La o lansare de carte: Nicolae Turcan - Marx și religia. O introducere - Argumente și fapte


Puncte de vedere

Published on iulie 21st, 2014 | by Lucian Sârbu

13

La o lansare de carte: Nicolae Turcan – Marx și religia. O introducere

Nicolae Turcan - Marx și Religia. O introducere

Într-o zi frumoasă de iulie (mai precis luni, 7 iulie) am avut nesperata plăcere de a participa la un eveniment-dezbatere, o lansare de carte sub egida IICCMER – Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. Este vorba de lansarea cărții Marx și religia. O introducere de Nicolae Turcan (ed. Eikon, Cluj-Napoca 2013, colecția Theologia Socialis).

La lansare au fost invitați să vorbească dl. Sorin Lavric (filozof, traducător, cadru didactic la Facultatea de Filozofie), dl. Radu Preda (teolog, autor, președinte executiv IICCMER) și autorul însuși, care e cadru didactic la Facultatea de Teologie de la Cluj. În cele ce urmează voi comenta doar discursul d-lui Lavric și anumite teze din carte. Cuvântul d-lui Preda a fost complet neinteresant, iar autorul nu a zis nimic nou față de carte. Discuții cu publicul nu prea au existat.

Primul a vorbit dl. Lavric. Dl. Lavric e cunoscut ca un exeget al operei lui Noica. Încă de la început s-a aruncat într-o lungă combatere a marxismului pornind de la patru puncte „esențiale” după expresia dânsului, dubioase – ca să nu zic altfel – după părerea mea. Zice dumnealui: „Există încercări contemporane de reabilitare ale lui Marx. Acestea sunt patru la număr.” Primul dintre ele, negarea oricărei legături dintre Marx și comunismul real. Nu e adevărat, zice dânsul, și începe să explice: A implică B, B implică C, etc., deci voila, A implică C (unde „A” e Marx, „B” – diverșii pași intermediari și „C” – gulagul stalinist).

Inutil de spus: urmând raționamentul d-lui Sorin Lavric putem spune la fel de bine și despre creștinism, care este în esență o religie a iubirii aproapelui, că de fapt e o religie criminală pentru simplul motiv că luând-o cu pași mărunți putem ajunge negreșit de la Isus la Torquemada. Mai mult, aplicând asemenea raționamente putem demonstra de fapt orice despre orice și până la urmă putem demonstra și contrariul: că răul de fapt e chiar bine.

Pe lângă asta trebuie să-i aducem aminte d-lui Lavric că încă din epoca revoluției ruse au existat nenumărați autori serioși care au demonstrat negru pe alb că experimentul bolșevic nu are nici o legătură cu mișcarea socialistă de inspirație marxistă. I-aș aminti aici doar pe Dimitrie Gusti (care a scris în 1919 o lucrare intitulată Comunism, socialism, anarhism, sindicalism și bolșevism pe care anti-marxiștii de profesie ar trebui s-o consulte) și pe Karl Kautsky, liderul incontestabil al mișcării socialiste de dinaintea Revoluției din Octombrie, care după 1919 a devenit un critic implacabil al experimentului bolșevic. Așadar, nu vorbim de un fenomen „negaționist” nou, descoperit de dl. Lavric, ci de o delimitare sinceră de bolșevism a marxismului tradițional, delimitare care a apărut încă de la primele manifestări ale bolșevismului și care a avut ca și consecință directă social-democrațiile occidentale.

Al doilea punct, zice dl. Lavric, cică „partidele muncitorești”. La început nu pricep de ce or fi fost partidele muncitorești criminale dar nu contează. Poate că au fost criminale pentru că oameni precum Jean Jaurès sau I.C. Frimu, în loc să stea cuminți în banca lor, s-au lăsat asasinați pentru binele semenilor.

Dar, după câteva fraze, dl. Lavric bagă niște accente xenofob-rasiste și audiența începe să înțeleagă – aici, de fapt, rezidă vina partidelor muncitorești. Chipurile partidele muncitorești erau „dominate de alogeni” și, din această cauză, erau anti-naționale. Dovada supremă: faptul că în 1920 evreul bolșevic Max Goldstein a tras cu pistolul în Senat. „Modul cel mai simplu de a-l combate pe Marx, declară ritos dl. Lavric, e să expui această filieră.” Huh?!

