Băsismul metafizic
Fără a avea pretenţia unei tipologii exhaustive, credem că în linii mari se disting trei tipuri de băsist. Remarcăm în primul rând băsistul pragmatic, sau al interesului, adică arivistul şi oportunistul, sau în cazul cel mai bun – tipul care, fără să aspire la cine ştie ce funcţii sau averi, utilizează un sistem de relaţii politice pentru a promova la locul de muncă. Este băsistul abordabil, deoarece opţiunile lui se situează în zona cuantificabilului şi a negocierii rezonabile în cele din urmă, de pe poziţii echivalente cu reprezentanţii altor partide.
Există apoi băsistul pasiv, sau implicit. E cel mai contradictoriu, întrucât îl critică pe Traian Băsescu, dar atunci când a avut ocazia să scape de el, la referendumul din 2012, a stat acasă. Îi place să se justifice invocând plagiatul de care este acuzat Victor Ponta, ca şi cum o înşelăciune intelectuală cu relevanţă individuală, oricât ar fi de reprobabilă, s-ar compara în gravitate cu înşelăciunea electorală instituţionalizată din 2009, care a mistificat ansamblul voinţei naţionale.
A treia specie este băsistul din convingere, moralizator şi în expresiile extreme de-a dreptul fanatizat, alături cu sufletul de Traian Băsescu, deoarece crede sincer că acţiunile acestuia sunt benefice pentru ţară. Este băsistul ultra, care insistă cu „lovitura de stat” a Parlamentului şi care se raportează la lume convins că are Adevărul drept pavăză şi Binele stindard.
Am discutat recent cu un băsist din convingere despre criza din Ucraina. La observaţia mea că Statele Unite ale Americii sprijină periculos mişcări de extremă dreaptă, lăsându-le plocon Europei precum pe islamişti în Africa de Nord, mi-a răspuns în registrul unei identificări colective, spunând că fac o greşeală comună tuturor istoricilor, şi anume că evaluez situaţia numai în funcţie de interesele geopolitice şi de rolul elitelor (sic), fără să înţeleg semnificaţia general-umană a problemei. Mai exact, nu înţelegeam că protestatarii materializau în Maidan ideea etică a libertăţii, inerentă fiinţei individuale, ce se refuza tentativei de revenire la „negura sovietică”. În consecinţă, protestatarii cu virtuţi existenţialiste erau buni, iar preşedintele care intenţiona să-i târască în negura respectivă era fiinţial rău.
Evident că asemenea viziune cu vocaţie universală nu se încurcă în vreun fel cu amănunte ordinare, precum acela că Viktor Ianukovici a semnat un acord de exploatare a gazelor de şist nu cu Rusia, ci tocmai cu Statele Unite, care deţin şi 80% din datoria publică ucraineană. Ce ne facem însă cu fiinţialitatea populaţiei din partea estică a ţării, pro Viktor Ianukovici şi mefientă faţă de seninătatea Occidentului de această dată? Alegerea ei la fel de liberă nu este la fel de legitimă? Dacă da, de ce ar fi rea? Dacă nu, înseamnă că ceea ce contează de fapt nu este alegerea oamenilor, ci alegerea comentatorului care se constituie instanţă de evaluare moral-politică, în buna tradiţie bolşevică a minorităţii conştiente (chiar dacă actualmente în necunoştinţă de cauză).
Probabil că evoluţiile din Ucraina se explică mai pertinent printr-o analiză structurală, fără buni şi răi, dar nu insistăm acum. Ceea ce observăm este caracterul metafizic al gândirii băsistului din convingere, care nu cunoaşte decât criterii absolute şi scheme invariabile, indiferent că se ocupă cu situaţia internaţională sau cu cea internă. Are cum s-ar zice câteva idei fixe sau prejudecăţi, proclamate cu titlu de adevăruri ce nu mai necesită demonstraţie. Aşa cum crede cu neclintire că Rusia reprezintă în orice împrejurare forţa negativă, în plan intern repetă cu obstinaţie că Partidul Social-Democrat rămâne răul major, în calitatea sa de organizaţie a neocomuniştilor, foştilor securişti şi corupţilor.
Până la un punct, constatările sunt corecte. Ca orice mare putere şi Rusia riscă să devină ameninţătoare – îndeosebi când e provocată –, iar în Partidul Social-Democrat se prenumără destule personaje susceptibile să fie incriminate penal. Totuşi tratarea este distorsionată în final de perspectiva formalist-imobilă şi unilaterală, care conduce la concluzii teziste şi exclusiviste, contrare ca spirit democratismului afişat. Ceea ce nu vrea să accepte băsistul din convingere este că lucrurile se schimbă, că împrejurările nu mai pot fi evaluate în grila anticomunismului din 1990, ridicat la rangul de imperativ categoric. Rusia nu mai este Uniunea Sovietică, iar în anumite ocazii a manifestat mai mult respect pentru legalitatea internaţională decât Statele Unite. Ajunge să amintim chestiunea intervenţiei din Irak, atunci când s-a întâlnit pe aceeaşi poziţie cu statele occidentale Franţa şi Germania. În mod analog, Partidul Social-Democrat, cu toţi afaceriştii săi, nu mai are nimic de-a face cu neocomunismul (dacă a avut într-adevăr cândva), iar foştii securişti şi corupţii sunt la fel de activi şi în alte formaţiuni, aşa încât a-l singulariza şi demoniza pe aceste considerente echivalează cu o inadecvare la realitate. Dacă că nu e motivată de interese, logica potrivit căreia corupţii noştri sunt mai buni decât corupţii lor derivă din „ochelarii de cal” ai înţelegerii metafizice, ca să nu spunem dogmatice.
Printre băsiştii din convingere se găsesc oameni inteligenţi, cu lecturi diverse şi care dialoghează nuanţat despre alte subiecte decât cele politice, cum este cel la care am făcut referire. În schimb când vine vorba de politică, se arată intratabili. Par cumva acaparaţi de propriile idei şi imagini mentale, din cauze care diferă desigur de la unul la altul, dar pe care le bănuim a avea întotdeauna o încărcatură emoţională pregnantă. Într-o astfel de ipoteză, abordarea lor metafizică nu ar reprezenta în fond un demers pe baze strict raţionale, ci o formă de raţionalizare a afectului.
About the Author
Alexandru Mamina Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015, Familii politice și familii culturale, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2017, Războiul revoluționar (de la ridicarea în masă la gherila), București, Ed. Militară 2019, Morfologia protestului cultural. Romantism, avangardă, folk-rock, București, Ed. Academiei 2019. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.
Related Posts
Costurile sociale ale unui partid zombi: concluzii la capătul unei săptămâni foarte agitate →
Curajul acțiunii →
„Throw Them All Out” / Să plece toți! →
5 Responses to Băsismul metafizic