Politica încearcă (iar) să anexeze Universitatea
Refuzul Universităţii din Bucureşti de a se angrena în campania prezidenţială (prin găzduirea unei dezbateri între principalii candidaţi) a produs deja reacţii nervoase. Unii politicieni, precum şi agenţii lor din mass media, nu pot lăsa nici o instituţie neînregimentată în ofensiva pentru îndeplinirea agendei lor politice imediate.
Un editorialist de la Ziarul financiar, care a primit (sau şi-a asumat benevol) sarcina de a promova propunerea lui Johannis de organizare a dezbaterii la Universitate, se arată foarte indignat de faptul că aceasta nu este dispusă să facă jocul politic dorit. Sub titlul impertinent “Un răspuns inept al Universităţii Bucureşti. Cum nu organizezi întâlniri ale “polisului” când ăsta e rolul tău? Care mai este rostul culturii atunci?”, Iulian Anghel are pretenţia aberantă să dea Universităţii lecţii despre propria ei menire (insinuând, în mod stupid, și că rolul culturii e să organizeze întâlniri ale polisului…). N-a ajuns Universitatea să ia lecţii privind propriile sale atribuții de la diverşi comentatori ocazionali, angajați în campania electorală, dar, oricât de absurd ar părea, febra politică îi face pe unii să uite acest lucru.
Atitudinea respectivă e atât de deplasată încât nici n-ar merita atenţie. Totuşi, pentru că articlierul amintit face o mică paradă ad hoc de presupuse ‘argumente’, dintre care unele pot părea celor neavizați sugestive, avem datoria de a-l aduce cu picioarele pe pământ și de a pune lucrurile la punct.
“Nu înţeleg deloc răspunsul Universităţii Bucureşti, anume că nu va organiza nici o dezbatere politică între candidaţii la alegerile din 16 noiembrie”, declară Iulian Anghel – şi acesta e unicul punct în care putem fi de acord cu el.
Nu înţelege, e adevărat, şi asta reiese clar din ceea ce invocă mai jos.
1. “universitatea pregăteşte, din ştiinţa mea, oameni pentru viaţă, nu pentru laborator” clamează autorul în deschidere. Chiar dacă studiile superioare pregătesc pentru viaţă, aceasta nu implică deloc că Universitatea ar trebui să organizeze… confruntări electorale. A pregăti pentru viaţă nu înseamnă a găzdui confruntări electorale (care, dacă sunt instructive, pot fi urmărite de oricine la radio, la televizor sau chiar pe stadioane… nu e nevoie să aibe loc în amfiteatre). Pe scurt, argumentul nr. 1 este un simplu non sequitur (concluzia dorită pur şi simplu nu urmează din premisa adoptată). Dacă am accepta că “pregătirea pentru viaţă” implică organizarea de dezbateri electorale, de ce nu am accepta şi că pregătirea pentru viaţă ar implica organizarea a nenumărate alte activităţi care ţin… de viaţă – de exemplu, căsătorii sau divorţuri?! Că doar şi ele fac parte din viaţă… Ar trebui să organizeze Universitatea consiliere maritală, pentru că aceasta face parte din viață sau „ține” de viață? Dacă oamenii trebui pregătiți pentru căsătorie sau pentru roluri parentale, trebuie Universitatea să se ocupe de asta? Nu tot ce face parte din viață sau e important pentru viață face obiectul activității universitare. Universitatea are câmpul ei specific de activitate, cunoscut de toată lumea, și numai orbirea politică sau zelul propagandistic pot duce la ignorarea acestui câmp specific.
2. Al doilea reproş este că Universitatea de Vest a invitat candidaţii să se confrunte în sălile ei. Oare “Sunt profesorii Universităţii Timişoara şi studenţii Universităţii Bucureşti mai proşti decât membrii Senatului Universităţii Bucureşti?” se întreabă (chinuindu-se a fi ironic) articlierul. Nu-l duce capul nici măcar până la a sesiza că întrebarea poate fi lesne inversată: oare sunt membrii Senatului mai proşti decât… etc.? Dar, desigur, oricine încă mai judecă puţin îşi dă seama că invocarea prostiei este aici… cea mai mare prostie. Chestiunea n-are de-a face câtuşi de puţin cu prostia sau inteligenţa. Membrii Senatului au competenţa de decide asupra acestei chestiuni nu pe temei de deșteptăciune, ci pe temeiul solid că ei cunosc cel mai bine Carta Universităţii şi au datoria de a o aplica. Iar carta spune limpede că Universitatea nu se implică în politică… În plus, este limpede că obiectivele științifice, educaționale și culturale ale instituției nu necesită deloc… organizarea de dezbateri electorale. Dacă Universitatea din Timișoara a făcut invitația respectivă, aceasta nu înseamnă că ea are dreptate iar Universitatea din București greșește. De ce nu ar fi invers?
