Published on octombrie 29th, 2014 | by Jacques Sapir
0Tragicul și obscenul
(Imaginea: wikimedia commons)
Asasinatul (şi nicidecum nu ştiu ce «execuţie», aşa cum spun şi scriu în mod nefericit numeroşi jurnalişti) compatriotului nostru Hervé Gourdel suscită emoţii intense şi legitime atât în Franța cât și în afara ei. Ne alăturăm în mod firesc suferinței și durerii apropiaților lui. Dar, sub impulsul emoției, se vehiculează și o serie de contra-adevăruri, de minciuni nerușinate. Nu putem lăsa ca politica externă să devină prizoniera emoției, oricât de legitimă ar fi aceasta. Este inacceptabil ca politica internă să fie manipulată în numele acestei emoții. Am dori să reamintim aici o serie de fapte.
- Așa numitul «Stat Islamic» este fructul a mai mult de zece ani de politică americană în Orientul Mijlociu.
Organizația numită «Stat Islamic», a cărei barbarie este evidentă, și care dă zilnic dovezi ale sălbăticiei sale prin felul cum tratează populația aflată sub controlul său nu s-a născut dintr-o întâmplare. Ea nu este pur și simplu fructul «fanatismului» religios, chiar dacă acesta din urmă joacă un rol de justificare și de legitimare. Merită amintit aici că așa numitul «Stat Islamic» se dezvoltă pe ruinele lăsate de intervenția a ceea ce, împreună cu Maurice Godelier, numeam în 2003 «izolaționismul intervenționist providențialist» al Statelor Unite [1]. Tocmai această intervenție, și urmările ei, au destabilizat pe mult timp regiunea. Ea s-a făcut cu total dispreț pentru dreptul internațional și a drepturilor popoarelor/ginților [2]. Urmele pe care ea le-a lăsat sunt încă dureroase.
2. Amplificarea integrismului musulman este produsul distrugerii naționalismelor arabe.
Un al doilea punct, la fel de important, este că amplificarea integrismului militant musulman este un răspuns la distrugerea, și ea organizată și dorită de Statele Unite, a naționalismelor arabe. Nu că aceste naționalisme, fie că e vorba de nasserism sau de partidele care se reclamă de la partidul Baas, ar fi fost lipsite de defecte. Regimurile rezultate din naționalismul arab au fost corupte și adesea despotice, dar într-un anumit sens nu mai mult decât ale noastre. Timpul necesar pentru a se maturiza nu le-a fost însă niciodată acordat. Să ne amintim că discursul lui Michel Aflak, ideologul acestui naționalism, coincidea cu o veritabilă introducere a modernității în această parte a lumii. Deviza inițială a mișcării Baas, Wahdah, Hurriyah, Ishtirrakiyah, care înseamnă «Unitate, Libertate, Socialism », făcea referire la o ideologie ce recunoștea statutul individual al persoanei umane. De altfel, Aflak, recunoscând prezența dominantă a culturii musulmane, afirmă necesitatea de a construi un Stat laic.
Statele Unite nu au încetat deloc în ultimii douăzeci de ani să distrugă ceea ce ar fi putut fi embrionul unei modernități. Aceasta a fost în folosul exclusiv al curentelor celor mai retrograde și a generat dezvoltarea unui fanatism religios care, de acum înainte, atacă și Statelor Unite. Este deci vorba de acest curent ideologic, pe care îl asociem cu «Neoconservatorii», și care a produs acest izolaționism despre care scriam în 2003 că ar fi de cea mai mare importanță să îl putem îndigui [3]. Tocmai această ideologie, și interesele care îi sunt adiacente, sunt la originea reală a integrismului și fanatismului musulman, chiar dacă acestea din urmă se dezvoltă acum după logici proprii. Este deci de înțeles că a vorbi de un «război al religiilor» sau de un «șoc al culturilor » n-are în acest context nici un sens, în afară de acela al construirii un ecran de fum pentru a masca responsabilitățile reale ale acestei crize și de dramele pe care le generează.
3. Victimele sunt în esență și în principal locale.
Oricât de oripilați am putea fi, și, repet, pe drept cuvânt, de asasinatul barbar al compatriotului nostru, nu trebuie să uităm că morții sunt în primul rând și mai înainte de orice altceva în Irak și în Siria. Că e vorba de musulmani, de creștini, de yazidi, oricum ei sunt primele și cele mai numeroase victime ale acestei organizații barbare calificate drept «Stat Islamic». Asasinarea juristei și militantei pentru drepturile omului Samira Saleh Al-Naimi la Mossul, care tocmai a fost anunțată, vine să ne confirme acest lucru [4]. Este tragic și rușinos că ne concentrăm asupra unor victime, uitându-le pe altele. Astfel, manipularea și instrumentalizarea durerii familiei și a a celor apropiați lui Hervé Gourdel cu scopuri politice « franco-franceze», cărora li se dedică atât guvernul (și Primul Ministru Manuel Valls) cât și politicienii din opoziție (ca fostul Președinte Nicolas Sarkozy) sunt acte iresponsabile politic, și, din punct de vedere moral, ceva de maximă obscenitate.
4. Necesitatea apărării laicității.
În acest context, merită amintită importanța principiului laicității, înscris în instituțiile noastre dar încă și mai mult în cultura noastră. Credințele religioase țin de domeniul intimității, de sfera privată. Oricare ar fi ele, nu trebuie să invadeze spațiul public. Orice religie, dacă nu vrea să fie « stigmatizată», trebuie să se conformeze acestui principiu. Nu vom cere «comunității» musulmanilor din Franța să manifeste dezaprobare pentru actul odios căruia Hervé Gourdel i-a căzut, în mod nevinovat, victimă pentru că nu credem că există o «comunitate» musulmană (sau evreiască, sau catolică, sau protestantă etc…). Nu există DECÂT FRANCEZI! În calitate de francezi trebuie să răspundem acestui act, lăsând convingerile noastre religioase (sau ateiste) să rămână acolo unde trebuie, adică în sfera privată.
[Articol apărut pe blogul RussEurope la 25 septembrie 2014, tradus şi publicat cu aprobarea autorului. Redacţia mulţumeşte călduros autorului pentru permisiunea de a traduce și publica articolele sale de pe blogul RussEurope, dar și Prof. Claude Karnoouh pentru semnalarea acestui text valoros. Originalul se găsește la adresa: http://russeurope.hypotheses.org/2841 ]
Traducere realizată în redacție.
[1] Maurice Godelier, Jacques Sapir, « Les États-Unis ou le chaos », în Libération, 4 aprilie 2003, p. 13.
[2] Tribuna din 12 mai 2003 în Libération, http://www.liberation.fr/tribune/2003/05/12/l-irak-occupe-par-des-rapaces_433438
[3] Sapir J., «Endiguer l’Isolationnisme interventionniste providentialiste américain», articol publicat în Revue Internationale et Stratégique, n°3/2003 (51), pp. 38-44.
[4] http://gc4hr.org/news/view/758
Comentarii recente