Ucraina și petrodolarii
Lovitura de stat din Ucraina și războiul civil din Siria reprezintă două fețe ale aceleiași monede, confruntarea în domeniul energetic între Federația Rusă și Occident, reprezentat de marile companii petroliere, în spatele cărora se ascund interesele oligarhiei bancar-corporatiste. Actuala confruntare geopolitică se poate explica în contextul a două situații conjuncturale: 1. Primele zece corporații petroliere Total, Chevron, Shell, Exxon, BP, Mobil etc. au înghețat anul acesta cheltuielile de extindere a operațiunilor (capital expenditures) deoarece producția lor colectivă a scăzut cu 10% și eficiența investițiilor a scăzut drastic. Deși, în ultimii trei ani, aceste cheltuieli de investiții în noi cîmpuri de exploatare petrolieră s-au dublat, eficiența lor a fost, din punct de vedere economic, lamentabilă, imposibil de continuat la actualul preț al petrolului. Pe de altă parte, cheltuielile pentru exploatarea resurselor energetice din șisturi au un preț de investiție odată și jumătate mai mare față de exploatarea tradițională. Numai investițiile forțate de Wall Street și manipulările cu licențele de exploatare au acoperit ineficiența economică a exploatării petrolului și gazelor de șist. În domeniul energetic, eficiența (return on investment) trebuie să fie de cel puțin unu la zece pentru ca investiția să fie eficientă. Din aceste considerente, marile companii petroliere au ajuns la concluzia că, dat fiind actualul preț al petrolului, investițiile în extinderea exploatărilor nu se justifică economic. Experiența americană în exploatarea petrolului și gazului prin forare orizontală în “source rock”a ridicat probleme noi legate de tehnologia tip fracking. Astfel, Range Resources, care a început exploatarea bazinului Bakken în 2007, a constatat că puțurile, care necesită 1200 de camioane cu fluid pentru începerea exploatării, se goleau relativ repede (“the Red Queen Syndrome”), ceea ce înseamnă că trebuiau rapid exploatate și imediat forate alte puțuri noi pentru menținerea producției. Specialiștii apreciază că bazinul Bakken va fi golit în 2 sau 3 ani, deci o medie de exploatare a unui zăcămînt este de 10 ani și presupune mii de puțuri extrem de costisitoare. Mai mult, este cunoscută toxicitatea ridicată a fluidului introdus cu presiune, care are componente toxice și carcinogene ca: toluen, benzen, xylen etc., substanțe volatile care afectează sănătatea populației atît prin contaminarea apei potabile, cît și prin contaminarea aerului din jurul exploatărilor prin fracking. Sutele de camioane grele care transportă fluidul tehnologic și nisipul necesar forajului orizontal distrug șoselele. Astfel, în Texas, departamentul de transport a raportat 4 miliarde de dolari cheltuiţi pentru reparații de șosele și poduri și numai 1 miliard de dolari obținut din taxe. Cine suportă costurile externalităților, degradarea fizică a infrastructurii și deteliorarea stării de sănătate a populației datorată hidrocarburilor poliaromatice volatile? În SUA companiile petroliere pot să ignore externalitățile ce decurg din “clean air and clean water act” datorită legislației forțată de corporații: “Halliburton Amendment”, amendament care nu există (încă) în legislația europeană. Faptul că, în SUA, tehnologia forajului orizontal, fracking, este încă tolerată se datorează izolării exploatărilor de comunitățile umane și, mai ales, campaniei extrem de costisitoare de PR din mass media americană corporatistă (“ Drill baby, Drill”). Mituri de tipul ‚independenței energetice americane’ în viitor, a ‚rezervelor enorme de gaze de șist’, a ‚supremației energetice americane’ viitoare etc. sunt pură propagandă întreținută de politicieni și corporații. Astfel, mass media evită enunțarea adevărului: costurile exploatării prin fracking sunt mult mai mari decît costurile energiei prin mijloace conventionale iar “informatiile toxice” proliferate de mass media ascund adevărurile greu de digerat că: rezervele energetice americane vor scădea, prețul actual al petrolului face prohibitivă exploatarea prin fracking, sursele energetice alternative au prețuri semnificativ mai mari și viitorul, din punct de vedere al surselor de energie, este sumbru. Cert este că economiile actuale ale țărilor occidentale și emergente nu pot suporta un preț mai mare al petrolului care să facă posibilă exploatarea ne-convențională a resurselor energetice.Vorba expertului american Arthur Bergman: ”It is not a shale revolution, it is the retirement party”! (‚Nu e o revoluţie, ci o petrecere de adio!’). Faptul că marile corporații petroliere au stopat investițiile în noi exploatări pentru 2014 este o dovadă că, din punct de vedere economic, la nivelul actual al prețului petrolului, cheltuielile de exploatare depășesc valoarea de piață a cantității de hidrocarburi și gaze care pot fi obținute prin noua tehnologie. Din acest motiv, supremația mondială a acestor companii în exploatările convenționale de petrol și gaze devine esențială controlului surselor de energiei a țărilor dependente de surse externe, cum sunt majoritatea țărilor europene.
