Recenzie: Gabriela Creţu, Reinventarea stângii, Iaşi, Lumen, 2012, 291 p.
Pentru cineva care nu consultă blog-urile politicienilor, articolele strânse de Gabriela Creţu în volumul de faţă reprezintă o apariţie oarecum surprinzătoare. Într-un cor al personajelor publice conformiste, care nu fac decât să repete câteva idei luate de-a gata din vulgata friedmaniano-hayekiană, autoarea se remarcă prin spiritul critic, aplicat realităţii sociale capitaliste dar şi propriului partid proclamat social-democrat. Ştie că stânga autentică, indiferent dacă ne raportăm la ea pro sau contra, înseamnă în fond o contrapropunere la capitalismul liberal, nu un capitalism „cu faţă umană”.
În acest sens, Gabriela Creţu procedează consecvent: critică sistemul actual, atât sub aspectul mecanismelor instituţionale generatoare de inegalitate, cât şi sub cel al resorturilor culturale prin care dreapta îşi exercită hegemonia simbolică, delegitimând aprioric viziunile concurente. Surprinde, aşadar, modul în care pieţele pe deplin liberalizate accentuează decalajele economice, rolul finanţei mondiale în sărăcirea unor state, promovarea intereselor bancare în detrimentul populaţiei (p. 163, 200, 209), precum şi ceea ce numeam altundeva „logocraţia” dreptei contemporane, care îşi exercită dominaţia prin ocuparea discursivă a mijloacelor de comunicare şi printr-un sistem educaţional care promovează mental individualismul concurenţial în detrimentul solidarităţii comunitare (p. 110, 136-137, 233). Sunt chestiuni comune în Occident încă din anii 1960, dar insuficient discutate în România, unde capitalismul liberal este luat ca de la sine înţeles drept „cea mai bună dintre lumile posibile”, inclusiv de către premierul actual, care se afişează ocazional cu portretul lui Ernesto Che Guevara.
Tocmai de aceea menţionăm aici două observaţii punctuale, ilustrative pentru preponderenţa dreptei, care îşi disimulează politica inegalitară sub indicatori înşelători şi sub o retorică insidioasă. Prima se referă la utilizarea statistică a produsului intern brut în locul venitului naţional, pentru a ascunde faptul că o parte din valoarea mărfurilor şi serviciilor dintr-o ţară aparţine firmelor străine (p. 91); a doua priveşte invocarea tehnocraţiei ca soluţie politică ce ar asigura competenţa guvernamentală, în condiţiile în care tehnocraţia echivalează cu o formulă de conducere elitistă practic iresponsabilă în faţa alegătorilor (p. 241).
Autoarea nu menajează stânga europeană, remarcându-i denaturarea ideologică şi insuccesele politice (p. 37, 39), nici măcar partidul din care face parte, pe care îl include implicit atunci când prezintă efectele negative ale Pactului pentru euro sau când comentează „feudalizarea” politicii autohtone (p. 79, 195). Despre situaţia din România caută să trateze problematizat, peste nivelul comun, foarte personalizat, al dezbaterii publice.
Ce i se poate reproşa din punctul de vedere al consistenţei politice, este absenţa proiectului pozitiv care să dubleze critica, să o facă eficientă. Dincolo de invocarea principială a democraţiei şi a justiţiei sociale, singurul obiectiv concret identificabil este repolitizarea sindicatelor (p. 133) – obiectiv conform eventual unui program de stânga, însă cu o semnificaţie mai degrabă instrumentală decât finală. Chestiunea accesului popular la decizia politică este mai mult presupusă, iar despre organizarea producţiei şi regimul proprietăţii se aminteşte numai incidental, în contextul problematicii culturale (p. 137).
De asemenea, autoarea cade în greşeala caracteristică mai multor socialişti, de a considera internaţionalismul ca singura şansă a stângii (p. 36, 206). Actualmente „internaţionalismul” (liberul schimb, delocalizările, migraţia forţei de muncă ieftine) convine capitalului, în vreme ce statul naţional (cu protecţionismul economic şi legislaţia muncii) rămâne ultimul cadru de promovare a intereselor salariaţilor. Eşecul stângii organizate „pe principiul naţional” provine exact din slăbirea contactului cu muncitorii autohtoni pe fondul orientării europeniste.
N-am dori totuşi să insistăm asupra scăderilor. Prin spiritul critic şi propensiunea doctrinară, Gabriela Creţu este un caz destul de rar printre politicienii de la noi, şi merită remarcată ca atare. Indiferent dacă suntem sau nu de acord cu ceea ce susţine, constatăm că îşi ia în serios opţiunea politică, pe care o transpune într-un demers analitic ce îndeamnă la reflecţie. Articolele publicate în volum pot avea succes în rândul publicului cu opţiuni de stânga, dar cel mai bine ar fi dacă le-ar citi colegii de partid. Deocamdată, cei mai mulţi doar mimează social-democraţia.
About the Author
Alexandru Mamina Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015, Familii politice și familii culturale, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2017, Războiul revoluționar (de la ridicarea în masă la gherila), București, Ed. Militară 2019, Morfologia protestului cultural. Romantism, avangardă, folk-rock, București, Ed. Academiei 2019. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.
Related Posts
1973-2017 : prăbușirea ideologică a stângii franceze →
6 pe Stânga. Azi, Gabriela Crețu (PSD): „Stânga și dreapta au sens doar în democrație.” →
Deficitul substanţial şi perspectivele stângii din România →
Pingback: Gabriela Cretu » Blog Archive » Reinventarea stângii a ajuns pe mâna criticilor!