Căsătoriile gay – între moralitate și oportunitate
Într-o postare anterioară m-am ocupat de unele argumente care se aduc împotriva căsătoriilor și uniunilor civile între persoane de același sex. Am încercat să arăt cum pot fi contracarate astfel de argumente. Spuneam tot atunci că în contextul României au fost și voci care nu au respins din principiu propunerea de a legaliza uniunile gay. Unii parlamentari au acceptat permisibilitatea morală a propunerii legislative, dar au ținut să menționeze că este inoportună. Este posibil să fi fost onești când au afirmat asta, gândindu-se că într-o țară conservatoare și declarativ ortodoxă ideea căsătoriilor gay ar putea crea ”deranjamente” sociale. Cel mai probabil, însă, a fost o strategie de a evita atitudinea etică pro-gay care aduce cu sine costuri electorale.
Politicienii care consideră că legalizarea căsătoriilor gay este permisă moral dar inoportună au datoria morală de a dezvolta sensibilitatea și toleranța românilor.
Cu toate acestea, este natural să ne întrebăm ce are a face moralitatea cu oportunitatea? Cum adică ceva este moral dar inoportun? Chiar are sens să susținem asta? Cineva ar putea spune, pe bună dreptate, că moralitatea nu a fost niciodată comodă și la îndemână. În mod obișnuit când afirmăm că anumite acțiuni sunt obligatorii nu ne gândim la oportunitate sau inoportunitate. În plus, credem că într-o evaluare morală considerentele de oportunitate nu ar trebui să aibă vreo greutate. De exemplu, atunci când decidem dacă acțiunea de a fura este morală sau imorală nu ne bazăm pe considerentul că ea ar putea fi oportună. Atunci când cineva încearcă să fure mașina de lux a unui cunoscut personaj politic s-ar putea ca acțiunea să nu fie cea mai potrivită. Dacă un mijloc atinge sau nu scopul vizat nu ne poate spune nimic despre moralitatea acțiunilor. Furtul poate fi considerat imoral dacă încalcă standarde de moralitate, nu dacă într-o situație de maximă securitate este pe deplin inoportun.
Și totuși există o legătură între moralitate și oportunitate. Un caz intuitiv care ilustrează legătura este cel al comunicării adevărului către pacienți cu boli terminale. Medicul are datoria morală de a comunica în mod corect rezultatele investigației sale către pacienți, dar își poate exercita această datorie în feluri diferite. O poate face într-un mod direct și fără menajamente atunci când observă că pacientul poate suporta verdictul medical sau poate amâna comunicarea diagnosticului pentru zilele următoare atunci când pacientul nu mai este atât de vulnerabil. Din imaginarea acestor situații reiese cât de importantă este oportunitatea de a face un lucru într-un fel sau altul. Chiar dacă ești bine intenționat se poate să produci mai mult rău decât bine. Exercitarea imediată sau într-un anumit fel a unei datorii morale poate să complice situația. Amânarea sau alegerea unei alte modalități poate fi moralmente dezirabilă atunci când evită producerea unui rău care poate fi evitat. Când decidem ce trebuie să facem nu trebuie să ne raportăm exclusiv la standarde raționale independente de context, ci și la natura situației în care ne aflăm. Nu credem că un medic care spune adevărul oricum și oricând are o sensibilitate morală față de ceilalți.
Este inoportună permisibilitatea căsătoriilor gay în acest moment în România? Din păcate există fapte în favoarea unui răspuns pozitiv. Rezultatele recentului sondaj, realizat la nivel european, arată că România se află pe podiumul celor mai homofobe țări, alături de Bulgaria și Croația. În aceste țări, oamenii s-au confruntat destul de des cu situații de discriminare, abuz verbal , violență, instigare la ură, pe baza orientării sexuale sau a identității de gen. Cel mai puțin homofobe țări sunt Cehia, Danemarca și Finlanda. A legaliza căsătoriile gay în România în acest moment poate determina o creștere a abuzurilor și a discriminării. Legea poate avea ca efect înăsprirea condițiilor de exprimare liberă a orientării sexuale. Legalizarea căsătoriilor gay poate fi considerată un progres moral la modul general, dar luând în considerare frecvența comportamentul homofobic din România avem temeiuri să credem că s-ar putea produce un rău pe care nu-l dorim. Vrem să progresăm moral ca societate dar trebuie să fim atenți și la reacțiile previzibile generate de natura contextului.
