Ipocrizie românească
De câteva săptămâni, tot auzim personaje politice şi din presă cum deplâng soarta refugiaţilor sirieni şi cum ne vorbesc despre datoria umanitară de a-i ajuta. Concret, a-i ajuta însemnă a-i primi în ţările Uniunii Europene, a le acorda în primă fază hrană şi locuinţe, pentru ca apoi să fie deplin integraţi profesional şi în sistemul asigurărilor sociale. Prin urmare, ajutorul presupune un efort substanţial la nivelul bugetului public, pe lângă dificultăţile convieţuirii cotidiene a refugiaţilor cu autohtonii, de la blocarea porturilor şi a gărilor, până la chestiunile de igienă. Pentru generoşii de serviciu însă, cu atât mai generoşi cu cât sunt mai puţin responsabili personal, nimic nu mai contează când vine vorba de valorile absolute ale fiinţei!
Dar iată că elanul vocaţional s-a domolit deîndată ce s-a pus problema adăpostirii a peste 6000 de sirieni, adică din momentul în care umanismul a început să coste. Acum preşedintele Klaus Iohannis declară că asemenea cote sunt inacceptabile, că nu putem fi obligaţi să acceptăm un număr determinat de refugiaţi, probabil în speranţa că, lăsaţi în voia lor, aceştia vor căuta să ajungă toţi în Occident ocolind România. Cu alte cuvinte, începem să reevaluăm, să spunem că nu ne place chiar aşa. Adică e minunat să-i preia alţii, mai bogaţi, să facă ei pe consecvenţii, pentru că noi, mai lipsiţi, nu vrem să ne mai jucăm de-a salvatorii dacă trebuie să şi cheltuim câte ceva.
Rezerva autorităţilor este de înţeles la rigoare. Raportată însă la retorica anterioară denotă o ipocrizie crasă, ca de altfel şi a jurnaliştilor inflamaţi, liberi oricând să găzduiască provizoriu o familie de emigranţi cărora le plâng de milă. Suntem, cum s-ar zice, principiali pe seama altora şi pragmatici pe socoteala noastră.
De fapt, România se eschivează lamentabil de la asumarea unei poziţii coerente. Nu este în stare să practice umanismul universalist până la capăt, dar nu are nici tăria Ungariei de a declara pe faţă ca nu-i doreşte pe refugiaţi. În absenţa unei politici proprii asumate, indiferent care ar fi aceea, încearcă să puncteze la capitolul imagine televizată. În mod simptomatic pentru spiritul public, se valorizează aparenţa bidimensională în detrimentul structurii autentice a profunzimii.
About the Author
Alexandru Mamina Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015, Familii politice și familii culturale, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2017, Războiul revoluționar (de la ridicarea în masă la gherila), București, Ed. Militară 2019, Morfologia protestului cultural. Romantism, avangardă, folk-rock, București, Ed. Academiei 2019. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.
Related Posts
1973-2017 : prăbușirea ideologică a stângii franceze →
Klaus Nero Iohannis, imperator →
Despre clarviziune în geopolitică. Remarci adresate politicienilor și ziariștilor români →
Comentarii recente