Brazilia izbucnește într-o furioasă sărbătoare a democrației
Întorsătura de 180 de grade a guvernului în legătură cu tariful biletului de autobuz nu reușește să stăvilească un val de tulburări în care milioane de brazilieni ies pe străzi în o sută de orașe, în cadrul celor mai mari proteste de până acum.
Mașini în flăcări la Rio. Ciocniri violente între poliție și protestatari la Salvador. Forțele de ordine care încearcă disperate, în Brasilia, să țină masele înfuriate la distanță de Congres și de Ministerul Afacerilor Externe. O mulțime turbulentă care sparge magazine în Porto Alegre. Dar și fețe zâmbitoare și o atmosferă de sărbătoare în São Paolo și alte câteva zeci de orașe – în sfârșit, oamenii s-au întâlnit din nou unii cu alții în sfera publică, luptând pentru dreptul de a fi ascultați și pentru demnitatea de a-și cârmui propriul destin; cu alte cuvinte, luptând pentru democrație reală.
Acestea erau doar unele dintre imaginile venite din Brazilia în seara de joi [20 iunie – VB], când țara a fost martora încă unei explozii de revoltă populară după ineditele și istoricele demonstrații de luni. Cu milioane de oameni mărșăluind pașnic în peste 100 de orașe, protestele de joi au fost, cu siguranță, cele mai mari din Brazilia ultimelor decenii. Ce a început săptămâna trecută ca o reacție la majorarea tarifelor biletelor de autobuz și metrou a izbucnit acum într-o sărbătoare spontană și furioasă a democrației. Și e clar că guvernul nu are habar de cum să gestioneze situația.
La fel cum a devenit o banalitate să spui că protestele din Turcia nu sunt legate doar de un parc, a ajuns deja un clișeu să spui că protestele din Brazilia nu sunt legate doar de majorarea cu 20 de centavos a prețului biletelor la autobuz și metrou. Intervenția violentă a poliției de săptămâna trecută împotriva protestelor – în mare parte pașnice – privitoare la tariful biletului de autobuz pare să fi deschis Cutia Pandorei, prilejuind răbufnirea unui șir lung de revendicări mult timp reprimate. Astfel, anunțul de miercuri al guvernului că majorarea tarifului biletului de autobuz va fi anulată nu prea a reușit să oprească tulburările.
Pe cuprinsul Braziliei, milioane de oameni își exprimă acum mânia față de infrastructura degradată a țării, inflația crescândă, serviciile publice precare, vasta inegalitate, infracțiunile violente, răspândita brutalitate a poliției, corupția excesivă din politică și un guvern care pare mai preocupat să le facă pe plac investitorilor privați și să pompeze miliarde din banii contribuabililor în futile stadioane pentru Cupa Mondială în loc să satisfacă nevoile propriului popor. Așa cum văd cei mai mulți protestatari, Partidul Muncitorilor, aflat la putere, s-a vândut de mult dictaturii piețelor.
„A avut loc o explozie de democrație pe străzi”, a spus miercuri, pentru New York Times, Marcos Nobre, profesor la Universitatea din Campinas. „Partidul Muncitorilor crede că reprezintă toate elementele progresiste din țară, dar sunt deja la putere de un deceniu. Au făcut destule, dar acum ei sunt sistemul.” Unul dintre activiști a confirmat această analiză, afirmând că protestele sunt țintite, în definitiv, către „politicienii care nu ne reprezintă”, lăsându-le oamenilor o singură alternativă: să iasă pe străzi în masă.
Între timp, autonomia protestatarilor o pune pe Președinta Rousseff într-o poziție dificilă. Conform unui sondaj făcut de Datafolha, 84% dintre protestatari nu susțin niciun partid politic. Deși asta nu îi face neapărat anarhiști revoluționari, arată că la mijloc e ceva mai profund decât simpla nemulțumire față de guvernul însuși: adevărata nemulțumire aici e față de eșecul sistemului de reprezentare – o temă care a apărut în mod recurent, de la protestele anti-austeritate din Europa și mișcarea globală Occupy la revoltele din Piața Taksim.
