Când premierul se operează în Turcia
Politicienii români par să nu fie deosebit de încântaţi de ţara lor atunci când vine vorba de confortul ori sănătatea propriei persoane. Preşedintele Klaus Iohannis manifestă o vizibilă înclinaţie spre spaţiul german ca destinaţie de vacanţă, iar mai nou premierul Victor Ponta a decis să se opereze la genunchi în Turcia. Opţiuni perfect legitime pentru nişte persoane particulare, dar care în cazul reprezentanţilor la vârf ai statului român dobândesc, vrând nevrând, semnificaţie publică.
Dacă ne referim la Victor Ponta, observăm că alegerea lui apare ca nefericită din cel puţin trei puncte de vedere. În ordine morală, apare inconsecvent să te operezi în altă ţară, după ce ai purtat o campanie sub lozinca „Mândri că suntem români”. În ordine instituţională, aşa ceva echivalează cu un blam pe care ţi-l dai singur, atâta timp cât eşti nimeni altul decât responsabilul administrativ suprem al sistemului sanitar. În ordine electorală, nu e profitabil să-i iriţi pe oameni afişându-ţi statutul privilegiat şi dispreţul faţă de condiţiile spitaliceşti de care aceştia au parte în România. Hotărârea premierului ar fi deci o eroare politică flagrantă, numai bună pentru opoziţie ca să inflameze populaţia.
Aşa stau lucrurile eventual în alte ţări, ca Franţa, Rusia, Statele Unite ale Americii sau chiar mai micile Grecia şi Ungaria, unde există încă sentimentul identităţii naţionale. Un sentiment multiform, fluctuant şi susceptibil de manipulare, însă imposibil de neglijat de către politicieni, care nu-şi permit să lezeze orgoliul patriotic al cetăţenilor.Vi-l închipuiţi de pildă pe Alexis Tsipras, operându-se tocmai în Turcia?!
Din această perspectivă, indiferenţa, ca să nu spunem aroganţa premierului Victor Ponta, este simptomatică pentru disoluţia profilului moral-politic al României, gata să renunţe nu numai la armată, industrie şi resursele naturale, dar şi la tradiţia istorică, la conştiinţa apartenenţei colective, pentru a satisface necondiţionat interesele economico-financiare şi militare ale altora. În lumea contemporană autarhia devine o absurditate, cu toate acestea integrarea în anumite structuri de cooperare nu trebuie înţeleasă ca aservire şi anulare de sine.
La 9 mai se aniversează în România Ziua Europei, însă nimeni nu aminteşte că tot pe 9 mai, în 1877, a fost declarată independenţa. Se rememorează evenimentele din 13-15 iunie 1990, fără o vorbă despre 9 şi 15 iunie 1848, când proclamaţia de la Islaz şi manifestaţia din Bucureşti au marcat începutul revoluţiei în Ţara Românească. Toate sunt evenimente semnifivative în sensul modernizării, democratizării şi realizării statului naţional, sau altfel spus – în sensul occidentalizării, fără vreo conotaţie naţionalist-extremistă sau comunistă. România euroatlantică de astăzi nu ar avea motive ideologice să le oculteze, ba din contra, i-ar oferi argumentul continuităţii cu trecutul prestigios. Totuşi nu le mai reafirmă, ceea ce constituie o manifestare a involuţiei sale de la condiţia de stat-naţiune la aceea de semicolonie-piaţă, în care chestiunea identităţii comunitare fie nu interesează, fie stârneşte adversitate.
Din această cauză probabil că operaţia lui Victor Ponta în Turcia nu va provoca cine ştie ce scandal. Instinctiv, premierul a ştiut că nu comite o greşeală majoră. În definitiv cetăţenii înşişi, sau cel puţin mulţi dintre ei, au încetat să valorizeze patriotismul. Faptul nu reprezintă însă un prilej de bucurie nici pentru adepţii umanismului fără frontiere: locul ataşamentului naţional nu l-a luat fraternitatea universală ci consumerismul globalizat, spre profitul băncilor şi al companiilor transnaţionale.
Nu ignorăm explicaţia pur medicală a cazului. Se prea poate ca, din considerente de expertiză chirurgicală, operaţia respectivă să nu fi fost realizabilă decât în străinătate. Atunci premierul trebuia să vină cu un comunicat oficial care să explice lucrurile, în aşa fel încât să pună de acord problema personală cu rigorile reprezentării naţionale. Postarea de pe contul său de Facebook, în care invocă faptul că acasă nu ar fi avut parte de linişte şi odihnă, ni se pare de o irelevanţă ridicolă. Statul român are nevoie de înalţi demnitari în bună stare de funcţionare, dar cu condiţia să-şi respecte şi să-şi informeze cetăţenii pe care se presupune că-i servesc.
About the Author
Alexandru Mamina Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015, Familii politice și familii culturale, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2017, Războiul revoluționar (de la ridicarea în masă la gherila), București, Ed. Militară 2019, Morfologia protestului cultural. Romantism, avangardă, folk-rock, București, Ed. Academiei 2019. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.
Related Posts
Ultima noapte de iluzii, prima noapte de război →
Deficitul substanţial şi perspectivele stângii din România →
SYRIZA – de la victoria în alegeri la câştigarea puterii →
Ponta nu e primul om politic care se opereaza in afara tarii, desi ar fi putut s-o faca si in Romania. Cand cu operatia lui Basescu ati scris despre asta, domnule Mamina? Ati scriis?
Si daca tot ati inceput, ar fi mai multe de zis: ar fi de bun simt ca oamenii politici sa-si tina copiii in scoli in Romania si sa li-i gasim in evidentele militare (in caz de necesitate de incorporare); sa-si tina banii in banci din Romania nu sa-i ascunda cine stie pe unde, sa-si petreaca concediile sedentare (mare, munte) la fel, in Romania. Ar mai fi de bun gust sa-si cumpere si sa se afiseze pe cat posibil cu produse romanesti (masina….etc.)
Iar cand se muta intr-o locuinta platita de stat, sa lase pretentiile faraonice, ca pana una alta suntem tara cu cei mai saraci cetateni din UE – cum adica sa-ti faci dormitor de 500 mp? asta e o sfidare.
Acesta este basul din orchestra cu „DEMISIA”?
Ca alta „presiune imensa” nu am resimtit decat pe canalele- unele – media+ specializate… , si nu in Parlament (subiect inchis pana la toamna)
Mi se pare interesanta (re)considerarea pozitiva a nationalismului in cheie (anti)coloniala, poate ar trebui dezvoltata intr-o analiza mai cuprinzatoare, de ce nu o carte. Analiza ar putea lua in considerare, asa cum se sugereaza, si noile evolutii globalizante, neoliberalismul si economia globala de piata, ca si componente ale noilor colonizari, iata, foarte locale si localizate, cu specificuri culturale. Bravo!