Greva cetățenească. O replică la articolul d-lui Lucian Sârbu
Trebuie să îi mulțumesc domnului Sârbu pentru descrierea favorabilă a protestelor din toamna 2013 și găsesc că multe din aprecierile sale legate de greva cetățenească au merit. Din păcate, motivul pentru care mișcarea civică nu a putut fi confiscată politic sau ideologic (deși s-au vehiculat multe teorii cum că ar fi fost) este și o cauză a ambiguității mesajului. Ca să fiu explicit, motivul pentru care nu a fost identificat realmente un lider, nici din partea mass-mediei, nici din partea poliției sau a serviciilor de informație nu este incredibila competență a liderului de a se ascunde, ci simplul fapt că, în bucătăria internă, Unițisalvăm este o comunitate democratică și, pe cât posibil, deschisă. Deciziile se iau fie consensualist, fie majoritarist, iar persoanele din grupul care a elaborat revendicările presupun că au fost nevoite să negocieze între ele o bună perioadă de timp până au ajuns la forma finală. Este și unul din motivele pentru care Unițisalvăm nu se poate retrage din spațiul public: granițele ei sunt informale și mult prea difuze. În funcție de numărătoare, se poate ajunge probabil la 2000 de membri doar în Capitală, din care majoritatea nu se cunosc reciproc. Pot spune și că o parte din oamenii asociați mișcării destul de frecvent și-au exprimat în spațiul online, pe bloguri sau alte asemenea, mesaje prin care îndemnau la exercitarea dreptului la vot. Nu suntem partid, nu impunem sancțiuni.
Cu toate acestea, din câte am simțit în jurul meu, curentul majoritar a fost într-adevăr de asumare a unei poziții prin care era favorizată implicarea civică directă, nu pentru că am urmări creditarea unui partid sau a altuia, ci pentru că, efectiv, cu asta ne ocupăm. Pentru majoritatea membrilor, o oarecare tendință anarhistă este inevitabilă, nu până la negarea rostului statului, ci până la evidențierea mecanismelor alternative de influențare a funcționării statului. Mai toți credem în democrație directă (ca tendință, nu ca stare finală a societății), și în diverse forme de manifestare ale ei: nesupunere civilă, voluntariat sau controlarea civilă și jurnalistică a activității demnitarilor și a trupelor de represiune. Credem că dacă un om dorește într-adevăr să aducă un plus de valoare vieții lui și a celor din jurul său, ar fi mai rațional să participe la o campanie de strâns ajutoare pentru persoane seropozitive sau la o masă rotundă cu privire la rolul creștinismului în educație. În timpul pierdut cu statul la coadă pentru a vota între două rele, putem citi legi, sociologie, istorie, teorie politică pentru a produce noi înșine proiecte de dezvoltare durabilă, sau putem pur și simplu să fim mai buni cu cei din jur. Orice alegere are consecințe și orice act presupune o alegere. De aceea, exact logică binară a „votați X sau Y” sau “votați sau nu votați” este viciată, este un truc de prestidigitație, cum scrie și Mihail Bumbeș pe site-ul Miliției Spirituale.
Mereu se va găsi ceva mai bun de făcut decât a vota între un număr de rele care au demonstrat cu fiecare ocazie că ar călca în picioare orice ideologie, orice demnitate umană pentru a ajunge la pavlovianul ciolan. În fond, sunt niște nume de necunoscuți puse pe hârtii livrate „de sus”, iar șansele de a pune ștampila exact pe numele de salvator capabil și integru sunt infime. Unii propun anularea votului, alții alegerea câte unui candidat cât mai îndepărtat de establishment, noi propunem o adunare la Piața Universității, unde, dacă se vor strânge destui oameni, vom vorbi de workshop-uri și proiecte. Boicotul se adresează mentalității de resemnare și mecanismelor prin care ea este întreținută – mai puțină delegare de responsabilitate, mai multă participare directă.
Legat de partea a doua a articolului, în plan teoretic cred că s-ar putea reduce la o discuție lungă și deocamdată inoportună despre trade-off-ul dintre schimbări incrementale și potențialul revoluționar. Sunt de acord că forma revendicărilor permite eventuale negocieri politice, și aș fi sincer dezamăgit dacă s-ar ajunge în situația în care Unițisalvăm s-ar constitui într-un partid și ar închide ușa oricăror formațiuni ulterioare. Partea bună este că deocamdată, și probabil pentru ceva timp de acum înainte, Unițisalvăm nu se poate constitui în parte negociabilă, din lipsă de reprezentativitate internă. Ceea ce ați remarcat dumneavoastră este o reală degenerare a programului propus în toamna 2013, dar am încredere că Unițisalvăm se va reîmprospăta, ca membri și ca spirit, o dată cu noi proteste de amploare.
About the Author
Matei Ghimiş Matei Ghimiș este absolvent al Facultății de Filosofie a Universității din București (2010), cu specializare în Studii Europene și al masterului de Istoria și Circulația Ideilor Filosofice (2013), din cadrul aceleiași facultăți. Din luna Septembrie 2013, este implicat în organizarea mișcărilor civice privind Roșia Montană și Gazele de șist.
Related Posts
Disoluţia valorilor şi pierderea identităţii →
Stânga politică versus stânga culturală →
La o lansare de carte: Nicolae Turcan – Marx și religia. O introducere →
„Legat de partea a doua a articolului, în plan teoretic cred că s-ar putea reduce la o discuție lungă și deocamdată inoportună despre trade-off-ul dintre schimbări incrementale și potențialul revoluționar.”
Păi de fapt aici era reproșul meu. Boicotul mă lasă rece. Sunt dispus să accept că nu are motivații din umbră (susținere PSD-istă etc.). Cu sau fără boicotul anunțat de #unitisalvam, cel puțin 10 milioane de români tot vor lipsi de la aceste alegeri. Deci chemarea la boicot vine oricum pe un trend normal de absenteism. Problema e că revendicările sunt complet în afara logicii protestelor, care fusese până acum una a schimbării radicale. Sau așa se lăsase de înțeles. Pentru că de fapt dacă bei un pahar de cianură, e cam totuna cu a bea o singură linguriță, nu? Cam așa e și aici. Nu poți cere să bei doar o linguriță de democrație bolnavă cu speranța că va fi mai bine decât dacă bei un pahar.
În ceea ce mă privește consider că palma adevărată dată politicienilor și sistemului electoral va fi numai atunci când numărul voturilor redistribuite (pentru neatingerea pragului electoral) va fi atât de mare încât electoratul nereprezentat va echivala cu al doilea sau al treilea partid politic al țării. Toată lumea se uită la faptul că Germania a eliminat pragul electoral pentru aceste europarlamentare, dar se uită că în toamnă Germania a suferit un șoc major, când din cauza regulilor electorale restrictive 10% din electorat, adică mai mult decât au luat Die Linke și Verzii (ambele partide, pe la 8%), a rămas nereprezentat în Bundestag.