Roşul de campanie
La reuniunea electorală a Partidului Social-Democrat (PSD), din 26 aprilie a.c., am avut ocazia să vedem mult roşu. Steaguri roşii, parcă şi tricouri roşii, ca fundal tematic pentru scandările şi entuziasmul de circumstanţă. O adevărată adunare de stânga, spirit revoluţionar!… Ne întrebăm numai dacă participanţii de rând se credeau realmente de stânga, urmaşi ai lui Ernesto Che Guevara, ori puneau conştient în scenă spectacolul regizat de lideri, care pasămite nu mai dorm de grija nevoiaşilor, a tinerilor ş.a.m.d.?
Nu discutăm aici lista candidaţilor propuşi de PSD la alegerile europarlamentare. Se regăseşte acolo o persoană onorabilă şi competentă precum Ecaterina Andronescu, alături de un politician main streem cu discursul găunos al birocraţiei bruxelleze, cum este Corina Creţu. Dincolo de persoane, partidul ca atare nu e de stânga. Tocmai de aceea membrii săi cu opţiuni social-democrate autentice – este cazul Gabrielei Creţu, de pildă – nu ies în prim-plan şi nici nu reuşesc să se coalizeze în jurul unei platforme radicale. Ca atare, şansa politică a PSD rămâne paradoxal prezenţa ilegitimului de la Cotroceni. Pentru oamenii care nu consideră antibăsismul o cauză inactuală sau un jihad întârziat, aşa cum face „de-al dracului” Crin Antonescu, PSD rămâne alegerea cea mai la îndemână.
Singurul partid de stânga de care avem cunoştinţă în prezenta confruntare este Partidul Alternativa Socialistă, în programul căruia se face referire la intervenţia statului în economie, la acţionariatul popular şi exercitarea controlului public asupra puterii, ca de altfel şi la confiscarea averilor obţinute în mod fraudulos. Rămâne însă o formaţiune minusculă şi lipsită de notorietate, cu puţine şanse de a se apropia de pragul electoral până la următoarele alegeri parlamentare.
Prin urmare, în România roşul de campanie nu are deocamdată prea multă relevanţă. Este fie înşelător, fie insignifiant. Se clamează frecvent „mentalitatea de asistaţi” şi înclinaţia către paternalism a românilor, ca şi cum ar fi probele unei culturi politice de stânga. De fapt, lucrurile stau tocmai invers: ei preferă aşteptarea în locul acţiunii şi negocierea (tradusă adeseori prin aranjamentele individualiste) în locul protestului. A fi de stânga nu înseamnă doar a lua ceva de la bogaţi pentru a-i linişti pe săraci. Genul acesta de filantropie îl practică la o adică şi cei mai reacţionari corporatişti, ca să se împace cu propriile conştiinţe. Politica de stânga înseamnă a-i mobiliza pe săraci pentru pentru a-şi revendica ei înşişi drepturile.
În acest sens, democraţia constituie o miză general valabilă. A doua miză rămâne totuşi anticapitalismul, mai exact autogestiunea, indiferent în ce formă se realizează, de la conducerea integrată a unităţilor industrial-bancare (parteneriatul patronat-salariaţi-stat), până la socializarea proprietăţii, prin care salariaţii devin proprietarii întreprinderilor (aşadar altceva decât etatizarea). Antibăsismul a subsumat explicabil nemulţumirea socială problematicii politice. La anul însă frunza de viţă de la Cotroceni va dispărea, iar atunci vom descoperi în toată splendoarea ceea ce ascundea: puterea oligarhiei financiare internaţionale. În definitiv Traian Băsescu părăseşte postul, dar Mugur Isărescu rămâne să oficieze neclintit la altarul austerităţii bugetare. Cel puţin nu vor mai exista echivocuri.
About the Author
Alexandru Mamina Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015, Familii politice și familii culturale, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2017, Războiul revoluționar (de la ridicarea în masă la gherila), București, Ed. Militară 2019, Morfologia protestului cultural. Romantism, avangardă, folk-rock, București, Ed. Academiei 2019. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.
Related Posts
Costurile sociale ale unui partid zombi: concluzii la capătul unei săptămâni foarte agitate →
Curajul acțiunii →
„Throw Them All Out” / Să plece toți! →
Macar exista alternativa si cu siguranta voi vota Partidul Alternativa Socialista la europarlamentare. Partidele sint compromise.
cât de autist poți să fii să o numești pe androneasca competentă? competentă în ce? în acoperirea de plagiate, în drenarea banilor din educație pentru clientelă, în desăvârșirea dezastrului din educație? răspunsul e simplu: atât de autist ca și atunci când nu spui nimic relevant despre psd.
Un articol excelent.
In ceea ce o priveste pe Andronescu este o peroana care mimeaza foarte bine grija fata de educatie, insa fata de Funeriu este mult mai putin periculoasa. Funeriu este mussolinian.