Focus

Published on iulie 25th, 2017 | by Lucian Sârbu

14

De ce este DNA-ul ca un soi de SIDEX de pe vremuri

• Tweet
• Tweet
• Tweet

Despre DNA se tot vorbește de la o vreme încoace în termeni elogioși sau pe un ton foarte nervos, dar nimeni nu-și pune problema să facă un calcul simplu: cât ne costă DNA și cât de profitabil e pentru societatea noastră să avem acest DNA? Ieșim „pe plus” sau „pe minus”? Altfel zis, dacă am putea imagina DNA-ul ca pe o întreprindere de stat, așa cum sunt de pildă TAROM sau CFR: care ar fi bilanțul contabil?

Nimeni nu studiază din punct de vedere contabil ceea ce face DNA-ul, discuțiile pro și contra DNA purtându-se exclusiv în sfera eticii. Partizanii DNA prezintă elogios acțiunile instituției, subliniind faptul că DNA-ul face muncă de asanare morală a lumii politice, aducând în prim-plan cazurile de mare impact: Năstase, Dan Voiculescu etc. Adversarii DNA, dimpotrivă, nu uită să amintească seria destul de mare de anchete abuzive sau dubioase („Caltaboșul”, cazul Rușanu, dosarul Rromilor etc.).

Eu îmi propun însă să las la o parte chestiunea morală și să studiez doar latura contabilă. Contabilii, după cum știm, au acel „T” ușor de înțeles de către oricine în care așază de o parte și de cealaltă cheltuielile și încasările și la sfârșit trag linie, văzând ce a ieșit: profit sau pierdere? La fel voi face și eu. Voi așeza de o parte cheltuielile generate de DNA și de cealaltă parte câștigurile generate de DNA. La final voi trage linie. Voi face două simulări, una pe un interval de timp restrâns (un an, 2016) și alta pe un interval de timp lung (40 de ani).

Cheltuielile

A. Să vedem mai întâi ce cheltuieli imediate generează DNA-ul. Pe intervalul de timp restrâns (1 an) acestea sunt:

A.1. Bugetul propriu-zis al instituției. În ultimii ani el a evoluat după cum urmează:
– 2014: 100,6 milioane RON (aprox. 22,7 milioane EUR)  [1];
– 2015: 122,3 milioane RON (aprox. 27,5 milioane EUR) [1];
– 2016: 118,5 milioane RON (aprox. 26,5 milioane EUR) [1];
– 2017: la începutul anului știm că d-na Koveși cerea 35-40 milioane EUR [2]. Nu știm care e situația concretă din acest moment, dacă i s-a aprobat sau nu acest buget.

A.2. Cheltuieli cu judecata propriu-zisă a diverselor dosare trimise la instanțe. Nu avem nici cea mai mică idee, pentru că nimeni nu cuantifică ceea ce se întâmplă în sălile de judecată. Numărul celor trimiși în judecată și al condamnaților definitiv a evoluat în ultimii ani astfel:

După cum se observă, după 2014 procentul condamnărilor scade drastic. Nu știm de ce. Poate că instanțele încă nu s-au pronunțat, sau poate, pur și simplu, a scăzut drastic calitatea dosarelor trimise spre soluționare (ceea ce ar fi foarte grav, pentru că societatea plătește inclusiv eșecurile DNA).

Din păcate nu putem cuantifica concret cât cheltuie cu aceste dosare instanțele de judecată. Știm că un judecător din România are de-a face cu vreo 1.000 de cauze pe an [3], dar dosarele DNA sunt dosare complexe, a căror rezolvare durează câteodată mai mulți ani și implică muncă deosebit de complexă din partea instanțelor și a personalului administrativ. De aceea vom încerca o altfel de aproximare.

