Conspiraţiile – paranoia sau realitate?
„există un conspiraţionism absurd, dar cea mai absurdă
dintre absurdităţi este pretenţia că nu există conspiraţii”
Frica de o eventuală acuzaţie de ‘conspiraţionism’ a generat o reticenţă difuză de a mai interoga originile suspecte a nenumărate evenimente. Cei care au stârnit această frică comit deliberat o confuzie (deloc nevinovată) între conspiraţionismul elucubrant și conspiraţiile reale: insinuând că orice trimitere la un complot sau o conspiraţie e simptom de patologie mentală, inhibă discutarea deschisă a cauzelor fenomenelor sociale și politice, interne și internaţionale.
Unul dintre marile succese ale propagandei de dreapta din ultimele decenii a fost culpabilizarea ideii de conspiraţie. S-a creat treptat, dar sistematic, o stare de ostilitate faţă de orice idee privind existenţa unei conspiraţii: ‚conspiraţionismul’ a fost diagnosticat (prea general şi excesiv de vag) ca boală a intelectului; tuturor celor tentaţi să denunţe vreo conspiraţie li s-a indus frica de a fi acuzaţi că sunt ‚conspiraţionişti’. Există interese profunde ca discursul despre comploturi să fie decredibilizat.
Așadar, incriminarea oricărei acuzaţii de complot drept ‚obsesie conspiraţionistă paranoică’ este tot rezultatul unor conspiraţii: s-au pus la cale vaste ofensive menite să impună ideea că nu există conspiraţii, ci doar ‚fenomene spontane’. Altfel spus, există complotul de a face să pară absurdă orice acuzaţie de complot.
Nu este nici o îndoială că au existat şi vor mai exista elucubraţii conspiraţioniste. Binecunoscutele aberaţii privind ‚complotul evreiesc mondial’, conspiraţia ‚iudeo-bolşevică’ sau ‚alianţa evreiasco-francmasonă’, familiarele isterii periodice privind un număr (variabil) de magnaţi sau de creiere malefice care controlează întregul glob pământesc, nenumărate acuzaţii aduse de propaganda comunistă împotriva ‚dusmanilor poporului’ în timpul faimoaselor procese din anii 1950, sau, specific mediului mioritic, conspiraţia pentru asasinarea lui Eminescu ori a lui Ioan Petru Culianu sunt, toate, exemple flagrante de conspiraţionism absurd.
Numai că de aici şi până la a eticheta drept compromiţătoare orice aluzie la existenţa unor conspiraţii e cale lungă. Conspiraţionismul ilustrat de exemplele de mai sus este într-adevăr o devianţă de la gândirea raţională, dar asta nu înseamnă deloc că orice conspiraţie este o invenţie a gândirii bolnave sau că orice aluzie la existenţa unei conspiraţii trădează îndepărtarea de realitate. Există un conspiraţionism obsesiv, fantast, inspirat de mitologii ieftine şi vulgare – dar prezenţa lui nu dovedeşte că nu există conspiraţii sau că orice conspiraţie este un mit.
De fapt, conspiraţiile există – poate nu atât de des pe cât cred unii, şi nu neapărat acolo unde se bănuieşte, dar oricum prezenţa lor este greu de contestat. Mereu ies la iveală documente și dovezi care arată că la originile unor ‚evenimente spontane’ au stat de fapt conspiraţii – recent, documente secrete declasificate în SUA arată că americanii au orchestrat conspiratorial răsturnarea lui Mohammad Mossadegh și revenirea Shahului la putere în Iran, în 1953 (vezi http://rt.com/usa/iran-coup-cia-operation-647/?fb_action_ids=10202683580150210&fb_action_types=og.likes&fb_ref=.Uqvzbjo0mlc.like&fb_source=other_multiline&action_object_map=%5B492032714218940%5D&action_type_map=%5B%22og.likes%22%5D&action_ref_map=%5B%22.Uqvzbjo0mlc.like%22%5D)
Așadar, există un conspiraţionism absurd, dar cea mai absurdă dintre absurdităţi este pretenţia că nu există conspiraţii. Trebuie să ne ferim de conspiraţionismul absurd, dar și mai mult de absurditatea ideii că n-ar exista conspiraţii: fantasmagoriile trebuie evitate, dar nu cu preţul negării realităţii.
Conspiraţionismul fantasmagoric trebuie disociat net de invocarea argumentată a existenţei unor conspiraţii. Cum zice Rothbard, există teorii conspiraţioniste bune, dar există şi unele rele. Conspiraţionismul global (‘pretutindeni sunt conspiratii’) este o viziune mitico-apocaliptică, elucubrantă – dar conspiraţii există, şi nici un fel de retorică politic (sau ştiinţific) corectă nu va putea să ne determine să nu ne mai gândim la conspiraţii, acolo unde semnele acestora sunt vizibile.
