Semnificaţiile unui referendum ratat
S-a discutat în ultimul timp despre cum a rămas Traian Băsescu preşedinte, deşi a fost demis prin votul popular la referendumul din 29 iulie 2012. La un an de atunci, adversarii lui Traian Băsescu din Uniunea Social-Liberală se exprimă în general în două feluri. Fie îşi asumă cu întristare eşecul acţiunii, aşa cum face Daniel Barbu, indiferent că nu se înţelege exact ce înseamnă această asumare, fie fac paradă de vitejie, ca Mădălin Voicu, afirmând că lupta cu tiranul continuă. Din nou nu se înţelege cum continuă, pe lângă faptul că astfel de eroi de televiziune ar fi fost mai credibili dacă ieşeau anul trecut în august în stradă, să catalizeze protestul popular şi să asalteze Palatul Cotroceni. În afară de Ioan Ghişe nu am zărit pe nici unul.
Se vorbeşte astăzi despre manevrele lui Traian Băsescu, despre minciunile Monichii Macovei la Parlamentul European şi despre jocurile de la Curtea Constituţională care au dus la invalidarea referendumului. Ceea ce escamotează însă politicienii din Uniunea Social-Liberală este propria responsabilitate. În definitiv premierul Victor Ponta s-a făcut mic la Bruxelles, în faţa lui José Manuel Durão Barroso, şi a acceptat modificarea legii referendumului prin introducerea cvorumului de 50%+1 participare. Preşedintele interimar Crin Antonescu a fost cel care nu a promulgat legea în prima formulare, trimiţând-o Parlamentului pentru a fi amendată conform indicaţiilor de la Bruxelles, iar Parlamentul cu toţi membrii Uniunii Social-Liberale a votat-o ca atare.
Se aminteşte presiunea din exterior în favoarea lui Traian Băsescu, pusă pe seama susţinătorilor săi din Partidul Popular European, cu o remarcă deosebită pentru cancelarul Angela Merkel, dar problema trimite la un complex structural care depăşeşte conjunctura politică europeană a momentului şi care echivalează cu „scheletul din dulap” al conducătorilor autohtoni. Ceea ce refuză ei să recunoască este că România a încetat de facto să mai fie un stat independent; menţinerea în funcţie a lui Traian Băsescu nu e decât simptomul acestei realităţi profunde, pe care dacă ar recunoaşte-o, ar trebui să repună în cauză întregul aşa-zis model de dezvoltare.
Independenţa unei ţări poate fi mimată, inclusiv prin recunoaşterea ţării respective la Organizaţia Naţiunilor Unite. Există însă trei elemente care o confirmă sau nu în fapt, dincolo de orice înşelare sau autoînşelare: capacitatea de a-şi alege singură conducătorii, gestiunea economico-financiară şi politica externă proprie. La nici un capitol România nu corespunde pe deplin. Preşedintele i-a fost impus de la Bruxelles şi Washington, economia şi finanţele sunt sub controlul Fondului Monetar Internaţional inclusiv prin mijlocirea grijuliului monetarist Mugur Isărescu, iar politica externă a fost delegată în măsură semnificativă Alianţei nord-atlantice. Să ne amintim numai replierea grabnică a premierului Călin Popescu Tăriceanu atunci când a invocat, destul de neconvingător de altfel, retragerea militarilor români din Irak… Ambasadorul american la Bucureşti se comportă în zilele noastre precum consulul rus din anii 1820-1840, amestecându-se în chestiunile interne într-un mod pe care nu şi l-ar permite la Paris, Moscova sau Beijing, nici măcar la Budapesta sau Varşovia.
România funcţionează prin urmare tot mai mult ca semicolonie, cu atât mai avantajos pentru puterile străine cu cât le scuteşte de costurile administrative şi militare ale ocupaţiei directe. Cum s-ar spune, românii au „privilegiul” de a-şi plăti singuri jandarmii care le-ar da în cap la o adică. Situaţia este explicabilă, dacă ne gândim că este o ţară care şi-a vândut principalele resurse naturale, care şi-a redus efectivele armatei sub cele ale Ministerului de Interne şi care se depopulează pe fondul sărăcirii, pierzând totodată capacităţi profesionale. Economic, militar, demografic şi intelectual, ea nu mai contează pe scena internaţională şi depinde astfel de alţii, care o fac bineînţeles să deconteze.
Revenirea lui Traian Băsescu la Cotroceni nu este decât ultimul act al decăderii, după care nu se mai poate vorbi serios despre independenţă şi „strategii naţionale” de integrare euroatlantică, de felul celor din ultimele două decenii. Eşecul referendumului traduce aşadar eşecul unui model ce a permis unor forţe oarecare să surclaseze voinţa a 7 400 000 de români, care l-au demis pe Traian Băsescu dar care au rămas totuşi cu el. Tocmai acest aspect fundamental nu-l afirmă politicienii din Uniunea Social-Liberală, blocaţi parcă în acelaşi proiect păgubos. O discuţie serioasă despre schimbare substanţială, democraţie şi posibilităţi de creştere ar trebui să înceapă de aici.
About the Author
Alexandru Mamina Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015, Familii politice și familii culturale, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2017, Războiul revoluționar (de la ridicarea în masă la gherila), București, Ed. Militară 2019, Morfologia protestului cultural. Romantism, avangardă, folk-rock, București, Ed. Academiei 2019. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.
Related Posts
Săraci împotriva săracilor, sau cum să vorbim altfel despre criza imigranților →
Despre clarviziune în geopolitică. Remarci adresate politicienilor și ziariștilor români →
Perdantul și revenantul →
Comentarii recente