„Adio” PSD, „bun venit” totalitarism!
De la o vreme încoace tot mai mulți comentatori care beau apă din Dâmbovița se excită foarte tare la gândul descompunerii PSD-ului sub loviturile necruțătoare aplicate de procurorii DNA conducerii sale.
Firește, PSD-ul e un partid cu probleme. Nimeni nu neagă lucrul ăsta. Nu doar că o mulțime dintre liderii și primarii săi sunt în prezent implicați în diverse anchete cu iz penal, dar însuși premierul, Victor Ponta, a ajuns pe mâna DNA – și asta, după ce procurorii i-au luat la puricat afacerile familiei, descoperind posibile nereguli chiar în curtea cumnatului. Cangrena corupției pare să fi cuprins nu doar politicienii pesediști, luați individual, ci și famiile lor – exact ca într-o mafie cu iz sicilian.
Cu toate acestea, eventuala descompunere a PSD-ului, la gândul căreia salivează cu inconștiență fel de fel de formatori de opinie, nu ar trebui să bucure pe nimeni. Ba dimpotrivă, ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru orice cetățean onest și, mai ales, zdravăn la cap, al acestei țări. Și asta, dintr-un motiv foarte simplu: pentru că PSD-ul reprezintă la ora actuală doar unul dintre cele două partide din viața noastră politică ce se bucură de structuri extinse în teritoriu, resurse materiale și cadre suficiente pentru a guverna. Celălalt partid fiind, evident, PNL-ul. Restul partidelor nu sunt decât niște entități a căror existență, din nefericire, se învârte undeva între noțiunea de „grupuscul” și „adunătură”. Iar situația partidelor mici va deveni și mai gravă după intrarea în vigoare a noii legi a partidelor (care permite înființarea unui partid din 3 membri), dublată de noile condiții cvasi-criminale de participare în alegeri.
Nu este vina partidelor mici că nu reușesc să devină ceva mai mult decât niște mici grupări politice care depind fie de relațiile politice personale ale președintelui lor (UNPR, PC, PLR) fie se bucură de prezența unor membri suficient de „dedicați” cauzei cât să țină steagul sus, atât cât or mai putea (socialiștii din PSR, adică fostul PAS, ecologiștii). Vina principală aparține unui complex de factori care nu asigură un acces corect la resursele publice și private. Mai precis, partidele mari sunt finanțate cu generozitate de la buget și au dreptul de a împânzi instituțiile publice cu fel de fel de politruci în poziții-cheie plătiți cu lefuri uriașe, în timp ce partidele mici nu au nici un fel de acces la finanțare publică, trebuie să se descurce din resurse proprii iar oamenii lor valoroși sunt racolați sistematic sau „descurajați” (ca să folosesc un eufemism) de oamenii partidelor mari. Cum, necum, cam asta e situația și nu trebuie să ne facem iluzii: nu există la ora actuală nici un partid mic care ar putea concura cu succes împotriva PSD sau a PNL. Și nici nu va exista prea curând. Nu poți inventa peste noapte și în condițiile actuale un partid care să se lupte de la egal la egal cu doi mamuți care au avut acces la niște resurse uriașe vreme de mai bine de un sfert de veac și pot mobiliza ușor la alegeri câteva milioane de votanți.
Ceea ce înseamnă că democrația noastră, așa șontoroagă și imperfectă cum e ea, are nevoie ca de aer de această realitate simplă: măcar două partide mari care să se compenseze reciproc și să concureze unul cu celălalt. Dacă unul dintre cele două partide colapsează, dictatura celuilalt este asigurată. Chiar dacă, tehnic, în România va continua să funcționeze pluripartidismul. Și ce dacă?… Ne aducem aminte că și în țări precum RDG, Bulgaria sau Polonia, în perioada de dinainte de 1989, existau mai multe partide politice. Dar erau de formă.
About the Author
Lucian Sârbu Născut în 1975. Studii universitare de filozofie și de economie (specializare: marketing). A colaborat de-a lungul timpului la diverse reviste culturale (Literatorul, Calende, Argeș, Observator Cultural etc.) cu proze, recenzii, traduceri, eseuri. Începând cu anul 2007 a scris sub pseudonimul „Manole” cel mai popular blog de imobiliare din România, „Balonul imobiliar”, descifrând bula imobiliară într-o perioadă în care discursul dominant nu comunica altceva decât că „economia duduie”. Autor al unui volum de eseuri intitulat „Adevăr și democrație” apărut în anul 2001 la Editura Paideia. În prezent deține propria agenție de marketing și nu este implicat politic.
Related Posts
Costurile sociale ale unui partid zombi: concluzii la capătul unei săptămâni foarte agitate →
Curajul acțiunii →
„Throw Them All Out” / Să plece toți! →
Gasesc articolul dvs. neconvingator. Este o conditie a democratiei sa existe mai multe partide, pentru ca aceste partide sa concureze pentru a castiga increderea alegatorilor. Numai ca, daca unele partide ajung atat de puternice incat sa nu se mai bata pentru a aplica politici, ci sa se bazeze doar pe puterea lor de a aduce voturi in teritoriu, pe tradari si aliante cu partide – media (pc) sau grupuri parlamentare fara nicio reprezentativitate (unpr), asa cum se intampla de cativa ani in Romania, democratia nu are nimic de castigat de aici.
