În august 2017 ultimul plecat de la Casa Albă,..." /> Cum să învingem terorismul islamic în five easy steps: scurta carieră de expert în jihad a lui Sebastian Gorka - Argumente și fapte

Recenzii

Published on septembrie 11th, 2017 | by Dan Ungureanu

1

Cum să învingem terorismul islamic în five easy steps: scurta carieră de expert în jihad a lui Sebastian Gorka

În august 2017 ultimul plecat de la Casa Albă, după un șir lung de concedieri și demisii, a fost strategul Casei Albe, Sebastian Gorka. Sebestyen Lukacs von Gorka (așa se semnează pe teza de doctorat) e un maghiar de origine poloneză născut în Marea Britanie și ajuns, ironic, strategul naționalismului american la Casa Albă.

Gorka Defeating JihadA scris și o carte, Defeating Jihad, apărută în 2016, datorită căreia a fost considerat, de către republicani și Alt-Right, mare specialist în terorism islamic. Autorul nu știe arabă; cartea nu are bibliografie. Cartea are 244 de pagini. E o carte căptușită: dacă eliminăm prologul și introducerea, plus „anexele” (aproape o sută de pagini fără nici o legătură cu cartea, The Long Telegram a lui George Kennan, despre politica externă a Uniunii Sovietice în 1946) rămân o sută de pagini despre combaterea jihadului.

Capitolul I e despre lecțiile războiului din Irak. Saddam Hussein, spune Gorka, a avut arme chimice, arme de exterminare în masă, și a sprijinit Al Qaida. Pentru Gorka nu contează că inspectorii trimiși de ONU au constatat că Saddam nu mai avea arme de distrugere în masă, și că nu l-a sprijinit vreodată pe Ossama bin Laden. Saddam Hussein reprezenta ideologia Baath, socialismul naționalist arab, și era laic. Nu se sprijinea pe arabii sunniți în general, ca sunniți, ci pe tribul său, Al Bu Nasr. Ossama bin Laden venea din cea mai fundamentalistă și extremistă aripă a islamului sunnit, wahhabismul saudit. Dar astea sunt subtilități inutile, detalii la care Gorka nu se oprește. Că Statele Unite l-au sprijinit cu bani și informații pe Saddam Hussein în războiul lui de aproape zece ani cu Iranul teocratic șiit – alte detalii neimportante. Recunoaște însă că ocuparea Irakului a dus la creșterea puterii politice a minorității șiite, a întărit Iranul, a creat din nimic o alianță între Irakul condus de șiiți și teocrația iraniană. Vorbește apoi de nașterea Al Qaida, fără să mai menționeze că organizația a apărut cu sprijinul Pakistanului și al Arabiei Saudite, și cu atenția binevoitoare a SUA. După care vin câteva rânduri de analiză relativ onestă: „If poverty, lack of education, and political disenfranchisement were the causes of terrorism, then much of India and most of China would be populated by terrorists. But they are not. And this is because terrorism is the violent expression of ideology, not objective conditions – what has famously been called “propaganda of the deed.” The terrorist’s ideology may be secular and political – communist or fascist, for example – or it may be religious – Christian, Islamic, or even Hindu.” (p. 51)

E, desigur, analiză onestă, dar naivă. Lipsa de drepturi politice a unei minorități explică terorismul din Europa: ETA bascilor din Spania, IRA din Irlanda de Nord sunt mișcările teroriste ale unor minorități etnice sau religioase marginalizate.  Iar India e populată de teroriști : mișcarea naxaliților ocupă o zonă imensă, care acoperă mai multe state, și are mii de luptători de gherilă. Mișcările teroriste din Germania Federală, Grecia și Italia erau mișcări de extremă stângă, în țări în care extrema dreaptă își menținea hegemonia politică. Gherilele maoiste din Nepal au luptat până au preluat puterea politică.  Gorka nu observă că teroriștii fundamentaliști musulmani fac victime și în țările musulmane, în primul rând în țările musulmane.

Și iată că un autointitulat specialist în terorism nu știe că, într-adevăr, în India există o imensă gherilă, gherila naxalită, cu mii de membri și acoperind mii de kilometri pătrați.

Capitolul II e despre istoria jihadului. Începe cu istoria islamului și a lui Mohamed, apoi o istorie a extinderii politice a Califatului și a cuceririlor sale, la nivel de popularizare. Capitolul nu e nici de dreapta, nici de stânga, ci de descriere: are numeroase lacune, dar ele sunt inerente unui capitol scurt care dorește să descrie evoluția dezbaterilor teologice islamice și a statelor islamice – paisprezece secole în paisprezece pagini. Un subcapitol e dedicat problemei Palestinei.

