Focus

Published on ianuarie 4th, 2015 | by Lucian Sârbu

26

SYRIZA se pregătește să guverneze. Dar o va face?

Pe 29 decembrie parlamentul de la Atena a eșuat în ultima încercare de a desemna un nou președinte al Greciei. Acest lucru a condus automat la declanșarea alegerilor parlamentare anticipate. Știrea este una aparent banală. Însă ea încetează să mai fie banală dacă ținem cont de faptul că alegerile anticipate, programate pentru data de 25 ianuarie 2015, ar putea aduce pentru prima oară de la declanșarea crizei financiare mondiale un guvern al „stângii radicale” la conducerea unei țări din zona euro.

Să lămurim un pic termenii. Aparent tot guvern „de stânga” avem și în Franța, sau în Italia. Numai că vorbim în acest caz de guverne ale unor partide afiliate la internaționala social-democrată care a încetat de vreo 20 de ani, adică din epoca lui Tony Blair și Gerhard Schroder (dominată de politicile de tip „new labour” și „a treia cale”), să mai însemne ceva pentru stânga, devenind mai degrabă partide de „centru”, în ciuda alinierii auto-clamate la „centru-stânga”. În tot acest timp partidele comuniste occidentale care se despărțiseră de Moscova încă din anii ’60-’70 prin adoptarea doctrinei „eurocomuniste”, în coaliție cu nemulțumiți din partidele social-democrate, cu activiști din societatea civilă și cu alte partide reprezentând diverse doctrine alternative de stânga (ecosocialiști, feminiști etc.), au ocupat fosta nișă politică a social-democraților, preluând ceea ce au abandonat aceștia în anii ’90: lupta parlamentară și extra-parlamentară pentru reforme sociale (dar fără idealul revoluționar, specific partidelor comuniste manevrate de Moscova sovietică), opoziția fermă față de efectele nocive ale capitalismului, abordarea critică a realităților sociale și economice, o agendă progresistă. La nivel pan-european aceste partide s-au coalizat într-o internațională proprie denumită Partidul Stânga Europeană (PSE). SYRIZA – partidul care ar putea prelua puterea în Grecia începând cu data de 25 ianuarie – este la ora actuală una dintre forțele principale din spatele PSE.

Pentru deosebirea celor două tendințe oficiale ale stângii – social-democrația și stânga de la stânga sa – mass-media folosește în general termenii „stânga” și „stânga radicală” pe care îi voi prelua și eu.

Deși criza financiară declanșată în 2008 a prins deja pe funcție un guvern al stângii radicale (guvernul AKEL din Cipru), dacă SYRIZA va câștiga alegerile din Grecia pe 25 ianuarie și dacă va reuși să gestioneze toată situația politică ulterioară în așa fel încât să poată prelua concret guvernarea, vom avea de-a face cu primul guvern ales al stângii radicale de la declanșarea crizei încoace. Având în vedere că lucrul acesta se va produce în țara cea mai afectată de criză ne putem aștepta la un mic cutremur politic care ar putea să-și trimită undele seismice în tot restul Europei, marcând o ruptură cu politicile de până acum ale establishmentului și mai ales cu austeritatea văzută ca unică soluție de corectare a deficitelor bugetare și de ieșire din criză.

Criza Greciei și câteva dintre dilemele morale ale austerității

Criza economică și socială a Greciei s-a declanșat, după cum se știe, în octombrie 2009, când noul prim-ministru Papandreou (PASOK) i-a anunțat pe partenerii europeni că Grecia suferea de un deficit bugetar colosal de 12,5% din PIB, care nu mai putea fi finanțat prin împrumuturi ieftine de pe piețele internaționale de capital. Datoria Greciei era de peste 100% din PIB, țara intrase deja în recesiune (ca, de altfel, multe alte țări europene) și șomajul atinsese 11%. În scurt timp s-a aflat că de fapt guvernele Greciei funcționaseră pe deficite uriașe de ani buni, dar că își ascunseseră prin diverse mașinațiuni contabile datele financiare reale, lăsând să se creadă că situația era stabilă. Până în luna decembrie 2009 ratingurile Greciei s-au prăbușit dramatic, împrumuturile de pe piețele financiare au devenit complet inaccesibile și guvernul grec a fost nevoit să solicite în primăvara lui 2010 un pachet de salvare („bailout”) de la partenerii europeni (țările din zona euro, Banca Centrală Europeană și FMI) după ce implementase deja două rânduri de măsuri de austeritate, în speranța că va readuce situația financiară a țării sub control. Așa a început ceea ce multă lume a numit tragedia greacă a secolului XXI.

Masă pentru săraci în Atena, vara lui 2013. Foto:  Jihn Kolesidis / Reuters, preluare după  theguardian.com

Masă pentru săraci în Atena, vara lui 2013. Foto: John Kolesidis / Reuters, preluare după theguardian.com

Cum banii nu vin niciodată gratis, instituțiile care au acordat pachetul de salvare – și mai ales Germania, ca principală țară salvatoare – au cerut efectuarea unor reforme sociale și economice care au devenit din ce în ce mai dureroase odată cu trecerea timpului. Ceea ce a început cu înghețări salariale și reduceri moderate ale bonusurilor angajaților din sectorul de stat a continuat cu modificarea drastică a legislației muncii în sensul „flexibilizării” angajaților, a continuat cu privatizări, cu concedieri masive din sectorul de stat, inclusiv din educație și sănătate, unde situația e în mod particular dramatică, cu deregularizări ale unor întregi sectoare economice, cu închiderea televiziunii publice, cu scăderi masive ale pensiilor și salariilor, inclusiv din sectorul privat, cu creșteri masive de taxe pentru populație și multe altele – totul în speranța că țara se va stabiliza financiar și va reuși să-și plătească datoriile.

Astăzi, oficial, după mai bine de 4 ani de criză acută se vorbește în sfârșit de o stabilizare a situației și chiar și de o mică revenire a economiei care ar trebui, conform paradigmei economice neoliberale, să iasă întărită de „cura de austeritate” și de transformarea „pozitivă” în direcția „flexibilizării” pieței muncii și a privatizărilor. Ratingurile financiare ale Greciei au revenit iarăși la un nivel normal și guvernul se poate împrumuta de pe piețele financiare (deși nu o mai poate face cu ușurință din cauza noilor dispoziții de disciplină bugetară implementate la nivelul UE în ultimii ani).

Cu toate acestea în rândul membrilor SYRIZA există suspiciuni că o eventuală preluare a puterii va scoate la iveală o situație bugetară deloc stabilizată. Cel puțin la nivel macro-economic și social operațiunea de salvare a Greciei a funcționat conform celebrei butade: „operațiunea a reușit, pacientul e mort”. Câteva date statistice sunt relevante:

Liderul Golden Dawn în arest

Septembrie 2013: neonaziștii asasinează cu sânge rece un militant de stânga. O parte dintre liderii lor sunt arestați într-o încercare disperată a guvernului Samaras de a le opri ascensiunea. Foto: John Kolesidis / Reuters

– în ultimii 4 ani s-a produs, în medie, mai mult de o sinucidere a unui grec în fiecare zi;
– PIB-ul s-a contractat cu 30% – valoare comparabilă cu contracția înregistrată de economia SUA în timpul Marii Crize;
– șomajul a ajuns rapid, până în 2012, la 25%, și de atunci stagnează în jurul acestei valori, cu un vârf în jur de 27-28% atins în perioada 2013-2014;
– 70% dintre șomeri sunt de lungă durată, adică nu-și mai găsesc de muncă de ani buni;
– șomajul în rândul tinerilor e de peste 50%;
– 36% din populație trăiește sub pragul sărăciei;
– salariul mediu net a scăzut cu 23%;
– criza a adus cu sine ascensiunea puternică a partidului neonazist „Zori Aurii”, Grecia fiind astăzi singura țară UE în care un partid neonazist e în stare să ia 7% din voturi (Frontul Național din Franța sau Partidul Libertății din Olanda sunt mult mai moderate decât Zori Aurii);
– din cauza scăderii drastice a produsului intern brut, datoria Greciei a ajuns astăzi la 175% din PIB, deși la începutul crizei, când i s-a acordat primul pachet salvator, nu era decât de 125%;
– în condițiile actuale ar fi nevoie de cel puțin 15 ani de acum încolo, fără sincope, pentru ca Grecia să recupereze locurile de muncă și PIB-ul pierdut în anii de austeritate, adică să revină, după cum ziceam mai sus, la un șomaj „fericit” de … 11%.