• Facem de la bun început o presupunere – zic eu – rezonabilă, și anume că dosarele DNA sunt dosare complexe, care necesită mobilizare importantă de resurse, incomparabil mai mare decât la dosarele-mărunțiș (un vecin care a mutat gardul altui vecin, un divorț cu scântei etc.).
• Știm, de asemenea, că bugetul Ministerului Justiției a fost în 2015 de 2,7 miliarde lei.
• Știm, de asemenea, că la judecătoriile din România au fost înregistrate în 2015 1.994.361 dosare.
• Conform regulii lui Pareto, presupunem că 20% din aceste dosare sunt complexe și „mănâncă” 80% din munca instanțelor de judecată, în timp ce 80% dintre dosare sunt mărunțișuri și „mănâncă” doar 20% din munca instanțelor de judecată. Dacă legăm aceste cifre de bugetul Ministerului Justiției rezultă că dosarele complexe, adică 398.000, au „înghițit” 80% din acest buget, adică 2,16 miliarde, și dosarele mărunte, restul. Pe cale de consecință costul mediu al administrării unui dosar complex în sistemul juridic românesc a fost de 5.427 RON, deci costul administrativ al celor 357 de dosare DNA a fost în 2015 de cel puțin 1,9 milioane RON. Cum acest cost nu avea cum să fie mult modificat în 2016, dosarele DNA din 2016 trebuie să fi costat și ele cel puțin 2,1 milioane RON (cam 470.000 EUR). [6] Teoretic, cheltuielile de judecată sunt trecute în sarcina inculpatului, deci ar trebui să se recupereze. Practic, nu știm dacă se recuperează.

A.3. Cheltuieli cu detenția condamnaților. Conform unor informații publice mai vechi un deținut costa statul român în jur de 2.400 RON / lună (aprox. 535 EUR / lună). [4] Detenția lui Dan Voiculescu, de pildă, care a stat în penitenciar aproape 3 ani, a produs o cheltuială de aproape 19.000 de EUR, pe lângă prejudiciul acela de 60 de milioane de EUR. Din păcate nu știm câte condamnări concrete la închisoare generează aceste dosare DNA (mulți inculpați scapă „cu suspendare”, deci nu produc costuri cu detenția). Dacă presupunem însă fie și o singură lună de detenție pentru toți cei condamnați, numai pentru anul 2016 ar rezulta un cost de 879 * 535 EUR = 470.265 EUR (2,1 milioane RON). Presupunerea nu cred că este exagerată: în ipoteza de față, numai în dosarul ICA Voiculescu și cu dr. Mencinicopschi au făcut pușcărie cât vreo 60 de inculpați care au luat „cu suspendare”. Și știm că multe dosare DNA se lasă cu ani grei de pușcărie, deci cifra de 879 de luni de pușcărie generată de dosarele DNA se acoperă sigur cu vârf și îndesat. [7]

A.4. Cheltuieli generate de inhibiția unor afaceri cu statul, de neefectuarea unor investiții publice etc. Iarăși, este greu să cuantificăm cât înseamnă acestea dar din declarațiile mai multor persoane publice (Victor Ponta, Elena Udrea etc.) rezultă că acțiunile DNA au produs în ultimii ani o inhibare reală a afacerilor din sfera publică, inclusiv a investițiilor publice. Nu judecăm aici câte dintre ele aveau potențialul de a fi necurate – cert este că banul are valoare numai atunci când circulă, nu când e ținut la saltea. Când e ținut la saltea e simplă hârtie sau metal, nu produce nimic și nu creează nici un loc de muncă. Din această perspectivă e clar că DNA-ul, mai ales prin insistența cu care a instrumentat dosare în jurul infracțiunii de „abuz în serviciu” (noțiune despre care criticii au dreptate să spună că e prea vagă *), a produs o certă cheltuială publică pe care însă nu avem cum să o cuantificăm. Nici măcar nu o putem estima.