Trebuie oare să ne resemnăm? Din fericire, nu. Dacă ceva este moralmente cerut dar inoportun atunci avem datoria morală de a schimba starea de fapt pentru a putea aplica ceea ce este moralmente corect. Politicienii care consideră că legalizarea căsătoriilor gay este permisă moral dar inoportună au datoria morală de a dezvolta sensibilitatea și toleranța românilor. Trebuie, de exemplu, să implementeze programe educaționale care promovează valorile toleranței și empatiei. Complementar, se pot adopta soluții intermediare cum este cea a uniunii civile. Politicienii nu pot susține teza inoportunității fără a fi obligați moral să creeze treptat condiții oportune de exprimare liberă a orientării sexuale. Ceea ce inițial părea o poziție de scăpare, presupune o datorie morală destul de clară: momentul oportunității trebuie pregătit! Ceva poate fi moral și inoportun în același timp, dar nu poate rămâne așa.
About the Author
Emilian Mihailov Etician, Centrul de cercetare în etică aplicată, Universitatea din București (www.ccea.ro); Doctor în filosofie, Universitatea din București, cu o teză despre teoria etică a lui Kant; Membru al Societății Române de Filosofie analitică (http://www.srfa.ro/mihailov-emilian). Domenii de interes: filosofia morală a lui Kant, filosofie morală contemporană, epistemologie morală, meta-etică, etică aplicată, filosofia lui Wittgenstein, evoluția moralității.
Related Posts
A reînceput disputa homosexuali/transsexuali etc. vs. normalitate →
Ecce homo! →
Decontul Occidentului →
>Am încercat să arăt cum pot fi contracarate astfel de argumente.
Cu suficientă hotărâte orice poate fi contracarat … 😀
Mi-a făcut placere să-ți citesc articolul. As fi dat și un like dar e inoportun.
Problema este foarte spinoasă și orice politician îți va spune că trebuie abordată mai întâi de toate pragmatic. Adică: să luăm următorul caz. Să presupunem că într-o societate există, concret, numai două mari probleme, A și B. Problema A e că homosexualii sunt discriminați. Homosexualii fiind 2% din populație. Problema B e că lumea e săracă. 30% din populație trăind sub pragul de sărăcie. În societatea respectivă 70% din populație e homofobă, 85% se declară creștină și 80% cred că statul e corupt și în loc să cheltuie banii pe probleme reale, îi cheltuie pe prostii (F16, războiul din Afganistan, autostrăzi care nu încep și nu se termină niciodată). În mod evident, problema B > problema A.
Putem avea două tipuri de politici vizavi de această situație:
– Un partid de dreapta ar aborda lucrurile astfel: homofobie + creștinism = great, cât despre cei 30% nu e nici o problemă. Instituțiile de bază ale capitalismului, în frunte cu piața liberă, vor rezolva cândva și problema sărăciei, într-un viitor neguros, nu se știe când, nu se știe cum, dar sigur o vor rezolva. Deci pentru politicianul de dreapta nișa homofobă e senzațională. Practic, 70% din electorat e de partea sa fără să facă nimic, doar fiindcă îi urăște pe cei 2% homosexuali.
– Un partid de stânga e prin forța lucrurilor progresist, indiferent că e mai de centru-stânga (social-democrat), mai de stânga (socialist, eurocomunist) sau chiar revoluționar (bolșevic; ăștia mai mult ipotetic, pentru că în realitate și ei erau homofobi). El vrea să rezolve toate discriminările de la nivelul societății. Vrea să rezolve clar și prin metode concrete, nu prin ipotetice ajustări automate ale economiei într-un viitor nebulos și problema A, și problema B. În privința problemei B, pentru partidul de stânga lucrurile sunt foarte clare: întâi se prioritizează cheltuielile statului, în sensul că F16, Afganistanul, autostrăzile neconstruite se trec la coadă, și se pun pe primul plan educația, sănătatea și investițiile productive; iar politica asta va scoate imediat și fără întârziere o mare parte a populației din sărăcie. Problema e că, pentru a-și susține politica, partidul de stânga trebuie să ia puterea, și ca să ia puterea trebuie să câștige niște alegeri; ori, nu poate câștiga alegerile fără să se dezică de problema A, pentru că dacă nu se dezice, 70% din populație va vota împotriva sa, pentru că e homofobă. Deci susținând interesele celor 2% homosexuali, partidul de stânga va sacrifica de fapt interesul mult mai mare al celor 30% de săraci (și probabil va ajunge să-i piardă și pe o mare parte din aceștia de la vot).
