Baudrillard și obezitatea terorii
Ce ne spune Baudrillard:
“18. Prețul securității: un stat care ar dori să disuadeze terorismul ar trebui să se înarmeze el însuși cu un nivel al terorismului de așa natură încât ar generaliza teroarea la toate nivelurile.
36. Violența este anomicã, teroarea este anomalică. Mai violent decât violența însăși este terorismul.
39. Terorismul este executorul unui sistem care, și el, vizează anonimatul total și responsabilitatea totală a fiecãruia dintre noi.
40. Monstruozitatea terorismului decurge din ideea de responsabilitate universală, monstruoasă și teroristă în esența ei.
42. Problema securității s-a substituit demult celei a libertății. Prima etapă a fost cea difuză, extensivă a sistemului, care a produs libertatea. Ulterior, un sistem mai dens a produs securitatea. În cele din urmă, un sistem de proliferare și saturare a produs panica și teroarea.
46. Terorismul ar fi un act politic dacă ar fi doar opera oprimaților disperați. Dar în fapt a devenit comportamentul normal, generalizat al tuturor națiunilor și al tuturor grupurilor.”
(Jean Baudrillard, “Strategiile fatale”, Editura Polirom, Iaşi, 1996.)
Pentru marginal “lupta organizată” (și teroarea e organizată, doar că nu e organizată pe fronturi imediat identificabile, teroarea este eficientă tocmai prin faptul că e prezentă tot timpul, dar lovește când nu te aștepți) nu este o soluție (petițiile, protestele organizate, sindicatele etc.; ele, în cazul în care reușesc ceva, doar amână deznodământul și prelungesc dominația Structurii), deoarece Puterea [instituționalizată] se organizează [asta «știe» să facă o instituție, să mobilizeze și să structureze resursele de care dispune; acest știe, pus în discuție, trebuie citit știe mai bine, stăpânește mai bine teroarea] mai “eficient” (cu toate măsurile luate de Instituție/Stat, eficacitatea poate fi pusă în discuție).
Puterea se teme doar de spațiile “neorganizate” (neorganizate prin faptul că este greu de cunoscut/identificat structura lor), de sferele descentrate, care scapă controlului, iar hipertelia luptei e teroarea, terorismul, destructurarea, sabotajul.
Puterea se teme de dezordine, de spațiul în care “gândirea/logica” ei nu percepe structura. Și orice destructurare este o structură, doar că e diformă, deci scapă logicii Instituției.
Absența corpului este cea care sperie, când corpul nu e o structură definită, ci se revarsă de unde nu te aștepți.
Obezitatea războiului este terorismul, lupta în care nu se văd tranșeele.
Terorismul e nomad, tot timpul prezent și niciodată așezat, niciodată cognoscibil. Chiar prin asta terorizează. Terorismul este peste tot și, concomitent, este nicăieri.
Terorismul nu poate fi combătut decât prin teroare și terorism, care, ambele [devenind instituționalizate], nu fac altceva decât să accentueze lipsa de corp, deci hrănesc terorismul și nu-l vindecă. Hipertelia (creșterea necontrolabilă a celulelor cancerigene) avansează, cancerul se agravează, corpul își pierde, din ce în ce mai mult, forma, se revarsă în obezitate.
Statele se înarmează cu teroare contra terorii. Instituțiile militarizate ale statului nu mai păzesc doar granițele, deseori sunt chiar incapabile a o face, de aceea se nasc structuri militare supra-statale (alianțe), ci aceste structuri încep să răspândescă teroarea în interior (asistăm la înarmarea jandarmeriilor și la spectrul legilor “Big Brother”).
Cum spune Baudrillard, terorismul a devenit un comportament “normal”.
Related Posts
Scoaterea scriiturii din context →
Despre Pastila Roșie, de Daniel Nica →
Împotriva autonomiei sau în favoarea unei noi definiri a acesteia? →
Comentarii recente