rusofobia nu doar a romanilor. In cazul romaniei de azi nu e doar rusofobie ci si un atasament la valori precum libertate, democratie, capitalism, contrare valorilor rusiei de azi si de ieri, de aceea preferam alianta cu indepartata SUA in locul tiraniei vecinilor nostri pe care am resimtit-o toti cei care am trait in comunism si o resimt din plin ucrainienii azi.

  9. Serban says:

    Nu este nici o problema ca domnul Mamina este rusofil, nu trebuie sa aruncam cu pietre in dumnealui: este unul dintre rusofili in Romania, convinsi sau motivati de ceva anume! Nici o problema, trebuie sa admitem diversitatea. Eu unul nu il inteleg (nuantele proruse sunt fortate – in curând vedem ca trebuie sa ii multumim si lui Stalin, nu numai lui Petru I pentru binefacerile regimurilor ruso-sovietice), nu il aprob, dar il accept. Desigur, nimeni din zona Rusiei nu s-ar gandi la vreo reexpansiune spre teritoriile ”pierdute”, sau, Doamne fereste, spre teritorii noi noute si nici la vreo refacere a zonelor de influenta. Nici vorba!! Nu au facut asta niciodata. Politica de-a lungul timpului fata de Moldova, Georgia, Armenia, tarile baltice, chiar Finlanda, Japonia, ne-a dovedit aceasta pornire blanda si pasnica. Ar fi fost frumos ca dl Mamina sa isi publice cercetarile nu numai la Targoviste, caci poate mult mai mult. Ii propun editura domnului Dughin, la Moscova.

  10. Andrei says:

    Autorul articolului, mai mult ca sigur, n-a simtit pe pielea lui ce inseamna “beneficiile” vecinatatii cu Rusia. In Republica Moldova, din pacate, le simtim mult prea bine si de mult timp. Sa vorbesti in limba romana in tara ta, si sa ti se reproseze in rusa “говори по-человечески” (trad. ”vorbeste omeneste”), iar in contextul evenimentelor din Ucraina, sa auzi aceeasi rusi veniti de trei generatii spunind “de-ar veni mai degraba Rusia sa ne elibereze si pe noi”, mesaj in perfecta concordanta cu aberatiile agresiv promovate in mass-media majoritar rusa din Chisinau, la care se mai adauga si santajul economic, atunci as vrea sa il vad pe autor vorbind cu atita patos stiintific despre “seninătatea ignară cu care-şi debitează ideile fixe” cei pe care ii identifica drept rusofobi.

  11. Pingback: Rusofobia ca ignoranță suficientă - Anonimus

  12. Excelent articol al domnului Mamina. Ce e facinant este cà majoritatea comentatori in afàrà de unu nu inteleg ce inseamnà politica externà unei tàrii… Rusii au interesele lors cum aveau Germania (care tinea in mâna finantele României inainte de 1914, sau Austria, sau G-B si imperiul autonoman…. dovada cà se invete istoria cà o basme…
    Al doilea punct, Sovietici au stiut cà vor fi mai linistit cu o micà Ungaria decât cu o mare cu Ardeal… si au redat tot Ardealul României dupà 45…
    Al treilea punct acesti “intelectuali” Români uità cà România a trecut Nistrul si o practical o politica de etnic cleansing fate de evrei si tsigani care se compara cu cea fàcutà de Nemti. DE ce in timp de 15 ani Rusii nu s-ar fi rasplàtiti pentru pàgubele fàcute de armata românà.. Trebuie sà aminstesc de masacru de la Odesa si dincolo… ce credeti domnilor rusofobi cà istoria e un fluviu linistit… Asti reusit totusi sà câstigati România mare datorita decaderea puterii Rusiilor, ati repierdut un pic… De ce nu và intrebati despre eroarele politice ale politicienilor voastre care n-au actionat cum l-au fàcut Finlandezi care s-au oprit la granita lor istoricà?
    In politica lucrurile nu merg asa: nu putem sà avem bani si bani untului… sau mai romanesc: p… in … p… si sufletul în rai… nici un popor nu e inocent, popoarele sunt sau putenici sau slabi… e singura si banala structura in relatiile intenationale…