A.5. Cheltuieli la CEDO, despăgubiri etc. Nici acestea nu știm la cât se ridică, dar știm sigur că există. Oamenii băgați pe nedrept în malaxorul justiției de către DNA reacționează. Un exemplu concret este Decebal Traian Remeș („Caltaboșul”), care a și obținut niște despăgubiri. Trebuie spus că toate procesele de la CEDO produc o cheltuială statului român prin însăși existența lor, deoarece Curtea cere un punct de vedere autorităților naționale, deci chiar dacă tu, ca stat, nu pierzi propriu-zis un proces la CEDO, tot trebuie să aloci niște resurse hârțogărelii care decurge din simplul fapt că i-ai dat unui cetățean de-al tău prilej să te cheme în justiție.

A.6. Cheltuieli administrative cu recuperarea prejudiciilor. Oricât de absurd sună, și recuperarea prejudiciilor costă. Aceasta nu intră în atribuțiile DNA, de ele se ocupă de obicei ANAF, dar sunt cheltuieli generate ca urmare a activității DNA. Clădirile sechestrate sau confiscate, bunurile confiscate etc. trebuie întreținute – altfel nu vor mai putea fi valorificate. Dacă sunt bunuri care se depreciază (indiferent că vorbim de degradarea fizică sau de simpla depreciere contabilă), de pildă automobile sau tehnică IT, trebuie valorificate rapid – altfel, în scurt timp ajung să nu mai valoreze nimic. Nici această cheltuială nu știm ce presupune pentru că ANAF nu a furnizat niciodată informații concrete (voi reveni mai jos asupra acestui aspect). În plus, bunurile asupra cărora s-a dispus sechestrul nu pot fi vândute pur și simplu pentru că, de bine de rău, nu mai trăim în stalinism și foștii proprietari (condamnații, adică) au și ei dreptul să deschidă procese în civil, să dea statul în judecată, să tărăgăneze lucrurile ș.a.m.d. Alți bani, altă distracție! Voiculescu, de pildă, a ieșit recent din închisoare, după ce a stat 3 ani, dar statul încă nu a valorificat în vreun fel clădirea Antenelor, ba mai rău, e prins într-o mulțime de procese. Dacă eram pe timpul lui Stalin, era ușor: Voiculescu ar fi fost azi oale și ulcele, fiică-sa s-ar fi „odihnit” prin Gulag (alături de Mircea Badea și Gâdea), și cu asta, basta. Dar, ghinion: Stalin e mort de 75 de ani și trăim într-o democrație membră a UE. Fostul șef ANAF, Gelu Diaconu, a explicat pe larg problemele întâlnite [8]. În august 2016 ANAF plătea 26.000 de EUR / lună [9] ca să păzească fostele clădiri confiscate de la Voiculescu. Habar n-avem cât se cheltuie la scara întregii țări, cu paza tuturor proprietăților și depozitarea bunurilor sechestrate și imposibil, sau foarte greu, de valorificat, așa că nu vom introduce aici decât această unică informație la care avem acces privitoare la clădirile lui Voiculescu: 26.000 EUR * 12 luni = 312.000 EUR / an (1,4 milioane RON).

Venituri

B. Să vedem acum cum stăm și la capitolul „Venituri” generate de activitatea DNA.

B.1. În primul rând avem, firește, veniturile din recuperarea prejudiciilor. Știm că de recuperarea prejudiciilor nu se mai ocupă DNA-ul, ci ANAF. Să vedem mai întâi cum au evoluat prejudiciile recunoscute de instanțe în ultimii ani (așadar, cele care ar trebui, teoretic, să fie recuperate):

2013: 113 milioane EUR
2014: 310 milioane EUR
2015: 194 milioane EUR
2016: 226 milioane EUR

În total 843 milioane EUR. În RON ar fi în jur de 3,8 miliarde. Doar în ultimii 4 ani. Conform unor informații publice în august 2016 ANAF avea de recuperat, în total, 8 miliarde RON.

