Focus umbrella

Publicat pe decembrie 13th, 2016 | de Alexandru Mamina

0

Perdantul și revenantul

Deşi în 11 decembrie a. c. am avut alegeri parlamentare, marele perdant al scrutinului a fost preşedintele Klaus Iohannis. Bietul de el a rămas dintr-o lovitură atât fără premierul pseudotehnocrat ajuns la putere peste cadavrele din clubul Colectiv, cât şi fără partidul dispus să-i execute voinţa, adică Partidul Naţional-Liberal, redus pentru o vreme la cvasiinsignifianţă politică. Se poate consola numai cu intrarea în Parlament a găselniţei de inspiraţie macovistă numită Uniunea Salvaţi România, de la reprezentanţii căreia nu am auzit în campania electorală, cu excepţii nesemnificative, decât repetarea papagalicească a discursului de la Cotroceni citire. Slabă consolare totuşi, mai ales că deputaţii şi senatorii Uniunii respective – un fel de „oaste de strânsură”, ca să folosim formula din vechime – riscă să să se separe prin alte grupuri parlamentare, dizolvându-se precum Partidul Popular al lui Dan Diaconescu.

Săracul domn preşedinte, se pare ca nu prea reuşeşte să aibă parte de „guvernul său”, cum îi place să spună! S-or fi săturat şi oamenii de litania cu procurorii ce salvează democraţia şi de invocarea maniacală a „penalilor” (întotdeauna dintre adversari), de transformarea luptei anticorupţie în armă politică potrivit idiosincraziilor personale, de zicerile stupid-insultătoare despre aşa-zisul fanatism religios cu trimitere la chestiunea căsătoriilor homosexuale, sau pur şi simplu de stilul său bolovănos şi plin de sentimentul propriei importanţe… Altminteri, social-democraţii nu au desfăşurat o campanie aşa de spectaculoasă încât să explice singură victoria cu peste 45 de procente faţă de cele aproximativ 20 ale liberalilor. Au capitalizat însă erorile oponenţilor, începând cu preşedintele care s-a poziţionat declarativ şi simbolic împotriva lor. Dacă această victorie înseamnă ceva bun sau rău pentru ţară, este deja o altă discuţie.

Totuşi marea problemă a lui Klaus Iohannis în actuala ecuaţie de putere s-ar putea să nu fie succesul Partidului Social-Democrat, nici măcar eventuala umilinţă personală pe care ar suferi-o dacă ar fi obligat să-l desemneze prim-ministru pe Liviu Dragnea, după ce s-a bătut cu pumnul în piept că nu va accepta vreodată un premier cu o condamnare la pasiv. În definitiv social-democraţii au mai coabitat pe bază de acord scris cu alt preşedinte, şi încă unul cu o legitimitate extrem de îndoielnică în momentul respectiv. Tocmai la personajul acela ne gândim: Traian Băsescu, revenantul, cel care tinde să ne bântuie la fel ca un strigoi, mai ales că acum şi-a iţit capul în Senat în calitate de lider al Partidului Mişcarea Populară. Abil în a capta şi manipula subiectele de interes public, versat în promisiuni şi ameninţări, acum că dispune şi de o tribună oficială de la care să-şi reverse demagogia va deveni rapid conducătorul opoziţiei. Cu atât mai mult cu cât va atrage probabil în grupul său parlamentar foşti democrat-liberali aflaţi acum în Partidul Naţional-Liberal, precum şi personalul macovist din Uniunea Salvaţi România. Dacă nu cumva, aşa cum anticipează Ioan Ghişe, va realiza din toate aceste formaţiuni un mare partid de dreapta sub preşedinţia sa, cu binecuvântarea sau chiar sub presiunea popularilor europeni.

Dacă politica se va polariza între premierul social-democrat pe de o parte, respectiv Traian Băsescu pe de alta, oare cine o să iasă din peisaj? Oricât de plin de el o să se simtă Klaus Iohannis, oricât o să încerce să vocifereze (de parcă ar fi capabil!) contra „penalilor” din Partidul Social-Democrat sau împotriva obsesivului pericol rusesc, vorbele sale se vor pierde în dezinteresul general. Acestea sunt temele băsiste prin excelenţă, el nu va face decât figură jalnică de variantă reloaded. Portavocea campaniei anti-social-democrate, cel care va cataliza o posibilă nemulţumire a populaţiei la adresa noului guvern va fi Traian Băsescu, în drumul său către obiectivul declarat, şi anume postul de prim-ministru. Iar dacă Traian Băsescu ar ajunge premier, lui Klaus Iohannis nu-i va rămâne decât suspinul amarnic după Liviu Dragnea.

Tags: , ,


Despre autor

Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific II la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. A publicat mai multe lucrări şi articole, printre care Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), ‹Târgovişte›, Cetatea de Scaun, 2013.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Mergi sus ↑

Google+