Prima dilemă morală: de ce a fost complet abandonată Grecia dacă Europa e clădită pe ideea solidarității dintre țări și popoare?

Grecia e membru al zonei euro. Un lucru e sigur: guvernele care s-au succedat la putere începând cu anii ’80 au acționat din ce în ce mai prost și sunt vinovate. Totuși, una dintre motivațiile principale cu care Grecia a fost ademenită în UE și în zona euro a fost și aceea că funcționarea într-o structură mai largă implică o disipare a riscurilor și o funcționare pe baza unei solidarități comune (implicită într-o piață comună). În realitate, atunci când criza datoriilor a lovit Grecia, Grecia a fost pusă în fața unei opțiuni fără opțiune: fie să declare falimentul de stat, fie să primească ajutorul partenerilor din UE, dar în condițiile dictate de aceștia. Din punctul de vedere al celorlalte guverne din zona euro falimentul era exclus pentru că eventuala declarare a unui faliment (echivalent cu refuzul de plată a datoriilor) ar fi aruncat în aer toată zona euro, în sensul că „piețele” ar fi devenit suspicioase față de toate țările membre din zona euro și ar fi refuzat să mai împrumute și alte guverne cu probleme de deficit. Așa că grecii au fost împiedicați cu orice mijloace să declare falimentul, inclusiv prin amenințări, presiuni politice (cazul referendumului refuzat lui Papandreou) sau instrumentarea unor campanii mass-media complet dezaxate împotriva SYRIZA în primăvara lui 2012, atunci când partidul lui Tsipras a fost la un pas de a prelua guvernarea. Singura opțiune a rămas ajutorarea Greciei, dar în condițiile dure impuse de parteneri. Nu s-a pus nici un moment problema acordării unui împrumut „colegial” Greciei. Grecia a fost forțată să nu-și folosească opțiunea; partenerii, în schimb, și-au folosit-o din plin pe a lor.

În cele din urmă tot acest scandal a scos la iveală imensa lipsă de solidaritate dintre statele europene și completa butaforie a așa-zisei construcții europene care s-a prăbușit la prima suflare a „piețelor”. Singura certitudine rămasă e că atunci când un alt stat din eurozonă, poate chiar din UE, va avea nevoie de ajutor, cu siguranță nu va putea conta pe ajutorul solidar și dezinteresat al grecilor. Cel puțin al lor.

A doua dilemă morală: de ce trebuie să plătească populația Greciei și contribuabilii europeni investițiile proaste ale unor „investitori” privați?

Problema Greciei a pornit de la imposibilitatea guvernului de a rambursa datoriile făcute pe lângă creditorii privați (ceea ce numim generic „piețele”) care au finanțat guvernul de la Atena ani la rândul, fără să țină cont de posibila stare de insolvabilitate a acestuia. Firește, nu e vorba de persoane fizice adunate de pe stradă ci de instituții financiare puternice – bănci, fonduri de investiții etc. – , capabile să investească miliarde de euro în datoriile guvernelor. În mod normal aceste investiții în obligațiunile guvernului grec ar fi trebuit să fie doar o problemă între guvernul grec și (inconștienții săi) creditori. Dacă ar fi fost nemulțumiți că nu li se rambursează datoria, aceștia ar fi putut să dea în judecată agențiile de rating care au susținut ani la rândul ratingurile ridicate ale guvernului elen sau să-și facă ordine prin curtea proprie și să-i depisteze pe responsabilii care au aprobat cumpărarea de obligațiuni grecești și să-i tragă la răspundere. Vinovații reali pentru pierderile cauzate de un eventual faliment al Greciei se puteau găsi. Teoria clasică ne spune că valoarea intrinsecă a capitalismului ca sistem economic viabil rezidă în faptul că se curăță singur de lipsa de performanță. Totuși, din cauza financiarizării extreme a sistemului capitalist actual, o asemenea abordare era total nerealistă. În primul rând un faliment al Greciei ar fi provocat, așa cum am zis mai sus, probleme majore și pentru celelalte guverne din eurozonă care, prin contaminare, ar fi fost pedepsite de „piețe” prin creșterea costurilor de împrumut. În al doilea rând, din cauza șerpăriei intereselor din spatele sistemului financiar european, un simplu faliment al Greciei ar fi putut provoca falimente bancare, cu consecințele de rigoare (falimente ale agenților economici, faliment al sistemelor publice de asigurări sociale, convulsii sociale, șomaj masiv și prelungit etc.) în tot restul Europei, dar mai ales în curtea marilor: Franța și Germania, ale căror bănci erau foarte expuse pe datoria Greciei. Așa că soluția consensuală a fost ca Grecia să fie „ajutată” să-și ramburseze datoria, chiar dacă, în mod mai mult decât evident, creditorii săi au făcut o prostie atunci când i-au dat bani și conform manualelor de economie ar fi trebuit lăsați să-și suporte consecințele propriilor greșeli. Involuntar, plătitorul de taxe din eurozonă a fost pus la muncă pentru a acoperi o datorie care nu îi aparținea, grecul simplu a fost distrus pe decenii de acum încolo (dacă nimic nu se va schimba) în timp ce vinovații adevărați pentru toată această nebunie, adică politicienii partidelor-sistem din Grecia și cu partenerii lor financiari, își văd de treabă în continuare, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Sigur, lucrurile sunt ceva mai complicate, datorită naturii complicate a sistemului financiar. Dar situația e de un comic involuntar, dacă nu ar fi tragică pentru milioane de greci. De pildă, instituțiile financiare germane și franceze aveau conform unor calcule o expunere de zeci de miliarde euro pe Grecia la începutul crizei. Nu puteau fi lăsate să piardă acești bani fără să riște să piardă (prin contagiunea eurozonei) sume mult mai mari, ceea ce ar fi putut duce nu doar la falimentarea, necesară, a unor bănci neperformante, dar  și la pierderi reale pentru oameni fără nici o vină: fonduri de pensii, economii de-o viață, fonduri ale întreprinderilor private etc. De aceea plătitorul de taxe din eurozonă a fost pus să plătească o datorie care de fapt s-a făcut de-a lungul timpului și cu o parte din banii săi. Pentru că Greciei i s-au împrumutat de-a lungul timpului bani economisiți de cetățenii occidentali și administrați de bănci și de fonduri de investiții occidentale. Neamțul și francezul au muncit, au economisit, au depus cuminți bani la bancă și banca i-a împrumutat grecului ca să ia o dobândă pe ei. Apoi, după câțiva ani, vine UE și le zice celor doi că trebuie să-i taxeze suplimentar ca să-l împrumute de urgență pe grec ca să le dea înapoi împrumutul pe care grecul l-a făcut din banii lor, pentru ca ei să-și poată scoate liniștiți banii inițiali din bancă fără să facă infarct atunci când vor ajunge în fața ghișeului. Nebunie? Desigur. O afacere perdantă pentru neamțul ordonat și pentru economicosul francez, indiferent cum o privești. O păcăleală sinistră. Singurii câștigători au fost bancherii și cu celelalte cercuri financiare care au administrat/intermediat toată această nebunie și într-un sens, și în celălalt, fără să-i tragă nimeni la răspundere. [1]

Se nasc însă câteva întrebări legitime, care nu sunt puse cu voce tare pentru că ar pune în discuția însăși paradigma economică oficială:
– Mai este credibilă teoria capitalismului frumos și sănătos care se autoreglează în beneficiul cetățenilor? Cum, câtă vreme investițiile băncilor, lăsate de capul lor, erau să bage în colaps un continent întreg și bancherii nu pățesc nimic?
– Apoi: ce fel de capitalism funcțional e acesta în care creditorii de fapt nu riscă nimic și debitorii, totul? Că tot teoria ne învață că dacă bancherii au putut face tâmpenii cu Grecia și apoi și-au luat banii înapoi, atunci vor continua să procedeze la fel și în viitor și în loc să iasă din piață, dimpotrivă, probabil vor ajunge să devină tot mai puternici.
– Și ultima întrebare: cât de „eficiente” în procesarea informației sunt „piețele” de vreme ce în cazul Greciei s-au înșelat atât de grav, ani la rând? Nu cumva toată povestea cu eficiența superioară a piețelor în calculul economic e un mit sinistru?