Capitolul e oarecum plicticos. Dar plicticoșenia sa pisăloagă nu trebuie să ne distragă de la ceea ce autorul omite. În anii 1960, cele mai multe țări arabe, Libia, Siria, Egipt, Irak, Algeria împărtășeau ideologia baathistă. Baathismul este un socialism arab naționalist laic. Între 1950-1990, o generație întreagă, cele mai multe țări arabe au fost conduse de tineri ofițeri baathiști care au devenit ulterior niște dictatori odioși. Dar care erau, în primul rând, animați de ideologia arabă naționalistă seculară. Aceste țări aveau relații relativ bune cu Uniunea Sovietică; după prăbușirea blocului sovietic, din baathism a secat seva socialistă și naționalistă, și rămăsese doar fibra seacă a autoritarismului. Islamismul fundamentalism a apărut ca reacție față de acest totalitarism secular. Terorismul fundamentalist islamic de după 2000 nu are legături cu terorismul palestinian laic al anilor 1970, și nici cu cuceririle armate ale Califatului din sec. VII-XI. Terorismul fundamentalist musulman nu a apărut din ura milenară a musulmanilor față de creștini, ci este expresia unor conflicte recente și, cele mai multe, locale, sociale, economice, nu religioase. Talibanii s-au mulțumit să se lupte în Afghanistan.

Capitolul III este despre 1979, instaurarea teocrației șiite în Iran, invazia sovietică în Afghanistan, o scurtă biografie a lui Ossama bin Laden, iar capitolul IV e, la fel, o repovestire a lucrurilor arhicunoscute despre Al Qaida și Sayyd Qutb sau Anwar al Awlaki.

Capitolul V, ultimul, are un titlu cu mult testosteron, „Ce-i de făcut? Cum să câștige America și să piardă jihadiștii”. Titlul e triumfalist și naiv. Natura însăși a terorismului e asimetrică: teroriștii pot sta cu lunile și cu anii nefăcând nimic, în schimb statul trebuie să fie în permanență în alertă. Cheltuielile, investițiile, eforturile sunt absolut asimetrice. Gorka își închipuie cartea sa ca un fel de Telegrama cea lungă a lui Kennan, o metodă de eliminare a jihadului și terorismului in five easy steps.

Cum ? Capitolul nu ne spune, e tot o povestire a activității Statului Islamic în Siria și Irak. O istorisire relativ documentată, relativ coerentă, didactică – dar nimic despre ce-i mână pe islamiști în luptă, ce-i face să dorească martiriul – și cum anume ar putea fi abătuți de la scopul lor ucigaș și sinucigaș. Am ajuns deja la pagina 122. Mai sunt vreo 15 pagini de carte. În care, poate, poate, cartea o să-și justifice titlul, Învingând jihadul, după atâta rumeguș conspectat de pe Wikipedia și din ziare. Ah! Un subtitlu, un subcapitol, How to destroy the new totalitarians. Asta este. Vor urma, desigur, cinsprezece pagini dense despre cum să-i distrugem pe teroriștii fundamentaliști islamici.

Și aici, Gorka dezamăgește, desigur. Jihadul, zice el, e ca ideologia comunistă a Uniunii Sovietice, trebuie luptat cu el ca și cu Uniunea Sovietică (sic). Cea mai proastă strategie, este, spune Gorka, să nu facem nimic.

Turnurile gemene distruse de teroriștii fundamentaliști islamici au costat cinci miliarde de dolari. Trei mii de oameni au murit când s-au prăbușit. Ca ripostă, Statele Unite au invadat Afghanistanul și Irakul.  Războiul a costat trei mii de miliarde de dolari, abia de șase sute de ori mai mult decât turnurile. În război au murit peste două mii de soldați americani, alte mii au fost răniți. Nu mai vorbim de zecile de mii de civili afghani și irakieni uciși, de sutele de mii de refugiați, de succesul strategic al Iranului. Spunem doar atât: pericolul terorismului islamic e la fel de viguros ca în 2001. După 16 ani, trupele americane sunt încremenite pe termen nelimitat în Afghanistan, vor reveni probabil în Irak, stat instabil și slab. Există situații când a nu face nimic e o soluție relativ bună.

Mai simplu: statul american ar fi putut împărți fiecărui cetățean american 10 000 de dolari dacă nu ar fi purtat cele două războaie.

Și iarăși autorul mai adaugă ceva rumeguș, și nimic despre fundamentalismul islamului din Arabia Saudită, nimic despre miile de școli religioase fundamentaliste întreținute de saudiți în lume.

Și apoi autorul dă sfaturi politicienilor :

„Domestic Measures

• Reinstate and expand the federal human intelligence counterterrorism methods pioneered by the New York Police Department after 9/11.
• Build a curriculum on the enemy threat doctrine of global jihadism that all local, state, and federal law enforcement officers and analysts must be trained in, and fund such training through the Department of Homeland Security.
• Do the same for the Joint Professional Military Education system used across the Defense Department, with short courses for all ranks and grades, and long courses at our academies and war colleges.
• The Department of Defense and the intelligence community must hire subject-matter experts on Islam and jihadist ideology to inform threat analysis and advise theater commanders, including Theater Special Operations Commands.

