Dincolo de Roşia Montană: despre profilul stângii radicale
„Este vorba de subordonarea statului român în faţa capitalismului financiar internaţional, reprezentat în teritoriu de graţiosul guvernator al Băncii Naţionale şi de mai puţin graţiosul uzurpator de la Cotroceni, cărora li s-a asociat în ultima vreme noul guvern”
Problema exploatării aurifere de la Roşia Montană, mai precis problema vânzării sale de către statul român firmei Gold Corporation, este abordată astăzi mai ales din punctul de vedere al ecologiei, dat fiind riscul contaminării zonei cu cianuri. Mai există în plan secund chestiunea patrimoniului istoric, a galeriilor romane unicat, pe care proiectul Gold Corporation le-ar pune în pericol. Este ceea ce preocupă Academia Română, care a votat în adunarea sa generală împotriva acceptării acestuia, cel puţin aşa cum se preconizează actualmente.
Ambele aspecte aduse în discuţie sunt corecte. În spatele lor se află însă un al treilea, care le conferă o semnificaţie generală, întrucât constituie structura politicii economice şi sociale a României de circa două decenii. Este vorba de subordonarea statului român în faţa capitalismului financiar internaţional, reprezentat în teritoriu de graţiosul guvernator al Băncii Naţionale şi de mai puţin graţiosul uzurpator de la Cotroceni, cărora li s-a asociat în ultima vreme noul guvern. Aici nu interesează dacă redevenţa statului e mai mică sau mai mare decât cea negociată anterior de Emil Boc. Esenţială este vânzarea resurselor naturale către o companie privată, care se întâmplă să fie şi străină. Consecinţele sunt două. În primul rând statul este lipsit de alte surse de venituri decât impozitele – surse care ar fi putut alimenta educaţia, sănătatea, asistenţa socială –, în al doilea rând devine tot mai dependent de susţinerea din afară (Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană), care se cere decontată la un moment dat material şi politic. Un asemenea decont este de altfel şi menţinerea lui Traian Băsescu la Cotroceni, voinţa străinătăţii prevalând în raport cu aceea a 7 400 000 de români.
Protestele contra vânzării Roşiei Montane firmei Gold Corporation au aşadar un substrat anticapitalist şi naţional, chiar dacă nu este conştientizat sau afirmat întotdeauna. Acesta transpare totuşi din lozinca „Nu corporaţia face legislaţia!”, care trimite implicit la ideea reprezentativităţii civice a deciziei guvernamentale. Dacă cei care se opun proiectului vor avea câştig de cauză, va fi probabil prima victorie împotriva capitalismului financiar în România ultimilor ani. Depinde acum de cine se tem mai mult politicienii: de presiunea externă sau de electoratul autohton.
Dincolo însă de cum vor evolua lucrurile în această chestiune, poziţionările actuale sunt relevante pentru necesitatea reconfigurării stângii radicale în registrul democratic, adică a stângii care îşi propune schimbarea structurală a capitalismului în condiţiile pluralismului politic. Sub această titulatură se subsumează orientări cu opţiuni programatice diferite, dar care au în comun tactica mobilizării populare prin convingere, indiferent dacă la convingere se ajunge prin campanii de presă, dezbateri parlamentare sau acţiuni în stradă. (Împotriva dictaturii sau a ocupaţiei străine nu e exclusă nici rezistenţa armată). Cu titlu general, nu apelul conjuncural la violenţă departajează stânga radicală democratică de cea nedemocratică, ci raportarea la contextul social concret şi la mase, împotriva ingineriei sociale practicată de „minoritatea conştientă”.
Situaţia concretă din zilele noastre se caracterizează, în Europa cel puţin, prin emergenţa în spaţiul public a categoriilor mijlocii, respectiv prin câştigarea clasei muncitoare în favoarea consumerismului. Analiza marxistă a exploatării capitaliste a rămas actuală, dar predicţia referitoare la polarizarea antagonică între un număr tot mai mic de capitalişti şi o majoritate proletară sau proletarizată nu s-a confirmat. Pauperizarea antrenată de criza economică nu e totuna cu proletarizarea; criza produce declasare, marginalitate, precaritate, însă nu conduce obligatoriu la asumarea unei conştiinţe de clasă anticapitaliste.
