Părerea Greciei: explicațiile lui Euklid Tsakalotos, coordonatorul echipei de negociere din partea Greciei (exclusiv AșF)
Ne-a parvenit la redacție o circulară semnată Euklid Tsakalotos (secretar de stat în Ministerul de Externe de la Atena) și trimisă azi, 30 iunie, către conducerea Partidului Stângii Europene și, probabil, și către membrii Parlamentului European care fac parte din grupul GUE-NGL. O redăm în continuare, în integralitatea sa. Nu pare să fie destinată presei, ci doar informării prietenilor europeni.
Menționăm că pe tot cuprinsul documentului instituțiile troicăi sunt numite, simplu, „instituțiile” („institutions”). Documentul prezintă o variantă destul de diferită față de ceea ce a comunicat Jean-Claude Juncker, pentru că redă tot contextul discuțiilor, pe care le pune într-o anumită perspectivă. Anumite măsuri, prin stupiditatea lor, par să fi fost născocite de aceleași minți „strălucite” care au produs „reforme” și în România tandemului Băsescu-Boc din perioada 2010-2012. De fapt ar fi fost măsuri de sabotaj în toată regula a economiei grecești (scumpirea turismului, taxarea prepay). Din acest document pare să rezulte destul de clar că, prin referendumul din 5 iulie, guvernul grec vrea să forțeze mâna instituțiilor europene pentru a-l accepta, în primul rând, ca partener legitim și credibil de dialog. Înțelegem că negocierile s-au purtat de fapt într-un registru monologal, în care guvernul legitim al Greciei a fost incapabil să-i convingă pe „parteneri” că ar putea avea vreo idee validă. Se pare că „partenerii” nu sunt conștienți de faptul că la Atena s-a schimbat guvernul.
–
Biroul lui Euklid Tsakalotos / secretar de stat MAE grec
Coordonatorul echipei de negociere
Informare 30.06: De ce nu s-a ajuns la un acord între guvernul elen și instituții?
Orice întrerupere a unor negocieri are de regulă mai multe cauze. Acest lucru e cu atât mai valabil în cazul poziției guvernului nostru, care a trebuit să negocieze [în paralel] cu trei instituții diferite, care nu se înțelegeau întotdeauna asupra punctelor principale ale acordului, și cu atât mai puțin asupra chestiunilor strategice mai importante, cum ar fi, de pildă, problema sustenabilității datoriei și necesitatea reconsiderării acestei datorii. Toate părțile implicate au pretins că au dat dovadă de maximă flexibilitate pentru a asigura succesul negocierilor. Din păcate acest lucru nu e adevărat dacă ținem cont de poziția instituțiilor din timpul negocierilor.
1. Țintele fiscale și măsurile fiscale
Ne-am propus în interiorul guvernului să renunțăm la planurile de obținere a surplusurilor bugetare prin acțiuni generatoare de recesiune în anii care vin, pentru că am ținut cont de scăderea veniturilor (-25%) din ultimii 5 ani și de rata uriașă a șomajului cu care ne confruntăm. În aceste condiții ne-am fi putut aștepta ca instituțiile să dea cât de cât dovadă de „flexibilitate” – termenul lor favorit – asupra căilor prin care putem atinge țintele de deficit. Nici vorbă de așa ceva.
– Au insistat ca, în 2016, pachetul fiscal să includă 1% din PIB obținut din colectarea TVA. Ni s-a spus că o creștere la 23% a TVA pentru restaurante / catering va reprezenta „un venit sigur” / „deal maker” – un alt termen favorit. Dar în ultima zi de negociere instituțiile și-au schimbat poziția. Chiar dacă, la un nivel tehnic, cele două părți ajunseseră la un acord privitor la ceea ce s-ar fi putut aștepta ca și creștere de venituri din taxe ca urmare a acestui TVA mărit, ulterior ne-au zis că suma va ieși la socoteală doar dacă includem restaurantele / cateringul și hotelurile. Având în vedere efectul pe care l-ar fi avut asupra turismului o asemenea schimbare, a fost destul de straniu să auzim că instituțiile acuză apoi guvernul Greciei că ar vrea să adopte o măsură care ar lovi direct în competitivitatea economiei.
