Puncte de vedere casa

Publicat pe decembrie 1st, 2015 | de Lucian Sârbu

4

Comitetul de Stat al Planificării, piața imobiliară și parlamentul

În perioada de creștere economică dintre 2000-2008 băncile comerciale au jucat pentru piața imobiliară un rol specific unui Comitet de Stat al Planificării (CSP) dintr-o economie centralizată. Practic, ele prognozau, planificau și finanțau atât oferta de pe piață, adică proiectele imobiliare – indiferent că era vorba de ansambluri rezidențiale, clădiri de birouri sau centre comerciale – cât și cererea pentru aceste proiecte – indiferent dacă era vorba de cererea directă, achiziția de locuințe, sau de cererea indirectă, adică de „creditele doar cu buletinul” (creditele de consum, consumul) cu care se achiziționau mărfurile expuse în centrele comerciale de către companiile tot mai prospere care aveau nevoie de spații office și de desfacere a mărfurilor din ce în ce mai mari. Ca și defunctul CSP activitatea de planificare a băncilor se baza pe prognoze economice mai mult sau mai puțin corecte, dar în orice caz extinse, care priveau atât necesitățile, cât și evoluțiile pieței. Diferența esențială față de tradiționalul CSP era că CSP-ul era o birocrație de stat fără un scop patrimonial anume, pe când sistemul bancar în ansamblul său urmărea un lucru foarte clar: profitul propriu.

În aceste condiții criza financiară din 2008 a avut și rolul de a arăta în ce proporție (uriașă) a greșit planificarea economică sistemul bancar. Prăbușirea pieței imobiliare a putut fi oprită numai prin intervenția de tip deus ex machina a statului (programul „Prima Casă”), și tot statul a devenit apoi, pe timpul guvernului Boc, un foarte bun client pentru banii băncilor în lipsa cererii solvabile din piață din partea populației și a firmelor. Astfel, repercursiunile asupra sistemului bancar au fost relativ minime și s-au înregistrat numai la bază: sistemul și-a restrâns cu aproximativ 20% personalul operativ și sucursalele neimportante față de anii de creștere economică. [1] De fapt nu există statistici clare ca să ne spună câți dintre acești angajați și sucursale au ieșit cu adevărat din sistem și câți au fost transferați spre noi domenii conexe sistemului, apărute după criză, cum ar fi executările silite, care au crescut exponențial în ultimii ani.

La această restructurare se adaugă pierderile cumulate ale sistemului de aproape 7,9 miliarde lei din perioada 2010-2014. Trebuie spus însă că pentru perioada 2005-2014 sistemul continuă să prezinte un bilanț net pozitiv (+4 miliarde lei) datorat, firește, profiturilor mari înregistrate până în 2010. Sistemul bancar este departe, așadar, de a fi suferit din cauza crizei financiare în măsura în care au suferit familiile sau IMM-urile, care sunt pe pierdere netă. Și conform ultimelor informații disponibile, anul acesta sistemul bancar s-ar pregăti să reintre pe profit consistent, așa cum fusese obișnuit înainte de criză [2].

Poate că tocmai de aceea, fiindcă se vede aproape de malul izbăvitor, lobiul bancar, cu sprijinul deschis al BNR, a încercat cu disperare să împiedice adoptarea legii „dării în plată” invocând fel de fel de argumente absurde. Pe scurt, pentru cine nu știe ce prevede această lege care așteaptă să fie promulgată de președintele Klaus Iohannis, de acum încolo (dacă legea va fi promulgată, firește) oricine are un credit ipotecar va putea preda băncii activul creditat renunțând de bunăvoie la credit fără ca banca să-l mai poată urmări până la concurența sumei inițiale din contractul de credit, plus eventualele dobânzi și penalizări. Băncile pretind că legea ar fi dată în favoarea și la cererea câtorva dezvoltatori imobiliari care au rămas cu locuințele construite în timpul crizei nevândute; în realitate motivația aceasta e ridicolă, pentru că grosul persoanelor fizice care au beneficiat de creditarea imobiliară din perioada 2006-2008 au fost clienții finali și marele pericol este ca oameni oarecare, altminteri foarte disciplinați, care au plătit scrâșnind din dinți rate ridicol de ridicate pentru niște cutii de chibrituri construite pe timpul lui Ceaușescu, sau pentru apartamente ridicate la cuca măcăii, să le pună băncilor în brațe aceste mirobolante active și să-și vadă mai departe de viață.

