Focus

Published on iunie 12th, 2016 | by Lucian Sârbu

0

Nu-i așa că și tu credeai că pragul electoral e (numai) 5%?

De-a lungul timpului, începând cu articolul dedicat „democrației cu buzunarele adânci”, am continuat să publicăm articole prin care să ne educăm cititorii în așa fel încât să înțeleagă mizeria profundă a sistemului și practicilor electorale românești.

Astăzi vom discuta despre o altă noțiune, cea a „pragului electoral”. Probabil toată lumea crede că știe că „pragul electoral” e de 5%. Și că procentul de 5% se aplică uniform, de la alegerile parlamentare la cele locale, în așa fel încât orice pică sub el nu e luat în seamă și orice e peste, obține locuri, după caz, în parlament, consiliul municipal, orășenesc, comunal sau județean.

Toate bune și frumoase, numai că lucrurile nu stau chiar așa. Există situații, și nu puține, în care pragul electoral se află, de facto, ceva mai sus de 5%, astfel încât degeaba treci de 5%, dacă n-ai și noroc în viață.

Având în vedere că Biroul Electoral Central a publicat rezultatele finale ale alegerilor din 5 iunie [1], hai să exemplificăm cu un caz concret: comuna Drăgotești, jud. Gorj. În această frumoasă comună gorjeană care numără circa 2500 de locuitori și al cărei consiliu local are 11 locuri, suntem informați că pe data de 5 iunie s-au înregistrat 1221 de voturi valide care au generat următoarele rezultate:

Partid Voturi (1221) % Mandate (11)
PSD 435 35.63% 5
PRM 175 14.33% 2
PNL 159 13.02% 2
UNPR 101 8.27% 1
PRU 74 6.06% 1
PSR 63 5.16% 0
c. indep. 57 4.67% 0
PSRO 56 4.59% 0
ALDE 55 4.50% 0
PMP 46 3.77% 0

După cum se vede există un partid care a trecut de pragul electoral de 5%, dar nu a obținut nici un mandat. Păi cum vine asta? Nu era pragul electoral 5%? Ba da. Dar legea electorală zice că pragul electoral e 5%, nu și că obții ceva, garantat, dacă îl treci. Obții numai dacă vrea algoritmul de calcul al mandatelor să obții. Altfel, nu.

Să ne explicăm.

Conform procedurii descrisă în legea 115/2015 pentru alegerea autorităților locale, art. 100, împărțirea mandatelor are loc în două etape. În etapa 1 se iau numai competitorii care au trecut pragul electoral și se împart voturile lor la numărul de mandate, rezultând ceea ce se numește „coeficientul electoral” din circumscripție, căruia i se elimină zecimalele. În cazul nostru, e vorba de 1007 voturi / 11 mandate = 91. Apoi, înarmați fiind cu acest coeficient electoral de 91, vedem de câte ori este el cuprins în voturile totale obținute de fiecare competitor care a trecut pragul electoral, plus independenții care nu au trecut pragul dar, poate, au luat mai multe voturi decât coeficientul. Partidelor li se atribuie mandatele corespunzătoare și independenților care au luat cel puțin cât coeficientul, câte un mandat. În cazul de față PSD 4  mandate (435 de voturi / 91 = 4) și PRM, PNL, UNPR câte unul. La Drăgotești în prima etapă s-au atribuit în total 7 mandate. Au rămas neatribuite 4. La finalul etapei 1 se calculează pentru fiecare formațiune politică „voturile neutilizate [la atribuirea inițială a mandatelor]”, adică diferența dintre numărul total de voturi obținute și produsul dintre mandatele alocate până acum și coeficientul electoral. De pildă, în cazul PSD „voturile neutilizate” sunt 435 – 4 x 91 = 71. Pentru formațiunile cărora încă nu li s-a atribuit nici un mandat „voturile neutilizate” sunt, evident, toate voturile.