Punctul „doi și jumătate” e de un comic involuntar. „Efectele colaterale” de care, chipurile, nu vrea să discute nimeni. În opinia onorabilului reprezentant al Facultății de Filozofie ascensiunea fascismului și a nazismului din perioada interbelică se datorează … lui Marx, pentru simplul motiv că dacă nu ar fi existat mișcările și partidele de stânga, nu ar fi existat nici contra-reacția de extremă dreapta. Hitlerismul nu ar fi fost altceva decât „o reacție de apărare a națiunii germane pe fondul conștiinței că există o agresiune concertată de tip bolșevic împotriva Germaniei”. La fel franchismul în Spania, hortysmul maghiar etc.

Al treilea punct ține de intelectuali: există intelectuali și școli de gândire (de pildă Școala de la Frankfurt, care ar fi „simptom al înfrângerii Germaniei”) care susțin că Marx avea totuși niște intuiții pe care nu le putem neglija. Ceea ce ar fi fals, deoarece Marx nu a fost filozof ci propagandist de meserie, ideolog. Apoi urmează o polemică încâlcită și fără rost cu decedații C.I. Gulian și Radu Florian (nu scapă nici fiul acestuia, Alexandru Florian, de la Institutul „Elie Wiesel”, vinovat de faptul că face atmosferă proastă împotriva unor foști legionari).

În sfârșit, al patrulea punct ține de „marxismul contemporan”, care nici nu se mai pretinde marxism, ci se ascunde sub numele de „corectitudine politică” și vrea să realizeze un egalitarism absolut, nenatural, fără să țină cont de diferențele specifice dintre oameni. În acel moment mi-a stat pe limbă să-l întreb pe dl. Lavric cum s-ar simți dacă eu i-aș impune, în virtutea faptului că poartă ochelari, să spele seară de seară cu periuța personală de dinți wc-urile vecinilor de scară nepurtători de ochelari. Poate așa ar fi înțeles de la înălțimea elitismului său de Dâmbovița care e, de fapt, problema cu inegalitățile contemporane. Totuși, ca să nu le stric gazdelor o sărbătoare așa de frumoasă, m-am abținut.

Cel mai deconcertant a fost dl. Lavric atunci când a recunoscut că „personal, nu l-a putut citi pe Marx” pentru că și-a dat seama de la primele pagini că în Capitalul nu e vorba de filozofie, ci de economie, așa că nu l-a interesat. E bine măcar că deține niște păreri atât de ferme despre Marx și marxism.

Să discutăm și despre cartea lui Nicolae Turcan. Nefiind un specialist adevărat în Marx nu mă voi pronunța asupra valorii ei științifice reale, dar pot spune că încă de la primul contact cu ea lucrarea mi-a trezit serioase suspiciuni. „Ateismul lui Marx, ne informează coperta a 4-a, promite vărsare de sânge cu aceeași pasiune maladivă cu care promite fericirea roșie viitoare; el profetizează sfârșitul religiei în general, înșelându-se amarnic; el propune o religie alterată în locul celei revelate; el vorbește despre alienare, dar alienează la rându-i cu asupra de măsură; el comite deicidul și, fără să-i pese, instituie în locul rămas gol genocidul; el operează cu o falsă profeție, cu o falsă schimbare a omului și cu o falsă eshatologie. De aceea, rămânând pe poziții teologice, am putea conchide că, purtând măștile demonului, ateismul marxian minte chiar și atunci când pare a spune adevărul.” Nu e greu de ghicit că lucrarea se înscrie așadar într-o serie, obișnuită deja, de poziționări anti-Marx care bagă la grămadă toată tradiția democratică și progresistă a stângii (căreia civilizația euro-atlantică îi datorează, printre alte lucruri mărunte și nesemnificative, cam tot progresul social și economic din secolul XX, care a avut la bază democrația totală ca organizare politică și redistribuirea echitabilă a profiturilor ca fundament economic) cu manifestările politic-patologice de tipul Pol Pot, Mao Tze Dun sau Kim Ir Sen.

Confirmarea vine din interiorul lucrării unde, deși se vorbește la tot pasul de „violență” și de „genocid”, în mod absolut incredibil nu apare nici măcar cea mai mică referință la Lenin (cu excepția unei note fără importanță). Cum poți să acuzi un autor de o „violență genocidară” pe care alții au declanșat-o în numele lui, fără să faci o minimă încercare de trasare a unor filiații doctrinare, de la maestrul teoretician la discipolul politician, așa cum măcar s-a străduit în cuvântul său dl. Lavric, e greu de spus – dar nimic nu e imposibil la București.

Cartea e împărțită în 6 capitole. În opinia mea, ele sunt scrise inegal: dacă primul capitol, despre sursele majore ale gândirii lui Marx, e destul de corect scris (deși Marx a avut și alți precursori importanți, de pildă socialiștii utopici, nu doar pe Hegel și Feuerbach), capitolul 4, „Spre comunism, prin sânge”, în care un loc central e ocupat de critica noțiunii de „luptă de clasă”, denotă o lipsă crasă de înțelegere a operei lui Marx, de aceea voi insista pe acest aspect.