Ca urmare a unei manipulări bine orchestrate, cele două variante (conspiraţionismul obsesiv, pe de o parte, și conspiraţiile reale, pe de alta) au fost însă confundate. S-a cultivat sentimentul că nu are sens să se recurgă la explicaţii ce invocă o conspiraţie. Teama ce ne-a fost indusă de propaganda Dreptei pare să ne descurajeze: nici o aluzie la conspiraţii nu ni se mai pare onorabilă.
Dar au fost vremuri cand chiar gândirea libertariană a denunţat pretenţia că orice aluzie la conspiraţii este paranoică.
„ Let us take an easy example. Suppose we find that Congress has passed a law raising the steel tariff or imposing import quotas on steel? Surely only a moron will fail to realize that the tariff or quota was passed at the behest of lobbyists from the domestic steel industry, anxious to keep out efficient foreign competitors. No one would level a charge of „conspiracy theorist” against such a conclusion. But what the conspiracy theorist is doing is simply to extend his analysis to more complex measures of government: say, to public works projects, the establishment of the ICC, the creation of the Federal Reserve System, or the entry of the United States into a war. In each of these cases, the conspiracy theorist asks himself the question cui bono? Who benefits from this measure? If he finds that Measure A benefits X and Y, his next step is to investigate the hypothesis: did X and Y in fact lobby or exert pressure for the passage of Measure A? In short, did X and Y realize that they would benefit and act accordingly?
Far from being a paranoid or a determinist, the conspiracy analyst is a praxeologist; that is, he believes that people act purposively, that they make conscious choices to employ means in order to arrive at goals. Hence, if a steel tariff is passed, he assumes that the steel industry lobbied for it; if a public works project is created, he hypothesizes that it was promoted by an alliance of construction firms and unions who enjoyed public works contracts, and bureaucrats who expanded their jobs and incomes. It is the opponents of „conspiracy” analysis who profess to believe that all events – at least in government – are random and unplanned, and that therefore people do not engage in purposive choice and planning.
[…] There are, of course, good conspiracy analysts and bad conspiracy analysts, just as there are good and bad historians or practitioners of any discipline. The bad conspiracy analyst tends to make two kinds of mistakes, which indeed leave him open to the Establishment charge of „paranoia.” First, he stops with the cui bono; if measure A benefits X and Y, he simply concludes that therefore X and Y were responsible. He fails to realize that this is just a hypothesis, and must be verified by finding out whether or not X and Y really did so. (Perhaps the wackiest example of this was the British journalist Douglas Reed who, seeing that the result of Hitler’s policies was the destruction of Germany, concluded, without further evidence, that therefore Hitler was a conscious agent of external forces who deliberately set out to ruin Germany.) Secondly, the bad conspiracy analyst seems to have a compulsion to wrap up all the conspiracies, all the bad guy power blocs, into one giant conspiracy. Instead of seeing that there are several power blocs trying to gain control of government, sometimes in conflict and sometimes in alliance, he has to assume – again without evidence – that a small group of men controls them all, and only seems to send them into conflict.“ (The Conspiracy Theory of History Revisited by Murray N. Rothbard, in Reason, April 1977, pp. 39–40, Copiat de pe site-ul Lew Rockwell.com, http://www.lewrockwell.com/rothbard/rothbard170.html)
Dar Dreapta a învăţat lecţia: poţi desfășura nestingherit orice conspiraţie odată ce ai întipărit sentimentul că nu există acţiuni conspirative, ci doar o teamă patologică de conspiraţii. Secretul succesului este să conspiri și, simultan, să denunţi orice dezvăluire a acţiunilor conspirative drept… „paranoia conspiraţionistă“. Bunăoară, să aranjezi lucrurile conform unor interese speciale dar să pretinzi că tot ce se întâmplă e rodul acţiunii spontane a pieţei, și apoi să urli că orice aluzie la aranjamentele ascunse e paranoică. Așa se face că azi Dreapta urlă (la orice dezvăluire): „paranoia conspiraţionistă“.
În cazul acesta, însă, nu ideea de conspiraţie, ci teama de a invoca o conspiraţie este culpabilă. O minimă reflecţie va arăta nu numai că (în multe cazuri) nu este deloc compromiţător să te gândeşti la conspiraţii, dar, mai mult, că existenţa unor conspiraţii este de fapt inevitabilă – concluzie aparent alarmistă…
De ce? De unde acest ‚alarmism’?
