Antirusismul – obsesie şi manipulare
[Foto de Galina Barskaya @ Dreamstime Stock Photos]
Olimpiada de iarnă în desfăşurare la Soci a oferit un bun prilej de manifestare antirusismului de la noi şi de aiurea. Am auzit tot soiul de critici care îmbină frustrarea cu reaua voinţă, începând cu ideea că ar fi costat prea mult şi sfârşind cu faptul că vremea caldă provoacă accidentări, ca şi cum cei care comentează ar fi dat bani de la ei, sau ca şi cum organizatorii ar putea să decidă temperatura aerului! Semnificativă ni se pare împrejurarea că aceste critici nu vin din partea sportivilor sau antrenorilor, ci dinspre mass media care nu se preocupă de fapt de competiţia propriu-zisă, ci de compromiterea imaginii Rusiei şi a lui Vladimir Putin în particular. Ceva similar s-a încercat şi cu ocazia Olimpiadei de la Beijing, din 2008, pentru că, nu-i aşa, China comunistă nu are cum să facă ceva mai bine decât Occidentul, sau dacă în mod regretabil face, realizarea trebuie neapărat minimalizată.
În cazul României, antirusismul are un caracter mai degrabă obsesional. Este ceva între o convingere afectivă de la sine înţeleasă şi un sentiment care se alimentează din el însuşi, pe fondul unor tare ale trecutului şi al unor prejudecăţi prezente. Se repetă maniacal că ruşii sunt principial răi şi ameninţători, deoarece ne-au luat Basarabia şi au adus comunismul.
Astfel de riscuri sunt inerente proximităţii cu oricare mare putere. Întrebaţi-i pe irlandezi, de pildă, cum au resimţit de-a lungul timpului vecinătatea cu Anglia. Sub acest aspect, rusofobii nu vor să amintească însă că temerile din trecut au devenit inactuale, pentru bunul motiv că România nu mai are frontieră cu Rusia. În plus, ei fie ignoră, fie ocultează momentele în care intervenţia Rusiei a fost favorabilă statului român. Amintim, cu titlu de informare istorică, faptul că modernizarea de la începutul anilor 1830 s-a realizat sub coordonarea guvernatorului-general Pavel Kiselev, că Rusia a susţinut unirea Moldovei cu Ţara Românească, în timp ce Marea Britanie nu, că independenţa a fost câştigată la Plevna alături de armata rusă, la fel ca şi victoria de la Mărăşeşti. Fixaţia pe amintirea traumatizantă a pierderii Basarabiei şi a instaurării comunismului echivalează cu un blocaj psihologic, un fel de complex afectiv ce grevează capacitatea adaptării sănătoase şi echilibrate la realitate.
Occidentul, în schimb, nu suferă de asemenea complexe. Aici antirusismul are o funcţie prin excelenţă manipulatorie, cu valoare de simptom geopolitic. Boicotarea de către Barack Obama, François Hollande şi David Cameron a ceremoniei inaugurale a Olimpiadei, sub pretextul discriminării homosexualilor, a fost neîndoielnic o meschinărie, din partea unor lideri eclipsaţi de fastul ceremoniei şi de imaginea de succes a celui considerat „noul ţar”. Gestul are însă şi alte motivaţii, mai adânci, care ţin de evoluţia raporturilor internaţionale. El indică în fond îngrijorarea Occidentului în faţa ascensiunii Rusiei, care nu mai poate fi tratată cu acea bunăvoinţă condescendentă din anii 1990, aplicabilă statelor ce nu constituie o ameninţare. Cu cât Rusia devine mai puternică şi mai activă în lume, cu atâta se reactualizează procedeele şi campaniile de compromitere mediatică, de la invocarea ipocrită a drepturilor omului, până la colportările negative referitoare la întrecerea de la Soci.
Se pare aşadar că am intrat într-un nou „război rece” informaţional, observabil şi cu privire la alte subiecte, dacă ar fi să amintim numai conflictul din Siria sau criza din Ucraina. Un „război rece” în care totuşi se manifestă implicit şi un element pozitiv: însăşi existenţa sa certifică prezenţa mai multor mari puteri concurente la nivel global, susceptibile să îşi limiteze reciproc acţiunile, reducându-se oarecum riscurile arbitrarului uneia singure.
About the Author
Alexandru Mamina Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015, Familii politice și familii culturale, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2017, Războiul revoluționar (de la ridicarea în masă la gherila), București, Ed. Militară 2019, Morfologia protestului cultural. Romantism, avangardă, folk-rock, București, Ed. Academiei 2019. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.
Related Posts
1973-2017 : prăbușirea ideologică a stângii franceze →
Klemm, Putin și Dodon →
Periferia ca istorie inversă a centrului →
Comentarii recente