Puncte de vedere

Published on martie 4th, 2015 | by Alexandru Mamina

1

America lui Michael Moore, sau necesitatea organizării

Statele Unite ale Americii sunt identificate de ceva timp cu agresiunile militare şi supravegherea informatică generalizată, cu rapacitatea speculatorilor de pe Wall Street şi fraudele financiare, de la firma ENRON la  schema Ponzzi a lui Bernard Madoff, cu exploatarea pe care o exercită corporaţiile în ţările sărace şi cu manipularea prin mass media. Sunt aspectele cele mai distructive ale capitalismului, corelative individualismului egoist şi traficului ocult de influenţă la vârful statului, cu sprijinul bigoţilor bântuiţi de mesianismul patriotard, spre folosul mai pragmatic al firmelor petroliere sau din domeniul infrastructurii.

Documentarele lui Michael Moore ne relevă o altă Americă, poate mai puţin cunoscută însă la fel de reală. Este America oamenilor decenţi, cu respect faţă de muncă şi capabili de solidaritate cu semenii aflaţi în nevoie; a cetăţenilor care nu acceptă să fie minţiţi de guvernanţi, care iau în serios democraţia, înţeleasă ca putere a poporului şi control public asupra conducătorilor. Din această conştiinţă politică activă au decurs mobilizarea populară de la începutul secolului al XX-lea, ca reacţie la abuzurile magnaţilor din industrie, campania pentru drepturile civile din anii 1960, protestele împotriva războiului din Vietnam şi a bombardării ilegale a Cambodgiei, manifestaţiile contra campaniei din Irak, mişcarea occupy şi, nu în ultimul rând, angajamentul electoral masiv în favoarea lui Barack Obama – o mare speranţă prea puţin confirmată.

Celor care criticăm abuzurile administaţiei şi inechitatea sistemului economic din Statele Unite ni se atribuie, în clar sau în subtext, calificativul de antiamericani. Dacă ne raportăm însă la milioanele de oameni care susţin demnitatea persoanei şi egalitatea în drepturi, care protestează în faţa derapajului oligarhic şi a transformării regimului într-un Mare Frate, atunci suntem proamericani. Conform distincţiei lui Samuel P.Huntington, ne situăm de partea valorilor democratice originare ale Statelor Unite, împotriva instituţiilor ce nu le mai respectă.

Vorbim aşadar despre o forţă de presiune majoră, susceptibilă să le reactualizeze conservatorilor spectrul revoluţiei; o mulţime legitimată şi activizată inclusiv de celebrităţi din film şi muzică, de la Jane Fonda la George Clooney, sau de la Bob Dylan la R.E.M. În aceste circumstanţe, cum se face totuşi că oligarhia tinde să prevaleze, în sensul că statul reprezintă mai curând interesele marii finanţe decât ale contribuabililor simpli, conform formulei capitalizarea câştigurilor şi socializarea pierderilor? Să mai amintim alocarea a 200 miliarde dolari din Rezerva Federală, adică din impozitele tuturor, pentru a salva băncile în 2008, fără ca băncile să acorde în schimb nici o amânare debitorilor la plata ratelor? Într-un interviu publicat în „New York Times”, la 26 noiembrie 2006, Warren Buffet nu se sfia să proclame războiul claselor, precum şi convingerea că tocmai clasa lui era pe cale să-l câştige.

Există, bineînţeles, mai multe explicaţii, referitoare la inserţia profesională a generaţiei tinere, exercitarea hegemoniei culturale, accesul la resurse şi la mijloacele de comunicaţie, ca să nu mai amintim contraponderea electorală a populaţiei cu opţiuni de dreapta, impregnate adeseori de fundamentalismul neoprotestant marca George Bush junior. Toate aceste aspecte corespund unei cauze operative care le condiţionează manifestarea, şi anume prezenţa unor cadre organizatorice. Măsurile antitrust, intervenţia autorităţilor federale în conflictele de muncă de partea salariaţilor, legile privind drepturile civile şi de vot au devenit posibile numai sub influenţa sidicatelor şi a comitetelor civice, în care se reuneau membri şi activişti din mai multe grupuri etno-rasiale. Campania lui Martin Luther King s-a impus tocmai pentru că, spre deosebire de Panterele Negre, a promovat o viziune integrativă, obţinând în consecinţă sprijinul unui segment important din rândul albilor.

Astăzi însă, când sindicatele şi comitetele civice sunt în declin, când discriminarea pozitivă şi „corectitudinea politică” plasează categoriile exploatate într-o relaţie concurenţială, protestul şi-a redus impactul politic. În locul unei contestări programatice în însăşi structura angrenajului instituţional, cu suport popular la nivelul întregii ţări, avem izbucniri pasagere, iniţiative din mediul aşa-numiţilor hipsteri, mult prea puţin integrate social ca să perturbe semnificativ funcţionarea sistemului. În absenţa organizării, care să catalizeze nemulţumirea şi să-i imprime sensul programatic, aceasta pur şi simplu se risipeşte în acţiuni fără finalitate normativă.

Lecţia americană este concludentă şi în cazul României, unde abuzurile şi injustiţia survin deoarece dominaţia oligarhiei nu este compensată eficient de organisme profesionale şi partide ale categoriilor populare. Câtă vreme stânga se va pierde în dispute intestine despre nonierarhizare, machism şi virtuţile marginalităţii, în loc să acţioneze concertat în baza unui proiect democratic şi anticapitalist general acceptat, cele mai revoluţionare idei vor rămâne doar pe hârtie, spre hazul noilor îmbogăţiţi şi al politicienilor corespunzători.

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,


About the Author

Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.



One Response to America lui Michael Moore, sau necesitatea organizării

  1. Pingback: America lui Michael Moore, sau necesitatea organizării

Back to Top ↑