On pense tootsie-1315293-640x480

Publicat pe august 31st, 2017 | de John Komlos

0

Inegalitatea începe din pântece

Într-o carte scrisă recent, „Giving Kids a Fair Chance”, economistul James Heckman, câștigător al premiului Nobel, a explicat că „accidentul nașterii reprezintă cea mai mare sursă de inegalitate din America de azi. Copiii născuți într-un mediu dezavantajat au deja, în momentul în care încep grădinița, un risc mare să renunțe la școală, să rămână însărcinate în adolescență (fetele), să ajungă infractori sau să lucreze toată viața doar pe salarii mici. Acest lucru este rău pentru toți cei născuți în medii dezavantajate și este rău și pentru societatea americană în ansamblu.” Cu siguranță e așa, atâta doar că „rău” este un cuvânt prea blând. „Dezastruos” ar fi mult mai potrivit, într-o perioadă în care 38% dintre copiii și tinerii afro-americani trăiesc în sărăcie. Și trebuie adăugat că nedreptatea inegalității precede, de fapt, nașterea, deoarece efectele sale ucigătoare sunt deja la lucru în uter.

Înainte de sarcină uterul este un mic organ miraculos, nu mai mare decât o portocală medie. Unicul său scop este acela de a îngriji și de a proteja fătul până când acesta este adus pe lume. Dar, deși mic, impactul său este gigantic: natura mediului în care se desfășoară sarcina în timpul scurtei perioade dintre concepție și naștere are consecințe asupra fătului pe tot parcursul vieții sale. De exemplu, bebelușii născuți înainte de cele 37 de săptămâni de gestație sau care cântăresc mai puțin de 2,5 kg vor fi dezavantajați aproape mereu pentru tot restul vieții, inclusiv în privința câștigurilor. Fetușii expuși unor toxine sau infecții vor fi afectați iremediabil. Elefantul din cameră pe care l-am ignorat de cele mai multe ori este însuși faptul că inegalitatea – cea mai mare problemă socială a timpului nostru – începe, uimitor, chiar în timpul celor 37 de săptămâni.

Din păcate, locul de naștere contează în S.U.A., și contează chiar mai mult decât credem noi. De pildă, dacă se întâmplă ca fătul să se găsească într-un uter aflat la o adresă din zona codului poștal 10104 (altfel zis în New York, între Avenue 5 și Avenue of the Americas la intersecția străzilor 51 și 52), unde un venit mediu anual e de 2,9 milioane de dolari, atunci el se va bucura cu siguranță de cele mai bune condiții imaginabile: hrană fără toxine, fără infecții, fără penurie de micronutrienți, plus echipă performantă de doctori care se vor asigura că vede lumina zilei cu o greutate optimă, în circumstanțe optime. Nici cei din zona codului poștal 10112 (lângă Centrul Rockefeller), care trebuie să se descurce cu 700.000 de dolari mai puțin, nu ar duce-o rău. Și totuși, dacă barza a folosit un GPS stricat și fetusul a aterizat tot în New York, dar în cartierul Melrose-Morrisania din sudul Bronxului – o mică mahala care se întinde pe câteva mile -, unde în unele vecinătăți jumătate din familii trăiesc cu mai puțin de 9.000 de dolari (da, pe an, nu pe lună), mediul de dezvoltare al fetusului ar putea fi socotit cu siguranță ca fiind un continent complet diferit.

Tipul de lipsuri inumane care există în zonele disfuncționale, cu venituri scăzute și rată ridicată de infracționalitate, denumite în mod colocvial „mahalale”, medii pe care guvernul le reunește eufemistic sub sintagma „unități teritoriale vizate” („targeted census tracts”) [i], duce la stres, anxietate, abuz, nutriție incorectă și vizite rare sau chiar deloc la medic până la momentul nașterii, din cauza lipsei de bani și a lipsei asigurării de sănătate. Hrănirea inadecvată, insuficiența vitaminei B sau infecțiile duc la tot felul de complicații și probleme, inclusiv defecte congenitale, născuți morți, nașteri premature, greutate mică la naștere, mortalitate infantilă crescută. Stresul emoțional care însoțește invariabil sărăcia din aceste locuri înrăutățește adeseori lucrurile, și „adeseori” înseamnă că fătul trebuie să se confrunte cu toxine cum ar fi plumbul, alcoolul, nicotina și heroina. Cu alte cuvinte, în „unitățile teritoriale vizate” simpla aducere pe lume a unui copil sănătos este o provocare majoră în sine.