– Au insistat, de asemenea, ca în 2016 pachetul fiscal să includă 1% din PIB din tăierile de pensii. Noi am propus să reformăm la modul serios condițiile de pensionare, inclusiv renunțarea la diversele aranjamente privind pensionarea timpurie și creșterea efectivă a vârstei de pensionare. Am propus de asemenea realizarea unui studiu actuarial [care să evalueze statistici și riscuri, n.n.] care ar fi condus la noi propuneri [de îmbunătățire a sectorului pensiilor] de îndată ce economia și-ar fi revenit și șomajul ar fi început să scadă. Insistând doar pe 1% din PIB din pensii, pur și simplu se insista pe tăierea pensiilor, nu pe reforma pensiilor.
– Au insistat asupra ideii că nu putem introduce nici un fel de măsuri administrative pentru a acoperi deficitele („to close the fiscal gap”). E adevărat că măsurile administrative, cum ar fi lupta împotriva corupției și cea împotriva evaziunii, au nevoie de timp pentru a da roade. Dar e complet ciudat să nu permiți includerea niciunui fel de venituri de acest gen în pachetul fiscal. Și e cu atât mai ciudat să nu permiți așa ceva, cu cât guvernul nostru a ajuns la putere tocmai pe o platformă anti-corupție și anti-evazionistă.
– Au fost extrem de reticenți în a accepta măsuri al căror cost ar fi fost suportat de elite și de pătura bogată a societății, susținând că așa ceva ne-ar fi împiedicat dezvoltarea ulterioară. Astfel: nu au acceptat impozitul forfetar pe firmele cu peste 500.000 de euro profit, dar ne-au propus ca toate afacerile, mici sau mari, să plătească în avans 100% din taxele pentru anul următor. Din motive cunoscute numai de instituții, o asemenea propunere era socotită ca fiind pro-dezvoltare.
– Au insistat ca diferențierea salariilor („wage decompression”)* din sectorul bugetar – care, privită în sine, nu e ceva rău – trebuie făcută în ambele sensuri. Asta însemna ca salariile celor mai săraci lucrători din sectorul guvernamental să fie tăiate în continuare.
2. Reformele structurale
Instituțiile nu au acceptat nici un moment ca, în spiritul deciziei Eurogrupului din 20 februarie a.c., guvernul grec să poată propune măcar câteva reforme care să aibă la bază o logică diferită. Au insistat în continuare asupra ideii că lista activelor care trebuie privatizate să fie extinsă și că muncitorii trebuie să sufere în continuare tăieri de salarii, prin mărirea contribuțiilor salariale la sănătate și șomaj. Mai mult:
– N-au acceptat nici un moment ca guvernul elen, în cooperare cu Organizația Internațională a Muncii, să poată introduce rapid un sistem de negociere colectivă – ceva ce există în majoritatea economiilor partenerilor noștri. Pentru noi, un asemenea sistem ar putea contribui la nașterea unui nou model productiv în care firmele ar cunoaște succesul mai degrabă prin inovare și cucerirea de noi piețe, decât pe spinarea muncitorilor și a relațiilor precare de muncă. Întârzierea unei astfel de reforme le permite firmelor să poată concedia [cu ușurință] în continuare muncitori plătiți cu, să zicem, 700 de euro, pentru a-i înlocui cu alții plătiți cu 500 de euro. Greu de crezut că o astfel de mentalitate va duce cândva la o economie înfloritoare.
– N-au acceptat nici un moment ca guvernul elen, de data asta în cooperare cu OECD, să poată elabora un set nou de reforme pentru piețele de produse, diferit de ceea ce au făcut guvernele anterioare. Dimpotrivă, ei au insistat asupra faptului că liberalizarea farmaciilor și a brutăriilor a reprezentat o măsură crucială în vederea îmbunătățirii competitivității economiei grecești. Pe de altă parte, noi am susținut că ar fi trebuit să prindem mai întâi peștele cel mare; adică, reforma ar fi trebuit să înceapă cu [spargerea] cartelurilor din alte sectoare, mult mai importante, ale economiei, cu zona achizițiilor publice și cu măsurile anti-corupție. În continuare le-am adus argumente că succesiunea corectă a reformelor pe partea de deschidere a pieței („correct sequencing of supply side reforms”) era crucială pentru succesul lor, și le-am spus că OECD ne-a dat dreptate, pentru că în trecut tocmai anumite greșeli de succesiune au fost parțial responsabile de eșecul politicilor de ajustare structurală din Grecia.
