Electroceuticele și controlul minții
”Electroceuticele”, sau terapiile care folosesc energia electrică, nu sunt ceva nou și variază de la defibrilatorul / stimulatorul cardiac, care sunt acceptate la scară largă, la mai controversatele terapii de șoc electric precum ECT[i], folosită uneori pentru tratarea depresiei severe.
Însă un articol recent din Nature susține că acestea sunt doar o mostră măruntă, brută a ceea ce electroceutica poate oferi în viitor. Universitățile și companiile farmaceutice studiază o gamă largă de terapii bazate pe stimulare electrică, promițând beneficii (pe termen lung) diverse, precum proteza permanentă controlată de minte sau tratamentul pentru anorexie. Stimularea electrică transcraniană (SET)[ii] furnizează rezultate promițătoare pentru tratarea depresiei și a dizabilităților de învățare.
Nu numai că există potențial pentru cercetarea în acest domeniu, ci se pare că există și fonduri. Nature anunță că GlaxoSmithKline subvenționează 40 de cercetători pentru a continua cercetarea în acest domeniu, printre alte inițiative care au ca scop pornirea dezvoltării electroceutice. Iar la începutul acestui an, S.U.A. a investit 110 milioane de dolari din bugetul pe anul 2014 pentru „Cercetarea pe creier prin Inițiativa Neurotehnologiilor Avansate Inovative”. În același timp, în Europa, au început lucrările la ”Proiectul Creierului Uman”, în valoare de un miliard de lire, pe durata de 10 ani, care aduce laolaltă 135 de instituții pentru a încerca să cartografieze părți ale creierului uman cu ajutorul simulărilor pe calculator.
S-ar putea să ne aflăm pe drumul către „sfântul Graal” al neuroștiinței: controlul strategic al activității unui singur neuron. Acesta este, aparent, unul dintre scopurile companiei GSK.
Cu acel nivel al controlului, am putea ajunge în final pe tărâmul științifico-fantastic: în acel punct în care mintea și prin urmare persoana se află sub control extern. Libertatea ar putea fi anihilată.
Ne-am confrunta astfel cu întrebări despre autenticitate și identitate. Va apărea o alienare a persoanei preexistente față de activitatea ulterioară a creierului său.
Portocala mecanică a lui Burgess este o ilustrare grafică a unei obiecții comune împotriva îmbunătățirii, și anume erodarea libertății. SET nu pare să reprezinte o amenințare majoră la adresa libertății în prezent, dar face parte dintr-o familie de tehnologii care poate fi folosită într-o bună zi pentru controlul eficient al minții.
Chiar și fără controlul prin intermediul unui terț, tot există un risc de abuz. De exemplu, unii oameni ar putea alege să trăiască în „Mașina de Trăiri”. Nozick (1974) ”a inventat” Mașina de Trăiri, iar premisa de bază a fost folosită în ficțiunea populară și științifică în diferite forme, inclusiv în faimosul film The Matrix. Individului i se permite să-și aleagă orice tip de viață îi place. Mașina îi stimulează apoi creierul astfel încât să-i transmită trăirea acelei vieți, fie ea de președinte, despot, star de fotbal sau romancier. În tot acest timp subiectul stă așezat pe scaun.
Unii ar putea susține că această pantă este atât de abruptă și de alunecoasă, iar capătul ei ar putea fi atât de rău, încât o astfel de cercetare nu ar trebui să continue niciodată.
Pe de altă parte, am susținut împreună cu Ingmar Persson faptul că, sub controlul voluntar al persoanei a cărei minte e afectată, ar putea exista oportunități de îmbunătățire a libertății și autonomiei, decât de diminuare. De exemplu, indivizii ar putea să folosească această tehnologie pentru a-și îmbunătăți îndeplinirea propriilor scopurilor, prin prevenirea dependențelor sau ameliorarea controlului impulsurilor, sau chiar prin îmbunătățirea propriilor valori, plecând de la ceea ce ei cred că este bine sau rău. Aceasta poate fi văzută ca o modalitate de sporire a libertății, de a le oferi oamenilor o abilitate mai mare de a acționa în baza valorilor și scopurilor proprii. Orice intervenții care ameliorează controlul impulsurilor ameliorează și abilitatea de a realiza scopuri și obiective pe termen lung și, prin urmare, îmbunătățesc libertatea și autonomia.
În plus, dacă libertatea de a elimina dorințele față de scopurile profund imorale ar fi posibilă, precum uciderea oamenilor inocenți, iar controlul ar fi limitat la acest scop, atunci s-ar putea ca prețul, în termeni de promovare a bunăstării, să merite a fi plătit.
Toate acestea sunt departe de tehnologiile de care dispunem în prezent. Dar dacă aceste scenarii sunt deocamdată științifico-fantastice, ele vorbesc despre potențialul profund al puterii acestei familii de tehnologii și subliniază importanța dialogului timpuriu, viguros, la scară largă, profund și profesionist despre dezvoltarea și creșterea potențialului tehnologiilor care modifică direct creierul și, prin urmare, mintea.
E posibil să ne aflăm deja pe drumul către controlul extern al activității unui singur neuron din creierul uman. Cu cât modelul acțiunii neurale ce stă la baza credinței, dorinței, caracterului, abilităților, comportamentului și emoției este mai bine înțeles, iar neuronii pot fi cunoscuți cu exactitate, cu atât mai mult activitatea creierului poate fi controlată. Din moment ce activitatea creierului constituie baza a tot ceea ce reprezintă viața noastră mentală, controlul activității electrice neuronale implică controlul creierului care implică la rândul său controlul minții. Adică, s-ar putea să ne aflăm pe un drum a cărui destinație finală o constituie controlul complet al minții umane. Cât de departe putem merge pe acest drum ține nu de știință, ci de etică.