 International Measures

• The policy elite and the Defense Department should once and for all reject counterinsurgency operations as an option to defeat jihadism. Documents such as FM 3-24, the official counterinsurgency handbook, known as the “Petraeus Manual,” should be recognized for what they are—rehashed collections of best practices from French and British colonial operations. America is not a colonial empire. The idea of forcing our political model upon others through the use of force is fundamentally un-American (and wholly unrealistic).
• Return our special forces to their original missions of direct action, the targeted killing of enemy leaders, and foreign internal defense, the indirect assistance and training given to regimes that have a modicum of the requirements for success (as in El Salvador during the 1980s and Colombia in the 1990s and 2000s). We should be in the business of direct action and foreign internal defense, not counterinsurgency.
• Use our military to provide the “spine” of a regional response to ISIS. Embed our soldiers and Marines in the national units of Iraq, Egypt, Jordan, and the UAE, right down to the brigade level or lower, so as to provide the central core around which an international force can move out to destroy ISIS (and the like), with the frontline fighters being our Sunni allies, not American servicemen.
• Initiate a strategic counter-messaging campaign from the White House itself, modeled on the Active Measure Working Group of the Cold War. Use this new interagency organization publicly to identify jihadi propaganda and the extent of the lies of groups like ISIS, starting with their professing to be fighting for Islam against the infidel while killing more Muslims than any other target group.
• Provide large-scale financial and technical support to our partners best suited to continue this campaign in theater, especially the Jordanian and Egyptian governments.
• Initiate a billion-dollar covert psychological warfare  (sic) campaign to support Muslim reformers across the Middle East, Asia, and North Africa in their ideological war to delegitimize the message of holy war against the infidel and bolster modern interpretations of Islam. If these or similar measures are taken soon after the next president takes office, we will be able to win the war against global jihad.”

Această pagină (mi-o închipui scoasă din vreun PPS ilustrat) e naivă și puerilă. „Winning hearts and minds” – a câștiga simpatia și colaborarea populației civile locale – e un clișeu apărut prin anii 1970, odată cu războiul în Vietnam. Despre subiect, o carte mult mai profundă, cu o analiză mai bună a structurii societății afectate de insurgență și a motivațiilor locale,  vezi Hannah Gurman, ed., Hearts and Minds: A People’s History of Counterinsurgency, 2013. Scrisă, o subliniem, de oameni care au fost prezenți ani întregi în Afghanistan sau Irak.

Expulzarea amatorului Gorka vine odată cu cea a principalului său aliat, Steve Bannon, alt exponent al extremei drepte; Gorka scrisese pentru situl Breitbart, condus de Steve Bannon.

Cum subiectul extremismului islamic interesează mult mass-media, Gorka s-a întâlnit – s-a ciocnit, de fapt – și cu militari, și cu politicieni, și cu universitari specialiști în domeniul apărării. Și-a manifestat disprețul față de el și Mia Bloom, profesoară de studii internaționale la Universitatea Pennsylvania, dar mai ales titulara unui serios Master în studii arabe (și în limba arabă) al Universității Georgetown. Iar Stephen Walt, profesor de relații internaționale la Harvard, a măturat podeaua cu Gorka, în paginile revistei  Foreign Policy.  Ha-areț descoperă că doctoratul lui Gorka, la o universitate de mâna a treia din Budapesta (care nu duce lipsă de universități de prim rang) are trei referenți, dintre care doi fără doctorat, iar al treilea, Schöpflin György, prieten de familie al lui lui Sebastian Gorka.

Gorka s-a întors din Anglia în Ungaria după 1990, a lucrat o vreme în ministerul apărării. După aceea, cariera lui a patinat: Viktor Orban, care îl tolerase, a pierdut alegerile în 2002. Gorka n-a vrut să mai piardă timpul sub un guvern social-democrat și a emigrat în SUA în 2006. În 2007 și-a primit și celebrul doctorat la Budapesta.

Până la urmă, căderea lui s-a datorat căderii protectorului său, Steve Bannon. „Strategic Initiatives Group” din care făcea parte interfera cu activitatea National Security Council, instituție militară legitimă.  Meteorica sa ascensiune politică e inexplicabilă: nu are nici experiență diplomatică, nici militară, nici politică. Nu știe araba, și nu a stat niciodată în vreo țară arabă.  Singura explicație este mutarea extremei drepte în centrul vieții politice. După ce luptele de putere interne l-au înlăturat pe Reince Priebus din postul de șef de cabinet al lui Donald Trump, și postul a fost preluat de generalul Kelly, acesta n-a mai dorit să primească indicații prețioase de la un simplu chibiț.

Demisiile în serie și concedierile în serie, numeroasele posturi neocupate, ca și numărul mare, dar invizibil, de refuzuri, ale unor republicani care nu doresc să colaboreze cu administrația Trump, sunt, împreună, simptomele unei disfuncții sistemice.

Aceste neînsemnate accidente de parcurs nu le vor știrbi entuziasmul suporterilor lui Trump din România, Mihai Neamțu și restul.

Tags: , ,


About the Author



One Response to Cum să învingem terorismul islamic în five easy steps: scurta carieră de expert în jihad a lui Sebastian Gorka

  1. Robin V. says:

    Indiferent de cine vine la conducere în SUA politica externă este aceiași, insul acesta, și mulți alții, ne având vreun aport real in politicile externe ale Imperiului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top ↑