Nicolae Turcan vorbește de „violența intrinsecă a marxismului”. Dar, așa cum lasă el de înțeles, ocupația principală a clasei oprimante („capitaliștii”, în limbaj marxist) e plantarea de panseluțe în vreme ce proletariatul îndobitocit de marxism îi atacă pe la spate pe blajinii burghezi cu ciomagul revoluției. Or, în realitate, narațiunea marxistă e fix pe dos: cei care „plantează panseluțe” sunt, de fapt, proletarii, asupra cărora capitaliștii exercită diverse forme de violență deliberată și în formă continuă, dintre care cea mai importantă e violența muncii salariate, prin care proletarilor li se fură surplusul (plusvaloarea) muncii lor, fără de care burghezia nu s-ar putea îmbogăți. Așadar, înainte de „lupta de clasă” a proletariatului împotriva burgheziei, „lupta de clasă” ca motor al istoriei se exercită deja ca violență a clasei capitaliste împotriva proletariatului. În narațiunea marxistă redată corect și fără partipriuri monopolul declanșării violenței îl are clasa oprimantă, nicidecum proletariatul, a cărui exercitare a violenței este doar un răspuns. Iar proletariatul ajunge să exercite la rândul lui violența împotriva stăpânilor săi abia după ce conștientizează violența acestora îndreptată deja împotriva sa.

Evident, dacă „lupta de clasă” este sau nu un principiu credibil de luat în considerare atunci când discutăm diversele aspecte ale evenimentelor istorice, e altă discuție. Însă nu pot să nu remarc că în România zilelor noastre până și majoritatea cetățenilor cinstiți care se consideră de dreapta, altfel zis „open minded” în noulimbajul de la București, vorbesc de clasa politică de la București ca fiind o „oligarhie” închisă, care s-a ferecat în lumea politicii printr-un set impenetrabil de legi („suprastructură” în limbaj marixst) dincolo de care își exercită nestingherit puterea opresivă împotriva restului populației. Ceea ce, de fapt, e perfect adevărat. Or, în limbaj marxist orice încercare de spargere a acestui monopol violent împotriva noastră (de pildă, încercările mișcării Uniți Salvăm) nu e altceva decât … luptă de clasă.

Apoi, în toată concepția lui Nicolae Turcan noțiunea marxistă de „luptă de clasă” este redusă eronat (și incorect față de gândirea lui Marx) la imaginea unei ultime, supreme, confruntări revoluționare care urmează să răstoarne o lume veche pentru a o înlocui cu minunata lume nouă. Nimic mai fals. Autorul preia niște falsuri perpetuate interesat de autorii de dreapta și citează trunchiat din opera lui Marx. Există cel puțin un mare eveniment în viața lui Marx: conflictul cu Bakunin, și cel puțin două surse bibliografice accesibile imediat (Alain Besancon – Originile intelectuale ale leninismului și arhiva Marxists.org, care conține o mulțime de texte pe tema disputei Marx – Bakunin) care ar fi putut lămuri ușor poziția lui Marx față de violența revoluționară. Marx era un hegelian fidel în privința evoluției istoriei și de aceea „lupta de clasă” sau „violența revoluționară” nu reprezintă un singur eveniment declanşat brusc, ci un proces de lungă durată. „Revoluția” marxistă nu este ceva care se petrece așa cum s-a petrecut așa-zisa „Revoluție din Octombrie” (de fapt o lovitură de stat dată de partidul lui Lenin la Sankt Petersburg, cu ajutorul discret al Imperiului German), adică un eveniment care se petrece de pe o zi pe alta și dărâmă un întreg eșafodaj social, cultural și eonomic, ci un proces continuu care poate implica: o grevă aici, înființarea unui partid muncitoresc dincolo, câștigarea unui drept social în parlament, propagandă continuă pentru drepturi politice etc., în așa fel încât la un moment dat întreaga structura a lumii vechi este roasă pe dinăuntru, măcinată, și se va prăbuși de la sine. În acest sens stau mărturie nu doar paginile întregi și aprecierile pozitive pe care Marx le dedică în vol. 1 din Capitalul diverselor lupte punctuale ale clasei muncitoare din epoca sa, dar și poziția adoptată de el în disputa cu Bakunin. Pe scurt, Bakunin (autorul unui Catehism revoluționar care ar trebui citit de oricine vrea să înțeleagă cu adevărat fundamentele leninismului, adică ale violenței „genocidare”, și pe deasupra prieten și colaborator al lui Neceav, nimeni altul decât inspiratorul tuturor revoluționarilor ruși) susținea inutilitatea unui proces revoluționar de durată (adică inutilitatea luptei politice) și suficiența unei revoluții scurte și dure, care să implice două lucruri esențiale: unu, desființarea totală a statului burghez și doi, nivelarea imediată a claselor sociale. În opinia lui Bakunin, lupta politică, adică organizarea proletariatului în partide politice și alte asemenea organizații cu rol socio-politic (mai puțin tradiționalele sindicate), reprezenta recunoașterea de facto a statului burghez. Or, dacă proletariatul ştie unde vrea să ajungă, atunci va face revoluţia aşteptată, iar dacă nu, nu – orice luptă politică fiind inutilă, o pierdere de vreme, o recunoaştere implicită a statului burghez. Marx susținea, dimpotrivă, că orice revoluție bruscă lipsită de o pregătire politică și socială îndelungată e un nonsens, pentru că tocmai ăsta trebuie să fie sensul revoluției, și anume exprimarea finală a conștiinței proletariatului [1]. De aceea Marx, și marxismul occidental de după el, au insistat foarte mult pe munca de conștientizare a proletariatului. Marxismul s-a reorganizat la sfârșitul secolului XIX în partidele social-democrate care ar fi astăzi cam ceea ce e „stânga radicală” („radical left”): o forță politică militând ferm pentru o transformare pozitivă reală a societății, dar numai prin mijloace conștiente și acceptate democratic, prin consens al majorității (adică greve, luptă politică parlamentară și extra-parlamentară, acțiuni de nesupunere civică etc.). De acțiuni implicând violență oarbă, violență de dragul violenței, cu scopul unei destabilizări decisive și o prăbușire bruscă și totală a sistemului, erau responsabili în epocă anarhiștii, care, prin Bakunin și Neceaev, sunt de fapt adevărații părinți spirituali ai violenței „purificatoare” declanșată de bolșevici. [2]