Dar cum stăm, concret, cu aceste recuperări? Aici avem o mare problemă. Dl. președinte Iohannis, optimist, vorbea în februarie 2015 de o rată de recuperare de numai 10% [10]. Realitatea e că în august 2016 ANAF recunoștea că a recuperat doar 4,5% din marile prejudicii [11]. Dar într-un comunicat difuzat în aprilie 2015 [12] ANAF detalia motivele pentru care nu poate face mai mult. Nu din rea-voință, ci pentru că există niște explicații simple:

– multe bunuri sunt în indiviziune sau proprietate comună (ceea ce generează din start cheltuieli judiciare și administrative cu scoaterea din indiviziune);
– un număr mare de persoane nu aveau nimic declarat pe numele propriu, deci nu era nimic de recuperat;
– multe bunuri nu pot fi valorificate sau nu au valoarea prezumată de piață;
– deciziile instanțelor se transmit greu, sau deciziile devin definitive după foarte mulți ani, după ce inculpații și-au epuizat toate căile de atac.

Bomboana de pe colivă era această frază:

• „Astfel, volumul sumelor recuperabile prin executare silită (exclusiv valoarea prejudiciilor aferente stărilor de insolvență, insolvabilitate, inexistentă de bunuri sau venituri urmăribile, formalităților legale de partaj/ ieșire din indiviziune aflate în curs) se reduce … [la] 46,4% din valoarea totală a prejudiciului de recuperat comunicat. Diferența de 53,6% constituie, în fapt, un prejudiciu nerecuperabil similar arieratelor nerecuperabile [s.n.].”

Din start, așadar, ANAF recunoștea că mai bine de jumătate din sume nu vor fi recuperate niciodată. Luați-vă gândul de la ele, există doar pe hârtie.

Dar hai să fim optimiști, ca dl. președinte, și să zicem că ANAF recuperează mai mult decât dublu decât o face în realitate, și anume 10% din prejudiciile constatate. Asta înseamnă că, pe ani, activitatea de recuperare a prejudiciilor din dosarele DNA ar merge așa:

2013: 11,3 milioane EUR
2014: 31 milioane EUR
2015: 19,4 milioane EUR
2016: 22,6 milioane EUR / 101,2 milioane RON

B. 2. Venituri ca urmare a cheltuielilor de judecată. De regulă acestea sunt puse în sarcina inculpatului. Pentru a sprijini cauza DNA voi presupune că se recuperează 100% din ce e mai sus la pct. A.2. Deci punctele (conturile) A.2. și B.2 se vor compensa reciproc.

B. 3. Venituri ca urmare a încurajării mediului de afaceri. Practic, avem aici contul de corespondență al contului A.4. Una dintre dogmele de bază ale ideologiei neoliberale, atât de iubită de elita noastră, este că un stat „curat” încurajează afacerile private. Pe piața globală a investițiilor România e în competiție cu alte state, de aceea e nevoie de un stat cât mai curat pentru a atrage investiții străine directe (ISD). Din păcate, despre ISD avem informații publice concrete și acestea sunt mai mult decât concludente: cel puțin în ultimii ani impactul „anticorupției” a fost 0 (zero). Conform World Investment Report în perioada 2013-2016 evoluția ISD a fost după cum urmează:

2013: 3,6 miliarde USD
2014: 3,21 miliarde USD (-11% ↓ )
2015: 3,83 miliarde USD (+19% ↑ )
2016: 4,57 miliarde USD (+19% ↑ ) [13]

Or, evoluția e fix aceeași cu cea înregistrată de ISD la scara întregii Uniuni Europene. Altfel zis, cu sau fără DNA, tot dracul ăla e. De fapt, ca să înțelegem mai bine despre ce e vorba, nivelul ISD e încă extrem de departe de nivelurile maxime atinse în perioada 2006-2008 (12-14 miliarde USD / an) și chiar și sub nivelul ISD din ultimul an, 2004, al guvernului Năstase…

T-ul contabil al DNA pe 2016

Să vedem, așadar, cum arată T-ul contabil pe perioada celui mai recent an, 2016. Datele sunt exprimate în milioane RON, conform informațiilor de mai sus.

