Puncte de vedere

Published on ianuarie 16th, 2018 | by Alexandru Mamina

0

Liviu Pleşoianu şi capcanele abstragerii puriste

Acum câteva zile, mai precis la 11 ianuarie a.c., deputatul Liviu Pleşoianu şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale din 2019, în principiu din partea Partidului Social-Democrat. Deşi iniţiativa pare hazardată, se justifică atâta timp cât îl plasează în postura de prezidenţiabil înaintea altor persoane posibil interesate să candideze, ocupând astfel în mod strategic un loc simbolic rămas liber printre social-democraţi de mai mulţi ani. Liviu Pleşoianu are un discurs coerent, o bună vizibilitate în spaţiul public şi o prestaţie televizată peste media politicienilor de la noi. Mai mult, asupra lui nu planează nici o bănuială de corupţie, de natură să-l compromită ori să-l facă vulnerabil la şantaj.

Remarcăm totuşi două erori în textul prin care şi-a anunţat intenţiile. Deocamdată două erori de comunicare, dar care amplificate pe parcursul disputelor ce se anunţă riscă să devină două erori politice, susceptibile să-i compromită şansele încă dinaintea startului campaniei. Sesizăm, în primul rând, că se individualizează declarativ în raport cu grupurile de putere şi de influenţă din interiorul partidului, prezentându-se per a contrario drept un politician liber de servituţi şi, subtextual, integru. Se abstrage, cu alte cuvinte, dintr-un context de relaţii şi interese discutabil dacă nu condamnabil, probabil în tentativa de atragere a voturilor nemulţumiţilor de sistemul băsisto-macovisto-kovesist, dar care nu agreează nici coteriile cu iz penal, chiar nu mai contează dacă justificat sau nu, din jurul liderului social-democrat Liviu Dragnea. Este o manevră specifică oricărui candidat la alegerile prezidenţiale prin vot popular, ca să obţină susţinerea unui segment electoral mai extins decât cel strict al partidului său. Numai că Liviu Pleşoianu mai are până acolo. Încă nu este nici măcar candidatul nominalizat al Partidului Social-Democrat, iar dacă se distanţează prea mult de acesta riscă să rămână de unul singur, adică fără sprijinul politic şi organizatoric al partidului, ceea ce echivalează cu ratarea şanselor de accedere la Palatul Cotroceni. Nu trebuie să le dea colegilor impresia că-i judecă sau că-i priveşte cu oarecare superioritate. Exact această greşeală a comis-o Adrian Năstase, drept urmare s-a trezit fără imunitate parlamentară şi la discreţia procurorilor.

În al doilea rând, Liviu Pleşoianu se declară mai presus de eventualele clarificări ideologice, considerate pesemne un fel de joc politicianist fără miză reală, în registrul demagogiei curente. El consideră că nu este nevoie de asemenea clarificări, tot ceea ce contează fiind onestitatea personală şi eventual consecvenţa. Doar că, în politică, a fi onest până la capăt înseamnă tocmai a te preciza din punct de vedere ideologic. Convingerea că disputa între principiile de dreapta şi cele de stânga a devenit irelevantă nu este decât o iluzie ori, mai grav, o înşelătorie. Orice propunere legislativă majoră, precum Codul Muncii, orice exerciţiu bugetar ascund în spatele detaliilor tehnice anumite opţiuni ideologice, sau dacă vreţi altfel formulat, anumite interese sociale corespunzătoare opţiunilor de dreapta sau de stânga. În plus, abordarea ideologică, aşadar în termeni principiali, cu trimitere la drepturi şi valori, este mai în măsură să capaciteze afectiv publicul şi să asigure prezenţa la urne, în comparaţie cu retorica centrată fie pe argumentele prozaice ale creşterii economice, fie pe invocarea unilaterală a luptei împotriva abuzurilor procurorilor. Este ceea ce a înţeles echipa de campanie a lui Klaus Iohannis în 2014, atunci când a plasat dezbaterea pe terenul moral-politic al exercitării dreptului de vot, surclasând abordarea cu pretenţii pragmatice, absolut inexpresivă, a contracandidatului Victor Ponta. Fără un profil doctrinar bine definit, Liviu Pleşoianu nu va rămâne în cele din urmă decât un exponent politic al postului Antena 3, blocat într-o polemică redundantă şi fără potenţial de creştere electorală cu sistemul băsisto-macovisto-kovesist. Credem că ar fi mai eficient să integreze critica acestuia în critica de ansamblu a dreptei, în lupta pentru democraţie, pentru controlul civic asupra puterii şi a structurilor informative, împotriva derivei oligarhico-autoritare, în aşa fel încât nemulţumirea faţă de abuzurile procurorilor să se subsumeze nemulţumirii sociale şi să capete o greutate de masă. Evident, cu condiţia ca Liviu Pleşoianu să se autodefinească realmente ca om politic de stânga.

Pentru ca un candidat să fie credibil, are nevoie de program. Declaraţiile generale, oricât de corecte, au o valoare strict orientativă, nu suplinesc nevoia de a răspunde în mod sistematic la anumite chestiuni concrete. Problemele societăţii aflate în atenţia unui prezumtiv preşedinte sunt multiple, a te axa exclusiv pe combaterea eventualelor abuzuri ale procurorilor sau ale Serviciului Român de Informaţii înseamnă să-ţi ratezi rolul, exprimând o poziţie relevantă numai pentru un segment de populaţie destul de restrâns. În măsura în care îşi va elabora un program politic şi economic, potrivit unor valori caracteristice, Liviu Pleşoianu are cel puţin perspectiva de a reuşi pe ambele planuri. În primul rând, se poate distinge atitudinal şi operativ în interiorul partidului, nu pe deasupra lui, asigurându-şi suportul necesar la nivelul măcar al unei părţi a conducerii, al grupurilor parlamentare şi subsecvent în teritoriu, suport imposibil de compensat numai prin apariţiile din mass media. În al doilea rând, un program orientat ideologic, exprimând seriozitate, este susceptibil să-l valideze inclusiv moral în percepţia alegătorilor, mai ales a celor de stânga, dezamăgiţi de Partidul Social-Democrat şi ca atare obligaţi în ultimii ani să aleagă de fiecare dată răul mai mic ori să nu se prezinte la vot. Există aşadar un fond de aşteptare, o zonă a societăţii lipsită de reprezentare politică autentică. Dacă Liviu Pleşoianu va şti să vină în întâmpinarea oamenilor din această zonă, adică a celor de stânga şi a nehotărâţilor care şi-ar dori un alt fel de lider, mai responsabil, are şansa ca mai devreme sau mai târziu să câştige.


About the Author

Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.



Comments are closed.

Back to Top ↑