Vasile Ernu: Sînt un om de stînga (Cartier, 2013)
Într-o cultură dominată încă de referinţele vulgatei friedmaniene şi de fixaţiile anticomunismului de serviciu, în care conformismul ideologic (şi social) prevalează în raport cu atitudinea critică, volumul lui Vasile Ernu, ce reuneşte şi grupează problematic articolele publicate în ultimii ani, reprezintă un eveniment editorial demn de semnalat.
Este vorba de o evaluare a sistemului existent, pornind implicit de la întrebarea dacă trăim cu adevărat în „cea mai bună dintre lumile posibile”, sau dacă această convingere nu este decât o modalitate ideologică de a ne face să acceptăm necondiţionat capitalismul, identificat de unii în mod indistinct cu liberalismul? Este cea mai bună lume posibilă aceea în care tatăl său, în Republica Moldova, a primit la un moment dat pensia în umbrele în loc de bani? Comunismul, cu victimele şi sacrificiile respective, constituie un fel de alibi pentru capitalismul sălbatic. Volumul de faţă ne propune să ieşim din schema binară comunism sau capitalism, tertium non datur; să gândim nuanţat, adică să gândim, nu să repetăm clişee propagandistice prefabricate; să acceptăm că orice sistem este perfectibil, dar numai cu condiţia să-l confruntăm permanent cu aşteptările noastre, altminteri ne acaparează, ne impune logica lui supraordonatoare, disimulată în cazul acesta printr-o metafizică a pieţei care anulează voinţa individuală pozitivă şi controlul public. Poţi să nu fii de acord cu răspunsurile sau cu o parte din argumentele autorului, însă interogaţia ca atare trebuie apreciată.
Dintre chestiunile discutate, ne oprim asupra celei de care se leagă fundamental gestiunea activităţii sociale: chestiunea politicului, adică a structurii şi exercitării puterii. Aici remarcăm în special observaţia referitoare la denaturarea statului normativ, bazat pe reguli formalizate şi răspunsuri instituţionale, într-o formulă de conducere premodernă, care înlocuieşte procedurile cu autoritatea personală şi expertiza cuantificabilă cu discursul metaforic marca Serbastian Lăzăroiu (p. 37-46). Fenomenul este caracteristic României, dar unele manifestări sunt recognoscibile şi în alte societăţi, acolo unde aşa-numitelele „partide-cartel” îşi împart exerciţiul guvernamental în limitele aceleaşi clase politice endogame, organizată pe criterii clientelare.
România regresează aşadar către o specie de „feudalism” în beneficiul „baronilor” locali, în care fidelitatea se recompensează cu funcţii administrative sau prin firmele prietenilor de afaceri. Este însă un „feudalism” adaptat intereselor capitaliste, golit de onoarea nobiliară şi paternalismul de inspiraţie creştină, cărora li se substituie spiritul mercantil şi exploatarea indiferentă a muncii. Dacă ar fi să identificăm instrumentele noii puteri, credem că se disting descentralizarea accesului la resurse şi votul uninominal, ambele de natură să asigure supremaţia potentaţilor teritoriali. (A se vedea sub acest aspect şi aprecierile Gabrielei Creţu, din Reinventarea stângii).
Împotriva acestei tendinţe, ca om de stânga Vasile Ernu întrevede în principal soluţia revalorizării acţiunii statului, mai ales în domeniile culturii şi educaţiei, pe fondul mobilizării populare în apărarea drepturilor câştigate – indignarea despre care scria Stephane Hessel (p. 36, 194-195). Soluţia etatistă e corectă în sine, dar ni se pare insuficientă. Este adevărat că majoritatea celor cu opţiuni de stânga, mai puţin anarhiştii, susţin rolul statului în limitarea efectelor negative ale pieţei. Totuşi esenţa stângii nu este etatismul ci ideea egalitară, indiferent ce înţelesuri i se atribuie într-o doctrină sau alta. A te limita la intervenţia autorităţii publice înseamnă a rata miza accesului social la decizie, miză conţinută în problematica democratizării economice. Orice proiect egalitar trebuie să clarifice, măcar cu titlu principial, chestiunea participării salariaţilor la gestiunea întreprinderilor respective, or tocmai această chestiune lipseşte din volumul de faţă.
Un alt punct criticabil, din perspectivă conceptuală acum, este cantonarea cvasiexclusivă în limitele paradigmei marxiste, care îi prescrie autorului să explice evoluţiile politice în relaţie cu interesul de clasă. Interpretarea marxistă nu este valabilă în toate împrejurările istorice, ca de pildă în cazul Rusiei putiniene. Vasile Ernu consideră că înlocuirea puterii oligarhilor precum Boris Berezovski cu autoritarismul prezidenţial, se datorează trecerii capitalismului din faza individualismului aventuros, în faza corporativ-birocratică (p. 260). Fără a intra în amănunte, pe care spaţiul restrâns al unei recenzii nu le permite, credem că ascensiunea lui Vladimir Putin se clarifică mai bine în termeni weberieni, ca reacţie sistemică a complexului militaro-industrial autonom regrupat, ca să nu mai amintim alte motivaţii geo-politice sau mental-afective, fără conotaţii de clasă.
Altminteri, în volum se găsesc mai multe aprecieri interesante, în special cu privire la mediul cultural (reţele, institute, edituri, publicaţii). Sunt cu atât mai interesante, cu cât istoria structurărilor sociale postdecembriste, în funcţie de prietenii şi vasalităţi, de bani şi prestigiu, reprezintă o temă de cercetare ce îşi aşteaptă încă analistul. Cu titlu personal, ne bucurăm să constatăm că autorul reia exact punctul de vedere pe care l-am exprimat într-un articol despre Dan Puric şi Andrei Pleşu, în legătură cu fractura de rol a intelectualilor puterii ce se pretind intelectuali critici (p. 210-211).
Stilul e accesibil – un fel de jurnalism al bunului simţ aplicat existenţei cotidiene, chiar dacă trimiterile incidentale certifică şi referinţe subtextuale mai pretenţioase, dacă ar fi să-i amintim numai pe Andrei Tarkovski şi Martin Heidegger. Este un exerciţiu retoric adaptat scopului, şi anume crearea unei „mase critice” de stânga dincolo de micile grupuri universitar-publicistice vizibile actualmente. Ce şanse are un asemenea demers în afara politicii de partid – aşa cum preconizează Vasile Ernu – este deja altă problemă.
About the Author
Alexandru Mamina Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015, Familii politice și familii culturale, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2017, Războiul revoluționar (de la ridicarea în masă la gherila), București, Ed. Militară 2019, Morfologia protestului cultural. Romantism, avangardă, folk-rock, București, Ed. Academiei 2019. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.
Related Posts
20 de teze despre comunism →
Periferia ca istorie inversă a centrului →
O curiozitate de natură istorică: opțiunea comunistă reapare în competiția electorală după 31 de ani de absență →
Comentarii recente