Cu siguranță. Dar cu atât mai puțin ar avea de câștigat dacă sistemul politic va ajunge dominat de un partid-mamut și o mulțime de alte partide mai mici sau mai mari care sunt bune doar să caște gura.
Totuși, ca să lămuresc clar un lucru: eu nu-mi fac iluzia că PSD-ul o să dispară sau că va putea fi pulverizat, nici nu plâng de mila lor, pentru că nu e cazul. Faptul că pică (sau nu) Ponta e egal cu zero. PSD-ul e un partid mult prea puternic. E suficient să ai doar un pic de treabă în afara pieței private și dai imediat cu nasul de un pesedist (sau un penelist) de la care trebuie să iei o aprobare, o ștampilă, o adeverință etc. Sau, vrei să participi la o licitație publică, și imediat te lovești de un competitor conectat la unul dintre cele două partide. Asta e țara, alta nu avem. Am vrut doar să arăt ce se întâmplă dacă ducem până la capăt logica idioată a comentatorilor care speră că DNA-ul va reuși ceea ce nu reușește competitorul politic.
Atunci nu inteleg unde e primejdia totalitarismului dupa dvs., devreme ce spuneti ca nu va temeti de disparitia PSD. Sensul articolulul dvs., dupa mine, este tocmai acela ca unii comentatori isi freaca mainile de bucurie in asteptarea unei disolutii a PSD, iar asta dovedeste doar lipsa de intelepciune, pentru ca disolutia PSD ar face sa dispara singura forta politica in stare sa se opuna celuilalt dinozaur, PNL. Daca nu exista niciun pericol in acest sens, de unde primejdia totalitarismului?
Pentru ca nu e realist atunci cand prezuma infailibilitatea pesedeului in fata abuzurilor securitatii ceausiste.
Totalitarismul va veni oricum si nu prin descompunerea PSD-ului, ci prin controlul lui.
Aduceti-va aminte de incercarea de preluarea a PSD-ului de catre slugoiul Cristian Diaconescu. Asta nu e omul meu, ci al Securitatii ceausiste. Mai recent, lipirea lui Ponta de catre securistul Ghita si incercarea natanga a lui Ghita de a deveni… lider PSD. Si vor mai fi si alte incercari pana cand vor reusi sa controleze si PSD-ul asa cum fac cu marionetele din PDL si flasnetele pacalite din vechiul PNL.
Au plusat cu tot ce aveau ei mai bun si n-au reusit asa ca trebuie sa aresteze toti liderii PSD pana cand securistul lor prostovan va straluci. 😀
In final va putea fi adoptat modelul american. Populatia va alege securistii ceausisti pesedisti sau penelisti din Parlament si va opta pentru una dintre marionetele securitatii ceausiste propuse pentru functia de presedinte. Daca tovarasul Coldea va avea bateriile bune, va conduce Romania mai mult timp decat… Stefan cel Mare. 🙂
Dacă nu există pericolul real, nu înseamnă că nu trebuie amendate toate elucubrațiile. Uitați, nu mai departe de ieri, în Hotnews, Dan Tăpălagă își dă ochii peste cap (aici: http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-20259723-asa-arata-sfarsitul.htm). Cică toată telenovela asta cu genunchiul lui Ponta ne arată că „Sunt ultimele zbateri ale demonilor unui trecut de care Romania nu s-a despartit niciodata cu adevarat dupa 89. … Abia acum se termina cu adevarat. … E sfarsitul unei lumi cenusii, inchisa la propriu, in cusca, de bratul lung al justitiei.” Măi să fie! Carevasăzică dispare FSN 1 și rămâne în picioare FSN 2 (știu că românii au memoria scurtă, dar PNL, prin PDL, prin PD, tot din FSN se trage!) și noi ar trebui să înghițim chestia asta ca pe o doctorie. Măi să fie! 🙂
Oare partidele mici nu se pot alia cu diverse ONG-uri pentru a se desfiinta pragul electoral? Caci asta e o problema cel putin la fel de importanta ca si finantarea partidelor. Degeaba faci partid cu 3 membri daca ramii cu un prag ne-sim-tit de 5% si, ca sa ii descurajezi pe veleitarii aia mici sa se asocieze, le mai trintesti si un 10% prag electoral pentru aliante. Noul parlament va fi la fel de penal ca si asta. Deja se vede rinjetul timp al tradatorului Gabi Oprea care vede ca in Romania merge si ”iubesc tradarea și îl iubesc și pe trădător”. Ce fel de mameluci or fi în partidul ăla? Iar prostimea e ațîțată împotriva lui Ponta care, cu toate micile lui păcate este mai puțin malefic decît haita penelistă și uneperistă. A crescut salariul minim la 1050 lei, a crescut pensiile, salariile, a ieftinit medicamentele, a micșorat TVA-ul și poate de aia haita basistă spumegă împotriva lui. Asupra României s-au abătut două roiuri de lăcuste: useliștii și peneliștii. A alege dintre ei este ca si cum ai alege dintre rîie și păduchi. Ce dracu fac ăia care nu vor nici păducgi nici rîie? Pînă nu le ajunge cuțitul la os, nu știu. În Moldova văd că e la fel. Și acolo este același prag electoral nesimțit, dar măcar acolo există și un partid comunist, care pentru mine este unica speranță.