Crimeea – cine are dreptate?
Când popoarele baltice şi-au exprimat cu majoritate copleşitoare dorinţa de a se separa de Rusia, Occidentul a salutat dreptul lor de a decide şi a avertizat Rusia să nu se opună voinţei liber exprimate a acestora. Voinţa populară (din statele baltice) trebuia respectată, nu-i aşa? Aşa cer principiile democraţiei.
Dacă însă locuitorii Crimeii vor să se afilieze Federaţiei Ruse (votând cu copleşitoare majoritate în favoarea acestei alipiri), administraţiile occidentale se opun categoric. Rusia e avertizată să nu procedeze conform voinţei liber exprimate a locuitorilor Crimeii. Voinţa populară din Crimeea NU trebuie respectată. Principiile democraţiei nu mai contează.
Occidentul a contestat totdeauna legitimitatea deciziilor liderilor comunişti, exponenţi ai unui regim dictatorial. Însă, decizia lui Hruşciov de a desprinde Crimeea de Rusia şi de a o alipi Ukrainei se bucură de un respect religios din partea cancelariilor occidentale. Ea e privită ca sacrosanctă, şi nici o doleanţă populară, democratică, nu trebuie să o schimbe. Hruşciov a devenit subit, pentru Occident, o divinitate: nimeni nu trebuie să se atingă de rezultatul deciziei sale privind Crimeea – indiferent de ce vor locuitorii regiunii, hotărârea lui Hruşciov trebuie respectată cu sfinţenie.
De fapt, în chestiunea Crimeii administraţiile occidentale nu au nici un argument solid de partea lor. Pe plan istoric, Crimeea a fost totdeauna pământ rusesc, până la decizia arbitrară a lui Hruşciov, din 1954, de o ataşa Ukrainei. Nu se poate pretinde că regiunea ar face parte din patrimoniul naţional ukrainian.
Demografic, majoritatea populaţiei este de origine rusă, nu ukrainiană. Nu se poate pretinde că demografic regiunea trebuie să aparţină Ukrainei.
Sub aspect politic, principiile democratice şi idealul autodeterminării implică respectarea voinţei majorităţii locuitorilor Crimeii. Or, voinţa lor (de care nu se îndoieşte nimeni) este de a se afilia Rusiei. Nu se poate pretinde că afilierea ar fi antidemocratică, impusă populaţiei de armata rusă.
Sub aspect geopolitic, teritoriul este foarte mic, iar ruşii sunt deja prezenţi, prin Flota Mării Negre, în mod legal, în Crimeea (există un acord necontestat în acest sens). Nu se poate pretinde că ei ar fi modificat echilibrul strategic printr-o apariţie militară intempestivă, ameninţătoare.
Sub aspect procedural, lucrurile ar putea părea mai favorabile poziţiei occidentale. La urma urmei, strict juridic vorbind, Crimeea aparţine Ukrainei şi statutul său nu poate fi schimbat peste noapte. Dar şi aici lucrurile se complică imediat, deoarece logica acestei concluzii se bazează pe adoptarea unei perspective juridice sau legaliste. Iar dacă este să adoptăm punctul de vedere strict juridic, Ianukovici e preşedintele legitim al Ukrainei iar actualul regim de la Kiev este profund nelegitim – aşa că opoziţia sa faţă de doleanţele locuitorilor Crimeii nu are nici o relevanţă.
Se poate obiecta că Ianukovici a fost răsturnat de la putere de valul mâniei populare, şi deci că actualul regim de la Kiev, deşi nelegitim strict juridic, este totuşi legitim democratic. Bun, dar în acest caz şi afilierea Crimeii la Rusia, deşi nelegitimă strict juridic, este totuşi legitimă democratic, fiind susţinută de peste 90% din populaţia regiunii.
În sfârşit, se poate argumenta că referendumul din Crimeea este inacceptabil deoarece s-a desfăşurat în prezenţa armatei ruse. Formal vorbind, argumentul este corect. Dar nimeni nu se îndoieşte că locuitorii Crimeii sunt în marea lor majoritate favorabili acestui referendum şi opţiunii de alipire la Rusia. Ca atare, deşi formal ruşii sunt în culpă, în fond lucrurile nu s-ar modifica chiar dacă trupele ruseşti ar lipsi din Crimeea.