Sunt multe alte lucruri discutabile în cartea lui Nicolae Turcan, dar, pentru a nu mai lungi inutil observațiile, mai vreau să atrag atenția asupra unui lucru care este total inacceptabil într-o lucrare științifică serioasă: limbajul propagandistic. Nu înțeleg cum îi combate autorul pe „comuniști” câtă vreme el însuși emană o frazeologie precum:

– „Eșecurile istorice [s.m.] ale comunismului au dovedit…” (p. 55) – care eșecuri?! Vorbește aici autorul doar de eșecul sectei bolșevicilor, sau și de vreun eșec, neremarcat de nimeni, al social-democrației nordice – care e doar una dintre multele forme de organizare politică de succes ce își au originea în marxism?!…
– „Ceea ce ar fi trebuit să se bazeze pe credință și pe libertatea personală este impus din afară, metamorfozând o poruncă dumnezeiască [s.m.] într-o subordonare satanică [s.m.], imposibilă în fapt. (p. 85)” – ce or însemna, din perspectiva rigorii științifice, termeni precum „poruncă dumnezeiască” sau „subordonare satanică”?!
– „…toate acestea ne dezvăluie un Marx nu doar ateu, ci de o religiozitate inversă, practicând o hermeneutică satanică [s.m.]” (p. 108) – iarăși, mă întreb, ce o fi aceea, hermeneutică „satanică”?!

Și tot așa. Pe de o parte limbajul imprecis delimitat e de înțeles, deoarece autorul e teolog și filozof și lucrarea în sine nu se dorește a fi altceva decât un „eseu”, deși forma de redactare, cu citate numeroase, note abundente, bibliografie, etc. ar trimite mai degrabă la o ambiție reală a autorului de a fi realizat un studiu important despre Marx și chestiunea religiei (intenția poate a existat, ambiția sigur nu i-a reușit). Pe de altă parte nu înțeleg însă de ce IICCMER care, fiind o instituție plătită din bani publici, inclusiv din impozitele simpatizanților marxismului, ar trebui să demonstreze o rigoare academică impecabilă, se asociază cu asemenea „essais” – „încercări” – discutabile. Poate pentru că și dl. Radu Preda a editat câteva cărți la editura Eikon, chiar în colecția „Theologia Socialis”? Pe lângă asta trebuie remarcat și că la manifestarea respectivă nu a fost invitat nici măcar un exeget (măcar) neutru al operei lui Marx, care să poată pune eventual niște bemoluri față de toate chestiunile exprimate acolo. De altfel dl. Preda a și precizat la un moment dat, mândru, că în agenda sa „nu există numărul de telefon al nici unui marxist”. Ceea ce arată încă o dată că acțiunea s-a dorit a fi de fapt una de propagandă ieftină pentru o cauză care trăiește exclusiv din parazitism pe banii statului.