Să facem cea mai sumară analiză.
1/ Se poate nega că există interese inavuabile? Desigur, nu. Există interese ce nu pot fi mărturisite şi scopuri care nu pot fi făcute publice. Aceste interese nu sunt neapărat ilicite, dar sunt adesea nelegitime (imposibil de legitimat în faţa întregii societăţi).
2/ Se poate nega existenţa unor grupuri de interese a căror coeziune provine din aceste interese ascunse? Ar fi absurd ca cineva să nege această existenţă. Nu numai că vedem cum acţionează aceste grupuri, dar le şi condamnăm permanent. Cum am putea atunci să contestăm existenţa lor? Putem să nu mai credem în ‚clase’ şi interese generale ‚de clasă’, dar este imposibil să nu vedem existenţa unor interese de grup. Şi tocmai caracterul ‚de grup’ sau ‚de clan’ al acestor interese le face, deseori, inavuabile: grupurile nu pot dezvălui interesele lor speciale, egoiste, tocmai pentru ele sunt speciale şi egoiste, deci imposibil de justificat în faţa întregii societăţi.
3/ Se poate oare nega existenţa unor grupuri ce dispun de cantităţi masive de resurse (bani, influenţă politică, influenţă mediatică etc.)? Din nou, ar fi absurd să formulăm o atare negaţie. Conspiraţiile devin probabile deoarece puterea nu este distribuită uniform, iar acumulările de putere (financiară, politică, militară) au capacitatea intrinsecă de a exercita presiuni către acţiune. ‚Puterea corupe’ şi în sensul că îndeamnă la acţiune pentru profit sau pentru amplificarea ei înşişi. A avea putere şi a nu o folosi este o risipă şi un eşec. Deţinătorul puterii se simte determinat să o folosească.
4/Se poate oare nega activismul unor grupuri de interese, dinamismul iniţiativelor lor publice? Se poate nega existenţa unor grupuri de lobby, de persuasiune sau propaganda, de influenţare care activează intens? Orice cunoscător al vieţii publice va răspunde negativ. Nu există oare manipulare? Şi ce fac oare manipulatorii, dacă nu o conspiraţie menită să controleze minţile şi reacţiile? Scrierile lui Mancur Olson privind logica acţiunii colective (de la The Logic of Collective Action, din 1965, și până la The Rise and Decline of Nations, ori Power and Prosperity) nu lasă nici o îndoială asupra existenţei, acţiunii sistematice și a succesului probabil al grupurilor mici, coezive, afluente și influente.
Ei bine, acum nu ne rămâne de răspuns decât la o singură întrebare: avem temeiuri să credem că cele 4 elemente de mai sus nu se reunesc niciodată? Altfel spus, există bariere care să blocheze intersectarea celor 4 ingrediente de mai sus? Dacă cineva poate oferi un răspuns pozitiv, argumentat solid, să o facă. Dar este greu de văzut care ar fi temeiurile unui asemenea răspuns.
Este limpede că grupurile de interese ascunse, care sunt coezive şi foarte active, iar în plus deţin şi resurse vor avea toate motivele să acţioneze conspirativ. Acţiunea este, pentru ele, un must (deoarece doresc să îşi promoveze activ interesele), iar conspirativitatea ei este de asemenea obligatorie, de vreme ce aceste interese sunt inavuabile. Posibilitatea conspiraţiilor decurge logic din existenţa celor 4 elemente enumerate, iar realitatea conspiraţiilor decurge din existenţa unor condiţii favorabile acţiunii conspirative. Într-adevăr, la cele 4 elemente enumerate mai sus, trebuie adăugat un al 5-lea: prezenţa condiţiilor favorabile conspiraţiei. Grupurile de interese nu sunt oarbe; ele nu vor acţiona în situaţii neprielnice, când conspiraţia are şanse mici de reuşită, când divulgarea ei pare probabilă, când consecinţele unui eşec sunt costisitoare ş.a.m.d. Dar dacă există condiţii favorabile, de ce oare ar ezita un grup coeziv de interese inavuabile, care deţine resursele necesare şi este foarte activ, să declanşeze o conspiraţie?
Numai timorarea produsă de numeroasele acţiuni propagandistice, care ne-au creat suspiciunea că orice ‚conspiraţie’ trimite la ‚conspiraţionism’, iar acesta la o formă de psihopatie, ne poate împiedica să vedem că acţiunile conspirative sunt aproape inevitabile. În nenumărate cazuri, grupuri politice, economice, militare, servicii speciale, instituţii de cele mai diverse tipuri ş.a.m.d. au tot interesul de a recurge la conspiraţie – şi o şi fac. Iar mare parte din propaganda împotriva ‚conspiraţionismului’ este determinată tocmai de interesul de a nu lăsa să se vadă funcţionarea conspiraţiilor. Nici un mijloc de a ascunde conspiraţiile nu pare mai util decât acela de a compromite în genere ideea de conspiraţie.