Dacă încercăm să facem exercițiul pe toți anii 2013-2016 vom observa că numai în 2014 se poate întrevedea un profit (și numai în cazul în care se respectă ipotezele favorabile de mai sus, adică recuperarea a 10% din prejudicii cu costuri minime). În restul anilor activitatea DNA a generat societății românești, la modul cel mai concret, și indiferent de bunele sale intenții, pierderi cumulate de zeci de milioane de RON. Dacă, din considerente etice, societatea românească e dispusă să plătească acest preț, atunci aceste pierderi sunt ok. Dar dacă societatea nu e dispusă să le accepte, atunci ar trebui discutată eficiența acestei instituții și găsite soluții de eficientizare. Limitându-ne la datele favorabile din actuala simulare, pentru ca DNA-ul să devină profitabil, din două lucruri e nevoie de unul:

– fie bugetul instituției să scadă cu 25%, dar rezultatele să rămână aceleași (bugetul ar putea scădea, de pildă, prin reducerea numărului de dosare stupide pe care le lucrează un procuror, și pe care contribuabilul nu are de ce să plătească bani; un exemplu perfect e anchetarea Guvernului României fiindcă a dat o ordonanță de urgență, dosar deschis la sesizarea unor reclamagii oarecare și închis din lipsă de probe după câteva luni);
– fie bugetul instituției să rămână la fel, dar gradul de recuperare a prejudiciilor să crească obligatoriu cu cel puțin 25%. Rămâne de văzut dacă ANAF va reuși ceva în acest sens cu resursele și în condițiile actuale. După cum am arătat, momentan oamenii sunt destul de sceptici.

Având în vedere însă că în simularea mea am încercat să folosesc constant, acolo unde nu avem date concrete, aproximări de cifre favorabile DNA-ului, e posibil ca de fapt pierderea contabilă pe termen scurt generată de simpla existență a acestei instituții să fie în realitate mult mai mare, și toată situația mult mai greu de redresat. Un lucru e cert: asta nu e toată pierderea pe care societatea noastră o înregistrează de pe urma DNA-ului. Mai urmează.

Tradiția românească obligă: instituția produce pierderi, dar pensionarii ei vor fi de lux

Să privim un pic pe termen lung, de pildă de acum peste 40 de ani.

Conform datelor oficiale disponibile, peste 80% din bugetul DNA au fost cheltuieli salariale. În 2016 suma s-a ridicat la 100 milioane RON.

În 2016 DNA a lucrat cu 733 de angajați. Asta înseamnă că venitul mediu brut în DNA a fost de 136.425 RON / an, sau 11.368 RON / lună. Corespunzător unui salariu mediu net de peste 7900 RON. Cam de 4 ori mai mult decât salariul mediu la nivel național.

Dintre acești angajați peste 100 sunt procurori. Cea mai mare pensie din România o are un fost procuror (peste 40.000 RON / lună) [14] dar nu e cazul aici să discutăm despre pensiile din justiție. Așa că, deși e foarte posibil ca procurorii DNA, atunci când se vor pensiona, să aibă pensii „frumușele”, cu multe zero-uri – că doar de-aia au fost procurori, nu?! -, pentru a nu fi acuzat de atitudine ostilă DNA voi prezuma că pensia medie a unui angajat DNA va fi de (numai) 4 ori mai mare decât pensia media națională.

Nu știm cum vor fi pensiile peste 20 de ani, sau care va fi raportul RON / EUR. Dar, pentru simplificarea argumentului, și tot ca să nu fiu acuzat că sunt anti-DNA, hai să presupunem că și peste 20 de ani pensiile vor rămâne la fel ca în zilele noastre: pensia unui pensionar obișnuit (mediu) din anul 2037 va fi aprox. 215 EUR, de unde rezultă că pensia medie a unui pensionar produs de DNA va fi de 215 EUR * 4 = 860 EUR.

