Focus

Published on octombrie 23rd, 2015 | by Alexandru Mamina

0

Înşelătoria descentralizării

De ani de zile politicienii români invocă obsesiv necesitatea descentralizării. A făcut-o şi noul preşedinte al Partidului Social-Democrat, Liviu Dragnea, într-o conferinţă de presă din 19 octombrie a.c., atunci când a afirmat că descentralizarea este condiţia modernizării statului român. (Altă obsesie discursivă: modernizarea, de parcă statul român n-ar fi modern de mai bine de un secol şi jumătate). Liviu Dragnea, ca de altfel şi alţi politicieni, se arată grijuliu cu ideile de eficienţă şi reprezentare. Consideră ca prea mulţi bani făcuţi de oamenii din teritoriu ajung la centru şi nu se mai întorc la cei care i-au produs, împrejurare de natură să pericliteze ilegitim interesele locale. Pentru a surmonta acest deficit administrativ şi democratic totodată, s-ar impune aşadar descentralizarea.

Vorbe goale, vor zice unii, declaraţii de circumstanţă cu iz electoral, în care probabil că nu cred nici măcar persoanele ce le rostesc! E plauzibil să fie vorbe goale sub aspectul motivaţiilor şi intenţiilor de faţadă, însă miza pe fond este foarte reală, iar în legătură cu aceasta politicienii chiar au intenţii serioase. Clamarea descentralizării nu constituie deci o simplă retorică fără finalitate, de tipul celor practicate înainte de alegeri pentru a mima preocuparea civică, ci o disimulare cu obiective concrete, drapate sub lozinca formală a binelui public.

De fapt, ce înseamnă descentralizare? În esenţă, este delegarea deciziei politico-adminstrative şi economico-sociale de la guvern către consiliile judeţene şi primării. Principial, aceasta determină apropierea puterii de cetăţeni, cu atât mai dezirabilă cu cât se presupune că, în comparaţie cu percepţia îndepărtată de la centru, autorităţile respective cunosc mai bine problemele curente din teritoriu.

Să trecem peste observaţia că generalul subsumează particularul, în timp ce particularul se ridică mai greu la nivelul de înţelegere al nevoilor colective specifice „statului-naţiune”. Acum ne oprim numai la chestiunea practică a agenţilor conducerii descentralizate. Cine, sau mai exact ce sunt preşedinţii consiliilor judeţene şi primarii din România de astăzi? Adeseori sunt potentaţii locali sau interpuşii acestora – finanţatori de partide, latifundiari, noi îmbogăţiţi din afacerile veroase cu statul, suspectabili de corupţie şi trafic de influenţă, care alcătuiesc reţeaua aşa-numiţilor baroni locali.

A delega decizia către membrii acestei categorii înseamnă a-i pune la dispoziţie numirile în funcţii şi gestiunea banilor comunităţii, la adăpost de controlul guvernamental şi eventualele intervenţii sâcâitoare din partea liderilor propriei formaţiuni politice. În aceste condiţii descentralizarea nu face decât să asigure cadrul juridic pentru dezvoltarea structurilor clientelare în administraţie şi partide, echivalând prin urmare cu instituţionalizarea oligarhiei pe toate palierele societăţii. Este un proces în care se înscrie şi introducerea votului uninominal la alegerile legislative, întrucât încurajează obţinerea candidaturilor de către oamenii cu bani, în defavoarea activiştilor şi a specialiştilor ce-şi mai găseau câte un loc pe listele electorale.

Invocarea descentralizării dobândeşte aşadar valoare de simptom: cu cât revine mai des, cu atâta indică mai clar apartenenţa politicianului respectiv la sistemul oligarhic. Să ne mai mire atunci faptul că, în discursul său la congresul Partidului Social-Democrat, declarat de stânga, noul preşedinte a enunţat ca obiectiv promovarea intereselor oamenilor de afaceri?!

 

Tags: , , , ,


About the Author

Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.



Comments are closed.

Back to Top ↑