A respinge în general conspiraţiile înseamnă a presupune fie că nu există interese inavuabile şi scopuri ce nu pot fi făcute publice, fie că nimeni nu are capacitatea de a le urmări în secret, din lipsă de resurse, de energie activă, de coeziune sau de condiţii favorabile. Nici una dintre aceste presupuneri nu pare să fie justificată. Când se reunesc cele 5 elemente menţionate, acţiunea conspirativă devine iminentă.
*
Timpul în care se putea descuraja orice aluzie la o conspiraţie prin invocarea obsesiei conspiraţioniste a trecut. Azi nu numai analişti cu bine definite opţiuni politice şi morale, ca Naomi Klein, dar şi specialişti care raţionează pe baza argumentelor ştiinţifice, neutre, susţin explicit existenţa unor conspiraţii. Pentru cel de-al doilea caz, extrem de semnificativă este poziţia lui Paul Krugman, din cartea sa Conştiinţa unui liberal. Aici, în subcapitolul intitulat Uriașa conspiraţie, Krugman semnalează:
„există o uriașă conspiraţie de dreapta. Cu alte cuvinte, există un set de instituţii interconectate care îi recompensează pe cei loiali și îi pedepsește pe disidenţi. Aceste instituţii asigură politicieni obedienţi cu resurse pentru a câștiga alegerile, adăposturi sigure în caz de înfrângere și oportunităţi lucrative pentru cariere după expirarea mandatelor. Ele garantează o prezenţă favorabilă în presă pentru politicienii care urmează linia partidului, hărţuindu-i și subminându-i pe opozanţi. Şi care susţin o mare armată de intelectuali și activiști de partid“
(Paul Krugman Conștiinţa unui liberal, Editura Publica, 2010, p. 185).
O foarte bună dovadă a existenţei acestei conspiraţii este faptul că majoritatea think tank-urilor alimentate de Dreapta politică occidentală își ascund sursele de finanţare. Pe 13 sept. 2011, George Monbiot a publicat in The Guardian (iar cu o zi înainte şi pe blogul său, Monbiot.com), un text extrem de interesant: The “free market thinktanks” and their secret funders are a threat to democracy.
Monbiot pleacă de la două fapte incontestabile:
1- sursele de finanţare ale think tank-urilor libertariene sunt în mod deliberat învăluite în secret
2- agendele acestor nuclee de influenţă sunt surprinzător de asemănătoare:
„There are dozens of groups in the UK which call themselves free market or conservative thinktanks, but they have a remarkably consistent agenda. They tend to oppose the laws which protect us from banks and corporations; to demand the privatisation of state assets; to argue that the rich should pay less tax; and to pour scorn on global warming. What the think-tanks call free market economics looks more like a programme for corporate power.“
S-a dovedit chiar cine anume finanţează aceste grupuri care acţionează mai curând ca grupuri de lobby în favoarea unor interese speciale corporatiste, decât ca centre de gândire teoretică:
„In the US, groups claiming to be free market think-tanks have been exposed as sophisticated corporate lobbying outfits, acting in concert to promote the views of the people who fund them. In previous columns, I’ve shown how such groups, funded by the billionaire Koch brothers, built and directed the Tea Party movement“.
Concluzia celebrului politolog britanic este simplă şi clară: nu e vorba de adevărate grupuri de reflecţie, ci de agenţii care îşi maschează campania în favoarea unor interese private corporatiste sub culorile gândirii filosofice libertariene.
„I charge that the groups which call themselves free market thinktanks are nothing of the kind. They are public relations agencies, secretly lobbying for the corporations and multi-millionaires who finance them. If they wish to refute this claim, they should disclose their funding. Until then, whenever you hear the term free market thinktank, think of a tank, crushing democracy, driven by big business.“ (toate citatele sunt extrase de pe site-ul
www.monbiot.com, vezi http://www.monbiot.com/2011/09/12/think-of-a-tank/)
Trebuie neapărat adăugat că şi în România există motive de suspiciune cu privire la anumite grupuri libertariene, care se aseamănă ciudat de mult în atitudinile și reacţiile lor.