Cu alte cuvinte, dacă se păstrează valoarea nominală a pensiilor de acum un pensionar DNA va încasa 10.320 EUR / an sau 206.400 EUR în cazul  unei speranțe de viață de (numai) 20 de ani (că dacă va ajunge să trăiască precum Vișinescu, ăia suntem…). 733 de slujbași ai DNA înseamnă pensii de 7,56 milioane EUR / an sau 151 de milioane EUR (675 milioane RON) în cazul unei speranțe medii de viață de 20 de ani după pensionare.

Repet: și toate acestea privind lucrurile dintr-o perspectivă favorabilă, care nu ia în calcul faptul că procurorii ăia vor ieși mai mult ca sigur la pensie cu pensii uriașe, de mii de euro, nu cu „mărunțiș”…

Nu am nimic împotrivă ca oamenii să ia pensiile pe care le merită, dar am o problemă cu activitatea de pe urma căreia vor ajunge ei la asemenea pensii astronomice.

Dacă ne uităm la primul tabel din acest articol ne va frapa un lucru: anual se lucrează la DNA mii de cauze, dar în justiție ajung, concret, doar câteva sute.

Volumul de muncă inutilă din cadrul DNA pare să se ridice pe la cote alarmante, de peste 95%. Ceea ce înseamnă că societatea plătește complet aiurea 95% din ceea ce fac cetățenii ăia angajați la DNA.

Sincer, nu mă încălzește cu nimic că la DNA „se lucrează” nu știu câte mii de cauze. Sigur, partizanii vor zice că la DNA e ca la minele de aur, unde trebuie să scormonești un munte de minereu ca să scoți trei boabe de aur. S-avem pardon. Justiția nu e minerit. Nu te obligă nimeni să iei în considerare fel de fel de sesizări aberante (cum a fost cea depusă de reclamagiii din ianuarie 2017, legată de OUG 13). Chiar și căutătorul de aur cerne, într-adevăr, o grămadă de nisip aurifer până ajunge să facă 3 grame de aur – dar îl cerne din râul de unde știe că va găsi aur, râu care trece prin Munții Apuseni, nu din… Delta Dunării.

În acest moment DNA-ul pare un soi de organism tumoral care a intrat într-o logică internă a creșterii de tip canceros: cercetarea mai multor cauze implică angajarea mai multor procurori ceea ce implică un buget mai mare ceea ce face posibilă cercetarea și mai multor cauze. De ce? De-aia, pentru că se poate. Bugetul de stat are de unde, că e mare! Ce contează că sub 5% din ceea ce „cercetează” persoanele acestea ajunge la instanțe? Contează să fie cât mai multe, să „dea bine” că, uite, unui biet procuror îi revin 100 de dosare (dintre care, câte or fi cretine?…).

În buna tradiție românească, o instituție care produce constant și concret societății românești pierderi anuale de zeci de milioane de lei, în loc să genereze șomeri și candidați la recalificare profesională, va produce pensionari de lux și își va continua neabătută activitatea până când se va găsi cineva curajos să o închidă sau să o reformeze. Că de privatizat, ca SIDEX-ul de pe vremuri, nu se pune problema!

„Cauzele” raportate de DNA sunt ca grâul la hectar de pe timpul lui Ceaușescu. Sunt scoase cifre uriașe din burtă ca să nu se vadă că de fapt plătim din buzunar o instituție care va parazita pe termen lung bugetul de stat.

Pierderi pentru societate, dar profit frumos pentru indivizii care lucrează în acest „SIDEX” de viață nouă. Dacă pe un singur an pierderile generate societății românești de această instituție se ridică, așa cum am văzut, la vreo 20 de milioane RON, într-un orizont de timp de 40 de ani (în care vor fi incluse și pensiile slujbașilor de azi care, deh, vor avea dreptul…) pierderea va depăși lejer un miliard de lei.

Bineînțeles, dacă societatea românească e dispusă ca, din considerente etice, să accepte acest preț, precum și formarea viitoare a unei clase de pensionari de lux a căror calitate a fost că au depus o muncă inutilă în volum de 95%, e foarte bine. Fiat justitia, et pereat mundus!

Dar dacă societatea românească nu e dispusă să accepte treaba asta atunci ar trebui luate măsuri.