În sfârșit, legat de tema principală a cărții – „Marx și religia” – e suficient să cităm din concluziile finale: „Concluziile se impun: gândirea lui Marx reprezintă un surogat religios, abuzând de teme religioase, deși drapate în limbajele veacului, care transferă transcendența în istorie și promite o eshatologie realizabilă într-un viitor istoric.” Altfel zis, Marx ăsta n-a fost nimic altceva decât un fals profet. Noroc că turma s-a întors să pască de unde trebuie. Aleluia!

Ca un cetățean neimplicat în fenomenul universitar mi-ar fi plăcut să asist la un eveniment în care discuțiile să se poarte cu mult mai puțină „ură și părtinire”. În loc de asta am asistat la un soi de exercițiu de tragere, ca în poligonul militar. Muniția era reală, dar războiul, fals, și ținta – o butaforie. Evenimentul-dezbatere a fost de fapt un simplu exercițiu de antrenament ritualic pentru apărătorii unei drepte-credințe lipsită cu desăvârșire de orice fel de concurență. Cui or folosi asemenea victorii iluzorii împotriva unor adversari de carton, nu știu.

[1] Marx: „Măgarul ăsta [adică Bakunin, n.m.] n-a înțeles nici măcar atâta lucru, că orice mișcare de clasă ca mișcare de clasă a fost și este întotdeauna în mod necesar o mișcare politică.” – Marx, Engels – Opere complete vol. 32, Ed. Politică 1972, p. 604 (Scrisoarea lui Marx către Paul și Laura Lafargue din 19 aprilie 1870)

[2] Iată cum rezuma pe scurt Fr. Engels cearta dintre Marx și Bakunin: „Bakunin are o teorie specială, un fel de talmeș-balmeș de proudhonism și comunism, în care consideră drept esențial faptul că principalul rău care trebuie înlăturat nu este capitalul, adică contradicția de clasă dintre capitaliști și muncitorii salariați, apărută ca urmare a dezvoltării societății, ci statul. În timp ce marea masă a muncitorilor social-democrați împărtășește, ca și noi, părerea că puterea de stat nu este altceva decât organizația pe care clasele stăpânitoare – proprietari funciari și capitaliști – și-au făurit-o pentru a-și apăra privilegiile sociale, Bakunin pretinde că statul a creat capitalul, iar capitalistul deține capitalul său numai grație statului. Prin urmare, statul fiind răul principal, înainte de toate trebuie desființat statul, căci atunci capitalul se va duce dracului de la sine; pe când noi susținem că contrariul: desființați capitalul – însușirea tuturor mijloacelor de producție de către un mic număr de oameni – și statul va cădea de la sine. Deosebirea este esențială: desființarea statului fără o prealabilă revoluție socială este o absurditate; desființarea capitalului este tocmai revoluția socială și implică o schimbare a întregului mod de producție. Cum însă pentru Bakunin răul fundamental este statul, nu trebuie să facem nimic ce ar putea menține statul, oricare ar fi forma lui – republică, monarhie sau oricare altă formă. Prin urmare, abținerea totală de la orice activitate politică. Orice act politic, dar mai ales participarea la alegeri, ar însemna trădarea principiului. Să facem propagandă, să înjurăm statul, să ne organizăm, iar când toți muncitorii, adică majoritatea, vor fi câștigați pentru cauză, să destituim toate autoritățile, să desființăm statul și în locul lui să punem organizația Internaționalei. Acest act măreț cu care începe împărăția de o mie de ani se numește lichidarea socială.

Toate acestea par extrem de radicale și sunt atât de simple încât în cinci minute pot fi învățate pe de rost; de aceea a și avut teoria bakunistă un succes atât de rapid printre tinerii avocați, doctori și alți doctrinari din Italia și din Spania. Masa muncitorilor nu se va lăsa însă niciodată convinsă că treburile publice ale țării nu sunt totodată și propriile lor treburi; este în firea muncitorilor să fie politicește activi, și pe acela care vrea să-i convingă să renunțe la politică ei îl părăsesc în cele din urmă. A propovădui muncitorilor abținerea de la politică în orice împrejurare înseamnă a-i arunca în brațele popilor sau ale republicanilor burghezi.