Dar succesul propagandei ‘anti-conspiraţioniste’ a Dreptei a făcut, paradoxal sau nu, ca și mulţi comentatori de stânga să fie intoxicaţi de ‘teama de conspiraţionism’. Un comentator canadian cu vederi socialiste, Michael Laxer, scrie în comentariul său intitulat The externalized enemy: Conspiracy theories and the left (http://mlaxer.blogspot.ro/search/label/conspiracy%20theories):
„Conspiracy theories, or what I think could be termed neo-conspiracy thinking, in that it takes an ages old interpretation of how the system supposedly is structured and simply updates it to a modern context and modern events, manifests itself in several ways, all of which are interconnected.
While notions influenced by conspiracy thinking sometimes infiltrate more minor elements of political discourse, the better known, and more obvious manifestations of it are centered around specific events such as the 9-11 attacks, the JFK assassination, the Sandy Hook shootings, and so on. Theories around these alleged conspiracies are usually way points to the greater narrative that the theorist or „movement” sees as the motives behind the event.
The grand conspiracy narrative is the destination point. These are actually thinly disguised ideologies that claim that the „people” are being oppressed and duped by a relatively tiny cabal that is the real, hidden force behind the complex, disturbing and bewildering tapestry of events and tragedies that is life and society in modernity. This cabal, and it really does not matter who the cabal is, the theories are all essentially identical anyway, „perverts” democracy, the nation, the economy, the constitution, the „race” or whatever it is that the theorist feels is being destroyed.
Related to these very focused notions of specific evil overlords are ideologies that appear and claim to have a broader analytic framework, but whose analysis is so mechanistic and simplistic that they are de facto conspiracy theories. All fascist and neo-fascist ideas are like this, with their talk of „vested interests”, the Jews, the Federal Reserve, etc. So too are crass pseudo-„Marxist” narratives or narratives like the notion of the 1 percent that see the state and its structures as some kind of direct arm of the capitalist class and whose concept of how modern society functions seems as if they live in the Moscow of Ivan the Terrible.
In other words, these ideas necessitate a belief in a set of specific „bad guys” whose exposure and overthrow is, presumably, the goal.This is not, at all, how society is actually structured, works or can be changed, a point to which we will return.
In addition, one of the primary and central mythologies of the movements and theories is that no one will listen and that, due to a media blackout (the media is always a key player in conspiracy theories, and all the major figures and outlets of the media have to be seen as tools of those „really” running things in order for the theories to „work” at all) their voices are not being heard. A corollary to this is the notion that if only they were allowed to get the message out, and if only they could expose the „secret” knowledge that they have acquired and accumulated, this would prove that they are right, and everything would change“ (22 ian. 2013, retrieved 24 nov. 2013).
Ce este în neregulă aici? Autorul citează la un loc, într-un amalgam aiuritor, atât cazuri clare de teorii absurde ale conspiraţiei (de exemplu, teoria fascistă despre evreii care ar controla lumea), cât și idei perfect valide despre conspiraţii ale unor grupuri de interese politico-economice, de felul celor denunţate de Krugman. Este desigur ridicol sa pretinzi că «finanţa evreiască» stăpânește lumea, dar nu e nici pe departe ridicol să observi că grupuri de interese politico-economice manipulează opinia publică, viaţa politică și piaţa pentru a-și asigura succesul și atingerea obiectivelor de grup (cu totul diferite, adeseori opuse, intereselor publice).
Confuzia permanentă dintre teorii conspiraţioniste aberante (pe de o parte) și constatări perfect plauzibile, valabile, despre conspiraţii de grup – al căror profil teoretic a fost de altfel construit de Mancur Olson, în scrierile sale despre coeziunea și eficacitatea unor grupuri mici cu resurse financiare și politice mari – este efectul succesului propagandei de dreapta care a ajuns să timoreze pe majoritatea comentatorilor fenomenului social.
Va fi necesară o vastă și perseverentă ofensivă pentru a restabili adevărul: marile fantasmagorii conspiraţioniste ale extremiștilor și elucubranţilor sunt desigur absurde, dar conspiraţiile economice, politice și ideatice au existat și există încă, iar datoria oricărei minţi lucide este să facă clară această diferenţă.