3. Atingând culmi șocante ale sofisticii, Iulian Anghel amintește că… “Academia” a fost construită de Platon, iar scopul ei era tocmai de a pregăti oameni “politici”, de a-i îndruma. Ne bucurăm să observăm că autorul a auzit de Platon. Păcat însă că n-a încercat să și înțeleagă ceva din tot ce a auzit. Academia lui Platon a fost o școală filosofică, nu o tabără de antrenament pentru oameni politici. În plus, nu e nici o legătură între ea și universitățile contemporane: Academia platoniciană nu era o universitate în miniatură, și nici universitățile actuale nu sunt „Academii” platoniciene amplificate. Comparația este ridicolă.
4. Răspunsul negativ la propunerea respectivă „departe de a fi atât de suveran pe cât se crede” (?!? – este de bănuit că nici autorul nu știe ce vrea să spună aici) , „arată disprețul Universității față de treburile din “cetate” – ceea ce nu poate fi decât foarte trist”. Conform acestui mod infirm de a lega lucrurile, ar trebui ca Universitatea să se ocupe de toate lucrurile pe care nu le disprețuiește (ceea ce ar fi desigur imposibil). Oare dacă Universitatea nu produce automobile, înseamnă că ea disprețuiește automobilele? Dacă Universitatea nu organizează un serviciu de ambulanțe pentru intervenții medicale de urgență, înseamnă că disprețuiește rolul ambulanțelor, sau dacă nu organizează spectacole de operă, înseamnă că disprețuiește opera? Nu cumva fiecare instituție are rolurile ei specifice, iar Universitatea are alt rol, nu pe acela de a organiza dezbateri electorale?
5. „Este o onoare pentru o universitate din Vest să organizeze o dezbatere memorabilă. De ce-și refuză Universitatea București această onoare și de ce o refuză studenților ei?” se întreabă indignat Iulian Anghel. Mai întâi că lucrurile nu stau așa. Sunt relativ puține universități care se angajează în dezbateri politice între candidați, iar când o fac, o fac pentru că este vorba de o confruntare de programe și doctrine ce își găsesc suport în teorii bine reprezentate în lumea academică (de exemplu, în SUA, neoconservatorism vs. liberalism, sau, în Europa, naționalism vs. cosmopolitanism). Din păcate, nu acesta e cazul aici. Așa cum au constatat toți analiștii campaniei electorale, nu există o veritabilă confruntare de doctrine, idei și proiecte diferite între actualii candidați. Ca atare, nu există nici un motiv profund pentru ca Universitatea să se implice în dezbatere. În plus, sistemul politic american este profund diferit de cel românesc, și nu se vede din ce motiv ar trebui ca politica românească să copieze una sau alta din particularitățile sistemului american.
6. „Treptele Catedralei din Timișoara”, “Balconul Universității” sunt simboluri grave și respectate – de ce uită Universitatea București că fost un mediator în vremurile de cumpănă ale țării?” Aici incoerența e totală, iar demagogia absolută. Elementele arhitectonice amintite (trepte, balcoane) pot avea o istorie și o valoare simbolică, dar aceasta nu determină unde anume trebuie să se desfășoare dezbaterile electorale – care au rolul de a informa/convinge publicul, nu de a ocupa festiv treptele și balcoanele. Oare dacă treptele Catedralei din Timișoara au sau au avut un rol simbolic, rezultă că dezbaterea între Johannis și Ponta trebuie să se desfășoare pe aceste trepte? Evenimentele din balconul Universității au fost evenimente politice, și acestea n-au nici o legătură cu rolul profesional al Universității. În pană totală de idei și argumente, Iulian Anghel uită că Universitatea nu e balconul Universității, iar Universitatea ca instituție nu a jucat nici un rol de mediator…
7. Persecutat de absența argumentelor necesare, articlierul reia argumentul de la punctul 3… Deranjându-l pe Platon din somnul său milenar, îi atribuie obsesia de a pregăti oameni politici, pentru a insinua că și Universitatea ar trebui să pregătească conducători ai cetății. Confundând studiile universitare cu pregătirea cadrelor politice, Iulian Anghel nu observă nici măcar că Universitatea poate foarte bine pregăti specialiști în științe politice, fără a produce „conducători ai cetății”, și nici (mai ales) că a pregăti oameni politici nu înseamnă a organiza dezbateri electorale… Nu e nevoie ca acestea să fie pregătite de Universitate, ele se pot desfășura la orice televiziune.