3. Finanțare
Finanțarea oricărui program de asistență era planificată să continue după vechiul model: reformă – achitare rată – plată, cu diverse revizii periodice. Acest aranjament financiar se baza pe achitarea periodică a ratelor FMI, care, de fapt, nu putea fi deloc socotită sigură. Mai mult, nu s-a luat deloc în considerare problema arieratelor, datoriile neachitate față de proprii noștri cetățeni, și nici nu au fost prevăzute fonduri pentru diverse evenimente neprevăzute. Aranjamentul acesta nu ar fi putut asigura nici unui guvern spațiul fiscal necesar pentru a-și putea concentra atenția asupra agendei sale reformiste.
În plus, privitor la problema datoriei, ni s-a oferit o versiune ușor îmbunătățită a promisiunii Eurogrupului din noiembrie 2012 când au zis că vor reconsidera problema datoriei „la vară”. Propunerea noastră de a transfera datoria pe termen scurt de la BCE într-una pe termen lung de tip MES (Mecanismul European de Stabilitate) **, fără să mai fie nevoie să fie dați bani guvernului elen, nu a fost niciodată luată în considerare.
Concluzie
E greu de crezut că propunerile instituțiilor ar fi tras pe linie moartă, odată pentru totdeauna, problema Grexitului. Mai degrabă ar fi amânat-o până la un alt moment în care un nou program, și o nouă datorie, ar fi început să fie negociate. Având în vedere contextul e greu de crezut că cererea din Grecia și-ar fi revenit, consumatorii și-ar fi crescut consumul, cetățenii și-ar fi repatriat banii sau și i-ar fi scos de la saltea, înapoi în băncile grecești, și că investitorii ar fi venit cu investiții. Altfel zis e greu de crezut că economia și-ar fi revenit și că noi am fi fost capabili să ne ținem promisiunile și să avem și surplus bugetar.
Așadar, ce crede guvernul elen despre presupusa „flexibilitate” a instituțiilor? Credem că ar fi o idee bună. Pentru noi referendumul este doar o parte a procesului de negociere, nu ține loc de proces de negociere. Așa că suntem nerăbdători să vedem mai multă „flexibilitate” în zilele care vor veni.
FINAL
–
Note:
* „Wage compression” este o teorie bazată pe studii empirice conform căreia pe măsură ce au nevoie de angajați noi, firmele oferă salarii mai mari angajaților nou-veniți, comparativ cu angajații mai vechi și implicit mai productivi, care rămân la un nivel relativ scăzut de salarizare în raport cu competențele lor. Astfel salariile tind să devină egale la competențe inegale. Este neclar ce vrea Tsakalatos să susțină aici, sau dacă expresia „wage DEcompression” nu cumva e transcrisă incorect. În mod logic, dacă „wage compression” înseamnă comprimarea pe verticală, sau egalizarea în sus a salariilor, „wage decompression” ar trebui să însemne diferențierea lor. E posibil ca guvernul să se fi plâns că din cauza măsurilor de austeritate lucrătorii cei mai productivi au ajuns să fie plătiți foarte prost și sugestia FMI să fi fost aceea de a continua să taie salariile mici pentru a „diferenția” salariile.
** Practic, datoria Greciei să fie preluată de MES – fondul european anti-criză al zonei euro, constituit în 2012. Asta ar fi însemnat ca datoria Greciei să fie plătită de MES pe o perioadă mai lungă de timp, renegociată. De fapt acest MES, oficial, chiar pentru asemenea situații a fost creat. Este un mister de ce grecilor li se refuză dreptul de a-l accesa, măcar parțial (adică măcar pentru o parte a datoriei să beneficieze de sprijinul MES).
Related Posts
Despre compasiune ca o cenzură a gândirii politice →
Ultima noapte de iluzii, prima noapte de război →
Referendumul de la Atena deschide umbrelele la București →
Pingback: Referendumul de la Atena deschide umbrelele la București, de Lucian Sârbu
Pingback: Referendumul de la Atena deschide umbrelele la București | ★ Socialistul.ro