[ilustratie preluata de pe pagina Global Equality de pe Facebook:
Related Posts
Vintilă Horia, sau lamentabila elită →
Monbiot: au ajuns țările dezvoltate să economisească realmente resursele prin tehnologiile moderne ? →
Deficitul substanţial şi perspectivele stângii din România →
Pingback: VDZ – Viata de la Zero » Recomandările zilei – 20 decembrie 2013
Am insistat mai ales asupra conspiratiilor Dreptei, nu pentru ca Stinga ar fi inocenta, ci pentru ca in ultimele trei decenii Dreapta a avut initiativa conspiratiilor si acestea (coplesitoare ca amploare) au avut mult succes. Iata ce spune in acest sens un istoric si analist american (Michael B. Katz) in cartea sa The Undeserving Poor, aparuta ca editie revazuta la Oxford Univ Press in 2013:
„Two financial sources bankrolled the rightward movement of American politics. Political action committees mobilized cash contributions from grassroots supporters while conservative foundations, corporations, and wealthy individuals supported individual candidates, organized opposition to public programs, and developed a network of think tanks—including the American Enterprise Institute, the Heritage Foundation, and the libertarian Cato Institute—designed to counter liberalism, disseminate conservative ideas, and promote conservative public policy. Within a year of its founding in 1973, the Heritage Foundation had received grants from eighty-seven corporations and six or seven other major foundations. In 1992 to 1994 alone, twelve conservative foundations holding assets worth $1.1 billion awarded grants totaling $300 million. In 1995 the top five conservative foundations enjoyed revenues of $77 million compared to only $18.6 million for “their eight political equivalents on the left.”
As well as producing ideas, conservative think tanks marketed them aggressively. Historian James Smith writes that, “marketing and promotion” did “more to change the think tanks’ definition of their role (and the public’s perception of them)” than did anything else. Their conservative funders paid “meticulous attention to the entire ‘knowledge production process,’ ” represented as a “conveyor belt” extending from “academic research to marketing and mobilization, from scholars to activists.” Their “sophisticated and effective outreach strategies” included policy papers, media appearances, advertising campaigns, op ed articles, and direct mail. In 1989 the Heritage Foundation spent 36 percent of its budget on marketing and 15 percent on fundraising. At the same time, wealthy donors countered the liberal politics of most leading social scientists with “lavish amounts of support on scholars willing to orient their research” toward conservative outcomes and a “grow-your-own approach” that funded “law students, student editors, and campus leaders with scholarships, leadership training, and law and economics classes aimed at ensuring the next generation of academic leaders has an even more conservative cast than the current one.”
Cred că textul ar trebui să deschidă o dezbatere care să intereseze multă lume. Eu îmi aduc aminte că prima oară când am citit o luare în derâdere a „conspirațiilor” a fost în facultate, la Popper – un autor bine văzut, studiat intens – cu a sa Societate deschisă și dușmanii săi.
Cu mintea de atunci nu prea înțelegeam de ce era așa de important să-l învățăm pe Popper, și să-l credem. Textul acesta ne poate da un indiciu ținând cont de faptul că Popper e unul din autorii preferați de intelectualii noștri de dreapta.
Realitatea e că de multe ori avem unele lucruri sub ochi și se întâmplă să nu le vedem tocmai pentru că sunt sub ochii noștri, nu în altă parte.
Numai așa putem explica și fervoarea cu care intelectuali de calitate din România susțin, în continuarea tradiției formative post-revoluționare, luarea în derâdere a „teoriilor conspirației” în condițiile în care noi, românii, avem cel puțin două exemple concrete de „conspirații” reușite împotriva noastră: anexa secretă a pactului Ribbentrop-Molotov (a cărei existență Kremlinul a negat-o aproape 50 de ani) și împărțirea sferelor de influență est-vest de la Ialta. Dacă lucrurile astea ar fi fost știute din timpul lor, cu siguranță mulți oameni ar fi scăpat ieftin în anii ’50, înțelegând că n-are sens să-și pericliteze libertatea sau chiar viața… așteptându-i pe americani. Din păcate pentru ei, familiile lor și iluziile care i-au însuflețit, nu au știut. Un scriitor de geniu ca Orwell, în finalul de la Ferma animalelor, acolo unde porcii se transformă în oameni și oamenii în porci, a intuit ceva, ceva la acel moment. Dar adevărul a ieșit la iveală mult mai târziu.
Popper are multe si diverse contributii, unele dintre ele foarte incomode pt Dreapta contemporana: de ex., ideea lui (tot din Societatea deschisa) ca statul trebuie sa contracareze acumularea excesiva de putere economica (in mainile posesorilor de capital).
