"Nu există vocea (aia unică) a Societății civile, la fel cum nu..." /> Spiritul corporatist: corporații, ONG-uri, societate civilă și birocrație - Argumente și fapte


Puncte de vedere Valiza cu bani...

Published on octombrie 19th, 2014 | by Coman Norbert

3

Spiritul corporatist: corporații, ONG-uri, societate civilă și birocrație

„Nu există vocea (aia unică) a Societății civile, la fel cum nu există spiritul Statului (ăla unic)”

Am văzut și eu cum funcționează un ONG, din interior, nu dau nume…

Este o voce a „societății civile” (deci a interesului particular, finanțat pentru a fi interes public, deseori preia teme de interes public, se fac proiecte, majoritatea nesustenabile, deoarece mai mult se spală niște bani ai mafiilor economice și politice), dar de fapt este o altă birocrație (care e tot o societate civilă, însă una împlinită, e la butoane).

Atât societățile civile, cât și birocrațiile, sunt interese particulare care se prezintă ca interes public/general, ambele impun particularul ca general, astfel scopurile lor particulare sunt prezentate ca fiind scopuri ale întregului (poporului, binele țării etc.).

Șefii acestor ONG-uri, care majoritatea sunt transnaționale, la fel ca și corporațiile, deseori fiind finanțate de asemenea grupări de afaceri mafiote (că, de fapt, mediul ONG-ist și corporatist sunt un fel de Cosa Nostra legal – și vor să și se împună ca un mediu familial: noi suntem noul tip de familie -), sunt bine așezați, atât ca imagine (unele acte sunt ok, ONG-urile demarează proiecte care atrag interesul public, și unele sunt finalizate, prin asta își justifică existența, dar majoritatea proiectelor se clasează, nu produc ceva, ci efectiv spală niște bani și slujesc anumite interese), cât și material, imaginea lor e construită atent (ca fiind vocile societății civile, adică o posibilă altă birocrație).

Deseori sunt recrutați activiști „serioși” (de fapt, vocali), care prin finanțări mai mult sau mai puțin serioase, sunt prinși în sistem, devin trâmbițe ale sistemului (de fapt erau trâmbițe ale sistemului reprezentativ – deci birocratic – și înainte, dar nu realizau asta), astfel din activiști (mai anarhiști) devin instrumente maleabile, deoarece nu vor mai renunța ușor la remunerația și la nivelul de trai pe care-l asigură ONG-urile.

Toate aceste societăți civile și birocrații apără ordinea existentă, deoarece se constituie în același scop birocratic care le apără interesele private, și se impun ca fiind interes general în Stat.
Societatea civilă înseamnă interes particular corporatist (prin corporatism generalizându-se acest interes într-unul birocratic – adică, cum spun Hegel și Marx, interesul privat se impune ca interes general: particularul vrea/tinde să devină [să se impună ca!] universal -).

Hegel a fost unul dintre primii filosofi care au abordat acest spirit corporatist:

„Spiritul corporatist, care ia naștere din egala îndreptățire a sferelor particulare, se transformă în același timp în spiritul statului, întrucât statul oferă mijlocul menținerii scopurilor particulare. Acesta este secretul patriotismului cetățenilor, în sensul că ei consideră statul drept substanța lor, întrucât el menține sferele lor particulare cu drepturile, autoritatea și prosperitatea lor. În spiritul corporatist, întrucât el cuprinde în mod nemijlocit înrădăcinarea particularului în general, se află deci izvorul acelei adâncimi și forțe de care dispune statul în starea de spirit a cetățenilor.” [G.W.F. Hegel în Karl Marx, „Contribuții la critica filosofiei hegeliene a dreptului” în Karl Marx, Friedrich Engels, „Opere”, vol. 1, Editura de Stat pentru Literatură Politică, București, 1957, p. 269.]