Ce vrea SYRIZA?

În presa mainstream din România și dintr-o bună parte a Europei SYRIZA e catalogată scurt drept o formațiune extremistă de stânga. Acest lucru e pur și simplu o prostie accentuată mai ales de presa germană care din mulțimea de organizații și persoane care au stat la baza constituirii SYRIZA a găsit și câteva persoane acuzate cândva de extremism de stânga (pe de altă parte, pentru presa germană Partidul Popular European nu mai e extremist, deși l-a susținut atâția ani în fruntea Comisiei Europene pe un fost maoist: Jose Manuel Barroso).

SYRIZA (acronim care provine din Synaspismos Rizospastikis Aristeras, „Coaliția Stângii Radicale”) funcționează ca partid de sine stătător doar din 2013. Până la alegerile din 2012 (inclusiv) a fost o coaliție de asociații, grupuri, simpli cetățeni și facțiuni politice grupate în jurul unor idei de stânga. De-a lungul timpului SYRIZA a dat dovadă de două calități deosebite: pe de o parte a reușit să adune în rândurile sale oameni de diverse orientări de stânga care au reușit să treacă peste atitudinea sectară și să se unească împreună într-un proiect comun; și pe de altă parte a fost singura forță politică din Grecia care a manifestat permanent simpatie față de participanții la diverse demonstrații de stradă antisistem, chiar și în momentele cele mai grele. SYRIZA e o mișcare care a activat și a pornit în mod esențial din cartierele și comunitățile marilor orașe din Grecia, grupându-se la nivel local în jurul unor cauze concrete. În anii crizei, folosindu-se de experiența căpătată anterior în domeniul activismului social, membrii SYRIZA au pus la punct o rețea informală de ajutor social care a mai alinat din suferința cetățenilor simpli oferind, acolo unde s-a putut, mese gratuite, haine, ajutoare etc. Parlamentarii partidului contribuie permanent cu bani la acest tip de ajutoare.

Alexis Tsipras la un miting al Podemos, în Madrid.

Alexis Tsipras la un miting al Podemos, în Madrid. Foto: Juan Medina / Reuters

Singura organizație cu care SYRIZA nu a reușit niciodată să colaboreze a fost Partidul Comunist Grec (KKE). Dar despre relația SYRIZA-KKE, precum și despre diferențele esențiale dintre cele două formațiuni, vom discuta pe larg mai jos, pentru că ea va fi probabil cheia unui guvern al SYRIZA. Să notăm acum că experiența organizării politice, a campaniilor electorale și a discursurilor politice se pare că a fost adusă la început chiar de către foștii membri ai KKE care au părăsit de-a lungul timpului acest partid nemulțumiți de atitudinea sa tot mai sectară și sclerozată. Însuși Tsipras provine din rândurile tineretului comunist, organizație pe care a părăsit-o la începutul anilor ’90. Vreo 10 ani SYRIZA a reușit să intre constant în parlament, dar cu niște scoruri care nu-i permiteau să exercite o mare influență. Abia pe fondul crizei și al implicării sociale a membrilor săi a ajuns în 2012 al doilea mare partid din Grecia.

La alegerile din 2012 partidele au lăsat deoparte diferențele ideologice și s-au grupat pe poziții pro- sau contra politicilor de austeritate. Partidele tradiționale din Grecia, partidele-sistem, deși oficial se dușmănesc, s-au grupat pro-austeritate. Majoritatea celorlalte partide au trecut de partea cealaltă, cu diverse nuanțe: de la un discurs anti-austeritate dar pro-european al SYRIZA, până la un discurs complet anti-european al Partidului Comunist sau al formațiunii Zori Aurii. Astfel, SYRIZA a fost percepută ca fiind vocea dominantă a partidelor anti-austeritate pentru că era și formațiunea cea mai normală, grupând în rândurile sale politicieni, activiști și intelectuali prestigioși (de ex. prof. Yannis Millios, de la Universitatea Politehnică din Atena, Giannis Dragasakis, fost ministru sau prof. Yannis Varoufakis de la Universitatea din Atena), dar și cea care propunea cel mai coerent program, comparativ cu neo-naziștii, partidul bisericii ortodoxe, ecologiști, comuniști etc. care nu aveau decât câteva idei fixe repetate ad nauseam. Pe scurt, programul SYRIZA prevedea în 2012 suspendarea imediată a plății datoriei până la revenirea pe creștere a economiei, creșteri de taxe pentru familiile bogate (oligarhii greci) și corporații, reglementări drastice în sectorul bancar, inclusiv naționalizarea completă a băncilor vinovate de criză, impunerea de măsuri de solidaritate Bisericii Ortodoxe (care are un statut privilegiat în Grecia), întărirea legislației muncii, pași în direcția demilitarizării și a scăderii drastice a cheltuielilor militare, mai ales a celor cerute de NATO. Pe lângă aceste măsuri interne erau preconizate și unele măsuri care păreau fanteziste, de pildă negocierea cu Banca Centrală Europeană asupra unor chestiuni pe care BCE nu e îndrituită să negocieze, cum ar fi finanțarea directă a deficitelor publice ale statelor membre.

Programul SYRIZA era periculos nu pentru că ar fi dat cu bombe la temelia UE ci pentru că punea în discuție două status-quo-uri majore: pe de o parte situația din Grecia, unde principalii beneficiari economici sunt de decenii întregi circa 2000 de familii de oligarhi care controlează tot ce înseamnă industrie navală, infrastructură, bănci, politică, mass-media și care nu doar că nu au contribuit cu nimic la rezolvarea crizei, dar în timpul anilor de austeritate și-au sporit averea și au exportat peste graniță o parte a deținerilor proprii de capital, și pe de altă parte întreaga construcție europeană care, așa cum era ea făcută, făcea posibil martiriul unui întreg popor doar de dragul salvării instituțiilor financiare. Care erau „too big to fail”.

Conferința de la Londra, 1953

Conferința de la Londra, 1953, în urma căreia datoriile Germaniei Federale au fost anulate în proporție de 50%. Este ceea ce cere și SYRIZA pentru Grecia. Foto: preluare după DW.de

