Renașterea dialecticii stăpân – sclav (om vs. neom)
Zilele trecute, sub povara alegerilor și travaliul unei „noi” lumi, am asistat în discursul public la [re]aducerea pe postament a dialecticii stăpân – sclav! Adică o reîntoarcere de iz feudal la valori demult apuse: cetățeanul/stăpânul/omul [burghezul, bogatul, gulerele albe, «cinstiții și cei întreprinzători», culturalizații, clasa de mijloc] vs. cel care nu trebuie discutat din perspectiva drepturilor/libertăților [sclavul, subomul, nespălatul, incultul, spărgătorul de semințe, săracul, marginalul, pensionarul, întreținutul social]. Se pun în discuție tocmai drepturile fundamentale ale omului [de fapt cele ale subomului – conform paradigmei hegeliene –], dreptul lui la liberă exprimare, dreptul [și nu obligația, dragilor!; dreptul privește ius-ul, adică libertatea] lui la vot, dreptul de a fi, prin asta, cetățean [adică a fi discutat din perspectiva dreptului, ius-ului, dreptul de a fi om!].
Hegel considera burghezia ca fiind sinteza relației stăpân – sclav, adică, din perspectiva drepturilor, doar stăpânii aveau libertăți (deci ius), sclavul era discutat doar din perspectiva legii (lex, adică a obligațiilor). Burghezia a universalizat libertățile [Drepturile universale ale omului și cetățeanului], toți oamenii pot fi cetățeni, deci toți au dreptul la libertăți, deci toți sunt încadrați în litera drepturilor și nu doar unii (asta e distincția hobbesiană dintre ius și lex). Deci Hegel vede sfârșitul dialecticii [și istoriei] în burghezie! Aici vine Marx și spune că sinteza lui Hegel devine teză, adică dialectica nu e un cerc închis ci o spirală [depășirea unei paradigme și intrarea într-alta]! Cu alte cuvinte, da, oameni sunt cu toții oameni, deci au drepturi, dar nu sunt la fel de liberi (partajul îl face proprietatea asupra mijloacelor de producție), deoarece cel care deține mijloace de producție e mai liber ca un salariat! De ce? Pentru că munca se desfășoară într-o perioadă de timp, deci salariatul nu-și vinde doar forța de muncă, ci își vinde și timpul, adică 8-12 ore nu dispune de propria persoană, deci nu e liber. Astfel se naște dialectica burghez-proletar.
Cum spuneam, zilele trecute, în plină campanie electorală, în Agora s-a întors învechita, dar actualizata, dialectică a partajului om – neom: cel care merită și cel care trebuie [e necesar!] să fie supus. Drepturile și capacitatea ultimului, a «neom-ului» au fost puse în discuție, acesta a devenit automat un cetățean de rangul doi, o masă fără discernământ, nonvaloare morală, etică, bineînțeles asta într-o perspectivă «etică» capitalistă a productivității și valorii-muncă [cei tineri, studioși, plini de merite vs. cei care vor să le fure viitorul].
Dragă Hegel [și Fukuyama!], uite că istoria nu se termină!
Related Posts
Periferia ca istorie inversă a centrului →
Darea în plată: un răspuns pentru dl. Lucian Croitoru și d-na Mungiu-Pippidi →
De la gândire la acţiune şi înapoi sau când a spune înseamnă a acţiona şi a acționa înseamnă a spune: exerciţii critice →
Articolul „Renașterea dialecticii stăpân – sclav (om vs. neom)” de departe o secţiune făcută la un moment dat prin societate indică doar o stare de fapt veche de când lumea, pe care cu greu o admitem cel puţin din jenă.
Formele de organizare socială au adus la un moment dat în prim plan aşa zisa democraţie. În fapt o făcătură ordinară. Grecii antici admiteau că nu există democraţie fără sclavi. Adică nu poţi să te bucuri de anumite servicii de bază ale democraţiei dacă cineva nu va presta acele activităţi. Pentru asta e nevoie de forţă de muncă care să „presteze” în mod voluntar dar mai ales în mod forţat anumite „servicii”. Aşa a fost, aşa este şi aşa va fi mult timp de acum încolo. Trebuie să admitem o situaţie neconformă cu valorile omului pentru a o putea corecta în viitor.
Interesantă este construcţia absolut artificială a ipotezei că sinteza dialecticii hegeliene ar devenii teza lui Marx şi uite aşa s-ar relua ciclul sinteză->devine teză+antiteză = ne-ar aduce la o nouă sinteză care chipurile ar revoluţiona societatea.
Este doar o capcană servită „sclavilor” pe rit nou. Este doar o găselniţă frumos împachetată pentru a masca o situaţie urătă, degradantă şi involuţionistă.
Dialectica hegeliană a contrariilor a murit! Gata!
Admitem că avem Globalizarea care separă conform principiului lui Pareto (20% deţin 80% din resurse şi 80% deţin restul de 20% din resurse)societatea în două părţi inegale atât sub raportul cantităţilor căt şi a calităţii resurselor de care dispun şi nivelul de integrare al fiecăui grup. Adică avem INTEGRAŢI în reprezentările economiei globaliste şi NEINTEGRAŢI în reprezentările economiei de tip global.
http://www.oaltacale.eu/?p=1
http://www.argumentesifapte.ro/2014/11/20/renasterea-dialecticii-stapan-sclav-om-vs-neom/
http://oasteadigitala.wordpress.com/2012/01/07/noua-ordine-mondiala-dialectica-hegeliana/
http://www.elfconsulting.ro/showdef.php?nrdef=28
http://www.inclusivedemocracy.org/fotopoulos/other_languages/romanian/democratia_economica_directa.htm
Liberul arbitru este un drept NATURAL al omului – nimeni nu il poate abroga. Aceasta este baza pe care un om poate ALEGE sa se comporte ca un sclav. Sclavii iubesc viata mai mult decat libertatea in timp ce oamenii liberi iubesc libertatea mai mult ca viata. Dialectica este eterna si in acest context este eronat sa arunci „vina” asupra doar a tezei sau asupra doar a antitezei. Tirania, de o parte, NU poate exista fara OBEDIENTA IRESPONSABILA de cealalta parte.
Comunismul este o societate buna, dar nu pentru oameni.
Capitalismul este o societate buna, dar nu pentru 99% ci pentru cei 1%, beneficiarii privilegiului mostenit.
Pentru oameni „sfarsitul istoriei” este adus de societatea in care fiecare primeste ceea ce merita; pentru a PUTEA aprecia meritul fiecaruia, intrecerea in cursa vietii trebuie sa inceapa PENTRU TOTI de la ACEEASI LINIE DE START.
Aprecierile despre filozofia lui Hegel nu sunt nici macar gresite ci sunt chiar fara nici o legatura cu aceasta.