Dar cea mai bună critică a societății civile și a birocrației vine de la Marx:

„Corporațiile reprezintă materialismul birocrației și birocrația este spiritualismul corporațiilor. Corporațiile sunt birocrația societății civile; birocrația este corporația statului. În realitate, ca societate civilă a statului, ea se opune deci statului societății civile a corporațiilor. Acolo unde birocrația este un principiu nou, unde interesul general al statului începe să devină un interes aparte, prin urmare un interes real, ea luptă împotriva corporațiilor, așa cum orice consecință luptă împotriva existenței premiselor sale. Dimpotrivă, îndată ce se infiripează viața reală a statului, iar societatea civilă, acționând prin impulsul propriului său instinct rațional, se eliberează de puterea corporațiilor, birocrația încearcă să le restabilească; căci, din momentul în care cade statul societății civile, cade și societatea civilă a statului. Spiritualismul dispare împreună cu contrariul său, materialismul. […] Același spirit care în societate creează corporațiile, creează în stat birocrația. Din momentul în care spiritul corporatist este supus atacului, aceeași soartă o are și spiritul birocrației, și dacă ea înainte combătea existența corporațiilor pentru a face loc propriei sale existențe, acum ea se căznește din răsputeri să mențină existența corporațiilor pentru a salva spiritul corporatist, propriul ei spirit. Birocrația este formalismul de stat al societății civile. Ea este conștiința de sine a statului, voința statului, puterea de stat ca o corporație (interesul general nu poate fi socotit, în raport cu interesul particular, decât ca un particular, cât timp particularul este, în raport cu generalul, un general. Birocrația este deci constrânsă să apere generalitatea imaginară a interesului particular, spiritul corporatist, pentru a apăra particularitatea imaginară a interesului general, propriul ei spirit. Statul trebuie să fie o corporație atâta vreme cât corporația vrea să fie stat), prin urmare o societate exclusivă, aparte, în stat. Însă birocrația vrea ca corporația să fie o putere imaginară. Ce-i drept, fiecare corporație vrea același lucru, întrucât e vorba de interesul ei particular împotriva birocrației, însă ea vrea menținerea birocrației ca o contrapondere împotriva unei alte corporații, împotriva unui alt interes particular. Birocrația, corporație desăvârșită, repurtează astfel o victorie asupra corporației, birocrație nedesăvârșită. Ea o reduce sau vrea s-o reducă pe aceasta la o simplă aparență, dar ea vrea ca această aparență să existe și să creadă în propria ei existență. Corporația este încercarea societății civile de a deveni stat, iar birocrația este statul care s-a transformat realmente în societate civilă. Întrucât birocrația, potrivit esenței sale, este statul ca formalism, ea este un asemenea stat și potrivit scopului ei. Scopul real al statului apare deci birocrației ca un scop îndreptat împotriva statului. Spiritul birocrației este spiritul formal al statului. Ea transformă deci spiritul formal al statului, sau lipsa reală de spirit a statului, într-un imperativ categoric. În propriii ei ochi, birocrația este scopul final al statului. Cum birocrația transformă scopurile ei formale în conținut, ea intră pretutindeni în conflict cu scopurile reale. De aceea ea este nevoită să prezinte ceea ce este formal drept conținut, iar conținutul drept formal. Scopurile statului se transformă în scopuri ale birocratiei, iar scopurile birocrației în scopuri ale statului. Birocrația este un cerc [vicios] din care nimeni nu poate scăpa. Ierarhia ei este o ierarhie a cunoștințelor. Vârfurile încredințează cercurilor inferioare grija de a înțelege amănuntele, în timp ce cercurile inferioare socotesc vârfurile în stare să înțeleagă generalul, și astfel se înșală reciproc.” [Karl Marx, „Contribuții la critica filosofiei hegeliene a dreptului” în Karl Marx, Friedrich Engels, „Opere”, vol. 1, Editura de Stat pentru Literatură Politică, București, 1957, pp. 273-275.]

Nu există vocea (aia unică) a Societății civile, la fel cum nu există spiritul Statului (ăla unic).
Societățile civile, adică interesele private corporatizate/corporatizante, sunt voci care doresc să pună presiune pe societatea civilă absolută, deci pe birocrație (care e un „universal” al societății civile). Ambele sunt mentalități corporatiste, ambele lucrează pe același mecanism care impune un particular ca general. Dacă birocrația spune că ea este sinonimă cu interesul statului/cetățenilor, și asta e un fals, birocrația (ca societate civilă) este tot un interes particular, la fel și societatea civilă (mai bine spus: societățile civile) susține, tocmai din dorința de a se universaliza/împlini ca birocrație, că ea e vocea poporului/cetățenilor (la fel de fals!).

În realitate vorbim despre conflictul dintre interesele private de grup.

Societatea civilă nu neagă corporatismul birocrației, ci îl împlinește!

Birocrația este societatea civilă care a primit substanță, și orice corporație privată, orice societate civilă, dorește substața, dorește să fie și trup, nu doar o voce.

Deci ONG=societate civilă=birocrație!

Tags: , , , , , , , , , ,


About the Author



Back to Top ↑