Rezultă deci că singurul lucru pe care administraţiile occidentale au dreptul legitim să îl ceară este, eventual, reluarea referendumului din Crimeea după o retragere a trupelor ruseşti şi sub supraveghere internaţională.
Ar trebui Rusia să accepte o asemenea soluţie? Teoretic, da. Practic, ar fi o nebunie din partea lor, deoarece ruşii s-au convins câtă încredere prezintă înţelegerile diplomatice privind Ukraina. Nu e nici o lună de când regimul Ianukovici a făcut, la recomandarea Occidentului şi chiar a lui Putin, o înţelegere cu forţele insurecţionale iar acestea au încălcat-o imediat cu binecuvântarea amabilă a cancelariilor occidentale.
Pe scurt, administraţiile occidentale nu au nici un argument solid de partea lor iar Putin are temeiuri raţionale de a acţiona aşa cum a făcut. Aceasta nu înseamnă că el va avea câştig de cauză. Disputa va fi decisă prin confruntarea forţelor, nu pe baza unor temeiuri şi argumente raţionale. Iar dacă Putin va pierde, aşa cum este probabil, victoria va fi a forţei net superioare a alianţei NATO – UE – SUA, nu a adevărului. La urma urmelor, lucrul cel mai important este evitarea conflictului militar şi a pierderilor umane asociate lui. Cine va câştiga şi cine va pierde este subsidiar.
Related Posts
Klemm, Putin și Dodon →
Periferia ca istorie inversă a centrului →
Despre clarviziune în geopolitică. Remarci adresate politicienilor și ziariștilor români →
Ca de obicei…” La raison du plus fort est toujours la meilleure”. Totusi nu cred cà Rusia va pierde.. dàcà nu se va declasa un razboi mondial atomic… dar in acest caz, SUA ar putea fi vitrificat…
In acesti termeni, discutia e exacta, dar nu e adevarata(corect ar fi „nu duce la adevar”), pentru ca conflictul nu e juridic si nici macar istoric. Crimeea nu a fost stapanita mereu de rusi. Poate si trebuie pusa in discutie decizia lui Stalin de stramutare a tatarilor, daca e pusa in discutie cea a lui Hrusciov. Sau cedarile unor parti din Basarabia si Bucovina tot catre Ucraina. Dar discutia nu ar avansa cu nimic. Cred ca e vorba de modificarea statutului Rusiei- un actor foarte activ in procesul de globalizare ce dureaza de 2-300 de ani, de pe la Petru cel Mare- in economia de forte a lumii. Acum Asia e prinsa in procesul de globalizare- vezi Japonia, China, India etc.-, in mod direct. Islamul cedeaza si el. Rusia nu mai este un vector de dezvoltare, ci, din contra, unul ce infraneaza globalizarea. Nu pentru ca ar fi, cum crede Putin, conservativa, ci pentru ca nu are un mesaj de-pare pretios ce spun- inomenire a omenirii. O Rusie ce apara „etnicitatea” rusilor, lasati de „Maica” Rusie peste tot pe unde au trecut(aici au fost mai abili decat in varianta Imperiului Mongol), distruge etnii si popoare ce nu le convin. Rezultatul acestei politici e chiar Ucraina, atat ca popor, stat si asa-zisa istorie, cat si ce se intampla azi cand straturile ce zac sub dejectiile istoriei au inceput sa putrezeasca si sa iasa la suprafata. Deocamdata, e numai mirosul.
De fapt poate avea loc si o confruntare militara (non nucleara) sub forma unui razboi intre armata de strinsura ucraineana si armata Rusiei. Evident, Rusia va cistiga ceea ce stie si SUA insa e foarte posibil ca SUA sa cistige suficient de mult din pierderea acestui razboi (nu in mod direct ca tara ci indirect prin complexul militar privat).