Nu am în vedere desființarea sau încetarea luptei anticorupție, ci, pur și simplu, eficientizarea ei și stabilirea unor criterii mai clare de eficiență. Nu știu care e logica internă a instituției, dar de la bun început ar trebui instituite niște criterii clare de selecție a cauzelor cu potențial de cele aberante (cum a fost cercetarea OUG 13, care ar trebui să ducă la niște demisii și sancțiuni). S-ar putea institui niște proceduri interne în așa fel încât munca instituției să se concentreze pe instrumentarea cauzelor cu șanse de reușită în detrimentul celor în care informațiile nu sunt concludente sau sunt îndoielnice. De asemenea, s-ar putea prioritiza cauzele recente, în care eventualul prejudiciu nu a avut timp să fie ascuns, față de cele de pe timpul lui Pazvante Chioru’ în care, dacă există, prejudiciul se odihnește deja de multă vreme prin Caraibe și trimiterea la închisoare a „vinovatului” nu ar face decât să… crească prejudiciul adus societății! A se vedea, de pildă, cazul recent [15] al primarului din jud. Argeș pe care DNA-ul a anunțat en fanfare că l-a trimis în judecată după… 11 (unsprezece) ani de la comiterea delictului!…

Sigur, partizanii DNA vor obiecta că serviciile publice nu pot fi măsurate contabilicește, și că infracțiunile trebuie cercetate câtă vreme nu s-a atins termenul de prescripție. S-avem pardon! Există criterii foarte clare de măsurare a eficienței sistemelor de învățământ (ex. numărul de absolvenți), de sănătate (ex. mortalitatea infantilă) sau de siguranță publică (ex. numărul de omucideri zilnice). Pentru o instituție care trebuie să recupereze pierderile financiare suferite de societate prin corupție, adâncirea acestor pierderi sigur nu e un motiv de mândrie…

Toate aceste lucruri țin de un management sănătos la cap, dar și de ceea ce societatea ar trebui să ceară unei instituții care, până la urmă, cheltuie banul public și cere de la an la an bugete tot mai generoase. O instituție a statului nu trebuie să lingă dosare doar pentru că poate să lingă dosare. Trebuie să o facă numai dacă linsul acelor dosare reprezintă cu adevărat o nevoie socială aducătoare de profit – atât profit financiar, cât și profit social. În caz contrar e o simplă birocrație de dragul birocrației, cum întâlnim de atâtea ori, și în atâtea locuri, în România, și din care singurii care ies câștigați sunt cei care exercită funcția birocratică, în timp ce societatea în ansamblul ei nu face decât să deconteze pierderile – în numele unor iluzii.

