Focus

Published on decembrie 15th, 2016 | by Alexandru Mamina

1

Raluca Turcan, combatantă de clasă

După ce s-a întreţinut în ziua de 14 decembrie a.c. cu preşedintele Klaus Iohannis, bineînţeles despre cum să fie bine ţării şi tot românul să prospere, ba chiar, culmea, despre cum ar trebui să fie viitorul prim-ministru, de parcă aceasta ar depinde cumva de pierzătorii fără drept de apel ai alegerilor, pseudopreşedintele Partidului Naţional-Liberal – diafana doamnă Raluca Turcan, s-a întrecut în a debita papagaliceşte platitudinile cotroceniste de care suntem deja sastisiţi. Dacă te gândeşti ce lideri a avut partidul acesta, cu părţi pozitive şi criticabile dar indiscutabil cu viziune şi prestanţă, mai că te apucă plânsul dacă vezi pe mâinile cui a încăput. Să trăiască onor. domnul Crin Antonescu, veşnic să-i fie pomenit numele, că de la el a pornit degradarea de au ajuns băsiştii să preia succesiunea brătienilor! Mai rămâne doar să i-l ofere pe tavă ştiţi cui, că tot visează respectivul de mai bine de zece ani la o mare formaţiune de dreapta, să se mai exerseze puţin de-a jucătorul în politică! Ce mai, lucru bine făcut, cum spunea celălalt exponent de vârf al fericirii atlantise pe meleagurile autohtone…

Aşadar performera electorală din Sibiu, improvizată ocazional şefă de partid, ne-a plictisit cu nişte formulări găunoase şi răsuflate mai ceva ca un articol prost din „Scânteia”. Asta atunci când nu a dat probe de umor involuntar invocând ipoteza ca naţional-liberalii să propună premierul, desigur nimeni altul decât „tehnocratul” cu afilieri popular-europene Dacian Julien Cioloş (rimează cu George Soros). Totuşi, Raluca Turcan a enunţat şi o poziţie relevantă sub aspect ideologic, cel mai probabil fără să-şi dea seama, cam ca monsieur Jourdan care făcea proză fără să ştie. Mai precis când stimabila s-a apucat să-i tragă de urechi pe social-democraţi că ar vrea, ce ruşine îngrozitoare, să modifice Codul fiscal şi să renunţe la cota unică în favoarea impozitului progresiv pe venit. Ditamai oroarea, să lezeze cineva interesele investitorilor, singurii săracii care mai asigură oarece progres în România, animaţi, cum se ştie, de nimc altceva decât dorinţa de a crea locuri de muncă şi bunăstare pentru toţi! Împotriva acestui hybris societal (o lăsăm pe doamna în cauză să caute personal în dicţionar ce înseamnă, însă nu în oricare, să fie unul de mitologie), Partidul Naţional-Liberal se proclamă prin vocea mică a împricinatei singurul apărător al mediului de afaceri. Mai ceva ca lozinca „Îmbogăţiţi-vă!” a lui François Guizot (de data asta un dicţionar de personalităţi politice)! Tresaltă Vladimir Ilici de satisfacţie în mausoleu! Cu alte cuvinte, să spunem lucrurilor pe nume: suntem un partid de clasă, iar interesele clasei noastre nu numai că prevalează, dar au şi aerul că sunt singurele legitime şi acceptabile. Salariaţii, bugetarii în particular, pensionarii – oameni fără educaţie şi orizont managerial, cum ar zice unul Moise Guran – să aibă decenţa să stea în banca lor şi să fie mulţumiţi cu frimiturile de la masa bogaţilor.

Uite aşa se duce pe apa sâmbetei reflecţia liberală a unor John Maynard Keynes, Ştefan Zeletin şi alţii, care înţeleseseră că emanciparea unităţii de producţie nu era tot una cu emanciparea individului şi că sistemul captalist ar fi făcut mai bine să cointereseze muncitorii decât să-i reprime. Diferenţa fundamentală este că autorii respectivi şi politicienii inspiraţi de ei se plasau cel mai adesea în registrul democraţiei parlamentare, fiind interesaţi de consensul social şi reprezentativitatea regimului, îndeosebi după apariţia sperietorii comunismului. Astăzi, în epoca preponderenţei politico-mediatice a oligarhiei financiare (a se vedea noul loc de muncă al lui José Manuel Barosso tocmai la firma Goldman Sachs care a băgat planeta în criză), asemenea procupări au devenit mofturi. Nu declara Warren Buffet foarte explicit, într-un interviu din 26 noiembrie 2006 pentru „The New York Times”, că bogaţii sunt pe cale să câştige războiul claselor? Epigonii de la noi se simt deja învingători şi îşi dau drumul la gură indiferenţi să mai salveze aparenţele.

Dacă naţional-liberalii sunt exponenţii mediului de afaceri, adică ai patronatului, se pune întrebarea cine mai promovează interesele salariaţilor? Nu afirma Victor Ponta însuşi, pe vremea când se îndeletnicea cu funcţia de prim-ministru, că Partidul Social- Democrat trebuie să fie de asemenea „probusiness”? Tocmai aceasta este carenţa majoră a politicii româneşti: absenţa unei formaţiuni autentic de stânga. (Partidul Socialist Român este deocamdată prea neînsemnat ca să conteze). În circumstanţele actuale, social-democraţii ar putea fi scoşi din centrismul conformist în care băltesc numai de presiunea externă sau ca reacţie la radicalizarea Partidului Naţional-Liberal pe partea dreaptă a eşicherului. Măcar atâta lucru bun vor fi făcut atunci şi cei din soiul interimarei de extracţie băsistă Raluca Turcan.

Tags: , ,


About the Author

Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.



One Response to Raluca Turcan, combatantă de clasă

  1. gheorghitazbaganu says:

    Păi la ce te poţi aştepta de la PNL? Nu e partid de clasă? Partidul exploatatorilor? Raluca Ţurcan e generăîleasă în armata lor. E ceva atipic: de 27 de ani agresiunea este provocată de tabăra celor puţini şi bogaţi contra celor mulţi şi săraci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top ↑