Iohannis și Putin
Chiar dacă nu am susținut niciunul dintre candidații la președenție (prea neo-liberali), spun că totuși se simte o schimbare în bine cu Iohannis față de Epoca Băsescu în general, dar mai ales față de epoca conflictului Băsescu-Ponta.
Nu mai asistăm la scandalul mediatic zilnic între Cotroceni și Guvern. Ăștia coabitează mai frumos.
Cu Iohannis în politichia externă am mari rezerve (poate și din cauza sfătuitorului: MRU), adică cu pupatul Licuriciului în problema finanțelor (amestecul SUA și UE în politica internă – UE e normal să se amestece, dar SUA? -) și a poziției ultra pro-NATO în privința conflictului din Ucraina.
Aș fi mai moderat când îl atac pe Putin, mai ales că nu e conflictul nostru și nici nu aș dori să fim vizați în mod direct. Aș prefera o poziție de mediere a conflictului și nu una de a pune lemne pe jar/foc.
Nu tare vreau să fim „pregătiți” pentru război, deoarece nu doresc război.
Mai mult, aș retrage trupele române prezente în diferite teatre de operațiune, deoarece nu ne apărăm țara în Afganistan. Acolo suntem niște agresori, ori de unde am privi problema.
Ar trebui să încercăm medierea puterilor aflate în joc în Ucraina, pornind de la realitățile actuale și nu de la tratate uitate (Budapesta 1994 – arsenalul nuclear cantonat pe teritoriul de astăzi al Ucrainei era controlat de armatele rusești, armate care încă sunt prezente în anumite teritorii din Ucraina, cum erau prezente și în Crimeea, de aia nu a existat o invazie efectivă a Crimeei, ci teritoriul era controlat militar de armatele fostului URSS). E clar că Rusia nu se retrage din Crimeea (sunt în joc interesele ei economice și geostrategice).
Deocamdată problema de securitate a României nu este Rusia, ci frauda corporatistă (indiferent că sunt corporații americane, europene, rusești) care, cu spijinul politicului autohton (vezi dosarul Microsoft, Lukoil etc.) spoliază economia țării.
În privința Ucrainei, era de așteptat ca Rusia să nu stea și să privească cum se apropie NATO de hotarele ei, când Crimeea (și Ucraina), din perspectiva Rusiei (o perspectivă istorică dealtfel), este un teritoriu rusesc.
SUA a dorit să “cumpere” cu ajutorul mafiei politice din Ucraina (familia vicepreședintelui SUA, Joe Biden, fiind direct implicată în afacere) cum face și pe la noi, resursele Ucrainei. Dar Ucraina modernă este un stat creat de URSS în 1919 și 1922 (puteau la fel de bine să nu facă acest stat). A primit Crimeea de la Rusia în 1954. Ucraina înseamă “teritoriu de margine”, de margine al Rusiei. Astăzi, în Ucraina sunt teritorii istorice rusești, primul țar al Rusiei a fost încoronat în Crimeea.
Pravila de la Kiev se numește “Pravila Rusă” și nu ucrainiană! Denumirile de Ucraina (teritoriu de margine) și Mica Rusie (nu ucrainienii au făcut Kievul, ci varegii ruși!) apar după invazia mongolă din 1241. Crimeea, după invazia mongolă, a aparținut și familiei de Mangop (avea Ștefan cel Mare pretenții teritoriale asupra ei, prin căsătoria cu Maria de Mangop) și în 1441 intră în componența Hanatului Hoardei de Aur și mai târziu în componența Imperiului Otoman, ca Rusia să o recupereze în 1783 și până în 1954 aparține Rusiei, ca să fie dată ca teritoriu autonom Ucrainei în 1954.