În etapa 2 sunt eliminați independenții care au trecut pragul dar nu au luat voturi cât „coeficientul”, apoi se ordonează într-un tabel formațiunile politice în ordinea descrescătoare a „voturilor neutilizate” și se alocă mandatele rămase în această ordine. În cazul de față a rezultat următoarea poveste:

Partid Mandate et. 1 Voturi „neutilizate” Mandate et. 2 Total mandate
PRM 1 84 1 2
PRU 0 74 1 1
PSD 4 71 1 5
PNL 1 68 1 2
PSR 0 63 0 0
UNPR 1 10 0 1

Așadar, ce se întâmplă cu partidul care a trecut pragul electoral, dar nu a luat mandat nici în etapa 1, nici în etapa 2?

ghinion

Acum, cititorul își închipuie probabil că ăsta e doar un caz izolat și că numai întâmplător cifrele s-au potrivit de așa natură încât partidul PSR să nu obțină nici un consilier, deși a trecut pragul electoral. Nici vorbă. Studiind cifrele finale oferite de BEC, observăm că situația se repetă în 13 localități din jud. Alba, 8 localități în jud. Arad, 8 localități în jud. Argeș, 6 localități în jud. Bacău etc. Campionii „ghinionului” sunt, bineînțeles, partidele mici și mai ales candidații independenți, care se pot trezi că trec binișor de pragul electoral (unii iau chiar și peste 7%) dar numărul de voturi se întâmplă să fie mai mic decât „coeficientul electoral”, ceea ce înseamnă că nu obțin mandatul de consilier local.

Nu putem concluziona decât că legea alegerilor locale are un caracter profund regresiv, avantajând în mod clar competitorii mari care trec cu ușurință pragul electoral și obțin mandate încă din etapa 1. Deși oficial pragul electoral e de 5%, cu cât localitatea e mai măruntă, cu atât cresc (exponențial) șansele ca pragul electoral să crească și în urma alegerilor nimic să nu se schimbe. În plus, uitându-ne cu atenție la lege, ni se pare că nici măcar nu prea e o lege normală, pentru că nu e nici predictibilă (practic, dacă ești candidat independent sau partid mic în mediul rural habar nu ai dacă ai obținut sau nu mandatul dorit până nu îl bagi efectiv în buzunar, pentru că ba depinzi de pragul electoral, ba de coeficient, iar coeficientul niciodată nu e același: în 2016 e unul, dar în 2020 va fi altul ș.a.m.d.), nici clară. Articolul 100 pct. 1 prevede, teoretic, că pragul electoral e de 5%, dar în realitate, după cum se observă din practică, el poate fi la modul real și de 7-8% și atunci din două, una: ori pragul electoral de 5% e doar o sugestie / orientativ, și trebuie tratat ca atare, ori pct. 3, care prevede ca numai partidele care trec pragul să participe la repartizarea mandatelor, e absurd și trebuie clarificat, câtă vreme în urma repartizării rezultă partide cărora de fapt nu li se repartizează nimic.

În încheiere voi face următoarea remarcă: se vorbește mult, și diverși lideri autointitulați ai „societății civile” vorbesc mult, de „reînnoirea” clasei politice, dar agitația aceasta are loc în special în câteva orașe mai răsărite, plus Bucureștiul. Din păcate grosul „clasei politice” din România se află de fapt în mediul rural sau în urbanul mic și bătălia care contează în ceea ce privește „reînnoirea” acolo ar trebui dată, nu la fântâna de la Piața Universității. Într-un județ obișnuit municipiul reședință plus primele 2-3 orașe în ordinea mărimii nu au mai mult de 100 de consilieri locali în timp ce în restul localităților sunt cel puțin 300, plus câteva zeci de primari. Personal, am mari dubii că se poate reînnoi ceva câtă vreme mecanismele sunt de așa natură încât baza acelui ceva e protejată de șocuri externe și „societatea civilă” care ar trebui să semnaleze derapajele și să susțină regândirea mecanismelor se duce de fiecare dată după fentă (ba câteodată își dă singură autogol) [2].

[1] Vezi http://www.2016bec.ro/rezultate-finale-10-06-2016/
[2] Am în vedere, desigur, propunerea stupidă cu strângerea de semnături în vederea candidaturilor, care a fost avansată inițial de „societatea civilă”, fiind repede preluată de politicieni și transformată în ceva monstruos.

Tags: ,


About the Author

Născut în 1975. Studii universitare de filozofie și de economie (specializare: marketing). A colaborat de-a lungul timpului la diverse reviste culturale (Literatorul, Calende, Argeș, Observator Cultural etc.) cu proze, recenzii, traduceri, eseuri. Începând cu anul 2007 a scris sub pseudonimul „Manole” cel mai popular blog de imobiliare din România, „Balonul imobiliar”, descifrând bula imobiliară într-o perioadă în care discursul dominant nu comunica altceva decât că „economia duduie”. Autor al unui volum de eseuri intitulat „Adevăr și democrație” apărut în anul 2001 la Editura Paideia.



Comments are closed.

Back to Top ↑