Întrucât, după părerea lui Bakunin, Internaționala nu ar fi creată pentru lupta politică ci pentru ca, atunci când se va face lichidarea socială, să poată lua imediat locul vechii organizări de stat, ea trebuie să se apropie cât mai mult posibil de idealul bakunist al societății viitoare. În această autoritate nu există, înainte de toate, autoritate, căci autoritatea=statul=răul absolut. (Cum au de gând aceşti oameni să pună în funcţiune o fabrică, să conducă un tren, un vapor, fără o voinţă care hotărăşte, în ultimă instanţă, fără o conducere unitară, aceasta, bineînţeles, nu ni se spune.)” – în Marx – Engels, Opere complete vol. 33, Editura Politică 1975, p. 354. Foarte relevante sunt şi consideraţiile lui Marx însuşi la adresa lui Bakunin din vol. 32 p. 602-606 pe care însă nu le redau pentru că sunt presărate la tot pasul de ironii acide la adresa anarhistului rus.

Tags: , , , , , , , ,


About the Author

Născut în 1975. Studii universitare de filozofie și de marketing. A colaborat de-a lungul timpului la diverse reviste culturale (Literatorul, Calende, Argeș, Observator Cultural etc.) cu proze, recenzii, traduceri, eseuri. Începând cu anul 2007 a scris sub pseudonimul „Manole” cel mai popular blog de imobiliare din România, „Balonul imobiliar”, descifrând bula imobiliară într-o perioadă în care discursul dominant nu comunica altceva decât că „economia duduie”. Autor al unui volum de eseuri intitulat „Adevăr și democrație” apărut în anul 2001 la Editura Paideia.



13 Responses to La o lansare de carte: Nicolae Turcan – Marx și religia. O introducere

  1. AC says:

    … am avut nesperata plăcere de a participa la un eveniment-dezbatere…

    Ciudate plăceri mai ai și tu. Am recunoscut propaganda băsistă de cum am deschis pagina, la schemă, din colțul ochiului. 🙂

    Nu văd cum ar putea niște îndoctrinați, propagandiști de duzină de genul ăstora, să producă lucrări… științifice. Ocupația lor de bază constă în respingerea realității, rescrierea istoriei și bazaconizarea… în general.

    „Porunca dumnezeiască” și „subordonarea satanică” sunt tocmai esențele pregătirii lor „științifice”, motiv pentru care astfel de slugoi ajung pioni de încredere pentru orice regim cretinopat.

    Mă întreb dacă dreptacii pigoformi, filosofii sclaviei, propovăduitorii satanei, 😀 conștientizează norocul marxist pe care l-au avut, născându-se în familii de țărani proști, dar în sate cu școli, într-un stat cu învățământ gratuit. Nu-i încearcă o minimă compasiune pentru consătenii lor născuți în securismul sălbatic?

  2. andrei says:

    Felicitari, Lucian! Ce se poate spune despre teologii care apara proprietatea privata, fara sa se intrebe cum s-a produs si cum e folosita? Sunt niste ignoranti- prosti solemni, ca sa citez pe cineva, daca nu lichele. Cultura nu prea au, nici macar filosofica, iar teologia lor se reduce la „porunca dumnezeiasca”-care o fi?- si „subordonare satanica”, la care, n-asa(ca sa citez din „clsici”) arghirofilul nu raspunde. Comportamentul lui Becali e determinat de ascultarea poruncii dumnezeiesti(doar a donat bani- piei Satana!- bisericii; nu vorbesc despre Biserica, trup a lui Hristos, ci de biserica celor doi teologi caraghiosi)?! Putina bibliografie: Michel Henry, Marx, I, Une philosophie de la realite, si II,Une philosophie de l`economie. Pentru restul lucrarilor lui Henry sa consulte catalogul/blogul editurii Deisis, a, poate, dupa parerea mea, singurului teolog ortodox, din Romania acestor ani. Astia doi: autorul si directorul, plus filosoful sunt niste fripturisti amarati, iesiti din jobenul de magician al lui Tismaneanu. Cum e clasa politica , asa sunt si intelectualii salariati. Avea dreptate Schopenhauer!
    P.S.- La nevoie, va mai pot livra bibliografie!
    P.P.S.- Problema nu e Marx, nici macar raportul lui cu ateismul, ci e, in primul rand, iresponsabilitatea fudula a acestor activisti ai nimicului, inchinatori la Vitelul de Aur! Sau, cu o imagine din Noului Testament, ei sunt aceeasi cu „cei ce vindeau boi si oi si porumbei” in templu, si, evident, sau mai ales, cu „schimbatorii de bani”, pentru ca ei chiar fac „casa de negustorie”, din ‘casa Tatalui Meu”, cum zice Iisus.
    P.P.S.- Bibliografie obligatorie: Epistola catre romani, a Apostolului Pavel, macar cap. I

  3. nicolae says:

    Cred ca exagerati, prieteni! Deturnati totul, orbiti de vointa de violenta cu orice pret. In fond, se vede din comentariile voastre ca aveti nevoie de dusmani. Altfel nu ati exista. Sa intrati in ceata de urlatori fara sa fi fost de fata la dezbatere sau fara sa fi citit cartea, e „hermeneutically incorrect”. Cel putin autorul articolului e onest din acest punct de vedere, nu vorbeste in dodii.
    @AC: Reduci cu prea multa usurinta totul la propaganda, mai intai citeste cartea daca-ti da mana. Dupa cum scrii, esti prea orbit de furie. Ce ti s-o fi intamplat? Iei prea mult politica damboviteana in serios, relax!
    @andrei: Gresesti adeseori. In privinta proprietatii de pilda: indiferent cum s-a format ea, daca ai fi trait matur in comunismul romanesc si ai fi stat la coada la paine si ulei, cred ca ti s-ar fi parut si tie sfanta. Cand nu e prostie, critica proprietatii private e ipocrizie amara si resentimentara. Apoi, ce stii tu despre cultura participantilor? Vorbesti din nou, din ura, lasand meschinaria sa te inunde. In fine, despre Michel Henry: pentru turnura TEOLOGICA a fenomenologiei franceze Marx e zero. Nu are relevanta religioasa, decat negativa. Nu are nici relevanta filosofica, de altminteri, au spus-o exegeti mai destepti. Pe langa Hegel, din punct de vedere filosofic, Marx e un fel de viermisor. Sociologic, Marx e mare. Dar hai sa fim onesti, tipii astia au discutat mai mult despre religie.
    In concluzie, violenta voastra e cea mai buna dovada ca marxismul e periculos, de alta nu mai este nevoie. Daca sentimentele ar ucide, cei trei ar fi fost deja morti… Pacat…

    • AC says:

      @nicolae

      Citatele selectate de Lucian nu cred că-s cu totul și cu totul excepționale. Adică este foarte probabil ca și în restul cărții distribuția gogomăniilor să aibă cam aceeași pondere și sincer să fiu prefer să-mi pierd vremea altfel.

      Cu o minimă decență față de autor și mai ales față de propria-ți „operă”, ar fi trebuit să măcăni violent, fie și cu retorica ta pretenară slinoasă de gherțoi superior la intelect, abia după susținerea… cauzei.

      Să ne înțelegem (dacă ai cu ce :), Lucian ți-a desființat elucubrațiile pseudoștiințifice. Nu le-a înjurat, nu le-a împușcat și nici nu le-a pocnit orbit de furie. „S-a râs” de ele. 🙂

      Mai ai și altele?

  4. nicolae says:

    Ok, m-am lămurit. Mult bine tuturor!

  5. Lucian Stiopu says:

    Respect domnule Lucian Sarbu! Intelegerea filosofiei este ceva dificil in sine si cand vine vorba de Marx lucrurile se complica si mai mult. Sunt interesat de tema „Marx si religia” si actualmente desfasor activitati de cercetare pe acest subiect, subiect extrem de greu avand in vedere influenta numelor implicate: Marx, religie. In etapa in care ma gasesc acum cu studiul acestei teme am constatat ca multa lume vorbeste si scrie despre acest subiect multiplicand pe Marx dupa „gustul mintii si inimii lor”…Marx si religia devine Marx al…lui Turcan si religia(crestinismul). Problema nu este ca lumea inventeaza pe Marx ci ca nu accepta ca inventia lor este in definitiv o inventie printre altele…a vorbi competent despre Marx presupune in primul rand lectura acestuia facuta cat mai obiectiv cu putinta, a fugi de aceasta responsabilitate inseamna a iesi din discutie cand vine vorba despre Marx…din pacate aceste „iesiri din discutie” sunt foarte populare astazi iar lumea le vede ca pareri competente….cand aceste „iesiri din discutie” iau drumul carti, devin lucrari scrise, lucrurile se complica un pic…e nevoie de publicitate si binecuvantare!… Continutul lucrari „binecuvantat” de prezenta unor nume sonore face ca orice „iesire din discutie” sa fie „litera de lege”…iar numele sonore sa rasune si mai puternic…dar o lucrare ramane si prin aceasta ramanere in timp poate pierde binecuvantarea si publicitatea…si uneori chiar si numele sonore apun… Cat despre Marx si religia a domnului Turcan,…cred ca aceasta lucrarea a dumnealui ar trebui cel putin sa fi numita altfel, Marx si religia crestina din perspectiva crestinului Turcan…

  6. Tudor Mărginean says:

    AC e cumva Alex Cistelecan jr?

