Focus

Published on noiembrie 30th, 2017 | by Lucian Sârbu

5

Șocul Occidentului și sfârșitul armistițiului social

În mai puțin de o săptămână, americanii și-au făcut atâta rău propriei lor imagini în ochii opiniei publice din România, încât rușii își pot freca liniștiți mâinile de bucurie.

A fost mai întâi vizita secretarului de stat – adică ministrul lor de externe – Rex Tillerson, „noaptea ca hoții”, în urma căreia politicienii noștri s-au executat subit și au aprobat frățește, dându-și mâna peste țară, imparțial și transpartinic, contractul de 4,5 miliarde USD pentru rachetele Patriot care tărăgăna încă din vară.

Apoi, la câteva zile distanță, a venit comunicatul Departamentului de Stat (adică Ministerul lor de Externe), preluat și tradus în românește și de ambasada SUA de la București, care dă fără echivoc niște „indicații prețioase” parlamentului nostru.

În ciuda faptului că ulterior mai multe voci au încercat diminuarea importanței comunicatului, tonul acestuia e mai mult decât clar, și e șocant pentru oricine trăia cu visul că

America ne dă nouă
Lapte, brânză, carne, ouă.

De aceea nu e de mirare că rețelele sociale au început să fie invadate de reacții anti-americane ale oamenilor simpli, decepționați profund de realitatea devoalată în ultimele zile, în timp ce politicienii și trâmbițașii lor nu mai știu pe unde să scoată cămașa: o poziție suveranistă ar putea să supere și mai rău stăpânul; o poziție prea moale ar putea să-i supere pe cetățenii care (te) votează; să bage capul în pământ, ca struțul, ar putea să nu aducă nimic bun pe termen lung; să iasă la bătaie, cu pieptul cocoș, s-ar putea putea lăsa cu o înfrângere jumulitoare. Cu puține excepții (pesedistul Liviu Pleșoianu fiind una dintre ele) majoritatea factorilor de decizie care s-au exprimat au ales o atitudine tipic românească de „atac în valuri cu pase laterale și temporizare”. Inclusiv cei doi președinți ai camerelor parlamentului, al căror comunicat ar putea fi comparat cu o schelălăială de câine care nu înțelege de ce îl bate stăpânul adorat.

Șocul, de fapt, e unul de natură culturală, pentru că românii abia acum percep cu adevărat ce înseamnă să depinzi de un suzeran occidental. Până acum, în mod tradițional, românii erau arondați puterilor estice: Turcia, apoi Rusia. De pe urma turcilor avem amintiri cu sute de ani de spoliere barbară, tributuri inumane, domnii aservite, extragere brută de resurse (copii, grâne, sare etc.), control comercial absolut, înapoiere și barbarie. Rușii și-au manifestat stăpânirea prin zonă doar pasager și chiar dacă pe plan cultural și social stăpânirea rusească nu s-a comparat cu cea a turcilor (să nu uităm că rușilor le datorăm o grămadă de lucruri, de la Regulamentele Organice până la mii de ingineri școliți în marile lor universități politehnice în perioada de după război) economic ei s-au manifestat de multe ori fix la fel ca turcii, ultima oară nu mai departe de anii ’50, când în contul datoriilor de război au extras din România, prin intermediul SOVROM-urilor, bogății greu de cuantificat.

Neavând așadar niciodată „privilegiul” de a sta în mod direct sub papucul unei puteri occidentale nu e de mirare că românii chiar credeau că a fi colonie occidentală e totuna cu a te lega direct la o conductă din care curge lapte amestecat cu miere (totul pe gratis, firește). Scurta dependență de Germania din perioada ultimului război mondial nu a lăsat urme adânci, tocmai fiindcă era război, și pe timp de război timpul curge altfel și anormalul e întotdeauna normal. Iar tratatul de la Buftea din 1918, cu aceeași Germanie, ale cărui efecte extractive ar fi urmat să înceteze abia anul acesta (în 2017!), nu a apucat niciodată să funcționeze, ca să simțim și noi, temeinic, ce înseamnă să te civilizeze Europa Occidentală, așa cum au simțit pe pielea lor africanii sau America Latină.

Drept pentru care relația aceasta cu Statele Unite ale Americii e prima din istoria noastră în care suntem cu adevărat vasalii unei puteri occidentale. Relația e numită în noulimbajul orwellian-diplomatic „parteneriat strategic”, deși această sintagmă perfect găunoasă e la fel de ridicolă precum titulaturile din marile corporații în interiorul cărora chiar și ăla care dă cu mătura pe jos e „manager”, pentru că e „cleaning manager”. Dacă americanii sunt „partener strategic”, atunci nu știm, deoarece nu ni se spune niciodată, cine ar fi partenerii noștri ne-strategici, nici ce implică un parteneriat „strategic” față de unul ne-strategic. Măcar partenerii ăia ne-strategici, dacă tot îți sunt parteneri, te scutesc de viză?…

A trebuit să vină comunicatul Departamentului de Stat pentru ca românul de rând, ale cărui vise erau colorate „stars and stripes”, să realizeze că numai în ultimii 15 ani afaceri, șmecherii și aventuri militare dubioase precum autostrada Bechtel, licențele Microsoft, falimentul ARO, participarea aiuritoare la războaiele din Afganistan și Irak etc. etc. etc. au dus la pierderea a zeci de miliarde de USD din banii noștri, ai tuturor, în timp ce eventualele compensări oferite au fost minore: topul investițiilor străine în România e astăzi dominat net de europeni, în frunte aflându-se Olanda, Austria și Germania, în timp ce companiile din SUA au investit mai puțin chiar și decât cele din amărâta Grecie – echivalentul a numai… 2,5% din totalul ISD-urilor. Doar  1,6 miliarde USD în 28 de ani [1]. În aceste condiții este mai mult decât clar că relația economică dintre România și SUA nu are nimic asemănător unui „parteneriat” în ea ci este una tipic extractivă, de tip colonial, în care SUA profită și România pierde, totul în numele unei dubioase „garanții de securitate” împotriva unor pericole (terorismul, presupusul asalt al Rusiei) pe care tot americanii par a fi cei care le agită și le provoacă inutil.