Astăzi, programul nu e cu mult diferit, pentru că situația Greciei e la fel de rea ca în 2012. Ceea ce vrea acum SYRIZA a fost rezumat în așa-zisa „agendă de la Salonic” [2] – un discurs al lui Tsipras ținut în septembrie la Salonic. SYRIZA susține în continuare majoritatea cerințelor din 2012 dar pe fondul agravării crizei sociale au apărut și altele noi: acordarea de subvenții pentru electricitate, hrană și locuință, revenirea la un salariu minim de 750 de euro (salariul minim a fost scăzut în mod constant pe parcursul crizei până la un nivel de 600 de euro), ștergerea datoriilor pentru cetățenii care nu-și mai permit să plătească ratele la bancă, precum și deschiderea de negocieri pentru scutirea Greciei de datoria externă pe modelul după care a fost scutită Germania Federală în 1953. Scopul fiind o reducere a datoriei cu cel puțin 70%, sau, măcar, o creștere (mare) a termenelor de plată. „Dacă pentru Germania s-a putut în 1953, argumentează teoreticienii SYRIZA, nu vedem de ce nu s-ar putea și pentru Grecia.” Ideea pare nebunească, dar un mic amănunt s-ar putea să ajute ambițiile SYRIZA: la ora actuală, spre deosebire de 2010, majoritatea datoriei Greciei e deținută, în fond, de plătitorii de taxe din eurozonă. Vă mai aduceți aminte de neamțul ordonat și francezul economicos care au dat bani grecului pentru ca grecul să le dea banii înapoi? De data aceasta ei, cetățenii simpli ai Uniunii Europene, sunt principalii deținători ai datoriei grecilor pentru că toate pachetele de bailout de până acum au fost acordate pentru a-i scuti de pierderi pe bancheri și pentru a elibera băncile de povara datoriei grecești. Și cum practica ultimilor ani ne învață că atunci când a fost vorba de interesele cetățenilor guvernele nu au avut nici o problemă în a le trăda, nu e deloc exclus ca SYRIZA să aibă spațiu de negociere. Practic, dacă va ajunge să guverneze, SYRIZA nu va avea de ales și va face apel la cetățenii Europei – prin intermediul guvernelor lor – să îi scutească pe greci de datoria masivă contractată după 2010 pentru ca Grecia să-și plătească datoria de dinainte de 2010. Datoria oricum nu e sustenabilă, în Grecia fiind în plină desfășurare în acest moment o adevărată apocalipsă umanitară, care nu mai poate continua. Mai devreme sau mai târziu guvernele europene vor trebui să le spună cetățenilor lor că i-au nenorocit pe greci și că au pierdut banii propriilor plătitori de taxe doar ca să-i salveze pe bancheri. Momentul se apropie, oricât ar încerca unii să-l amâne.

Pe de altă parte, ceea ce promite cu fermitate SYRIZA e că va face o altfel de politică: fără clientelism, nepotisme, favoruri, corupție. De aceea layer-ul clientelar implantat în administrația publică de guvernele precedente (atât PASOK, cât și Noua Democrație fiind recunoscute în Grecia ca partide care și-au angajat masiv clientela în posturi publice) tremură la ideea unui guvern al SYRIZA, după cum se pare că tremură și militarii (cărora nu le sună bine scăderea cheltuielilor pentru armată) sau polițiștii (mari suporteri ai formațiunii neonaziste Zori Aurii). Faptul că programul SYRIZA anunță deblocarea posturilor în instituțiile publice nu înseamnă că nu vor mai exista concedieri. Tsipras a anunțat că un eventual guvern nu va mai avea decât zece ministere. Acum sunt optsprezece ministere.

În sfârșit, programul SYRIZA necesită cumva, de undeva, bani mai mulți decât are guvernul Greciei la dispoziție acum. De aceea e mai mult ca sigur că un guvern al SYRIZA va trebui cumva să ia taurul de coarne și să reglementeze situația oligarhilor. Se zice că în Grecia doar câteva persoane declară la fisc venituri de peste 700.000 de euro, dar conform unei liste pe care Christine Lagarde a înaintat-o guvernului grec în 2010, cu care guvernul de atunci nu a făcut nimic și care a devenit publică abia la finalul lui 2012 din inițiativa unui jurnalist exasperat de tărăganarea anchetei, peste 2.000 de persoane private aveau conturi bancare în Elveția. La data aceea scandalul a fost major, a generat și câteva tragedii (sinucideri), dar este neclar dacă până la urmă fiscul elen a utilizat cumva această listă, sau nu. [3] Se estimează că în jur de 200 de miliarde de euro ar fi ascunși în conturi din străinătate de oligarhii greci.

Preconizata luptă împotriva corupției ar putea fi unul dintre atuurile majore ale SYRIZA în vederea acceptării sale de către partenerii europeni. Până acum măsurile de austeritate au dat greș și pentru că veniturile estimate din taxe nu au fost așa de ridicate cum se anticipa, tocmai din cauza lipsei de colaborare a elitei grecești cu autoritățile locale. Iar această lipsă de colaborare a fost posibilă pentru că elita de afaceri și partidele-sistem formează de mai multe decenii un adevărat conglomerat. Poate că un guvern al unui partid proaspăt care nu are nimic de-a face cu oligarhii va putea să rezolve această problemă. Iar SYRIZA chiar nu are nimic de-a face cu oligarhii: ascensiunea din poziția de partid-„fringe” în cea de principal partid al opoziției a fost prea rapidă pentru ca oligarhii să apuce să-l infesteze cu oamenii lor. Pentru Grecia alegerile din 25 ianuarie s-ar putea să fie o șansă unică de a-și face cu adevărat curățenie în casă. Peste alți câțiva ani, dacă SYRIZA se va eterniza în poziția de partid principal al opoziției, cu avantajele de rigoare (mulți parlamentari, influență…) s-ar putea să fie prea târziu.

De ce este greu de crezut că SYRIZA va fi sprijinită de comuniști?

Chiar dacă va reuși să câștige alegerile cu procentul indicat de sondajele preliminarii (undeva în jur de 25-30%), beneficiind astfel de prima electorală de 50 de mandate suplimentare în parlamentul de la Atena, este o cvasi-certitudine că SYRIZA nu va reuși să ajungă la numărul de mandate necesar pentru a guverna monocolor, caz în care va avea nevoie de sprijinul politic al altor partide. Din păcate pentru ei situația este extrem de complicată pentru că pe stânga spectrului politic nu prea au cu cine să colaboreze.

PASOK – adică social-democrații – pe lângă faptul că fac parte din familia Social-Democrației europene (colegi cu PSD-ul nostru) sunt compromiși. Sub mandatul lor din 2009 au ieșit la iveală problemele Greciei și ei au sprijinit constant politicile de austeritate, făcând parte din coaliția ultimilor ani, alături de rivalii istorici.

DIMAR (Stânga Democratică) este un mic partid de stânga, care ar putea sau nu ar putea să reintre în parlament, și care s-a format printr-o secesiune de SYRIZA în 2010 cu scopul declarat de a sprijini guvernul PASOK și primele politici de austeritate. De altfel DIMAR a făcut parte din coaliția de guvernare până în vara lui 2013, când scandalul închiderii televiziunii publice de la Atena i-a determinat să iasă de la guvernare. Cooptarea DIMAR ar lăsa mult de dorit și ar enerva multă lume.

O posibilă coaliție ar putea fi făcută și cu Partidul Potami („Râul”), un nou partid de centru-stânga înființat în martie 2014 de un prezentator TV și care a luat la alegerile europene 6,6%.

Pragul electoral (3%) va fi cu siguranță trecut de Partidul Comunist Grec (KKE) care mizează de ani buni pe un electorat disciplinat, care își transmite de multe ori opțiunile comuniste pe linie de familie. Ca adversari ai austerității și ai diktatului european cooptarea unor comuniști într-un guvern de stânga ar fi cea mai bună garanție că guvernul și-ar face treaba pentru care a fost ales. Numai că aici e cea mai mare problemă a SYRIZEI. Deși par cea mai logică variantă de cooperare, comuniștii greci sunt pur și simplu inabordabili.

Privit cu atenție, KKE nu e nimic altceva decât o fosilă vie. Ideologic, comuniștii greci sunt blocați undeva în anii ’50-’60, înainte de ruptura cu Moscova a principalelor partide comuniste vest-europene. KKE este un partid marxist-leninist pe linie dură, brejneviană, respingând explicit orice tendință înnoitoare de tip eurocomunist (tratată cu dispreț drept „oportunism”, „social-democrație” etc.). În analizele produse de ei, actuala criză mondială este explicată în cel mai pur limbaj de lemn marxist-leninist ca fiind „o criză de supraproducție” (în condițiile în care în cursul acestei crize, spre deosebire de cea din ’29-’33, producția de bunuri materiale a continuat să crească în mod accelerat și principalul atelier de producție al lumii, China, nu doar că nu a dat faliment, dar a și devenit cea mai mare economie din lume). Ultima oară când au acceptat să participe la guvernare, în urmă cu 25 de ani, experiența s-a încheiat dezastruos pentru ei, ajungându-se la excluderi din partid și la plecarea membrilor sătui de dogmatismul irecuperabil al conducerii centrale și care aveau să participe mai târziu (prin diverse avataruri) chiar la formarea SYRIZA. De atunci, KKE refuză cu încăpățânare să participe la „administrarea ordinii capitaliste” ceea ce înseamnă că refuză să sprijine orice fel de guvern care nu are drept scop transformarea imediată a Greciei pe modelul Rusiei bolșevice de la 1917.

