Puncte de vedere

Published on septembrie 18th, 2014 | by Alexandru Mamina

0

Elena Udrea: o diversiune

De ce se expune Traian Băsescu susţinând-o cu atâta asiduitate pe Elena Udrea? De ce o expune pe Elena Udrea oferindu-i susţinerea sa? Care este miza acestui joc mediatic în care pseudopreşedintele oferă Antenei 3 prilejuri de atac, iar lui Călin Popescu Tăriceanu motivaţia unei noi suspendări? Să-şi fi pierdut cetăţeanul judecata? E drept că nu a strălucit vreodată prin judecată, adică prin evaluarea critică pe bază de expertiză, dar nici nu a acţionat împotriva propriilor interese. În plus, pare să aibă consilieri electorali mai inteligenţi decât el, capabili să-i valorifice inclusiv trăsăturile de caracter detestabile pentru a câştiga ceva, nicidecum pentru a furniza muniţie adversarilor.

O primă explicaţie pentru sprijinul respectiv poate fi de natură afectivă, şi face trimitere la simpatia particulară a uzurpatorului de la Cotroceni faţă de fosta sa consilieră. Cum s-ar spune, tot om e şi uzurpatorul, cu sentimente bune şi rele. Numai că pe lângă sentimente are şi interese, care în cazul politicianului Traian Băsescu pot cel mult să includă sentimentele, dar nu să fie substituite de ele.

A doua explicaţie, avansată mai demult de către Bogdan Teodorescu, operează în registrul reprezentativităţii politice simbolice, care-l vizează pe viitorul lider al opoziţiei. Traian Băsescu ar susţine-o aşadar pe Elena Udrea în speranţa unui scor cât mai bun la alegerile prezidenţiale, pentru ca legitimată de acesta să devină liderul opoziţiei până la parlamentarele din 2016, statut care să o recomande ulterior pentru postul de prim-ministru. Argumentaţia este credibilă, mai ales că are drept etalon cariera lui Traian Băsescu însuşi. Punctul vulnerabil este deocamdată premisa majoră: pentru ca Elena Udrea să ajungă liderul opoziţiei ar trebui ca la prezidenţiale să intre în turul al doilea, ceea ce nu este posibil decât în ipoteza retragerii lui Klaus Iohannis, după modelul Theodor Stolojan, cunoscut în formula „dragă Stolo”. Câtă vreme primarul Sibiului rămâne în cursă, scenariul explicativ pierde din relevanţă.

Atâta cât se poate presupune actualmente, credem că Traian Băsescu o promovează pe Elena Udrea din raţiuni tactice, ca manevră diversionistă. Atrage atenţia publicului asupra lui şi a pupilei politice cu preţul scandalului, pentru a o abate de la ceea ce-l interesează cu adevărat, şi anume alegerea lui Klaus Iohannis, care înseamnă implicit victoria oamenilor săi din Partidul Democrat-Liberal. Să nu ne amăgim cu povestea democrat-liberalilor „buni”, repudiaţi chipurile de Traian Băsescu! Indiferent de ce declară acesta cu privire la ei, Vasile Blaga şi trupa nu se dezmint în ascultarea faţă de liderul lor dintotdeauna.

Întrebarea poate fi reformulată: în loc de ce se întâmplă dacă Traian Băsescu îi face campanie Elenei Udrea, ce se întâmplă dacă nu îi mai face? Dacă Elena Udrea iese din prim-planul disputelor mediatice? Atunci confruntarea se recalibrează pe opoziţia Victor Ponta – Klaus Iohannis, într-un mod cu atât mai periculos pentru cel din urmă, cu cât riscă să fie identificat în calitatea de băsist. Dacă băsismul este asimilat în percepţia alegătorilor exclusiv cu Elena Udrea, se estompează invers proporţional responsabilitatea celor din Partidul Democrat-Liberal pentru guvernarea trecută. Se disimulează apartenenţa acestora la băsism, în aşa fel încât devin frecventabili pentru noii aliaţi naţional-liberali, chiar şi pentru persoane fără partid care au votat în favoarea demiterii la referendumul din 2012. Capacitatea oamenilor de a se autoînşela nu are limite, îndeosebi atunci când este alimentată afectiv, spre exemplu de adversitatea la adresa lui Victor Ponta.

Klaus Iohannis nu tace pentru că face, aşa cum proclama euforic de curând Ludovic Orban, cuprins de un elan susceptibil să dea de bănuit. Îl lasă cel mult pe actualul premier să gafeze afişându-şi consilierul american, ca şi cum inflamarea proatlantistă a unui Radu Tudor ar fi caracteristică majorităţii. Tace însă, deoarece Traian Băsescu vorbeşte pentru el.

Tags: , , , , , , , , , , ,


About the Author

Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.



Comments are closed.

Back to Top ↑