Încă o mascaradă: Ziua limbii române!
Ziua limbii române, este, aşa cum era şi de aşteptat, o altă farsă sinistră a scandalosului nostru establishment instituţional.
Mai întâi, e la mintea cocoşului că nu are nici un sens să dedici o zi festivă… limbii însăşi. Ceea ce poate fi, şi ar trebui să fie, celebrat este efortul continuu, adesea anonim, al celor care cultivă, îmbogăţesc, sau promovează limba română – dar aceştia sunt totdeauna uitaţi de capetele decerebrate care au inventat mascarada naţionalistă zisă «Ziua limbii române».
Ce fac autorităţile noastre pentru scriitorii români, pentru autorii de cărţi sau articole ce ilustrează o limbă de calitate? Nimic. Finanţarea revistelor şi a editurilor este jalnică. Premiile pentru frumuseţea limbii autorilor lipsesc. Scopul culturnicilor instalaţi de putere în funcţii menite să promoveze cultura şi limba este mai mereu să îşi fericească amicii şi să îşi faulteze adversarii – nu să cultive limba română. Un singur, dar memorabil exemplu: Patapievici, instalat vătaf la Institutul Cultural Român prin decizia marelui Om de spirit mariner Băsescu, s-a grăbit să desfiinţeze o revistă (Cultura), nu să creeze vreuna nouă. (Pretextele erau transparente).
Ne place ori nu, jurnaliştii au un rol decisiv în modelarea limbii vorbite; emisia permanentă, omniprezenţa, ampla difuzare fac din ei surse inevitabile de rutină lingvistică. Ce fac autorităţile pentru a cultiva o română de bună calitate în presă şi în mass-media? Ce eforturi se depun pentru a-i susţine pentru autorii buni, şi pentru a-i discredita pe nenumăraţii mânuitori ai verbului «a lectura» şi ai inevitabilei sintagme «se face vorbire»? Se dau oare premii pentru frumuseţea limbii scrise sau vorbite, sunt ridiculizaţi cumva cei ce tropăie în mâlul formulărilor execrabile? Nicidecum. Nimeni nu face nimic. Nici măcar la televiziunea sau radiodifuziunea publică nu se investeşte în cultivarea unei limbi de înalt nivel.
Ce fac autorităţile pentru susţinerea şi aprecierea profesorilor de limba română, de care depinde în aşa mare măsură stilul tuturor celor ce vorbesc sau scriu? Îi tratează ca pe ultimii oameni.
Ce se face pentru miile de copii care nu ajung la şcoală, sau care părăsesc prematur studiile, din cele mai diverse motive? Ce ofensivă duc autorităţile pentru a asigura ca fiecare copil să îşi poată însuşi o română de calitate? Întrebarea stârneşte râsul. Nimănui nu-i pasă. Numărul analfabeţilor şi al semidocţilor creşte geometric.
Ce fac autorităţile pentru a-i răsplăti pe traducători, pe cei care, prin munca lor obscură, mizerabil plătită, oglindesc în română tezaurul creaţiei universale? Absolut nimic.
Ce eforturi se fac pentru a înmulţi numărul bibliotecilor, şi a asigura un fond de carte decent, nu aluviuni accidentale aduse de ambiţiile veleitarilor şi de nevoia de a curăţa periodic depozitele supraaglomerate cu maculatură? Nici un efort.
Cum se mobilizează instituţiile oficiale pentru a instala limba română cât mai deplin în mediul virtual, când este limpede că întreaga cultură mondială se mută treptat în acest mediu şi că, în curând, a fi va însemna a fi pe web? În nici un fel.
Ziua Limbii Române! Ce naţionalism stupid! Încă o dovadă a înclinaţiei noastre patologice către gesticulaţie demagogică, lipsită de orice sens.
În timp ce jefuiesc România şi pe românii obişnuiţi, grupurile de prada din Parlament, Guvern şi din reţelele de dominaţie economică îi servesc pe cei jefuiţi cu gesturi simbolice gen „slavă limbii române!“
Bucuraţi-vă, fraţilor, că (mai) aveţi limba română… e cam tot ce v-a rămas!
Dacă s-ar fi putut scoate comisioane din privatizarea limbii, sau, cum zic găştile băsesciene, din „modernizarea“ ei, n-o mai aveaţi acum nici pe asta. Ar fi aparţinut te miri cărei bănci austriece, sau cine ştie cărei firme de… apartament bine conectate.
Related Posts
Hegemonie, Hagiografie, Patapievici →
Vintilă Horia, sau lamentabila elită →
Găurile negre ale memoriei →
Comentarii recente