Pentru KKE Grecia, ca parte a Balcanilor, nu este altceva decât o placă turnantă a intereselor marilor imperii. De aceea situația din Grecia prefigurează un viitor război devastator, exact ca în anii ’30, probabil între NATO (America, mai precis) și Rusia. Nu are sens să încerci să administrezi ordinea capitalistă câtă vreme această ordine oricum se va prăbuși în câțiva ani ca urmare a acestui viitor presupus război. [4]

Tocmai de aceea KKE se manifestă ca un rival îndârjit pe plan intern al SYRIZEI și pe plan extern al Partidului Stânga Europeană (PSE, din care face parte SYRIZA). Pentru că atât SYRIZA cât și PSE (care este motorul din spatele grupului europarlamentar GUE-NGL, cu peste 50 de membri în parlamentul european) nu ar face altceva decât să prelungească „agonia europeană”, dându-le iluzii oamenilor simpli că ordinea capitalistă poate fi reformată în bine, în loc să stea deoparte și să aștepte ca totul să colapseze, pentru a putea declanșa apoi o glorioasă revoluție comunistă. Parlamentul European era singurul loc în care KKE mai colabora, reticent, cu PSE. Din vara lui 2014 au închis și această portiță, retrăgându-și membrii din grupul GUE/NGL pe fondul acelorași acuzații de „colaborare cu inamicul”, „oportunism” și „social-democrație”. Așa că pe plan internațional KKE preferă să se afilieze la o iluzorie Internațională Comunistă Europeană în care 80% dintre așa-zisele partide participante (inclusiv din România) nu sunt altceva decât niște grupuscule minore, fără nici un fel de relevanță politică în țările de proveniență. [5]

În sfârșit, soluțiile propuse de KKE pentru ieșirea din criză sunt cele la care ne-am putea aștepta de la un partid situat pe linia marxist-leninistă a moștenirii ideologice lăsată de URSS: ieșirea din UE și NATO, socializarea (naționalizarea) integrală fără compensare a mijloacelor de producție, refuzul plății datoriei externe, dictatura proletariatului, economie planificată.

În aceste condiții este greu de crezut că SYRIZA va beneficia în vreun fel de sprijinul parlamentar al KKE. E foarte probabil ca voturile celor 15-20 de parlamentari KKE să fie suficiente pentru a promova un guvern de stânga, numai că, așa cum se prezintă lucrurile la ora actuală, KKE va prefera mai degrabă să genereze haos și incertitudine decât să sprijine SYRIZA. Dacă ar sprijini SYRIZA ar însemna să-și încalce principiile după care s-au ghidat în ultimii 25 de ani. Pentru ei, ocazia de a refuza sprijinirea unui guvern al SYRIZA ar însemna un pas înainte pe calea „revoluționară” a transformării Greciei într-un paradis sovietic post-bolșevic.

Semnificația unui guvern SYRIZA și posibilele scenarii de viitor

În ciuda sondajelor din ultimele luni, care au dat constant SYRIZA cu 4-5% în fața partidului Noua Democrație (conservator, PPE) al premierului Samaras, premisele unui guvern de stânga în Grecia sunt destul de complicate și din cauza opoziției acelorași cercuri interne și internaționale care au impus Greciei măsurile sălbatice de austeritate. În luna mai SYRIZA a câștigat, într-adevăr, alegerile europene și a luat un scor bun la locale (așa cum am zis, SYRIZA e mai puternică în marile orașe, dar e dezavantajată de faptul că e mai prost organizată în insule și în mediul rural). Dar acum e vorba de altceva. Deja reîncep presiunile exercitate în 2012 asupra electoratului grec. Premierul Samaras s-a declarat recent foarte încrezător că Noua Democrație va câștiga alegerile și că grecii vor respinge „populismul și demagogia” adversarilor, care, dacă ar ajunge la putere, ar provoca scoaterea Greciei din eurozonă și din UE. Nici la ora actuală, nici în 2012 nu se punea la modul serios problema în acest fel, dar propaganda poate funcționa în continuare. În replică, Tsipras l-a acuzat pe Samaras că vrea să reînvie niște zombi.

Fostul prim-ministru Papandreou a înființat chiar la începutul lui 2015 un nou partid de stânga, cu scopul mai mult decât transparent de a rupe din electoratul SYRIZA (deși e mult mai probabil să îngroape definitiv PASOK, care ar putea cădea sub pragul electoral).

Pe „surse” au început să circule diverse scenarii apocaliptice. Un investitor a lăsat să se înțeleagă după o discuție de la Londra cu Yannis Millios și Giorgos Stathakis că un guvern SYRIZA va fi „mai rău decât dacă vin comuniștii”. Apocalipsa va însemna o mulțime de „bank run”-uri, transferuri masive de capital din băncile grecești în bănci din străinătate, fuga tuturor investitorilor, haos generalizat [6]. Prestigiosul cotidian economic german Handelsblatt a și publicat un articol care prezintă „cele mai aberante propuneri ale SYRIZA” [7]. Prima fiind chiar cerința de a se reduce cu 70% datoria Greciei. Pentru că ar însemna de fapt un faliment al statului elen și pentru că ar veni inevitabila apocalipsă (lucru complet fals, din motivele prezentate mai sus: pe de o parte istericele „piețe” nu mai dețin decât o mică parte a datoriei și pe de altă parte se poate negocia nu neapărat „iertarea” de datorii, ci și extinderea termenelor de plată). Tot „pe surse”, și la scurt timp după declarațiile optimiste ale lui Samaras, Der Spiegel a lăsat de înțeles că guvernul german nu ar avea nimic împotrivă dacă Grecia ar ieși din eurozonă [8]. Știrea a făcut înconjurul Europei fiind de fapt un simplu zvon care îl ajută în mod direct pe Samaras, întrucât pare să-i dea dreptate. Ieșirea din eurozonă nu este o opțiune reală nici măcar acum, din aceleași motive pentru care nu ar fi fost o opțiune serioasă nici în urmă cu 3-4 ani: ar șubrezi încrederea în toate guvernele din eurozonă, ar urma prăbușiri ale băncilor din toată Europa, retrageri masive de capital, s-ar da peste cap toate planurile Băncii Centrale Europene (care urmărește pentru acest an un „quantitative easing” pe model american) etc. Alți politicieni europeni, de pildă Juncker sau, la noi, europarlamentarul Cristian Preda, susțin deschis că le repugnă ideea unui guvern al „extremiștilor” din SYRIZA chiar dacă poporul grec ar prefera să-l aleagă în mod democratic, și s-au exprimat public în acest sens.

Strategia de comunicare a SYRIZA se bazează foarte mult pe partenerii din PSE. Atât Tsipras cât și oamenii săi din linia a 2-a nu uită să precizeze cu fiecare prilej că SYRIZA nu reprezintă câtuși de puțin o excepție în Europa. În sondajele de opinie din Spania conduce „Podemos” și în Irlanda „Sinn Fein”. Dacă viitoarele guverne din Spania și Irlanda vor fi dominate de aceste formațiuni ale stângii radicale e de așteptat așadar ca aștepările privitoare la anularea datoriei să nu fie chiar așa de absurde, și cauza Greciei să găsească susținători. În plus, partidele din PSE sau apropiate de PSE ocupă poziții parlamentare importante în multe alte țări europene: Germania, Olanda, Cehia etc.