De aceea e greu să te aștepți de la politicienii unei astfel de țări, oricât de open-minded ar fi ei, la pași în direcția recunoașterii drepturilor civile ale celor 2%.
>Un partid de dreapta{…}
E totusi gresit sa generalizam – în fond organizatia care a fost varful de lance al unuia din partidele considerat a fi cel mai de extrema dreapta posibil era condus de homosexuali notorii, iar eliminarea lor s-a facut pe considerente care nu aveau nici o legatura cu orientarea sexuala … 😉
Te referi la Ernst Röhm și amicii lui din SA? Dar ei nici nu-și propuneau să funcționeze într-o democrație 🙂 …
@Lucian Sârbu
Mulțumesc pentru comentariu. Aș avea două observații:
1. Discuția normativă este interesantă din punctul meu de vedere. Cum ne setăm așteptările este o altă problemă. Intenția este aceea de a arăta că a susține inoportunitatea permisibilității morale a căsătoriilor gay nu este facil din punct de vedere normativ, asa cum s-ar putea crede. Această poziție presupune obligația morală de a schimba stările de fapt în direcția oportunității.
2. Nu e atât de clar că dreapta nu este progresistă. Vezi cazul lui John Stuart Mill.
Sigur. Dacă l-ar putea învia cineva pe JS Mill… 🙂 Altfel, defilăm cu alde Mitt Romney, Sarkozy, Merkel, Băsescu (ăsta, culmea, la nivel declarativ e chiar deschis la problema homosexualilor), Rajoy, Samaras…
Din anumite puncte de vedere as zice ca de fapt acuma e momentul oportun unei asemenea legalizari … si iata de ce :
1. Desi constant sunt prezentate ca fiind unul si acelasi lucru de fapt discriminarea homosexualilor/atitudinea homofoba e una si extinderea notiunii de casatorie ( sub aspectele legale mai ales ) la un cuplu homosexual e altceva – desi a devenit virtual imposibil ca un activist pro-gay sa admita acest lucru. In practica a doua doreste oferirea întregului ansamblu de privilegii pe care societatea le-a gandit si implementat de-a lungul timpului pentru familia monogama, vazuta ca metoda preferentiala pentru asigurarea auto-reproducerii unei societatii si altora ( homosexualii în cazul de fata, dar oricum se fortasera limitele anterior – prin recunoasterea concubinajului de ex. – si nu e clar unde se va opri procesul ).
Ori cum în Romania spre deosebire de SUA ( sa zicem ) exista mai degraba formal, pe hartie, decat în practica povara fiscala a implementarii unor astfel de masuri ar fi aproape nula.
Dar cel mai important aspect e dupa aprecierea mea urmatorul :
2. De la Revolutie încoace exista o numar destul de mare de indivizi, încadrabili în categoria denumita de clasici „idioti utili”, care au tot felul de fantasme legat de diverse masuri-miracol care odata adoptate ar transforma Romania într-un fel de Elvetie – începand de la „înlaturarea activistilor”, „eliminarea nationalismului”, „intrarea în Europa”, adoptarea votului uninominal, drepturile animalelor, legalizarea prostitutiei si, mai nou, iata legalizarea casatoriilor homosexuale. Din pacate pentru respectivii de fiecare data cand astfel de tendinte s-au produs … finalmente nimic nu s-a schimbat pe planurile dorite. Dar amuzant e ca tipii insista … desi pe undeva discursul devine din ce în ce mai autist. 🙂
In fond nu vad ce mare progres s-ar înregistra daca de maine în Romania s-ar produce o acceptare a homosexualilor precum a numerosilor „ladyboy” din Thailanda – ba pe undeva situatia de acolo arata ca o tara cu „atitudini progresiste” poate lejer avea o performanta mediocra per ansamblu.