8. Într-un nou acces de incoerență, articlierul crede că “Politica nu trebuie neapărat iubită, dar trebuie în mod clar supravegheată”… De unde ar trebui, probabil, să rezulte (dar NU rezultă) că Universitatea trebuie să asigure desfășurarea unei dezbateri electorale… Asta înseamnă oare supraveghere?!? Mai departe, Iulian Anghel intră pe teritoriul delirului, comparând supravegherea politicii cu cea divină asupra oamenilor: „De ce ne este unora frică de Dumnezeu? Pentru că știm/credem că suntem văzuți în fiecare clipă”. Iată o profundă, extrem de profundă, concepție despre creștinism ca frică de un supraveghetor. În ce constă însă analogia pe care ar vrea s-o edifice autorul, e greu de spus… o fi vorba că Universitatea trebuie să fie Dumnezeul care îi supraveghează pe politicieni? (ce absurd!) Și oare supravegherea implică invitarea lui Johannis și Ponta la dezbatere în amfiteatru? Delirul demagogic creează multe mistere…
9. “Politica” trebuie și respectată. Un om politic bun trebuie aplaudat”, ni se spune. Ce legătură are asta cu dezbaterea electorală e iar de neînțeles. Oare trebuie să-i aducem pe cei doi candidați în amfiteatru ca să-i aplaudăm? (Sau poate numai pe unul…?) Trebuie Universitatea să devină o fabrică de aplauze? Te duci cu gândul la vremuri de mult apuse… dar care, pe cât se pare, au lăsat urme adânci în mintea unora…
10. „Nu-ți păstrezi reputația nepătată fugind. Nu poți invoca treburi intelectuale când societatea are nevoie de răspunsuri, când “cetatea” are nevoie de medierea ta”… gesticulează exasperat articlierul. Aici, cu mintea sa neformată, nu observă că ia drept premisă tocmai ceea ce trebuia demonstrat. Are, într-adevăr, societatea nevoie de „medierea” Universității? Care mediere? Mai întâi, a găzdui o dezbatere electorală nu înseamnă a media ceva, iar dacă e totuși nevoie de mediere, aceasta o pot face nenumărate alte instanțe: comentatori specializați (dar nu de nivelul acestui Iulian Anghel!), analiști, experți, reprezentanți ai societății civile și așa mai departe… De Universitate nu este nevoie, în acest context, și, de fapt, Universitatea nici nu poate face o mediere.
Nu e prima dată când conducerea Universității din București se confruntă cu presiuni ale diverșilor inflamați care doresc să instrumentalizeze viața academică în folos politic propriu. Din fericire, ea a rezistat cu succes acestor tentative abuzive.
Related Posts
Cheia geopolitică a alegerilor prezidențiale din România →
Stimate domnule profesor, conjunctivul verbului a avea la persoana a iii-a plural este „sa aibă”, nu „sa aibe”. (Textul dvs. la care fac referire este acesta: „(care, dacă sunt instructive, pot fi urmărite de oricine la radio, la televizor sau chiar pe stadioane… nu e nevoie să aibe loc în amfiteatre)”)
Multumesc, stiu, acelasi lucru ni-l spune si motorul de spelling & grammar al editorului de texte Word.
Eu prefer insa formula „sa aibe”, care a dobindit o larga raspindire in vorbirea curenta (la fel ca si alte forme nevalidate de gramaticieni, cum ar fi acordul lui „trebuie” cu persoana a III-a plural … de ex. noi spunem curent „lucrurile trebuiesc stiute”, unde gramatica ne cere sa zicem „trebuie stiute”).
De acord ca argumentatia este precara, insa justificarea UB de a respinge ideaa pare a fi problematica: organizarea unei dezbateri pentru alegerile prezidentiale reprezinta o tentativa de implicare politica. Nu e clar ce anume inseamna implicare politica. Faptul ca se organizeaza logistic o dezbatere fara o sustinere explicita a unui candidat nu poate fi considerat ceea ce de multe ori numim implicare politica, adica a avea o optiune politica.
Dar poate inseamna altceva. Neimplicarea politica ar fi delimitarea stricta fata de orice actiuni care au pana si cea mai mica legatura (directa si indirecta) cu politica (ex. punerea la dispozitie a unei platforme de dezbateri). Insa, aici, apar tot felul de intrebari: oare orice tip de implicare politica este indezirabil pentru universitati? oare faptul ca membri cu functii importante ai UB sunt si politicieni importanti reprezinta implicare politica? iar daca se accepta intr-un caz de ce nu si in celalalt?
Nu cred ca acum universitatile romanesti au vreo datorie civica de a organiza astfel de dezbateri, dar cred ca este important sa ne gandim la urmatoarele intrebari:
– ar fi frumos ca universitatile sa organizeze aceste dezbateri?