Marea întrebare rămâne cea legată de bani. Poate că SYRIZA îi va convinge pe greci că nu se va găsi într-o poziție izolată pe scena europeană, singură împotriva Germaniei. Poate îi va convinge și că nu va risca ieșirea din UE sau din eurozonă (două absurdități). Dar rămân în continuare obscure sursele de finanțare ale proiectelor sociale pe care dorește să le implementeze. Propunerile susținute oficial sunt pur și simplu neserioase. Se mizează pe o creștere a colectării taxelor și pe sprijinul necondiționat al Băncii Centrale Europene în condițiile dorite de SYRIZA, și oficialii SYRIZA repetă imperturbabil aceste lucruri ori de câte ori sunt rugați să-și detalieze strategia fiscală. Neoficial, un indiciu important s-ar putea să găsim în comportamentul guvernului cipriot al AKEL (colegi de PSE cu SYRIZA) din toamna lui 2012. În acel moment, pentru a evita intrarea sub influența nefastă a „troicii”, așa cum pățise Grecia în 2010, guvernul cipriot a negociat în paralel un împrumut și cu Rusia. Ciprioții au putut astfel să obțină condiții mult mai favorabile de „salvare” de la autoritățile UE, care au făcut tot posibilul la acea vreme să țină Rusia departe de posibilitatea de a exercita vreo influență politică în interiorul unui stat UE, oricât de mic și / sau periferic. Pe modelul cipriot SYRIZA ar putea deschide negocieri cu niște parteneri care nu sunt pe placul UE, de pildă cu China. Dar acest lucru nu poate fi spus acum, în campanie electorală, fără să riște declanșarea unui scandal și a unui nou val de isterie din partea conservatorilor și a susținătorilor politicilor de austeritate.

Cert este că poziția SYRIZA nu e câtuși de puțin așa de absurdă cum lasă de înțeles adversarii, și nu e deloc adevărat că „nu există alternativă” la austeritate. Dimpotrivă, există alternativă, și tocmai de aceea se tem adversarii lor politici din Grecia, dar și din Europa: că odată cu câștigarea guvernării de către SYRIZA minciuna pe care s-a bazat atâția ani strategia de „salvare” a Europei va ieși la iveală și cineva va trebui să dea socoteală. Au fost salvate doar băncile, pătura oligarhică, cercurile financiare și speculative, printr-un transfer net de bogăție dinspre păturile sărace și clasa mijlocie către ele. Corectarea deficitelor guvernamentale s-a făcut de fapt cu prețul reducerii cheltuielilor sociale, al luptei violente împotriva drepturilor muncitorilor și a punerii în pericol a democrației. Rezultatul practic la care asistăm azi e afundarea Europei în criză socială și șubrezirea inutilă a relațiilor cu Rusia (și implicit cu blocul BRICS) din disperarea de a găsi un nou debușeu economic prin atragerea în sfera proprie de influență a Ucrainei. Un guvern al SYRIZA ar putea pune punct acestei stări de fapt, deși este de așteptat să aibă de înfruntat în primele luni o opoziție feroce, un adevărat „euromaidan” financiar.


Note

[1] La începutul crizei băncile franceze dețineau 67 de miliarde de euro din datoria Greciei și cele germane 38 de miliarde. http://www.nytimes.com/2010/04/29/business/global/29banks.html?_r=0
[2] Agenda de la Salonic: http://www.ekathimerini.com/4dcgi/_w_articles_wsite3_1_17/11/2014_544669
[3] Scandalul provocat de Lista Lagarde: http://www.curierulnational.ro/Economie%20mondiala/2013-01-12/Grecia+%3A+%22Lista+Lagarde%22+subrezeste+coalitia++stanga-dreapta+aflata+la+guvernare
[4] Doctrina KKE privitoare la războiul ce va să vină se poate citi aici: http://inter.kke.gr/en/articles/On-imperialist-war/
[5] KKE despre SYRIZA: http://inter.kke.gr/en/articles/SYRIZA-the-left-reserve-force-of-capitalism/]
[6] Vezi http://klauskastner.blogspot.ro/2014/11/supreme-nonsense-from-syrizas-economic.html. Conferința celor doi economiști ai SYRIZA ar fi fost axată pe subiectele de aici: http://bankingnews.gr/images/20141127_London_conference20141121.pdf
[7] http://www.handelsblatt.com/politik/international/syriza-buendnis-die-schraegsten-forderungen-der-griechischen-linken/11172676.html
[8] http://www.stiripesurse.ro/merkel-este-gata-sa-accepte-o-masura-istorica-in-premiera-in-uniunea-europeana_943289.html

Surse utilizate:

http://socialistworker.org/2011/10/06/ruining-the-lives-of-greek-workers
http://livingingreece.gr/2010/05/02/greece-new-austerity-measures/ http://www.spiegel.de/international/europe/tough-words-merkel-and-sarkozy-halt-payments-to-athens-a-795638.html
http://money.cnn.com/2010/05/11/news/international/greek_austerity/
http://demonocracy.info/infographics/eu/debt_greek/debt_greek.html
http://www.nytimes.com/2010/04/29/business/global/29banks.html?_r=0
http://www.cepr.net/documents/publications/greece-imf-2010-07.pdf (articolul este interesant pentru că economistul care l-a scris a prevăzut exact în 2010 rezultatul măsurilor de austeritate)
http://links.org.au/node/2888
http://www.bbc.com/news/world-europe-18056677
http://www.bbc.com/news/world-europe-17980954
http://socialistworker.org/2012/05/23/new-stage-of-resistance-in-greece
http://socialistworker.org/2012/06/11/the-making-of-syriza
http://www.nytimes.com/2012/05/12/world/europe/in-greece-leftist-party-syriza-upends-politics.html?pagewanted=all&_r=0
http://insidegreece.wordpress.com/2012/05/09/looking-for-answers-to-greeces-impossible-multiple-choice/
http://www.redpepper.org.uk/greece-syriza-shines-a-light/
http://roarmag.org/2012/06/greek-elections-syriza-tsipras-austerity-euro/
http://www.redpepper.org.uk/if-syriza-wins-the-greek-election-what-will-happen-next/
http://www.transform-network.net/focus/greece-decides/news/detail/Programm/the-cause-of-syriza-is-our-cause.html
http://www.counterfire.org/articles/analysis/17588-syriza-facing-down-europe-s-pro-austerity-elite
http://www.counterfire.org/articles/analysis/17587-greece-syriza-close-to-office-elites-close-to-panic
http://www.businessinsider.com/what-syriza-stands-for-2014-12
http://left.gr/news/t-piketty-i-eyropi-aporripsei-syriza-kai-podemos-tha-enishythei-i-akra-dexia
http://www.theguardian.com/world/2014/dec/23/syriza-john-milios-greece-eurozone
http://www.newleftproject.org/index.php/site/article_comments/can_the_left_save_greece_an_interview_with_syrizas_leading_economic_advisor
http://left.gr/news/al-tsipras-stis-26-genari-aytodynami-kyvernisi-toy-laoy-fotografies-reportaz
http://www.handelsblatt.com/politik/international/syriza-buendnis-die-schraegsten-forderungen-der-griechischen-linken/11172676.html
http://diepresse.com/home/politik/aussenpolitik/4628065/Griechenland_Was-will-SYRIZA-von-Europa
http://www.tagesspiegel.de/politik/syriza-ante-portas-in-griechenland-griechische-pein/11169110.html
http://www.agerpres.ro/externe/2014/12/30/miza-alegerilor-din-grecia-va-fi-mentinerea-tarii-in-europa-avertizeaza-samaras-15-31-49
http://m.bild.de/politik/ausland/alexis-tsipras/hetz-protokolle-des-linken-griechen-39149048,variante=L.bildMobile.html
http://klauskastner.blogspot.ro/2014/11/supreme-nonsense-from-syrizas-economic.html
http://www.axiaplus.gr/article/83791/ellhnikh-tragwdia-to-programma-toy-syriza/
http://hellasfrappe.blogspot.gr/2013/01/special-report-germany-rages-war.html
http://www.spiegel.de/politik/deutschland/augstein-kolumne-griechenland-und-seine-schulden-a-1010909.html
http://www.ekathimerini.com/4dcgi/_w_articles_wsite3_1_17/11/2014_544669
http://yanisvaroufakis.eu/2014/05/11/how-the-greek-banks-secured-an-additional-hidden-e41-billion-bailout-from-european-taxpayers/

Tags: , , , , , , , , ,


About the Author

Născut în 1975. Studii universitare de filozofie și de marketing. A colaborat de-a lungul timpului la diverse reviste culturale (Literatorul, Calende, Argeș, Observator Cultural etc.) cu proze, recenzii, traduceri, eseuri. Începând cu anul 2007 a scris sub pseudonimul „Manole” cel mai popular blog de imobiliare din România, „Balonul imobiliar”, descifrând bula imobiliară într-o perioadă în care discursul dominant nu comunica altceva decât că „economia duduie”. Autor al unui volum de eseuri intitulat „Adevăr și democrație” apărut în anul 2001 la Editura Paideia.