  13. un rusofob ignorant says:

    Dar despre planul Valev nimic? Mucles?!? Toate argumentele sunt invalide atat timp cat status-quoul din istoria curenta si observabila este ca singurul interes real al Rusiei in Romania e ca aici sa se traiasca net mai rau aici decat la ei. A se vedea ca studiu de caz Republica Moldova. Cel putin pe moment, americanii si UE nu au chestia asta pe primul loc in lista prioritatilor. Foarte slab ca lucrare propagandistica articolul, mai incercati.

    • Lucian Sârbu says:

      Păi mă tem că planul Valev confirmă, nu infirmă teza de bază a articolului.
      1. În primul rând ca planul Valev nu ne-a fost impus cu forța. România l-a refuzat, și asta a fost. Acum, închipuiți-vă cum ar fi să refuzăm azi un „diktat” de la Bruxelles sau de la Washington. Mă tem că nu vom putea refuza, pur și simplu. Să vă aduc aminte cum mergea Ponta cocoșat în fața lui Barroso sau cum se duc Dragnea și Iohannis să sugălingă clanțele pe la Washington?
      2. Planul Valev nu urmărea deloc ca pe aici să se trăiască mai prost. Planul Valev urmărea pur și simplu o raționalizare a activității economice în Blocul Estic pe principiul specializării, principiu cunoscut și aplicat în Occident încă de acum 200 de ani, de când a fost enunțat de David Ricardo. Pe principiul ăsta, de pildă, nemții sunt principalii constructori de automobile din UE, Franța principala țară agricolă, Italia nr. 1 în fashion etc. În planul Valev României îi era alocat (în cadrul CAER) un rol preponderent agricol iar în ceea ce privește industria, aceasta s-ar fi limitat la mașinării și tehnologii destinate agriculturii. Nu văd ce era greșit aici. Oare a fost mai bine că s-a dezvoltat haotic, pe bază de împrumuturi, o industrie compusă din sute de ramuri care au colapsat începând anii ’80?

      • un rusofob ignorant says:

        Da, clar, e mare pacat ca nu s-a pus in aplicare, era perfect, cum de nu am vazut asta pana acum…
        Nu are rost sa combat ceea ce ai spus pentru ca nu combate ideea principala: pe marele urs il intereseaza in principal ca in Romania sa se traiasca prost si sa fim niste idioti fara viitor. Sa se auda ghiolaitul matelor de la Moscova. Nici celorlalti nu le pasa prea tare, dar macar nu este asta principalul obiectiv.
        Pe-telesul tuturor: Romanii o sa si-o ia in popou, nu exista scapare, dar macar Occidentul foloseste un pic de vaselina, te mai intreaba de sanatate. Rusofilia da un pic in masochism, dar, din fericire, traim in democratie, unde ai voie sa ai si aceste obiceiuri.

      • Lucian Sârbu says:

        Nu știu dacă era perfect, dar sigur era o strategie mai bună decât ceea ce a făcut Ceaușescu după aceea.
        Ceea ce susții dumneata (că Rusia vrea răul României și al românilor) e o chestie de necombătut pentru că e o aserțiune absurdă. Nu falsă, nu adevărată. Absurdă. E ca și cum aș zice eu că există viață în pata roșie de pe Jupiter. O exista, dracu’ știe. Nu putem verifica. Poate că și Rusia își face politica externă în zona Balcanilor vrând să sufere românii de foame. O fi. Sau poate nu. Asemenea aserțiuni intră în zona speculației.
        Ceea ce vrea să spună articolul e că dacă țara asta cât o găoace numită România știe să speculeze interesele geopolitice rusești poate trage și lozuri câștigătoare, nu numai de-alea perdante.
        Dar dacă doar le dăm cu bățul prin gard nu prea cred că vom câștiga vreodată ceva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Mergi sus ↑

Google+