Statisticile sunt clare și implacabile: la fiecare indicator care contează pentru sănătatea pe termen lung sau capacitatea de a câștiga bani, copiii afro-americani sunt dezavantajați încă din momentul în care respiră pentru prima oară. De exemplu, negrii au o rată mult mai mare de nașteri premature decât albii: 20% față de 12%. Greutatea scăzută la naștere (GSN) este, de asemenea, o problemă majoră: la albi afectează 8% dintre nou-născuți, dar la negri vorbim de 16%, adică de patru ori mai mult decât în Suedia sau Finlanda. GSN, definită ca o greutate mai mică de 2,5 kilograme, are efecte dăunătoare pentru totdeauna și este, de asemenea, una din cauzele principale ale mortalității infantile. Nu e de mirare că rata mortalității în rândul copiilor afro-americani este de 2,2 ori mai mare decât cea a albilor.

Având în vedere că SUA are cea mai inegală distribuție a veniturilor dintre țările dezvoltate, nu ar trebui să ne surprindă prea mult că sănătatea nou-născuților este, și ea, cea mai slabă din lumea dezvoltată. Procentul născuților-morți în SUA este pe locul 17 în lume, la egalitate cu Grecia și Croația (al căror venit pe cap de locuitor este mai mic de jumătate decât cel din al SUA) și este cu 50% mai mare decât în Finlanda. După rata mortalității infantile (RMI) SUA e pe locul 34 în lume, aceasta fiind dublă față de cea din țările scandinave și Japonia, și chiar mai slabă și decât cea din Cuba. Referindu-ne doar la afro-americani, RMI e de 12,2/‰ și este mai slabă decât RMI din 60 de țări, fiind comparabilă cu RMI din Rusia, Serbia, Thailanda sau Sri Lanka. (De fapt în Rusia și Serbia situația e un pic mai bună.) Astfel de clasamente nu reprezintă, desigur, ceva cu care America să se mândrească.

Indiferența față de lipsurile majore din perioada sarcinii într-una dintre cele mai bogate țări din lume este mai mult decât jenantă: societatea plătește scump pentru ea. Economistul Amartya Sen, câștigător al Premiului Nobel, a subliniat faptul că rolul mamei, în calitatea ei de purtătoare de viață, are o importanță unică: „lipsurile mamelor în ceea ce privește nutriția și asistența medicală se răsfrâng asupra societății în ansamblul ei sub forma îmbolnăvirii membrilor săi.” Răsfrângerea se măsoară în vieți: mortalitatea la naștere este ridicată în SUA, 1 la 1800 de sarcini, mai mare decât în ​​țări precum România, Turcia, Ucraina și de aproximativ 6-7 ori mai mare decât în ​​Europa de Vest, unde viitoarele mame se bucură de îngrijire medicală gratuită. Câtă ineficiență! Sau să luăm cazul copiilor născuți prematur: 12 din 100 de copii născuți în 2010 au fost prematuri (o creștere de 30% față de 1981). Primul an de costuri medicale pentru un copil născut prematur este de aproximativ 32.000 de dolari – de zece ori mai mare decât pentru copiii născuți la termen – ceea ce echivalează unui cost global de cel puțin 26 miliarde de dolari pe an. Cu alte cuvinte, indiferența generală vizavi de mediul de dezvoltare uterină în timpul sarcinii are și consecințe financiare imense.

Alte costuri suplimentare imense, și în creștere, sunt cele legate de sistemul de justiție. Fiind țara cu cea mai mare rată a încarcerării din toată lumea dezvoltată, SUA trebuie să cheltuie din acest motiv, după anumite estimări, aproximativ 1.000 miliarde de dolari anual [ii]. Costul pentru societate al unei singure crime este de cca. 9 milioane de dolari, astfel încât cele 12.000 de crime anuale [iii] costă 100 de miliarde de dolari. Costurile legale privitoare la execuția cuiva precum Clayton Lockett din Oklahoma, acuzat de crimă și viol, sunt de două ori mai mari decât simpla lui încarcerare pe viață.

Clayton, născut într-o mahala obișnuită, este un caz tipic pentru ceea ce ne interesează aici tocmai fiindcă mama lui era dependentă de droguri și, prin urmare, viața lui s-a ratat încă din momentul în care a început. Indiferența socială față de situația sa de dinainte de naștere a însemnat că el a fost abandonat de la bun început soartei sale, cu consecințe tragice și pentru el, și pentru victimele sale. Societatea a plătit scump. Ar fi fost mult mai inteligent și mai ieftin să fie urmate sfaturile date de Heckman și Sen, și să nu fie abandonat destinului său nefericit.