–

[1] Sursa: informații oficiale din rapoartele anuale ale DNA. Am pus doar sumele utilizate, care sunt mereu 97-98% din bugetul alocat.
[2] Sursa: http://www.romania-actualitati.ro/video_probleme_la_zi_invitat_laura_codruta_kovesi_textul_complet-98474
[3] Sursa: https://www.universuljuridic.ro/volumul-si-incarcatura-la-judecatorii-tribunale-curti-de-apel-si-iccj-anul-2015/
[4] Sursa: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-14861292-ministerul-justitiei-costul-lunar-unui-detinut-2-397-lei-cea-mai-mare-parte-sunt-cheltuieli-personal.htm
[5] Sursa: http://www.just.ro/transparenta-decizionala/bugetul-mj/buget-anual/
[6] Personal, cred că de fapt costul e de (cel puțin) 10 ori mai mare, pentru că dosarele DNA sunt poziționate pe scara cea mai de sus a complexității, dar lăsăm cifrele așa, dintr-o perspectivă cât mai favorabilă activității DNA, întrucât nu avem alt instrument mai bun de aproximare decât acesta al costului mediu al unui dosar în bugetul național de justiție. Editare ulterioară (23 februarie 2018): în conferința de presă din 22.02.2018 în care a anunțat revocarea șefei DNA ministrul Tudorel Toader a precizat cifra de 39.000 de RON / dosar. Așadar de 7,2 ori mai mult decât suma folosită de mine în demonstrație! S-a dovedit astfel, oficial, că prin cifrele și statisticile prezentate în acest articol scris în iulie 2017 am încercat să nu dezavantajez în nici un fel DNA-ul, ba dimpotrivă. 
[7] Și suma aceasta cred că e mult subestimată dar, iarăși, trebuie subliniat că privim totul dintr-o perspectivă cât mai favorabilă DNA.
[8] Vezi aici: http://www.capital.ro/diaconu-anaf-voiculescu-si-tender-greu-de-executat-din-cauza-hibelor-sistemului-judiciar-video.html
[9] http://www.capital.ro/exclusiv-anaf-plateste-26-de-mii-de-euro-pe-luna-paza-pentru-cele-trei-cladiri-in-care-au-avut-sediul-antenele-lui-voiculescu.html
[10] http://adevarul.ro/news/eveniment/recuperarea-prejudiciilor-coruptie-devine-importanta-deosebita-1_54ecb955448e03c0fdf324d6/index.html
[11] http://www.capital.ro/exclusiv-bogatii-saraciti-de-fisc-ce-a-recuperat-anaf-din-averea-milionarilor-penali.html
[12] https://www.agerpres.ro/comunicate/2015/04/08/comunicat-de-presa-anaf-16-25-28
[13] http://unctad.org/en/Pages/DIAE/World%20Investment%20Report/World_Investment_Report.aspx
[14] https://www.bugetul.ro/tupeu-maxim-cine-incaseaza-cea-mai-mare-pensie-din-romania/
[15] http://www.stiripesurse.ro/anun-de-ultima-ora-de-la-dna-un-fost-primar-i-mai-multe-persoane-trimise-in-judecata-intr-un-dosa_1209652.html

* Legat de abuzul în serviciu, de ce consider că e o infracțiune vagă, care ar trebui definită mai clar: să presupunem că prețul obișnuit al unui creion e 2 lei / bucată. Primăria din comuna Comuneasca nu mai are creioane și, pe cale de consecință, nu mai poate funcționa. Se întâmplă însă ca prin comuna Comuneasca să treacă dl. Papetărescu, comis-voiajor al „Firmei de Făcut Creioane srl”. Dl. Papetărescu are marfa cu el. Dl. Papetărescu aude de necazul primăriei din Comuneasca și îi propune primarului să cumpere pe loc 100 de creioane, dar la prețul de 4 lei / bucată. Dacă vrea, i le poate vinde și la 2 lei, dar pentru asta trebuie să dea comandă la București și să aștepte 5 zile, până intră banii și vine curierul. Dilemă: ce ar trebui să facă primarul? Dacă va cumpăra creioanele cu 4 lei, deci cu un preț dublu față de cel normal, va pica instant pe „abuz în serviciu”. Da, dar va salva activitatea primăriei și a comunei. Dacă nu le cumpără, atunci pentru el personal totul va fi ok, dar nu și pentru primărie și comună, care vor fi blocate 5 zile. Deci?…

Tags: DNA

About the Author

Lucian Sârbu Născut în 1975. Studii universitare de filozofie și de economie (specializare: marketing). A colaborat de-a lungul timpului la diverse reviste culturale (Literatorul, Calende, Argeș, Observator Cultural etc.) cu proze, recenzii, traduceri, eseuri. Începând cu anul 2007 a scris sub pseudonimul „Manole” cel mai popular blog de imobiliare din România, „Balonul imobiliar”, descifrând bula imobiliară într-o perioadă în care discursul dominant nu comunica altceva decât că „economia duduie”. Autor al unui volum de eseuri intitulat „Adevăr și democrație” apărut în anul 2001 la Editura Paideia. În prezent deține propria agenție de marketing și nu este implicat politic.

Related Posts

„Throw Them All Out” / Să plece toți! →

Întrebări – nelămuriri →