cu asta….” Rezultatul acestei politici e chiar Ucraina, atat ca popor, stat si asa-zisa istorie, cat si ce se intampla azi cand straturile ce zac sub dejectiile istoriei au inceput sa putrezeasca si sa iasa la suprafata. Deocamdata, e numai mirosul. -”,Andrei ai spus mai mult decit gargara obositoare si de o parte si de alta a baricadelor .Ucraina se aseamana cu fosta Yugoslavie dor asezarea ei difera . Mai devreme ori mai tirziu toate statele artificial construite se darima ,motivele fiind multe cu rezolvari putine si ineficiente pe termen lung . Ucraina este rezultatul esecurilor de toate partile in a lua taurul de coarne de a separa albul de negru fara amestecul griului .Deranjant este nu faptul separarii Crimeiei ci cum se face acest lucru .Sunt destule metode de a forta mina rusiei pentru a face aceste lucruri cit de cit normal si fara balamucul mondial stirnit de actualele ambitii ale rusiei lui Putin. Unitatile de masura si acceptare cu privire la soarta paminturilor romanesti aflate pe alte coclauri decit cele dintre hotarele care au fost furate ma fac sa nu accept nici o motivare a dorintei de ”unire ” cu Rusia a Crimeiei……De ce este ”normala” revenirea la patria muma a Crimeiei si anormala revenirea Basarabiei ,Bucovinei si Hertei? Pentru noi nu este momentul in veci vecilor ,dar pentru altii nici nu se pune in discutie . Aceste unitati de masura diferite ma fac sa nu iau in considerare moralitatea ori legalitatea unirii cu Rusia a Crimeiei.Dezavuarea pactului dintre Ribbentrop si Molotov de catre occident a produs efecte doar pentru cine a vrut Rusia si Vestul Europei nu si pentru noi, care aveam legimittatea si legalitatea de partea noastra . A ne lasa santajati la infinit cu Transilvaniia ,care daca avem dreptul la unire cu Moldova ,poate sa se alipeasca la Ungaria ,este o sperietoare mult prea mare pentru cei ce nu au un pic de curaj in ei ( de fiecare data cind Moldova a fost pe punctul sa faca un pas mai catre Romania au aparut conflicte linga noi ,conflicte etnice si nu numai ex : Transnistria ). Romania este duplicitara ,lasa ,ezitanta, in tot ce face de 24 de ani in politica externa ( sa nu mai vorbim de politica interna ). Romania nu mai conteaza decit poate ca piata de consum ori groapa de gunoi si mina ieftina de lucru, restul este doar gargara electorala si.prezentul o dovedeste din plin.Altele sunt motivele pentru care Rusia si Occidentul tin cu dintii de Crimeia ,nu dorintele ucrainienilor ori a rusilor ,altele care confirma prin analogie statutul pe care il are azi Romania in UE si in lume si anume statutul de tara INVIZIBILA
@Dan Petrescu Pentru ca Romania sa se afirme in politica externa trebuie sa aiba cu ce si mai ales cu cine. Noi n-avem decit materie prima si forta de munca necalificata sau semicalificata. Ce politica externa putem avea? Doar una subordonata marilor puteri, fie de la vest fie de la est dupa cum bate vintul geopolitic…
Cezare, nu am cum sa te contrazic
Uitați dle Iliescu, cel puțin două ”amănunte” deloc neglijabile:
1. Rusia a recunoscut și s-a angajat să respecte granițele actuale ale Ucrainei. Asta, indiferent de câte referendumuri s-ar organiza în Crimeea. Recunoașterea referendumului din Crimeea înseamnă de facto și de jure încălcarea acordului. Faptul că actuala conducere a Ucrainei ar fi ilegitimă nu face ca actul Rusiei să devină legitim. El rămâne ilegitim.
2. Crimeia poate deveni un stat independent, după modelul Kosovo, numai după un referendum recunoscut și monitorizat internațional, în care să se decidă dacă rămâne în componența Ucrainei sau devine stat independent. Decizia unirii cu Rusia presupune doi subiecți juridici internaționali (două state independente). Deci, juridic vorbind, referendumul din Crimeia care a considerat (de facto) că Crimeia nu mai face parte din Ucraina, este nul pentru că de jure Crimeia face parte din Ucraina.
Ignorarea (acceptarea) acestor 2 detalii ar deschide drumul către următoarea situație:
Ținutul secuiesc organizează un referendum prin care 99,9% din participanți decid unirea cu Ungaria. Parlamentul Ungariei, pe baza precedentului creat de decizia Dumei din Rusia, aprobă referendumul și declară TS parte inalienabilă a teritoriului Ungariei. Ce părere aveți?