„Nimeni nu trebuie să fie la cheremul altora, dar toţi trebuie să aibă dreptul de a fi ocrotiţi de stat. [. . . ] Chiar dacă statul apără pe cetăţenii săi de violenţa fizică […], el poate zădărnici atingerea scopurilor noastre dacă nu îi apără de abuzul puterii economice. Într-un asemenea stat, cineva care este puternic din punct de vedere economic este încă liber să împileze pe cel economiceşte slab şi să-l lipsească de libertate. În aceste împrejurări, libertatea economică nelimitată se poate auto-anula întocmai ca şi libertatea fizică nelimitată, iar puterea economică poate fi aproape la fel de primejdioasă ca şi violenţa fizică; pentru că aceia care posedă un plus de hrană pot să-i silească pe cei înfometaţi la o robie «liber» acceptată. [. . . ] Trebuie să construim instituţii sociale, impuse de puterea de stat, pentru ocrotirea celor economiceşte slabi faţă de cei economiceşte puternici. Statul trebuie să vegheze ca nimeni să nu încheie un contract inechitabil de teama inaniţiei sau a ruinei economice. Aceasta, fireşte, înseamnă că principiul non-intervenţiei, al unui sistem economic neîngrădit, trebuie abandonat“ (Popper, [Societatea deschisa…., 1993], vol. II, p. 138).
Pe de alta parte, el era desigur ostil ideii de conspiratie a capitalistilor, asa cum era ea improvizata in discursurile liderilor comunisti. A vedea intregul capitalism ca pe o conspiratie era o eroare, dupa parerea lui. Si cred ca avea dreptate, intr-un sens: capitalismul ca intreg nu este o conspiratie, ci ceva mult mai complicat, rezultatul unor jocuri de imprejurari si evenimente.
Pe de alta parte, cred insa ca particularitatile capitalismului (acumulari de putere economica si financiara la un pol, acumulari de dezavantaje si privatiuni la alt pol) sunt deosebit de favorabile pt conspiratii… grupurile de interese si de presiune economica sau financiara au toate motivele sa conspire (pt a-si proteja avantajele) si au si mijloacele de a o face… asa cum a semnalat si Mancur Olson (Logica actiunii colective scl)
Altfel spus, Popper avea si n-avea dreptate… dar el era, oricum, infinit mai realist decit libertarienii si neoconservatorii contemporani…
Popper este fără îndoială unul dintre gânditorii care, trecuți prin filtrul ideologiei, a ajuns să (ne) fie prezentat complet deformat. Eu rămân la părerea că în anii 90 Popper a fost folosit doar pe post de paravan și că principalele lui idei ne-au fost oferite atunci nu – cum se zice – pe ne-mestecate ci, dimpotrivă, bine mestecate de neoliberali.
Ca să-l parafrazăm pe Marx, despre care se zice că la bătrânețe ar fi zis la un moment dat: „Eu nu sunt marxist.”, cred că și Popper, dacă ar fi apucat să trăiască timpurile Wikileaks și Ed. Snowden ar fi spus: „Societatea deschisă de care vorbeam eu nu semăna cu asta de acum.”
Uitaţi ce am găsit eu. Este asta conspiraţie au ba? Seamănă cu Piaţa Universităţii 90?
Nu vi se pare că sumele sunt ridicol de mici pentru a face revolutii portocalii?
Site-ul oficial al NED ( ” National Endowment of Democracy ” ) declară că organizaţia este un ONG non-profit. Scopul ei – dezvoltarea și consolidarea instituțiilor democratice din întreaga lume.
În fiecare an, cu finanțare de la Congresul SUA, NED finanţează mai mult de 1.000 de proiecte de grupuri non-guvernamentale din străinătate care lucrează pentru obiective democratice în mai mult de 90 de țări.
NED a fost creat în 1983 și cu lozinca „sprijinirea libertăţii în întreaga lume”. Iată cum sprijină NED libertatea în Ucraina şi – cât costă. Date din 2012, în ordine alfabetică :
AHALAR Centrul de Tehnologii Umanitare – 35.230 dolari. (scop: transformări democratice în Ucraina prin promovarea cooperării între ONG-uri și mass-media). Două ateliere de instruire pentru 40 de reprezentanți ai mass-media și societatea civilă. Excursii de studiu la Varșovia pentru 12 de participanți. Trip – studiu se va concentra pe exemple de bune practici de cooperare între societatea civilă și mass-media în contextul polonez.
Centrul de Resurse ANO – 30.086 dolari. Scop : educarea alegătorilor înainte de alegerile parlamentare din octombrie 2012, Recompense – 10 granturi de până la 1.500 dolari pentru proiecte non- partizane care vizează mobilizarea alegătorilor în Cherkassy și Kirovograd regiuni Central Ucraina. Şase ateliere de instruire.