Asa încat – tocmai ca o forma de „lectie”- ar fi chiar propice de legalizat casatoriile homosexuale … multi vor ajunge sa-si dea cu capul de pereti cand vor observa ca schimbarea majora e ca la Capatos vor fi invitati si homosexuali proaspat divortati sa-si „spele rufele” cu cat mai mare scandal … 🙂
>Trebuie, de exemplu, să implementeze programe educaționale care promovează valorile toleranței și empatiei.
Depinde în ce sens. Atat heterosexualitatea cat si homosexualitatea sunt pe undeva fete ale aceluiasi comportament profund exclusivist si deci finalmente reprobabil – asa încat adevaratul scop al unui program educational cu adevarat progresist ( si nu doar asa … „caldicel” de moderat, catre deviationism de-a dreptul ) trebuie sa fie unul singur : promovarea bisexualitatii ca abordare sexuala majoritara ! 😉 Ca la stramosii nostri romani unde o personalitate de prima marime ca Cezar nu se sfia sa afirme ca e „barbatul tuturor femeilor, femeia oricarui barbat”.
@MIA
Mulțumesc pentru comentariu. Un program educațional nu trebuie să aibă direcția bine precizată a promovării unei anumite orientări sexuale. Eu fac referire la programe educaționale de dezvoltare în genere a unor virtuți, cum sunt toleranța și empatia care pot fi exercitate în multiple contexte, fie că e vorba de toleranță față de persoane cu orientări sexuale diferite, etnie diferită sau statut social diferit.
>Un program educațional nu trebuie să aibă direcția bine precizată a promovării unei anumite orientări sexuale.
Termenul de „trebuie” conține implicit o valoare normativ-limitativă care nu-și are locul. 😉
Asta și pentru că se poate argumenta cât se poate de consistent că adevărata empatie în contextul discuției/obiectivului de față o poate aduce numai o orientare covârșitor majoritară în direcția bisexualității ca și comportament/opțiune sexuală. 🙂
Dap,
sfatul unui f bun profesor de logica (inca profesor la Facultatea de Filosofie) a fost sa tin cont de faptul ca nu tot ce este logic este si adevarat.
Din articolul acesta reies:
1 – e morala casatoria homosexuala (de vreme ce tarile care nu o accepta sunt „homofobe”)
2 – pentru a fi acceptata casatoria homosexuala este necesar un proiect educational care sa urmareasca „progresul moral”.
3 – politicul nu judeca in termeni de moral/ imoral, ci de oportunitate…
Astfel, argumentul este construit pentru a parea logic (si chiar este), numai ca tot logic ar parea daca l-am reconstrui.
Dar, daca este logic este si adevarat?
Poi ce inseamna a fi moral? Nimic altceva decat, pe scurt si fara prea multe definitii, a corespunde valorilor si conduitei unei comunitati sau societati. Sa judecam in cazul Romaniei (tara/ societate religioasa – si asta nu inseamna ca e bine sau rau, asa e ea; cu valori clare in ceea ce priveste familia, conduita sociala, moralitatea etc.):
1 – a fi moral inseamna a fi in concordanta cu valorile unei societati
2 – normele morale ale societatii noastre se revendica/ fac apel la valorile oferite de morala crestina (mai precis, cea ortodoxa)
3 – morala crestina (din cate stiu eu) incrimineaza orice tip de conduita diferita de cea heterosexuala.
Concluzie: pentru societatea romaneasca (si nu numai) casatoria homosexuala este imorala !!!
Corect? Corect!
Prin urmare, orice referire la moralitatea casatoriilor homosexuale nu face cazul unei contextualizari pt societatea romaneasca.
Astfel, in articolul de fata conceptele de moralitate si oportunitate (politica) sunt denaturate. Altfel spus, pentru ca logica sa nu are corespondenta in realitatea contextului, articolul pare nici mai mult, nici mai putin decat irelevant !!!
Cel mult poate fi „retusat” daca de la inceput ni se spune din perspectiva carei ideologii (care presupune la randul ei o anumita viziune asupra moralei) este scris acest articol. Dar, evident, polemica apoi s-ar transfera pe taramul luptei dintre ideologii, nimic altceva.