În paralel, globalizarea determină repoziţionarea intereselor şi redimensionarea funcţiei statului naţional. Acesta nu mai este exclusiv un instrument de constrângere legală în favoarea burgheziei, cum îl concepea Karl Marx, sau a birocraţiei – în interpretarea lui Max Weber. În faţa acţiunii capitalismului internaţional nerestricţionat, statul naţional reprezintă ultimul cadru instituţional în care este posibilă asistenţa socială. Tocmai de aceea se înverşunează împotriva lui toţi cei cu mantra friedmaniană în minte sau cu miloanele în cont. Cu cât e mai restrânsă acţiunea statului, cu atâta se manifestă piaţa inegalitară mai din plin.
Avem aşadar o majoritate a populaţiei interesată mai degrabă de confortul mic-burghez decât de „expropierea expropriatorilor”, precum şi un raport de forţe la scară mondială în care statul se poate interpune între capitalismul financiar şi categoriile populare. În aceste coordonate ideologia exclusiv de clasă, care pune accentul pe revoluţia proletară şi internaţionalism, nu mai concordă cu realitatea şi ca atare este lovită de neputinţă.
Pentru a se insera organic în noul context şi a inspira majorităţii sentimente anticapitaliste, stânga radicală trebuie să-şi recalibreze discursul în funcţie de catalizatorul civismului, sau în ultimă instanţă – al ideii democratice. Protestele privind Roşia Montană sunt concludente. Tinerii din categoriile mijlocii, deşi nu sunt cu toţii receptivi la socializarea mijloacelor de producţie, se mobilizeară pentru cauze ecologiste de interes public ce contravin capitalismului internaţional. În mod analog, muncitorii mai preocupaţi de consum decât de lupta claselor se implică totuşi masiv în disputele strict politice, cum s-a întâmplat la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu, afectând astfel socotelile adepţilor europeni ai austerităţii.
Soluţia este ca stânga radicală să valorifice angajamentul civico-democratic la scară naţională, peste deosebirile de clasă, întrucât principiul reprezentativităţii, al voinţei numărului mare, se opune fundamental establishment-ului oligarhic sub faţeta sa economică şi politică. A taxa racordarea la temele cu semnificaţie general-democratică drept disimulare a contradicţiilor în beneficiul capitalului este nu numai fals pe fond, ci şi o eroare tactică, deoarece în contextul actual conduce la îndepărtarea majorităţii şi la izolare sectară. Ceea ce are însă de făcut stânga radicală, este să clarifice sensul obiectiv anticapitalist al angajamentului respectiv, în aşa fel încât oamenii să conştientizeze cauzele şi ţintele ultime ale protestului. Roşia Montană oferă numai un exemplu.
Ideea democratică favorizează totodată reafirmarea naţiunii civice egalitare, în care un cetăţean valorează cât un alt cetăţean, pe care se întemeiază la rândul lui statul naţional, susceptibil să fie contrapus Internaţionalei marii finanţe. Suveranitatea se exercită din interior spre exterior, prin faptul că presiunea cetăţenilor şi controlul instituţional asupra guvernanţilor limitează posibilitatea ca aceştia să facă jocul mutinaţionalelor, ca de altfel şi pe al firmelor autohtone. Uniunea Europeană, în schimb, prin îndepărtarea decidenţilor de alegători şi mai ales prin Tratatul de Guvernanţă Fiscală, substituie opţiunii populare din fiecare ţară agenda unei birocraţii suprastatale care nu răspunde realmente în faţa nimănui.
Plasarea în orizontul teoretic şi practic democratic apropie stânga radicală de liberalism, până într-acolo încât să-i îngrijoreze major pe cei cu fixaţia „conciliatorismului” şi a „trădării”. Rămân însă actuale mai multe diferenţe programatice, corespunzătoare categoriilor sociale avute în vedere. Diferenţa ireductibilă este următoarea: liberalismul acceptă democraţia numai în politică, în timp ce stânga radicală, socialistă, doreşte să o extindă şi în zona economică.
About the Author
Alexandru Mamina Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015, Familii politice și familii culturale, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2017, Războiul revoluționar (de la ridicarea în masă la gherila), București, Ed. Militară 2019, Morfologia protestului cultural. Romantism, avangardă, folk-rock, București, Ed. Academiei 2019. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.
Related Posts
Fenomenul Donald Trump →
Perdantul și revenantul →
Donald Trump președinte. Hannibal ante portas! →
Comentarii recente