Asociația agențiilor de aplicare a legii din Ucraina monitoriza – 44.900 dolari
Bakhchisarai . Centrul pentru Dezvoltare Regională ” Top – Kaya ” – 15.526 dolari
Agenția ” Bucovina – parteneriat ” – 48.295 dolari
Centrul International pentru Intreprindere Privata – 359.945 dolari
Centrul pentru Politica de cercetare și analiză – 27.940 dolari
Centrul de Tineret ” Orange ” – 25.000 dolari
Centrul de Cercetare în perspective sociale Donbass – 39.776 dolari( http://www.ostro.org )
Centrul pentru studiul proceselor sociale și a afacerilor umanitare – 30.060 dolari
Smoloskyp – 36.294 dolari. Scop: consolidarea legaturilor dintre tineri activiști din Ucraina și cadre universitare pt a-i invăţa principiile democratice. ” Smoloskyp ” a organizat 24 de întâlniri.
Centrul UA – 26.920 dolari
Cherkasy . Comitetul de Alegătorii din Ucraina – 34.993 dolari
Chernihiv . Tineri Centrul Educațional ” Inițiativa ” – 27.930 dolari
Cernăuți . Comitetul de Alegătorii din Ucraina – 29.920 dolari
” Space Civic ” – centru de informații analitice – 31.535 dolari
Centrul pentru Susținerea Inițiative Civile – 48.486 dolari
Inițiativelor democratice . Fond – 73.464 dolari
Centrul Dnipro pentru Cercetari Sociale – 25.000 dolari
Donetsk . Clubul de presă – 39.810 dolari
Donetsk . Comitetul de Alegătorii din Ucraina – 52.930 dolari
Centrul Democrat European de Est – 78.969 dolari
Centrul Democrat European de Est – 41.584 dolari
Finanțele pentru a promova angajamentul civic – 27.130 dolari
Colectiv Gang Garage – 37.637 dolari
Drepturile omului – Centrul de Training – 19.370 dolari
Centrul de cercetatori politic independent și jurnaliști – 33.611 dolari
Institutul pentru Cooperare Euro-Atlantică – 48.120 dolari
Institutul de informare în masă – 34.470 dolari
Institutul pentru Educație Politică – 47.994 dolari
Institutul Republic – 29.990 dolari
Institutul Republican International – 250.000 dolari
Revista ” G ” – Centrul Analitic – 4981 dolari
Kharkiv Group a Drepturilor Omului – 47.200 dolari
Kherson Asociația Jurnaliștilor ” Sud ” – 31.675 dolari
Kherson Asociația Jurnaliștilor ” Sud ” – 39.578 dolari
Kherson . Comitetul de Alegătorii din Ucraina – 40.890 dolari
” Critica ” . Magazine – 47.000 dolari
Lugansk . Business Club ” Alegerea european ” – 32.000 dolari
Lutsk . Centrul de Analiză Politică și Electoral Consulting – 26.523 dolari
” ONG-urile de tineret Young Cherkaschyna » Coaliția Cherkassy – 1855 dolari
Institutul Național Democratic pentru Relații Internaționale – 345.000 dolari
Odessa. Comitetul de Alegătorii din Ucraina – 41.851 dolari
Casa noastră – Svatovschina – 21.945 dolari
Asociația ” Politica ” – o societate deschisă – 39.934 dolari
Pădure . Fundația pentru Studii Regionale și Internaționale – 25.000 dolari
Centrulpentru Drepturile Omului ” Postup ” – 24.030 dolari
Centrul pentru Studii Economice și Politice . Razumkov – 39.990 dolari
Școală pentru Analiza Politicilor Kiev – Mohyla Academy – 52.750 dolari
« Spațiu Spilnyi . ” Asociere – 50.000 dolari
Sumy Comitetul Regional de Organizații de Tineret – 56.260 dolari
Organizație regională Sumy ” Biroul de Analiză Politică ” – 31.293 dolari
” Catina ” – Centrul pentru Susținerea inițiativelor civile și culturale – 30.890 dolari
Telekritika – 69.800 dolari
Universitatea Catolică din Ucraina – 35.000 dolari
Centrul Ucrainean pentru Cercetări Politice Independent – 56.950 dolari
Ucraineană Helsinki pentru Drepturile Omului a Uniunii – 47.994 dolari
Asociația de Tineret din Ucraina – 42.900 dolari
Vinnitsa . Organizație de tineret ” fuste noastre ” – 52.046 dolari
Centrul de Resurse Volynskii – 16.170 dolari
Tinere Alternative – 42.143 dolari
Obiecţia lui Popper era că dacă ceva se poate explica suficient prin prostie nu mai e nevoie de conspiraţie. Dar privatizările făcute în oribilii ani 90 în fostele state socialiste se pot explica oare suficient prin prostie? După mine ele reprezintă un exemplu didactic de conspiraţii reuşite. Cum de au reuşit, este o altă discuţie.
Pingback: Despre paranoia şi cunoaştere - Argumente și fapte