Centrul Rusiei a fost Kievul, până la invazia mongolă, doar după aia se ridică cnezatul Moscovei (mai ales cu statului de “a treia Romă”, după căderea Constantinopopului, deoarece linia dinastică a Marilor Prinți ai Moscovei a primit altoiul familiei imperiale bizantine, cu Zoe Palaiologina, bunica lui Ivan cel Groaznic). Deci, din perspectiva istorică și geopolitică a Moscovei nu poate exista Rusia fără Kiev.
Că nu sunt de acord cu “dreptul” istoric e treaba a doua! Însă, populația majoritară din estul Ucrainei este rusofonă și dacă vorbim de dreptul de autodeterminare al popoarelor, acești majoritar ruși au dreptul să decidă ce e bine pentru ei, cum același drept îl au și vesticii Ucrainei! Puterea, în relațiile geopolitice, nu ține cont de drept istoric și tratate, ci de conjuncturile de moment (realitățile de forță ale momentului, relațiile de putere ale Zeitgeistului)!
Însă, din perspectivă etică nu se mai pune problema dreptății când mor oameni, când asistăm la un măcel!
Acolo nu mai are nimeni dreptate!
În asemenea caz, nu mai poți alege o tabără a adevărului, decât dacă accepți ideologizarea măcelului.
De asta spun că nu sunt de acord cu Iohannis!
Aș prefera să mediem pacea și nu războiul!
About the Author
Norbert Coman Născut în 1974. A absolvit Facultatea de Istorie și Filosofie din Cluj-Napoca în 2010, masteratul de “Socio-antropologie istorică” în 2012, în prezent fiind doctorand în cadrul școlii doctorale “Istorie, Civilizație, Cultură” din cadrul Facultății de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai. Este specializat în istorie, filosofia istoriei, filosofie politică, epistemologie, geografii simbolice și în studiul comparat al civilizațiilor, tema doctoratului fiind “Revoluția thalassocratică. Studiu critic de istorie comparată a civilizațiilor”. Reluându-și tema de licență, în cadrul acestei lucrări critice urmărește și gradul de implicare, subiectivare și obiectivare ideologică în alcătuirea geografiilor simbolice.
Related Posts
Periferia ca istorie inversă a centrului →
Despre clarviziune în geopolitică. Remarci adresate politicienilor și ziariștilor români →
Umorul involuntar al rusofobilor →
Nu încoronarea primului țar al Rusiei (primul cu această titulatură a fost Ivan al III-lea, cel care se însoară cu Zoe Palaiologina, dar oficial Ivan cel Groaznic este considerat primul țar al tuturor rușilor) am vrut să menționez Crimeea, ci în legătură cu creștinarea primului suveran rus, Vladimir cel Mare și căsătoria acestuia cu Anna, sora împăratului Basil al II-lea. Acest eveniment a avut loc în Chersonesus, în apropierea actualului Stevastopol, și Chersonesus-ul este supranumit „Troia rusească”.
Două lucruri se bat cap în cap: dreptul la autodeterminarea poparelor şi inviolabilitatea frontierelor. Aşa se explică tragedia iugoslavă şi cea din republicile fost sovietice.
Dezmembrarea imperiilor provoacă întotdeauna onflicte. Imperiul Otoman era mai bun, de exemplu, pentru aromâni decît statele succesoare. Dar nu numai. Cele două războaie balcanice – între state ortodoxe, şi vecine – a dus la două sute de mii de morţi şi la ură între bulgari şi vecini. Cred că destui se si mţeau mai bine cu turcii decît cu ai lor. Dezmembrarea URSS a dus la tragedii asemănătoatre şi traume istorice.
COSOVO !!!!!!
NIMICIREA IUGOSLAVIEI LA
INITIATIVA SI PRESIUNEA GERMANIEI !!
ASAZISELE REVOLUTII EUROPENE SI AFRICANE
ATC….ETC…
CUBA !!! RACHETELE DIN CUBA SI TURCIA !!!
Vrea cineva sa se mai bata odata cu rusii ?
AUTODISTRUGEREA EUROPEI PE CINE AR FAVORIZA DIN NOU ???