– ar fi oportun ca universitatile sa organizeze aceste dezbateri?
– ar trebui sa introducem treptat in responsabilitatea sociala a universitatilor si astfel de deziderate?
Implicare politica nu inseamna neaparat partizanat politic. Fara a sustine partizan un candidat, institutia se implica totusi daca organizeaza o atare dezbatere.
Daca ar fi de dorit, la modul general, e o chestiune prea vasta pt a o putea analiza aici si acum. Cert e ca deocamdata si Legea educatiei si Carta Univ. interzic o atare implicare.
Desigur, ideea de implicare nu e clar definita, dar nu vad cum organizarea unei confruntari electorale majore ca acea dezbatere ar putea fi considerata neimplicare.
Ma bucur ca ati adus in discutie aceasta problema. As vrea sa fac o precizare, pentru ca zilele acestea se discuta intens o chestiune care mi se pare legata de teza implicarii/neimplicarii Universitatii in confruntarea politica, pentru binele public.
1. Evident, incercarea de a atrage Universitatea in confruntarea politica nu vizeaza punerea la dispozitie a unui spatiu. Este vorba de a conferi un anumit prestigiu, o incarcatura simbolica dezbaterii, pentru ca, asa cum stiu ambii candidati, Universitatea nu este o simpla institutie publica cu competente specifice, ci si un spatiu care educa si confirma (sau ar trebui sa faca aceste lucruri) niste valori morale.
2. Or, in 2012, aceasta institutie a confirmat ca unul dintre cei care aspira astazi sa devina presedintele Romaniei a obtinut titlul de doctor prin plagiat. Universitatea a constatat tehnic o fapta cu o incontestabila incarcatura morala. Insusirea fara drept a muncii altcuiva nu poate fi judecata in cheie neutra.
3. Acest verdict a consfintit, dupa parerea mea, neutralitatea si autonomia institutiei UB fata de sfera politicului. Alte institutii care se revendicau de la principii si valori la fel de inalte au preferat relativismul si flexibilitatea autohtone si au contribuit la exact acelasi lucru pe care il denuntau: politizarea cazului.
4. Daca UB ar admite organizarea confruntarii electorale acum, cred ca semnalul pe care l-ar da ar fi unul de stranie dedublare. Ca mesaj simbolic, organizarea dezbaterii la Universitate ar putea fi tradusa fie ca o reabilitare a celui despre care aceeasi institutie a spus ca a plagiat, fie ca o incercare de a-i da munitie electorala contracandidatului acestuia. E greu de crezut ca la o dezbatere in spatiul Universitatii nu s-ar ajunge si la tema plagiatului.
5. Cred ca EM a pus punctul pe i cand a indicat afilierile politice ale unor membri ai UB. Dar aici este vorba nu de angajari individuale fata de o cauza sau alta, ci de angajarea institutiei ca atare, cu prestigiul sau. Problema este ca, in societatea noastra, astfel de angajari individuale ajung sa fie atat de multe si pregnante, incat uneori se confunda cu pozitia institutiei insesi.
6. Asa cum UB a avut curajul in 2012 de a lua o decizie in calitate de institutie de invatamant, care impune si respecta standarde de integritate academica si a sanctionat institutional ceea ce unii membri ai sai cautionasera individual, asa cred ca a avut si acum intelepciunea sa refuze organizarea dezbaterii dintre cei doi.
7. In final, o paralela. Comentatorul Anghel sustine (si nu aici greseste) ca Universitatea trebuie sa se implice in „treburile cetatii”. Ea se implica deja, problema este cum anume (aici cred ca greseste dumnealui).
La fel ca Universitatea, si Biserica este o institutie despre care credem ca ar trebui sa se implice in treburile cetatii. Ea ar trebui nu doar sa construiasca lacasuri de cult, sa oficieze slujbe si ritualuri, ci si sa formeze oameni mai buni, mai corecti, mai generosi. Aceasta este, prin analogie, misiunea ei extinsa, asa cum si misiunea Universitatii ar trebui sa fie de a forma nu doar studenti performanti, ci si oameni integri, toleranti etc.
Ce face, totusi, Biserica in aceste zile? Prin slujitorii sai, ea le spune enoriasilor ca trebuie sa voteze un ortodox, un om care isi face semnul crucii, al carui partid este singurul sensibil la problemele nevoiasilor.
Fata de aceste derapaje individuale, institutia Bisericii se face ca protesteaza, in dulcele stil tranzactional clasic.
Atat timp cat asa arata societatea in care traim, pozitia UB mi se pare nu doar corecta, ci si foarte prudenta.
Pingback: Succesul lui Johannis văzut în altă… cheie - Ion Coja