1. Recunoasterea de catre Rusia a granitelor Ukrainei s-a facut sub supozitia ca Ukraina era subiect de drept international LEGITIM, adica a) independent, si b) democratic (in sensul ca exponentii statului ukrainian pe scena internationala reprezentau democratic vointa poporului ukrainian si nu altceva). Ambele ingrediente ale legitimitatii lipsesc acum, deoarece guvernul de la Kiev nu prezinta nici o garantie de independenta (el exista pe plan intenational doar datorita recunoasterii sale de catre UE – SUA – NATO) si nu este exponent democratic al natziunii (ci rezultatul unei lovituri de stat). In acest context nu mai exista nici o garantie autentica a faptului ca Ukraina de azi (ca subiect de drept international) mai are vreo legatura cu cea care a semnat tratatele cu Rusia. Ukraina care a semnat tratatele cu Rusia deocamdata nu mai exista (ca subiect de drept international), ea este absenta de pe scena internationala, fiind inlocuita de un nou subiect fara legitimitate. Ca atare, obligatziile fatza de Ukraina care a semnat tratatele devin caduce. In mod normal, si Occidentul trebuia sa refuze a recunoaste actuala putere de la Kiev ca legitima, si sa suspende efectele tratatelor semnate cu subiectul de drept international autentic (deocamdata absent). nu a facut-o din interese geostrategice evidente, dar nu din ratziuni juridice serioase. 2) Analogia cu situatia Romaniei este gresita, deoarece Romania este un subiect legitim de drept international, a carui legitimitate nu este contestabila. Daca insa Romania ar fi confiscata printr-o lovitura de stat de forte politice nelegitime, atunci alte state ar putea invoca absenta legitimitatii ca temei pt caducitatea obligatiilor lor fatza de tratatele internationale privind Romania. Si secuii ar putea invoca aceasta caducitate, daca puterea de stat din Romania ar fi lipsita de legitimitate: ei ar putea spune ca loialitatea lor fatza de statul roman era bazata pe supozitia unei puteri de stat legitime. Daca aceasta ar lipsi, atunci s-ar putea pretinde ca lipseste subiectul de drept fatza de care sa se manifeste loialitatea. Din fericire, acest lucru nu se intimpla in Romania, dar asta arata cit este de important ca legitimitatea puterii de stat de la noi sa nu fie contestabila.
O analogie mai corecta ar fi intre situatia din Ukraina de azi si cea din statele foste comuniste, atunci cind puterea a fost confiscata de dictatura comunista. Atunci, alte state puteau sustine ca subiectul de drept international cu care au semnat tratate nu mai exista, deoarece putera comunista era nelegitima. Ca atare, ele puteau refuza sa isi mai onoreze obligatiile asumate fatza de acele state anterior aparitiei dictaturii comuniste (s-au si intimplat episoade de acest gen). In ansamblu, insa, s-a considerat ca, din considerente pragmatice, e preferabil ca statele comuniste sa fie recunoscute ca subiecte legitime de drept international. A fost insa o decizie pur pragmatica, nu una axata pe dreptul international. Dreptul international, luat in sine, legitima anularea tratatelor semnate anterior comunismului si constatarea caducitatii lor, pe temei ca statele respective (existente anterior dictaturii comuniste) sunt absente de pe scena internationala, fiind inlocuite de state-marioneta inventate de dictatura comunista. Or, nu exista obligatii fatza de state-marioneta. Daca Rusia ar sustine ca actuala Ukraina este stat- marioneta (datorita nelegitimitatii puteterii existente) ea ar putea invoca de asemeni caducitatea tratatelor semnate.
Pentru ca Ukraina de azi (condusa de regimul anti-rus) sa fie recunoscuta ca mostenitoare a tratatelor semnate anterior ( cu Rusia si alte state), e necesar ca puterea de stat din Ukraina de azi sa fie recunoscuta ca legitima. Daca ea nu este asa, atunci nu poate mosteni drepturile conferite de vechile tratate semnate anterior (cu Ukraina subiect legitim de drept international). Marile puteri care au recunoscut noua Ukraina (rezultat al unei lovituri de stat) trebuiau sa se astepte ca legitimitatea acestei noi Ukraine va fi contestata (ea fiind obiectiv contestabila) si ca deci ei i se poate contesta mostenirea drepturilor ce decurg din tratatele semnate cu vechea Ukraina. Recunoscind noua Ukraina, aceste mari puteri au facut caduca vechea Ukraina – dar asta a atras dupa sine si caducitatea obligatiilor unor tertze parti fatza de vechea Ukraina.