26 Responses to SYRIZA se pregătește să guverneze. Dar o va face?

  1. mares s says:

    foarte interesant.

  2. Dan says:

    Orientarea ta anti-europeana este evidenta si desi nu sunt de acord cu tine, este optiunea ta. Ceea ce insa este greu de trecut cu vederea este lejeritatea cu care acuzi europa care nu sare in ajutorul greciei si treci cu vederea aberatiile economice made in greece, care abia in momentul crizei au fost vizibile. Din aceasta cauza nu am cum sa consider comentariul tau ca fiind unul serios, ci ca pe unul partinitor si vadit anti european.

    • Aberațiile economice au fost reale și NU trebuie trecute cu vederea. Dar tot o aberație e să-l pedepsești pe Ion pentru că a greșit fratele său, Gheorghe… Așa ceva cred că nici în sharia nu se pomenește.

      Contrar a ceea ce se spune în mass-media mainstream, grecul de rând NU a beneficiat în toți anii de eurozonă de avantaje chiar atât de colosale încât să merite hingherit acum ca ultimul hoț și infractor. Să vă dau un exemplu: salariul minim în Grecia era de 681 de euro pe vremea când la noi abia atingea 130 (de anul 2008 e vorba). Sună bine. Dar hai să privim mai atenți câteva cifre. În 2001 salariul minim în Grecia era de 526 euro. Deci în perioada 2001-2008 a crescut cu 29,46%. Să ne uităm un pic pe indicele global al prețului proprietăților din Grecia: a crescut cu cca. 100% (aveți tot peisajul din real estate aici: http://www.bankofgreece.gr/BogDocumentEn/BoG%20-%20RED%20Oct%202013.pdf). Vi se pare un gheșeft? Mie nu. Și acesta e doar un exemplu. În prag de criză grecii aveau cheltuielile de zi cu zi calibrate ca în zona euro, și după aproape un deceniu de bulă financiară mondială, nu ca la Văscăuți, unde te descurci ca un boier cu 300 de lei + laptele și ouăle din curte (exagerez de dragul sublinierii ideii principale). Așa se explică și faptul că țara s-a umplut de săraci deși pe hârtie grecul mediu continuă să fie de vreo 2,5 ori mai „bogat” decât românul. Și așa se și explică una dintre cerințele SYRIZA: abolirea ratelor pentru cei care nu și le mai pot plăti, plafonarea lor la 30% din venituri pentru cei care mai au venituri salariale.

      Și vă înșelați dacă aveți impresia că sunt anti-european, dimpotrivă, sunt extrem de pro-european. Dacă aș fi fost anti-european aș fi subliniat pozitiv poziția KKE față de SYRIZA.

      • Mihai S says:

        Ati observat domnule Sarbu, ca atunci cand oamenii nu au argumente o baga p-aia cu „esti anti-european”? Sau daca indraznesti sa critici politicile de la centru? Trist…

  3. GeorgeS says:

    Exact dle Sarbu ! Daca ar fi dupa comentariul la care ati raspuns mai sus, Islanda ce mai este ? Cum s-a rezolvat ,,criza,, la islandezi ? Cu puscarie, cu refuzul politiloe UE s.a.m.d. Nu poate fi invocat argumentul ,,marimii,, (geografice si numerice), deoarece, dupa cum spune un proverb chinezesc : ,,conducerea celor multi este identica cu a conduce putini; este numai o chestiune de organizare,, Si de aici se poate extapola si discuta.

  4. Dan says:

    De ce toate astea nu se intampla in UK, Germania, Franta, Suedia ori Austria ? Nu cumva pt ca acolo coruptia nu este atat de mare ? Cumva pentru ca banii se redistribuie mai corect catre proprii cetateni ? Cumva pentru ca al 14 lea salariu si spor de zambet exista doar in bancuri ? Grecia la momentul asta nu face decat sa plateasca politele unui sistem socialist de tip pomana. Stiu, e nasol tot pt amarastean, dar sa nu uitam ca amarasteanul a votat si cat a fost bine nu a zis nimeni nimic. Pt ca e comod sa ai apuza de cateva ore la pranz si pensii ca in uk, cu o productivitate mica spre deloc. Uniunea europeana presupune in primul rand o uniune economica si nicidecum nu presupune ca unii sa faca ce le trece prin cap iar altii sa plateasca oalele sparte. Cam la asta se resuma situatia actuala a greciei. Stiti cum este povestea asta cu grecia ? Cam cum este cu pausalul la gaze in romania. In tinp ce unii platesc scump gigacaloria, altii opresc caloriferele iarna si sisi incalzesc toata casa de la aragaz, ca vezi bine factura la gaz o plateste tot blocul. Apartanenta la o uniune nu iti da dreptul sa cheltui fara cap, iar cand dai de greu sa ceri ajutor, iar cand ti se cere austeritate sa te crezi nedreptatit.

    • Corupția din Grecia este binecunoscută dar dacă ar vrea cu adevărat să o combată, Germania ar sprijini SYRIZA să ia puterea câtă vreme SYRIZA mai are șansa de a rămâne necoruptă. Pentru că nu trebuie să ne facem iluzii: când oligarhii vor mirosi „din timp” că SYRIZA poate guverna, vor găsi o cale să înlăture echipa lui Tsipras și o vor infesta. Însă Germania nu e interesată de chestia asta, pentru că mai multe afaceri a făcut de-a lungul timpului cu ND și cu PASOK decât va face, probabil, cu SYRIZA. Vă aduc aminte numai de un aspect din programul SYRIZA: reducerea cheltuielilor militare. Păi, Germania e al doilea furnizor de arme al Greciei… 🙂

    • AC says:

      De ce complici lucrurile cu giurgisme?
      E mult mai simplu, nu trebuie decât să reduci totul la colonialism.
      Grecia a intrat ultima în jocul neofeudalist, iar băncile grecești s-au îngrămădit să câștige cotă de piață pe vârful bulei creditării. Au pierdut.
      Nu sări în sus, calmează-te câteva luni și vei vedea ce se va întâmpla cu următoarea de pe lista mea preferată, Austria.
      Sunt sigur că vei fi degringolat total să afli că un stat plin ochi de oameni harnici și ordonați, toți de-a dreapta lui Giurgea, să ajungă în budă.

  5. Dan says:

    Ce va mai plac si tagmele astea colonialism, colonie, feudalism etc. corect – altii sunt vinovati pt toate esecurile voastre. Ue nu va lasa sa va dezvoltati. Nu va contrazic cu austri. Timpul e prea scurt ca sa vi se indeplineasca nepretuitele profetii. Imi este teama ca o sa tot faceti profetii, in vreme ce eu si la anu pe vremea asta am sa rad de ele. Traiti intr-un glob de sticla in care totul se face sub oculta mondiala, principala piedica in calea dezvoltarii dvs. Stim totul e simplu si ce depaseste competentele dvs dar si puterea dvs de intelegere este, normal, oculta. Oricare ar fi ea.