Chiar dacă este evident, ar trebui totuși să scoatem în evidență că fătul nu are nici un cuvânt de spus: nu el alege pântecele în care se află. Cu toate acestea, va ajunge în curând pe lume și va trebui să suporte consecințele și responsabilitatea experienței sale intrauterine. Diversitatea extraordinară a soartei sale, care depinde de codul poștal al pântecelui, nu poate fi socotită ca fiind ceva „drept”. După cum ne-a învățat John Rawls, la baza dreptății nu ar trebui să stea norocul. Și totuși societatea are o miză extraordinară în soarta acelui fetus, pentru că viitorul țării depinde de soarta acestor fetuși.

În societățile mult mai umane din Europa de Vest fetusul care a devenit Clayton ar fi avut o șansă semnificativ mai mare la o viață normală. De ce? Pentru că în aceste țări comunitatea afirmă că deține o miză majoră – atât financiară cât și morală – în rezultatul sarcinii. Prin urmare, protecția mamelor este literă de lege și este strict respectată. Concediul de maternitate în S.U.A. este de 84 de zile – cea mai mică durată din lumea dezvoltată. [iv] În Suedia este de 240 de zile, în Norvegia este de 315 de zile. În Germania, încă de la începutul sarcinii mamele însărcinate nu mai pot fi concediate. În plus, nu li se permite să (mai) lucreze cu substanțe toxice și nu au voie să lucreze ore suplimentare. Cheltuielile sunt suportate de contribuabili, adică de comunitate, dar, de asemenea, tot ei culeg și roadele acestor politici.

În plus, ceea ce este cel mai important, în timpul sarcinii mama are dreptul și obligația de a vizita periodic, gratis, un medic. Toate informațiile medicale relevante și rezultatele tuturor examinărilor sunt trecute în „pașaportul de maternitate” (în vigoare în Germania din 1961) pe care trebuie să-l poarte permanent la ea în cazul în care apar complicații și nu e acasă. Dacă părinții decid să-și ia un concediu după naștere, acesta e subvenționat de stat, și subvențiile globale ajung până la 5 miliarde de dolari pe an. Mai mult, familia primește o alocație de 200 de dolari lunar pentru fiecare copil, indiferent de ce alte venituri are. Cu alte cuvinte, comunitatea manifestă un interes deosebit în bunăstarea fătului și acordă un ajutor familiei atât în timpul sarcinii cât și după aceea. În loc de o retorică politicianistă „pro-viață”, politicienii au adoptat concret niște măsuri “pro-viață demnă”.

Indiferența este o strategie perdantă. Atenția ulterioară este ineficientă – o pierdere imensă de resurse umane și financiare. Într-o perioadă în care unii părinți își permit să cheltuie peste un sfert de milion de dolari doar pe căsuțele de joacă ale copiilor lor, se pare că nu prea reușim să adunăm colectiv suficienți bani pentru a scăpa de coșmarul sarcinilor disfuncționale. Recent, Warren Buffett spunea: „«Visul american» a fost unul  foarte adevărat pentru milioane și milioane de oameni de-a lungul anilor, dar el a fost însoțit permanent de «Coșmarul american» – unul în care oameni care au încercat să învețe și să muncească din greu, și au avut obiceiuri corecte, s-au trezit trăind o viață mereu pe muchie de cuțit. America poate mai mult de-atât.” [v]. Or, ce oportunitate mai bună de a începe „să faci mai mult de-atât” și să rupi cercul vicios al sărăciei și inegalității decât să acorzi atenția cuvenită celor nouă luni intrauterine care separă momentul concepției de naștere?

[sursa: https://evonomics.com/inequality-in-the-womb-john-komlos/]

[i] În America orice adresă face parte dintr-un „census tract”. Cartierele recunoscute ca fiind sărace fac parte din„targeted census tracts”, ceea ce înseamnă că legile proprietății pot încuraja activ stabilirea acolo a unor persoane mai bogate decât media. (n. red)
[ii] V. http://www7.esc.edu/vvernon/AggregateBurden_Anderson99.pdf
[iii] V. https://ucr.fbi.gov/crime-in-the-u.s/2011/crime-in-the-u.s.-2011/tables/expanded-homicide-data-table-8
[iv] V. http://www.ilo.org/global/about-the-ilo/multimedia/maps-and-charts/WCMS_241698/lang–en/index.htm
[v] V. http://www.pbs.org/newshour/updates/buffett-people-living-poverty-suffer-american-nightmare/

Tags:


Despre autor



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Mergi sus ↑

Google+