Cer scuze pentru ca am descoperit abia acum aceasta revista on-line si excelentul articol al d-lui Adrian-Paul Ilescu. Mi se par toate argumentele aduse de dansul perfect valabile. Dar au trecut peste trei saptamani de la scrierea articolului, iar istoria paseste rapid, cu pasi gigantici. Problema Crimeii a trecut pe planul 2 si acum se duce lupta pentru desprinderea de Ucraina a noi regiuni din estul tarii. In parlamentul de la Kiev s-a depus un proiectde lege prin care pe teritoriul tarii sa se admita o singura limba: cea ucrainiana, interzicandu-se limba rusa. A fost o gresala tactica, dar desi legea nu s-a votat, intentiile exista. Este vorba despre peste 10 milioane de persoane care vorbesc rusa ca limba materna, chiar daca 3 milioane dintre ei sunt de nationalitate ucrainiana (vezi: datele de pe http://www.CIA.gov), dintr-o populatie totala a Ucrainei de 44 milioane loc. Problema Ucrainei nu e atat de legitimitate sau legalitate, de vreme ce in ultimele zile se repeta cu exactitate in piata centrala a orasului Donetzk, scenariul de pe Maidan din Kiev, Conflictul este in realitate intre Rusia si tarile occidentale, mai curand intre Rusia si SUA, caci niciodata ca pana acum tarile occidentale europene nu s-au comportat mai supuse in respectarea indicatiilor pretioase venite de peste ocean. Cu un guvern la Kiev care va accepta cu slugarnicie orice indicatii primeste de la Washington,ca de pilda instalarea sistemului de rachete-purtatoare de ogive, nucleare sau nu, la granita de est a Ucrainei, adica la doar 500 km. de Moscova,este o iluzie car Rusia va sta pasiva acceptand aceasta provocare. Iar reducand cazul la esenta lui, adica la confruntarea dintre SUA si Rusia, trebuie analizate si aspectele de politica interna din aceste doua tari. In SUA, unde in acest an sunt alegeri mi-term, guvernul Obama se gaseste sub atacuri furioase din partea republicanilor privind nerespectarea unor promisiuni electorale, privind Obama-Care, privind reducerea cheltuielilor militare si sporirea datoriilor, privind esecurile in serie din tarile asa zisei „primavara araba” s.a. SUA are nevoie de un succes in Ucraina, caci altfel sansele democratiloe de a recastiga la toamna majoritatea in Camera Reprezentantilor se volatilizeaza. Pe de alta parte Rusia, dupa nenumarate concesii facute occidentului in ultimii 23 de ani (pierderea oricarei influente in fostele tari socialiste, retragerea trupelor din fosta RDG, fara ca sa se retraga si trupele americane din Germania, pierderea influentei in tarile baltice, intrate total in sfera de interese UE, iesirea Georgiei din Comunitatea tarilor foste sovietice si ducerea unei politici fatis antirusesti etc.) si-a dat seama ca Occidentul are un plan de desmembrare treptata a Rusiei, Ucraina fiind doar un exercitiu de verificare a detaliilor acestui plan. Rusia are prea multe bogatii naturale insuficient exploatate, are o cantitate mare de forta de munca calificata, are o armata bine inzestrata, inclusiv cu rachete intercontinentale, asa incat Occidentul va evita sa intre intr-un razboi direct cu Rusia, ci va prefera, ca in Ucraina, sa sprijine o serie de dizidenti si grupe de nemultumiti (Navalniy, Sobceak, Nemtov, s.a.). care prin manifestatii de masa sa il forteze pe Putin sa demisioneze, in locul lui venind o figura devotata total occidentului. Sau, mai plauzibil, fragmentarea Rusiei in 16-20 de mari gubernii, fiecare cu guvernul si suveranitatea sa. Este drept ca pentru a tine piept acestui plan strategic de anvergura, Rusia lui Putin are putini aliati: Belorusia, Kazachstan si Armenia. China se mentine deocamdata prudenta deoparte, asteprand sa vada de care parte atarna balanta confruntarii. Dar dupa doborarea Rusiei (ipoteza putin plauzibila), ar veni si randul Chinei sa se confrunte cu restul planetei.
Pingback: Homo Ludditus – Un punct de vedere mai vechi, încă valabil