A trecut 1 iunie. Note și întrebări pe marginea unor date statistice
În România anului 2015 mortalitatea infantilă este de în jur de 10‰. Indicator al dezvoltării umane (IDU), mortalitatea infantilă se referă la copiii care mor în primul an de viață. În același an, pentru Europa media este la jumătate, de 5‰. Separate pe regiuni geografice, datele arată cam așa:
- Europa de Est (Belarus, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Republica Moldova, România, Rusia, Slovacia și Ucraina [1]) – 8‰;
- Europa de Vest (Austria, Belgia, Franța, Germania, Luxemburg, Olanda și Suedia) – 3‰;
- Europa de Nord (Danemarca, Estonia, Finlanda, Islanda, Irlanda, Lituania, Letonia, Norvegia, Suedia și Marea Britanie) – 4‰;
- Europa de Sud (Albania, Bosnia-Herțegovina, Croația, Grecia, Italia, Malta, Muntenegru, Portugalia, Serbia, Slovenia, Spania și Macedonia) – 4‰.
În mod evident, primul loc îi revine Europei de Est. Observăm că media regiunii este inferioară mediei românești. Acum, dintre țările Europei de Est cel mai prost stă Republica Moldova, cu o valoare de 11‰. În rest, toate țările enumerate mai sus (Europa de Est) prezintă valori mai mici comparativ cu media românească. Din celelalte regiuni, doar în Europa de Sud mai sunt țări apropiate ca medie de țara noastră: Serbia și Macedonia (10‰), Albania, cu cea mai mare valoare a mortalității infantile, de 14‰. Între țările Uniunii Europene, România este “campioană”, nici măcar Bulgaria (cea cu care ne batem pentru ‘Lingura de Lemn’ în mai toate statisticile UE) nefiind mai jos decât noi.
Să mergem mai departe. România are o populație de 19,5 milioane de locuitori și o natalitate de 9,4‰. Asta înseamnă că în România se nasc anual cam 190.000 de copii. Asta înseamnă că anual mor (în primul an de viață) cam 2.000 de copii. Daca ne-am situa (cu mortalitatea infantila) in media europeana, ar însemna 1.000 de copii mai mulți, salvați (și asta in fiecare an), adică ceva de genul 3 copii în medie pe zi. Ar fi ceva, nu?
Întrebări:
1. Cum de este posibil ca ţări care nu fac parte din civilizaţia europeană, aka UE, să înregistreze valori mult inferioare mediei din ţara noastră – vezi Belanrus – 4 ‰, Rusia – 8‰, Muntenegru – 4‰ sau Bosnia-Herţegovina – 8‰?
2. Câți din acești copii decedați în primul an de viață își datorează neșansa slabei igiene sanitare din spitale?
3. Sunt infecțiile intra-spitalicești responsabile de creșterea fie și cu un pipernicit de procent (200 de copii în valoare absolută) a mortalității infantile?
Vom avea vreodată răspuns la astfel de întrebări? Sau deocamdată suntem încă prinși în dezbateri interminabile privind morții suspecți ai șoselelor?
Într-un alt registru: din punct de vedere al numărului locuitorilor, România descrește anual negativ-drastic, urmare a bilanțului total al populației (natural și migratoriu). Dacă se repetă și pe viitor situațiunea actuală, în 2100 țara noastră va mai avea doar puțin peste 10 milioane de locuitori (graficul de mai jos). Deci, după ce am crescut constant (avort interzis, decreței si tot tacâmul), acum descreștem vertiginos (dez-industrializare, avort la liber, postmodernism).
Întrebări:
1. Dragi planificatori, birocrați, funcționari, foști președinți (da și dumneavoastră domnule Băsescu), dacă se respectă ritmurile actuale de (des)creștere demografică, ce facem, acceptăm imigranți? Sau stăm tot așa enclosure. Nu de alta, dar poate vor să știe și actualii oameni ai muncii dacă mai pot beneficia de pensii peste ceva ani. Asta una la mână.
2. Doi la mână: dacă nu acceptăm imigranți, ne propunem niscai măsuri de creștere demografică? Sau în continuare ne ferim ca dracul de tămâie să nu care cumva să devenim “o națiune de mămici” (Băsescu dixit)?
Cam asta am avut de spus & întrebat. Sper să nu stârnesc bănuieli, cum că doar răutatea mă face să pun atare probleme pe tapet. Retractez de pe acum. Nici vorbă de așa ceva. Vine vara pe meleaguri mioritice și cu toții trebuie să ne bucurăm.
À bientôt!
–
[1] Această separare pe regiuni geografice este cea cu care operează United Nations Population Division (vezi http://esa.un.org/unpd/wpp/DataQuery/) și nu reprezintă în mod obligatoriu o delimitare pe criterii strict geografice.
About the Author
Aurelian Giugăl Aurelian Giugăl este licențiat în geografie (1998), doctor în Științe Politice (2011). Profesor de geografie (1998-2010), lector universitar (începând cu 2012). Stagiu de cercetare la School of Geographical Sciences – University of Bristol (2010). A scris pentru „Cultura“ din 2009-2015. Arii de interes: geografie umană, geografie electorală, partide politice, politică românească.
Comentarii recente