Acestea fiind zise, trebuie să remarcăm că viitorul devine extrem de impredictibil, mai ales pe fondul recentei scăderi a preferinței populației României pentru binefacerile UE. Comisia Europeană a publicat în urmă cu câteva zile un „eurobarometru” [2] care ar trebui să dea de gândit: din cele 28 de țări ale Uniunii, România e a patra țară în topul celor mai nemulțumiți membri UE, după Cehia, Grecia și Ungaria. Concret, nu mai puțin de 28% dintre români nu sunt fericiți că trăiesc în UE. Aparent sentimentul pro-UE este foarte robust, cu 62% fiind fericiți, dar trebuie spus că datele de fapt sunt mai proaste decât în cazul Marii Britanii (25% vs. 69%), care a votat Brexitul. Putem spune că de acum încolo apartanența României la UE stă la mâna oricărui demagog de tipul lui Nigel Farage, pe care niște tulburări socio-economice oarecare l-ar putea scoate la suprafață mai rapid decât își închipuie unii…

Nu știm ce a provocat sentimentele anti-europene, astfel încât din cei mai entuziaști membri UE românii să ajungă printre cei mai pesimiști. Intervenția brutală a oficialilor UE în favoarea lui Băsescu în 2012, în dispreț total față de ceea ce votase atunci populația, cu siguranță nu a ajutat. Nici faptul că la un deceniu de la aderare românii sunt tratați prin Europa ca niște servitori și procesele de convergență întârzie să-și facă simțite efectele. În acest context dublarea sentimentelor anti-UE cu cele anti-americane ar putea duce la o premieră post-1989: pentru prima oară clasa politică s-ar afla în răspăr vădit cu ceea ce vrea un segment larg al populației, care nu va mai putea fi redus disprețuitor la tăcere prin acuze de „putinism”, „filo-rusism”, „nostalgici comuniști” etc. Până acum armistițiul social dintre populație și elita conducătoare a funcționat pentru că elita a promis românilor integrarea în „structurile euroatlantice”, iar aceștia au acceptat tacit să le tolereze politicienilor și acoliților lor toate mizeriile în schimbul eventualei desfătări cu laptele și mierea aduse de UE și NATO. Cum laptele și mierea nu au venit, lucrurile cu siguranță nu vor rămâne așa.


[1] vezi aici: http://www.capital.ro/topul-tarilor-care-au-investit-cei-mai-multi-bani-in-romania.html
[2] vezi aici: http://ec.europa.eu/commfrontoffice/publicopinion/index.cfm/Survey/getSurveyDetail/instruments/SPECIAL/surveyKy/2179


About the Author

Născut în 1975. Studii universitare de filozofie și de marketing. A colaborat de-a lungul timpului la diverse reviste culturale (Literatorul, Calende, Argeș, Observator Cultural etc.) cu proze, recenzii, traduceri, eseuri. Începând cu anul 2007 a scris sub pseudonimul „Manole” cel mai popular blog de imobiliare din România, „Balonul imobiliar”, descifrând bula imobiliară într-o perioadă în care discursul dominant nu comunica altceva decât că „economia duduie”. Autor al unui volum de eseuri intitulat „Adevăr și democrație” apărut în anul 2001 la Editura Paideia.



5 Responses to Șocul Occidentului și sfârșitul armistițiului social

  1. Neantul Valahilor says:

    O mare minciuna acest articol.Autorul se joaca cu cuvinte precum suzeranitate :))) a la manualele comuniste.
    Romania e stat membru UE nu depinde de SUA.O investitie in aparare e doar o investitie in aparare

    • Asklepios says:

      Cum #rezistentii e putin probabil sa citeasca aceste articole, e incantator sa vad ca site-ul e pe lista serviciilor. E foate bine ca „le pasa”…

    • 4,6 miliarde dolari = „e doar o investiție în apărare”

      Are dreptate, securistul, urmează și alte „investiții”.

    • Robin says:

      ce sa te faci cu slugoii americanilor? Pentru ei e de bine tot ce se întâmplă în relația Americii cu Românica! Adică e normal ca ăștia să ne ceara vize, să ne pună să le luăm armament de mâna a doua, să ne trimită in războaie care nu ne aparțin, firmele lor să be fure banii pur și simplu! Dacă nu e răutate e prostie pur și simplu! Întinde-o în SUA după food stamps și nu mai polua aerul pe aici!

  2. Frisch says:

    Noroc de diplomatia nefardata trumpista ca ni se mai ridica si noua valul de pe ochi. Insa mai e mult pana departe,pana la o utopica poate dar necesara optiune helveta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top ↑