După “scoaterea” dolarului de pe “gold standard”, abolirea convertibilității dolarului în aur (conform acordului de la Bretton Woods din 1945, dolarul ca moneda de rezervă unică) de către administrația Nixon în 1971, sistemul monetar internațional bazat pe FIAT money a devenit un sistem “dirty floating” pentru toate monedele naționale.
Ca urmare a conferinței grupului Bilderberg din 1973, oligarhia bancar–corporatistă a impus petrodolarul: un aranjament secret între Kissinger, reprezentînd oligarhia, și prințul Arabiei Saudite conform căruia, toate contractele în domeniul achiziționării petrolului se execută numai în dolari. Astfel, țările OPEC, în schimbul creșterii prețului petrolului, au acceptat să vîndă petrolul numai în dolari. Situația aceasta s-a perpetuat pînă în prezent. Toate statele care au încercat schimbarea monedei pentru plata contractelor de achiziționare a petrolului, Libia (în dinarul aur libian), Irakul (în euro), au fost invadate militar și au fost forțate să accepte reintroducerea plăților în dolari pentru petrol. Deci, convertibilitatea dolarului în aur a fost înlocuită cu statutul de monedă unică de plată pentru petrol, fapt care a forțat toate țările dependente energetic de surse străine să achiziționeze dolari de la băncile americane și occidentale, în termenii dictați de acestea, pentru a putea cumpăra petrol.
În acest context, conflictul dintre Federația Rusă și companiile petroliere occidentale asupra resurselor din bazinul Marii Caspice a devenit o dispută economică pentru supremație asupra surselor energetice din regiune dar, mai ales, pentru conservarea sistemului financiar–bancar mondial avînd ca moneda de rezervă dolarul american.
Din acestă perspectivă, o scurtă istorie a zăcămintelor de petrol și gaze naturale din bazinul Marii Caspice, și mai ales, a istoriei conductelor de exploatare către consumatorii europeni, este edificatoare pentru înţelegerea conflictului actual dintre SUA și Federația Rusă.
Începutul exploatării moderne a rezervelor din bazinul Mării Caspice a fost făcut în 1993 cînd un consorțiu de companii în frunte cu Chevron a investit 20 miliarde de dolari în compania Tengizchevroil, pentru exploatarea cîmpului petrolifer Tengiz de pe teritoriul Kazakstanului. Ulterior, în 1994, Tengizchevroil în partenariat cu Lukoil (rusesc) a construit o conducta petrolieră de 900 de mile către Marea Neagră cu terminal în portul Novorossiisk. Pentru o altă exploatare, un grup de companii – BP, Lukoil și Unocal în parteneriat cu State Oil Company of Azerbaijan (SOCAR) – au format un consorțiu numit Azerbaidjan International Operating Company pentru exploatarea a trei cîmpuri petrolifere din această țară. SOCAR împreună cu NIOC (National Iranian Oil Company), Lukoil, BP și Amoco au organizat un alt grup pentru exploatarea zăcămîntului enorm de gaze naturale descoperit în 1999 la Shah-Deniz, zăcămînt estimat la 40 de trilioane de picioare cubice de gaz condensate. Atît traseul pentru conductele de transport al gazului prin Iran la Golful Persic, cît și prin Chechnya la Marea Neagră, prin conductele rusești deja existente, au fost respinse de companiile americane din motive politice.