O altă obiecție a lobiștilor privește „retroactivitatea” legii, care ar interveni în contractele trecute. Este greu de înțeles în ce fel legea ar fi „retroactivă”, câtă vreme contractele produc efecte curente. Obiecția e la fel de absurdă ca și cum ai da o lege împotriva sclaviei dar ai zice că sclavii existenți trebuie să rămână în continuare sclavi pentru că legea nu poate fi retroactivă. Câtă vreme legea privește niște efecte curente ale unor contracte din trecut, nu e nimic retroactiv în ea. Ea ar fi retroactivă numai dacă ar da posibilitatea ca debitorii care și-au terminat de plătit ratele să-și predea casa băncii și să ceară înapoi banii pe rate. Nici obiecția privind „încălcarea dreptului la proprietate” nu stă în picioare: cf. Constituției art. 44 dreptul la proprietate se referă la persoane, nu la companii, și câtă vreme băncii i se cedează un bun imobiliar plus ratele deja plătite, afacerea e orice altceva, dar nu o „expropriere”.

Legea ar avea astfel un efect greu de precizat, care însă ar putea pune în pericol reintrarea pe profit consistent a sectorului bancar. Probabil că asta e motivația pentru care lobiul bancar a decis să o atace cu toate mijloacele, inclusiv unele specifice luptelor de gherilă. Este greu de spus momentan câți oameni, după ce și-au plătit disciplinați ratele 7-8 ani (chiar și cei cu rate în franci elvețieni), rate care, raportate la prețurile din perioada 2006-2008, au însemnat zeci de mii de euro, ar mai vrea acum să renunțe la sumele deja plătite ca să o ia din nou de la capăt. E posibil să fie mulți, e posibil să fie puțini, sau e posibil să nu fie deloc. Dar, chiar și puțini de ar fi, „puținătatea” lor se poate traduce în mii de locuințe puse în brațele băncilor care vor fi obligate să-și deschidă o nouă linie de business: afaceri imobiliare, ceea ce ar genera costuri neprevăzute pe care băncile, se vede treaba, nu sunt dispuse să și le asume. Și cum să-și asume așa ceva?! E o jignire. Ele doar „planificau”, ele erau ca un Mourinho al economiei, fără a fi pregătite să coboare concret „pe iarba” economiei și să joace ele însele jocul planificat. De jucat, de „rupt picioarele”, se găseau destui alții!

În concluzie, după ce au planificat prost economia (cred că e suficient să amintim doar faptul că suntem singura țară UE în care mai bine de jumătate din copii sunt în risc de sărăcie, procentul fiind în creștere față de 2007) băncile se pregătesc să tragă linia, să vadă cât le-a mai rămas în buzunar și, de ce nu, să plece fluierând sau să o ia de la capăt cu la fel de multă iresponsabilitate. E de mirare că atât de hulitul parlament a găsit resursele morale și de curaj necesare pentru a-i obliga pe acești veritabili noi CSP-iști să-și asume consecințele faptelor lor, punându-i să valorifice singuri activele evaluate incorect. Măsura e chiar blândă. Pe vremuri planificatorii care greșeau erau demiși, trași la răspundere, trimiși la munca de jos sau – Doamne ferește! – chiar în locuri mult mai sumbre. Noilor planificatori li se dă voie să devină agenți imobiliari și să rămână și cu ratele deja încasate. Rămâne de văzut, totuși, dacă președintele va promulga această lege în forma aprobată de parlament. Nu ne-ar prinde mirarea ca în prag de sărbători să-l apuce o creștinească milă de bieții bancheri.

[1] http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/ce-a-mai-ramas-din-sectorul-bancar-romanesc-dupa-sase-ani-de-criza-o-cincime-din-salariatii-bancilor-si-din-sucursale-au-disparut-in-criza-iar-sistemul-a-revenit-pe-pierdere-13695837

[2] http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/profitul-sistemului-bancar-a-depasit-2-miliarde-de-lei-la-opt-luni-14856324

Tags: , , , , ,


Despre autor

Născut în 1975. Studii universitare de filozofie și de marketing. A colaborat de-a lungul timpului la diverse reviste culturale (Literatorul, Calende, Argeș, Observator Cultural etc.) cu proze, recenzii, traduceri, eseuri. Începând cu anul 2007 a scris sub pseudonimul „Manole” cel mai popular blog de imobiliare din România, „Balonul imobiliar”, descifrând bula imobiliară într-o perioadă în care discursul dominant nu comunica altceva decât că „economia duduie”. Autor al unui volum de eseuri intitulat „Adevăr și democrație” apărut în anul 2001 la Editura Paideia.



4 Responses to Comitetul de Stat al Planificării, piața imobiliară și parlamentul

  1. Stefan says:

    Bun articol. Dar nu ma astept ca legea sa intre in vigoare. Vorbim totusi de bancheri.

  2. Pingback: Lacrimile bancherilor. Despre legea dării în plată. - Argumente și fapte

  3. Pingback: Darea în plată: un răspuns pentru dl. Lucian Croitoru și d-na Mungiu-Pippidi - Argumente și fapte

  4. Pingback: De ce este o idee bună înființarea de către PMB a unei societăți comerciale care să construiască locuințe sociale - Argumente și fapte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Mergi sus ↑

Google+