  7. Tudor Mărginean says:

    Citate din Marx, Engels și discipoli:
    „Clasele diriguitoare trebuie să tremure la ideea revoluției comuniste” – Manifestul Partidului Comunist
    „Odată ajunși la putere, comuniștii trebuie să treacă drept monștri.(…) Și să nu le pese de chestia asta” – Corespondența Marx-Engels
    „Departe de a ne opune așa-numitelor excese, adică acelor acțiuni de răzbunare populară îndreptate împotriva indivizilor detestați sau a clădirilor publice care trezesc amintiri odioase, trebuie nu numai sa trecem cu vederea aceste fapte, dar chiar sa le întindem o mana de ajutor” – Marx – Capitalul
    „Noi purtăm război contra tuturor ideilor proeminente de religie, stat, țară, patriotism.” „Clasele și rasele care sunt prea slabe pentru a face față noilor condiții de existență vor fi înfrânte” „Popoarele slabe sunt niște gunoaie etnice” – Marx
    “(Românii sunt) un popor fără istorie… destinați să piară în furtuna revoluției mondiale… (ei sunt) suporteri fanatici ai contrarevoluției și (vor) rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor național, la fel cum propria lor existență, în general, reprezintă prin ea însăși un protest contra unei marețe revoluții istorice… Dispariția lor de pe fața pământului ar fi un pas înainte.” – Engels – Neue Rheinische Zeitung, 13 ian 1849, “Lupta maghiarilor”
    „Dragostea universală față de oameni este o absurditate. Libertatea politică e mai rea decât sclavia cea mai rea” – Engels – Anti-Duhring
    „Următorul război va face să dispară de pe fața pământului popoarele reacționare. Până și numele lor va dispărea.” – Engels
    „În această revoluție va trebui să-l trezim pe Diavol în sufletul oamenilor, să ațâțăm patimile cele mai josnice.“ – Bakunin
    „Trebuie să acționăm ca în anul 1793” (anul Terorii) – Lenin
    „Cei care se opun comunismului trebuie lichidați. Nu e suficient să-i băgăm în pușcării, pentru că din pușcării mai pot să iasă. Trebuie împușcați” – Jean-Paul Sartre, interviu în Actuel (1973)
    „Ochii albaștri ai revoluției strălucesc cu o necesară cruzime” – Louis Aragon
    Aceste citate dovedesc adevărata față a marxismului, încă de la originile sale.

    • Lucian Sârbu says:

      Dacă nu ați citit cărțile și autorii la care faceți referință n-are rost să vă agitați cu citate. Nu de alta, dar băgându-i în aceeași oală pe Marx și Bakunin vă dovediți incultura crasă.

  8. Tudor Mărginean says:

    D-le Sârbu nu aveți nici un argument serios împotriva ideilor prezentate în citate, astfel că apelați la o manipulare sofistică extracontextuală bazată pe presupunerea naivă că eu nu i-aș fi citit pe autorii menționați. Pe Bakunin l-am adăugat pentru că este la fel de fanatic ideologic ca și Marx, iar d-voastră l-ați menționat în text.
    Din recenzia d-voastră se vede partizanatul ideologic și reaua voință față de un autor care nu respectă linia d-voastră de partid, fiind retrograd (cum se zicea în anii 50). Dați dovadă de o crasă ignoranță în ceea ce privește religia creștină, istoria medievală sau chiar gândirea și biografia lui Marx. Marx era antisemit și agent al serviciilor secrete prusace pt care și-a trădat colegii de idei.
    Îi acuzați pe alții de ură, partizanat sau ignoranță însă acestea sunt caracteristicile d-voastră. Știți zicala cu hoțul care strigă hoțul. Iar despre cei care au scris comentarii în favoarea d-voastră, nu știu dacă să râd sau să mă întristez, cred că a doua variantă…

    • Lucian Sârbu says:

      Încercați să trolați în altă parte. Nu am de gând să intru în nici un fel de dialog cu dumneavoastră pentru că simpla amestecare a lui Marx cu Bakunin (și nu mă refer la mai mult) arată că habar n-aveți despre ce vorbiți. Legat de citate, dacă vreți cu adevărat să comentați niște citate din opera cuiva, furnizați pagina, traducerea și contextul mai larg.

  9. Robin V. says:

    Domnule T. Mărginean, în opinia mea dati dovadă de ură/fanatism! Așa este, un citat se contextualizează și se redă exact, Capitalul are peste 1000 de pagini…, iar de J.P. Sartre. să fi făcut o astfel de mărturisire în afara unui context anume? Deplorabil. Și mai vorbiți de manipulare, când emanați prin toți porii manipulare!

Back to Top ↑