Un alt zăcămînt descoperit în 1971, cunoscut sub numele de South Parth/North Dome, de gaze condensate cu un volum estimat la 1800 trilioane de picioare cubice, dezvoltat de consorțiul NIOC (National Iranian Oil Company) și Quatar Petroleum a încercat construirea conductelor de exploatare pe două rute posibile. Prima propusă a fost prin Arabia Saudită, Kuwait, Irak și Turcia. Cealaltă variantă a fost Arabia Saudită, Iordania, Siria și Turcia. Irakul a refuzat propunerea Qatarului, a partenerilor occidentali participanți. În 2009, Bashar Al-Assad refuză tranzitul conductei prin Siria, singura alternativă pentru Qatar și companiile occidentale, rămînînd astfel soluţia înlăturării administrației siriene prin declanşarea unui război civil. Deasemeni, alternativa unei alte conducte a apărut cînd Iranul, Irakul și Siria au semnat în 2010 acordul pentru o conductă de 3 480 de mile numită “Friendship Pipeline” sau, în jargonul occidental “Islamic Pipeline”. În august 2011, ministrul sirian al petrolului a anunțat descoperirea în regiunea Qalamun, lîngă orașul sirian Holmes, în bazinul Dau, localitatea Qara o rezervă de gaze de 10,3 trilioane de picioare cubice de gaz. În noiembrie, odată cu anunțul inaugurării conductei rusești North Stream, Liga Arabă anunţă excluderea Siriei și acest act a constituit începutul asaltului organizat de Qatar și “partenerii “ occidentali, SUA, asupra Siriei, prin declanșarea războiului civil. Rezervele de gaze naturale ale Rusiei se ridică la 1580 de trilioane de picioare cubice, aceasta devenind, cu o cotă de piața de 25%, cel mai important furnizor de energie pentru ţările Uniunii Europene. Încercarea companiilor occidentale de a evita dominația rusească pe piaţa europeană a energiei s-a materializat în proiectul conductei Nabucco. Acest proiect prevedea o conducta de 2060 de mile de la Erzurum , Turcia, pe sub Marea Neagră, în Bulgaria, Romania, Ungaria şi Austria, cu un cost total de 10 miliarde de dolari. Proiectul conductei a fost anunțat în 2002 iar finalizarea urma să fie în 2017. În iunie 2013, compania azera SOCAR a anunțat renunțarea la proiectul Nabucco în favoarea unui alt proiect TAP, Trans Adriatic Pipeline, pe ruta: Kipoi, Grecia, prin Albania, pe sub Marea Adriatică, în Italia de sud, la San Foca. Acest proiect a fost anuntat în 2003 și va fi finalizat în 2017; de asemeni, derivate pentru Georgia și Turcia vor intra în funcție în 2018.
Rusia livrează gaze în Europa prin conducta North Stream de la Vyborg, Rusia, la Lubmin, lîngă Greifswald, Germania, pe o conductă pe sub Marea Nordului. De asemeni, proiectul rusesc South Stream pornește de la Anapa, Rusia, de lînga Novorossiisk, pe sub Marea Neagră, la Varna, Bulgaria apoi în Serbia, Ungaria și cu terminal la Baumgarten, Austria. Proiectul a fost anunțat în 2007 și va fi finalizat în 2015. Ambele conducte rusești recente evită trecerea prin Ucraina. În același timp, prin anexarea Crimeii, proiectul companiilor Exxon și Royal Dutch Shell de forare în Marea Neagră devine nesigur, aflîndu-se la 80 de kilometri de coasta Crimeii.
Din această scurtă istorie a confruntarii în domeniul energetic între Federatia Rusa și Occident în domeniul exploatării resurselor din bazinul Marii Caspice rezultă motivația clară a oligarhiei bancar-corporatiste și a slugilor lor din Departamentul de Stat de a încerca schimbarea raportului de forțe prin confruntarea intereselor economice și politice rusești în Ucraina și Siria.