  6. AC says:

    (1) €58,2 billion (28,13%) were used to recapitalise Greek banks – instead of restructuring the too big and moribund sector in a sustainable way and letting the banks’ owners pay for their losses.
    (2) €101,331 billion (48,98%) went to creditors of the Greek state. €55,44 billion of these were used to repay maturing government bonds – instead of letting the creditors bear the risk for which they had received interest payments before. Another €34,6 billion served as incentive to make creditors agree to the so-called „haircut” in March 2012. €11,3 billion were used in a debt buyback in December 2012, when the Greek state bought back almost worthless bonds from its creditors.
    (3) €0,9 billion (0,43%) were used as Greek contribution to the new bail-out fund ESM.
    (4) €43,7 billion (22,46%) went into the national budget or couldn’t be definitively attributed.
    A maximum of €43,7 billion (22,46%) of the so-called „rescue packages” went into the Greek national budget. However, this amount has to be seen alongside other state expenses during the same period which didn’t benefit the general population. More than €34,6 billion were yet again paid to creditors as interest payments for outstanding government bonds (2nd quarter 2010 to 4th quarter 2012 (4)). Moreover, the Greek state put another €10,2 billion into military spending (2010 and 2011 (5)). According to insiders, the governments in Berlin and Paris pressure Greece not to cut military spending because that would affect German and French arms companies. (6)

    Tot bail out-ul s-a dus la paraziții financiari.

    Am fi putut să vorbim despre „de dreapta” cu toți tonetarii lui giurgea, dar subiectul pare epuizat. 😀

    Insist să ai răbdare câteva luni. Austria n-are nicio legătură cu eșecurile noastre, ci fix cu ale propriilor paraziți financiari care se vor întoarce acasă rupți în fund și disperați după ajutor de la contribuabili.

  7. Dan says:

    Ar fi interesanta si sursa acestor calcule. Manipularea perfecta – cate o spaima pt fiecare. Deci sa fie mai sau iunie momentul falimentului austriei ? Asta asa ca sa radem mai bine.. Deci ?

    • AC says:

      Am spus câteva luni, nu jumătate de an.

      Băncile grecești aveau expunere pe Europa de Est.

      Cele austriece au expunere pe Rusia/petrol+gaze+faliment, Ucraina/război+faliment și Europa de Est/criză economică… cocktailul oamenilor harnici.

      Nu-i nevoie să dramatizezi, Cipru a trecut peste asta fără prea mult tam-tam chiar dacă s-au făcut țăndări și conturile offshore din gură ale lui Giurgea. 😀

  8. Dan says:

    Deci care este sursa calculelor respective ? Si-apoi ce o tot dai cu giurgea ? Nici nu cred ca stiu cine e asta. Nu tis grabi sa imi explici : ma intereseaza putin spre deloc.
    Constat totusi ca dezastrul pregatit pt austria nu e chiar un dezastru. Urmeaza probabil sa arlu in iulie ca nici nu a foat un dezastru care nu i s-a facut cadou ci i s-a furat. Tipic, lasam usa putin deschisa. Cum sta treaba de fapt ?

    • AC says:

      Ce am spus se vede și din galaxiile învecinate, trebuie doar să nu fii giurgea la cap.
      Sper că n-o să tembelezi pe aici că mi-a șoptit Soros pe 5 ianuarie ce avea să spună în interviul publicat pe 7 ianuarie, care nu este preluat din vreo trompetă media din România, deși știu că ai fi în stare să tembelezi orice. 🙂

      7 ianuarie 2015 – sursa Financial Times

      „Mr Soros said sanctions on Moscow were having a far deeper effect than western leaders had ever imagined because of the collapse in oil prices and added that a Russian debt default would “not be surprising”.

      “A default would be a big blow to European banks exposed to Russia.”

      Ukraine, which he estimated would have to run to $50bn and would need to be approved in the first quarter of 2015. (by EU)”

      Deci, continuarea trendului prăbușitor al petrolului înseamnă faliment Rusia, UE nu va aproba nici măcar 2 miliarde Ucrainei, care va intra în faliment, UE fiind și ea în rahat, iar băncile cele mai firave, expuse absolut prostește pe Rusia și Ucraina, sunt austriece.

      Toate sunt coincidențe, Ucraina, Rusia și bănci (austriece).
      Observi cum încep să mă codesc, să-mi retractez enormitățile și cât de vag mă exprim? 😀

  9. Pingback: ROMANIA “NICHT” SCHENGEN NICI IN 2015/ Viktor Orban: SUA TRAGE EUROPA INTR-UN RAZBOI RECE CU RUSIA/ Uniunea Eurasiatica a intrat in vigoare/ Marea coalitie pentru salvarea… CREDITORILOR GRECIEI. Care este programul SYRIZA, noua sperietoa

  10. andrei says:

    Lucian, abordarea, să zicem, instituțională e insuficientă! Ea se limitează la nivelul raporturilor politice și/sau economice. Or, criza pe care o cercetezi, locală, se pare, are cauze și efecte globale. În primul rând, vina nu e numai a bancherilor și a oamenilor politici, deși, ca parte luminată, să zicem, ei au cea mai mare vină: vina elitelor, dar vina este, cel puțin la fel de mare, și a ceea ce generic se numește ”popor” . Cu alte cuvinte, e o criză generală, antropică. E o criză a transcendenței care face ca omul să cadă în sine, ca altă dată Narcis în oglinda apei în care se admira. Pe de-o parte, Occidentul este într-o derută existențială profundă pentru că și-a pierdut nu numai poziția dominantă în lume, ci, în primul rând, credința, adică și-a ”coborât” dorința din OM(orizontul misterului) în OLD( orizontul lumii date)- concepte ale lui Blaga, care descriu foarte bine dualitatea și unitatea ființei umane. Pe de alta, apariția economiilor emergente împinge și mai mult în criză populația Occidentului, obișnuită să fie beneficiară a nucleului european de dezvoltare. Problema este dacă această situație este generată de mișcarea capitalului din Vest în Est, respectiv China, cum se pare, sau este rezultatul unei neputințe, a unei fundături în care a intrat omul european/american(SUA, Canada).
    Din păcate, Europa nu poate fi numai o uniune politică și economică, cum vor conducătorii actuali, pentru că, iată, apar derapaje antropice la temelia construcției europene. Nu întâmplător ele au apărut în Grecia. Să nu uităm că grecii sunt cei care au ”inventat” exporul suprapopulației active, dar fără perspective în metro- polă, în colonii. Ei sunt cei care apoi au trăit pe seama populațiilor din Balcani, până la secularizarea averilor mănăstirești, în vremea lui Cuza. Comportamentul lor colonial s-a întâlnit acum, în Europa, cu cel din Occident, iar întâlnirea s-a produs cu un eșec financiar/economic de ambele părți. Sunt populațiile care, puse față în față au generat criza, nu atât financiară, cât antropică.
    Cineva, dintre cei ce scriu pe blog, se întreba superior şi suficient, de ce nu apar astfel de situaţii, ca cea din Grecia, Spania, în ţări ca Germania, Franţa, Anglia. Din păcate, el nu a văzut că situaţia aceasta a apărut întâi acolo, de unde s-a transmis apoi în restul Europei, ca altă dată surplusul de forţă de muncă/populaţie în colonii. Nu sunt antieuropean, dar Uniunea nu se poate structura cu această viziune secularizată despre om. Pentru că, aşa, ne aflăm în cetatea epithymiei, cu o vorbă platonică a lui Cantemir ! Sunt multe de spus, articolul tău descrie simtomele, fără să ia în seamă cauzele. Acestea sunt în alt plan decât cel politic sau economic. Tratamentul ar fi să fie în consecinţă !

  11. Pingback: Syriza partid anti-oligarhic radical se pregătește să ia puterea în Grecia. Va fi un cutremur pt sistem, un ‘euromaidan’ financiar? | a3f.ro

  12. Pingback: Syriza,partid anti-oligarhic radical se pregătește să ia puterea în Grecia. Va fi un cutremur pt sistem, un ‘euromaidan’ financiar? | Lupul Dacic

  13. Pingback: Solidaritate europeană, dar până la brânză (care-i pe bani) - Argumente și fapte

  14. Pingback: Ultima noapte de iluzii, prima noapte de război, de Lucian Sârbu

  15. Pingback: Marele pericol al perioadei post-Brexit e oficializarea Europei cu două (sau mai multe) viteze - Argumente și fapte

Back to Top ↑