Numai că, în vreme ce tiparul general al protestelor din Brazilia arată o asemănare evidentă cu revoltele în plină desfășurare din Turcia, trebuie să recunoaștem că contextul în care ele se desfășoară este radical diferit. Turcia e condusă de un fanatic islamist megaloman și tot mai autocratic, care a manifestat în ultimele săptămâni o incontestabilă tendință fascistoidă și nevrotică. Protestatarii sunt dușmanul natural al lui Erdoğan; el știe că aceștia nu vor vota din nou pentru el, așa că singura sa preocupare este represiunea violentă împotriva acestora.
Nu același lucru se poate spune despre Rousseff, fostă membră a unei gherile marxiste, care s-a văzut nevoită să laude protestele și să îi determine pe guvernatorii de state să revină asupra măsurilor care au dat startul tulburărilor. Realizând că violența poliției de săptămâna trecută a reprezentat un catalizator major pentru întreaga mișcare, ea le-a cerut polițiștilor să se controleze și a încercat să pornească un dialog cu protestatarii. Dar natura non-ierarhică și difuză a mișcării face practic imposibil un asemenea dialog, lăsând guvernul uluit și confuz cu privire la modul în care să gestioneze tulburările.
La începutul săptămânii, un sondaj în direct de la o importantă televiziune privată arăta – dincolo de orice îndoială și spre exasperarea prezentatorului însuși – că vasta majoritate a brazilienilor nu numai că e de acord cu protestele, dar și cu turbulențele. Un alt sondaj realizat de Datafolha arată că 77% din populație este în favoarea protestelor. Cu o rată de aprobare atât de ridicată, Rousseff – care va căuta să fie realeasă la anul – nu prea își permite să îi suprime pe demonstranți. Chiar dacă ar vrea să o facă, pur și simplu nu poate să facă o mișcare în stilul lui Tayyip.
Dar, în vreme ce poziția precară a lui Rousseff creează niște oportunități bune pentru mișcare, ea implică și anumite pericole. Cel mai mare e ca grupurile de dreapta și de afaceri să încerce, prin controlul exercitat asupra media private, să folosească protestele de stânga pentru propriile lor scopuri și să destabilizeze și mai mult Partidul Muncitorilor. După cum o spune un organizator, „criticăm guvernul dinspre stânga și nu vrem să avem nimic de-a face cu acele mișcări anti-guvernamentale de dreapta. Asta ar putea fi ultima lor strategie de a încerca să ne slăbească influența.”
Așadar, viitorul înfloritoarei mișcări pentru democrație reală din Brazilia rămâne larg deschis. Unul dintre rezultatele imediate poate fi prea bine similar cu cele din Grecia și Spania: discreditarea definitivă a Partidului Muncitorilor, care să ducă la înfrângerea sa la alegerile de la anul. Dar, în vreme ce revenirea la putere a Dreptei nu ar îmbunătăți sub nicio formă situația socială și politică, această posibilitate nu trebuie să fie un motiv de disperare. Dincolo de orice, protestele actuale arată – chiar dacă „aristocrația socialistă” a Braziliei poate că a depus de mult armele în fața ortodoxiei neo-liberale – că aspirațiile radicale ale vastei populații a Braziliei sunt acum mai vii ca niciodată.
Dincolo de orice, protestele actuale din Brazilia reprezintă deșteptarea dintr-un somn îndelungat. În sfârșit, uriașii s-au ridicat. Milioane de trupuri rezonează acum pe ritmul rebeliunii, reunindu-și întreaga forță pentru a contesta în mod colectiv instituțiile opresive și simulacrul de democrație ale statului capitalist și pentru a reafirma demnitatea maselor de mult uitate. Acum, când cea mai mare țară din America Latină izbucnește într-o furioasă sărbătoare a democrației, un lucru e limpede: valul global de lupte care a început în 2011 e acum mai viu ca niciodată.
Sursa: ROAR Magazine – http://roarmag.org/2013/06/brazil-mass-protests-world-cup/.
Traducere de Vladimir Borțun
About the Author
Jérôme Roos Jérôme Emanuel Roos (1985) este doctorand în economie politică internaţională la Institutul Universitar European din Florenţa şi fondatorul ROAR Magazine (vezi roarmag.org).
Related Posts
Periferia ca istorie inversă a centrului →
Nu-i așa că și tu credeai că pragul electoral e (numai) 5%? →
Umanismul înşelător şi falsificarea democraţiei →
Comentarii recente