Sancțiunile aplicate Rusiei, însă, au un potențial de escaladare a conflictului în afara disputei regionale. Astfel, excluderea Federației Ruse de la platforma de comunicare interbancara mondiala, SWIFT, nu face decît să încurajeze dezvoltarea platformei similare a țărilor BRICS, amplificînd antagonismul acestor țări față de sistemul financiar privat occidental, bazat, ca monedă de rezervă, pe dolar.
Rusia va contraataca în timpul vizitei lui Putin în China, programată pentru luna mai; este posibil ca proiectul ruso-chinez de colaborare energetică, aflat demult în negociere, să se materializeze. Nu este clar dacă se va renunța la contracte energetice în dolari, dar este foarte posibil să înceapă ofensiva monetară a țărilor BRICS cu această ocazie. Contractul între Gazprom și CNPC este estimat la un trilion de dolari, Gazprom urmînd să livreze Chinei 3,75 miliarde de picioare cubice pe zi.
Acest acord comercial este de natură să crească considerabil investițiile rusești în estul Siberiei, unde se proiectează un centru de distribuire a gazului către Japonia și Coreea de sud. Există deja un proiect de mare anvergură pentru o conductă din regiunea Vladivostok pîna în India.
O altă sursă de îngrijorare pentru administrația americană o constituie vizita la nivel foarte înalt pe care familia regală a Arabiei Saudite o proiectează în China în viitorul apropiat. În cursul acestei vizite se va semna un important și complex acord comercial în domeniul energetic, tehnologic și comercial, China devenind principalul partener de schimburi comerciale al Arabiei Saudite. Din nou, eliminarea dolarului în contractele energetice bilaterale va contribui la prăbușirea petrodolarului și la resetarea sistemului monetar internațional, obiectiv, de altfel, declarat deschis de consiliul economic al țărilor BRICS.
O parte a analiștilor politici nu exclud declanșarea unui război civil în Arabia Saudita, în cazul în care aceasta abandonează petrodolarul.
Deși în aparență declanșarea conflictului din Ucraina prin contribuția de netăgăduit a Departamentului de Stat are ca explicație confruntarea, în domeniul energetic, a intereselor oligarhiei occidentale cu Rusia lui Putin, totuși nu este clar scopul final al acestei confruntări. Din acest punct de vedere, întrebarea este: ne aflăm în fața unui conflict economic şi financiar între Occident și economiile emergente, asupra viitorului sistemului financiar mondial, sau, de fapt, asistăm la escaladarea unei confruntări militare iminente, posibil nucleare, între SUA și Federația Rusă, după care se va produce un haos general și pierderea a milioane de vieți omenești? Această a doua eventualitate este exact unul dintre obiectivele declarate ale elitelor NWO, reducerea populației planetare și haosul, din care să rezulte o nouă ordine mondială NWO , conform dictonului societăților oculte: “Ordo ab Chao”!
Pe de altă parte, în 2008, United States National Council în colaborare cu think tank-uri de dreapta reprezentînd oligarhia, ca Atlantic Council, Wilson Center, RAND Corporation, Brookings Institution, American Enterprise Institute, Texas A&M University, CFR și Chatham House, au elaborat un raport: ”Global Trends 2025: A Transformed World”. În acest raport, se precizează că dolarul va înceta să fie moneda de rezervă mondială, fie prin criză financiară acută, fie printr-un proces lent de substituire, “o mișcare care să evite dolarul”. Tot din raport, aflăm că “modelul chinezesc” al regimului autoritar, dar eficient economic, poate deveni preferabil democrațiilor neperformante, populația globului preferînd, în viitor, un tip de stat cu un bun management și ridicarea nivelului de trai, aranjamentului numit ‚democrație’.
Related Posts
1973-2017 : prăbușirea ideologică a stângii franceze →
Periferia ca istorie inversă a centrului →
Despre clarviziune în geopolitică. Remarci adresate politicienilor și ziariștilor români →
Pingback: Ultimul veac |