Sursa: Practical Ethics – http://blog.practicalethics.ox.ac.uk/2013/10/electroceuticals-and-mind-control/
Traducere de Alexandru Cioiu, cu acordul autorului
[i] ECT sau terapia electroconvulsivantă, denumită anterior terapie cu electroșocuri, este o formă de tratament psihiatric care constă în inducerea de convulsii în scop terapeutic, prin aplicarea de electricitate la nivelul scalpului, sub anestezie (nota traducătorului). (www.mymed.ro)
[ii] Stimularea electrică transcraniană (SET) este o formă de neurostimulare cu ajutorul unui curent electric slab, cu tensiune constantă, transmis creierului prin intermediul unor electrozi fixați pe cap (nota traducătorului).
About the Author
Julian Savulescu Julian Săvulescu este unul din liderii mondiali ai eticii practice. S-a născut în Australia în anul 1963 având tatăl originar din România. A făcut studii medicale la Universitatea Monash din Melbourne dar, sub influenţa celebrului bioetician și filosof al moralei Peter Singer, s-a reorientat treptat spre bio-etică şi şi-a dat doctoratul în acest domeniu. Apoi a urmat un stagiu de cercetare la Universitatea din Oxford sub direcţia lui Derek Parfit. Acum ocupă catedra Uehiro de etică practică de la Universitatea Oxford şi este, din anul, 2002 directorul Centrului Uehiro de Etică Practică al Universităţii din Oxford. Este totodată directorul Centrului de Neuroetică din Oxford, care e unul dintre cele trei centre biomedicale strategice din Marea Britanie. A publicat peste 250 de lucrări ştiinţifice în unele dintre cele mai prestigioase reviste şi edituri din lume.
Related Posts
Împotriva autonomiei sau în favoarea unei noi definiri a acesteia? →
Disoluţia valorilor şi pierderea identităţii →
Capitalismul inclusiv →
Nu-mi este foarte clar care ar fi diferența majoră (din punct de vedere etic) dintre controlul electric al creierului și cel chimic al comportamentului în genere. Dacă în primul caz nu există nicio șansă de a salva libertatea, în ce privește „îmbunătățirea morală” (prin medicamente) ea poate fi chiar sporită, spune domnul Săvulescu.
Acest lucru ar fi posibil prin „prevenirea dependențelor sau ameliorarea controlului impulsurilor, sau chiar prin îmbunătățirea propriilor valori, plecând de la ceea ce ei cred că este bine sau rău.” Dar în ce măsură este augmentată libertatea prevenind dependențele printr-o altă dependență (de medicamente) sau ameliorând controlul impulsurilor (interne) printr-un alt control (impulsuri externe)? Și dacă plecăm de la valorile proprii ale individului în crearea unor valori așa-zis superioare, nu riscăm să amplificăm de fapt unele sincope? Efectele negative ale unui asemenea rezultat n-ar mai putea fi remediate prin enhanceri chimici, căci ar amplifica și mai mult răul. Sau nu? Reducerea unor impulsuri considerate destructive ar însemna în mod necesar o creștere a libertății și autonomiei, doar pentru că am deveni mai eficienți sau mai puțin dăunători (în efectele actelor noaste)? Altfel spus: de ce a fi mai eficient (în sens tehnic) și mai puțin determinat de interioritatea ta (vicii, patologii), dar în mare măsură determinat din exterior (prin „îmbunătățire”), te face totodată și mai liber?
Merită discutată pe îndelete această teză a „îmbunătățirii” morale avansată de domnul Săvulescu. Dar dincolo de obiecțiile care ar putea fi aduse ei (și care ar putea fi considerate nedrepte aici, întrucât nu vin în urma unei expuneri mai largi a tezei), afirmația cum că „îmbunătățirea” morală așa cum o înțelege Julian Săvulescu aduce cu sine o sporire a libertății „îmbunătățitului” pare să nu se susțină, cel puțin considerând argumentele aduse în acest text. Acesta este, evident, punctul meu de vedere. Se poate să mă înșel.
Ionuț, mă tem că nu ai acordat suficientă atenție textului. Sunt două erori pe care le-ai comis. În primul rând, atât controlul electric al creierului, cât și ”cel chimic” (cum îl numești), sunt două modalități de perfecționare morală ( tu pari a-l înțelege doar pe cel din urmă ca fiind o modalitate de perfecționare morală, ceea ce e greșit). În al doilea rând, domnul Săvulescu nu susține, după cum afirmi, că libertatea nu poate fi salvată în cazul controlului electric al creierului. Dimpotrivă, el spune destul de clar că ” Aceasta [stimularea electrică transcraniană] poate fi văzută ca o modalitate de sporire a libertății, de a le oferi oamenilor o abilitate mai mare de a acționa în baza valorilor și scopurilor proprii.”
În ceea ce privește întrebarea ta: ” de ce a fi mai eficient (în sens tehnic) și mai puțin determinat de interioritatea ta (vicii, patologii), dar în mare măsură determinat din exterior (prin „îmbunătățire”), te face totodată și mai liber?”, cred că trebuie să avem în vedere faptul că această perfecționare morală nu îți afectează în mod esențial deciziile pe care le faci, ci îți dă mai multe motive pentru a alege acțiunea corectă din punct de vedere moral. Această alegere morală poate fi văzută ca ducând la o mai mare libertate ” prin prevenirea dependențelor sau ameliorarea controlului impulsurilor, sau chiar prin îmbunătățirea propriilor valori”. Sper că odată cu înlăturarea confuziei argumentul pare mai clar.