Debilitatea opiniei publice şi laşitatea omului de bună-credinţă
Constatarea că la noi opinia publică este cu totul debilă, iar această debilitate se datorează timorării şi eventual chiar laşităţii omului de bună-credinţă, care lasă astfel loc liber pentru egoismul grupurilor de interese, este destul de veche:
„Principala dintre cauzele lipsei unei opinii publice salutare este tocmai lașitatea celor mai mulţi, care, deși având judecăţi întemeiate asupra oamenilor și problemelor zilei nu se încumetă să le proclame și să le susţină de teamă să nu fie criticaţi. Profitând de această latentă lașitate, generalizată chiar la oamenii de perfectă bună-credinţă și cu reală valoare în domeniile specialităţii lor, cei interesaţi, dimpotrivă, să apere anumite cauze, folositoare lor, dar dăunătoare obștei, au cutezanţa tuturor îndrăznelilor, uzând de cele mai grosolane exagerări și chiar de falsificarea adevărului, deoarece se știu la adăpostul oricăror riposte din partea celor cuminţi, dar intimidaţi.
Toată existenţa noastră se resimte de lipsa de curaj a celor cumpătaţi de a-și exprima și susţine părerile; ei lasă astfel joc liber energumenilor care, profitând de șovăirea generală, își iau singuri rolul de conducători, reușind prin teroare și ameninţări să domine pe cei surprinși în a lor culpabilă nedumerire” (nota Alexandru Tzigara-Samurcaș în anii interbelici=
Pe scurt, porcii în prim-planul spaţiului public, iar oamenii decenţi, timoraţi (dar şi laşi) rătăciţi prin culise…
Related Posts
Agamben – de la intelectualul adulat de Stânga la Homo Sacer →
Colacul de salvare →
Abonament de imunizare: la un pas de distopie? →
cât de responsabil credeți că este omul de credință pentru lașitatea asta?
Multumesc, Emilian, pt mesaj. Exista, cred, anumite circumstante atenuante, legate de puternicele traditii ale dominatiei clanurilor in viata publica romaneasca: omul obisnuit stie foarte bine ca spatiul public este si va fi controlat de clanuri, de aici si reticenta lui de a se pronunta (‘cui ar folosi?’, se intreaba el… ‘tot clanurile vor domina’).
Dar cred ca sunt si circumstante agravante (retinerea de a spune adevaruri neplacute, de a lua atitudine impotriva grupurilor sau persoanelor influente… e vorba deci de conformismul si platitudinea individului care nu vrea sa se puna rau cu nimeni). Egoism ingust, vederi limitate.
Dar aceste explicatii cauzale nu modifica, cred eu, responsabilitatea morala: oricine ramine inert (mai ales cit timp nu risca foarte mult) este deplin raspunzator pt lasitatea sa. Sub comunism, erau mai solide circumstante atenuante (riscurile erau prea mari)… azi, nu vad atari circumstante, deoarece riscurile nu mai sunt inacceptabile.
Ecelent n-am nimic de adaugat….
Totul se leaga de valorile noastre, ce-s susceptibile de manipulare. Si fiecare suntem manipulabili intr-un anumit fel. Acum de vina este E, $, sau proteinele… Bine e eronat sa zicem asta, dar frica de limita existentiala, fie ca nu poti sa excelezi in domeniul tau, sau ca nu ai hrana, ori traiesti intr-un cerc vicios, favorizeaza numirea oamenilor de rea credinta. Si sa vedem acuma cine naiba e majoritar. Oare nu tot omul de buna-credinta isi face rau singur? Si sunt mai multe tipuri de oameni de buna credinta. Si un copil si-ar da seama cum naiba sa conduca o tara? Daca o parte din oamenii de buna-credinta nu s-ar mai corupe, ar da alt sens, oamenii de rea-credinta iesind la iveala, in cel mai rau caz cu tancuri si mitraliere, si jandarmi. Divizeaza si cucereste totusi…