Amurgul zeilor
Amurgul zeilor este titlul unui film de Luchino Visconti care descrie sfârşitul vechilor zei ai industriei germane, înlăturaţi, ca în Ragnarök din mitologia nordică, de monştrii nazişti scăpaţi de sub control. Prezintă, aşadar, sfârşitul unei generaţii şi al unei epoci câtuşi de puţin ideale, dar care lasă locul unor forţe cu vocaţia eminentă a distrugerii.
Odată cu moartea lui Corneliu Vadim Tudor pare să se încheie şi în România o anumită perioadă istorică. Nu în sensul că el ar fi fost vreun zeu, nici măcar în acela că zeii ar fi necesarmente buni. Respectivul s-a remarcat prin aroganţă, agresivitate, prin lipsa de măsură şi accesele de furie frizând câteodată insanitatea, însă nu i se poate contesta profilul cultural autentic. Ne referim prin urmare la perioada în care printre politicienii de vârf s-au numărat mai mulţi intelectuali şi oameni de cultură autentici, începând din 1990 şi până către jumătatea anilor 2000. Îi mai amintim pe Marţian Dan, Romulus Vulpescu, Ştefan Cazimir, Sergiu Nicolaescu, Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Nicolae Manolescu, Ştefan Radof, Adrian Păunescu, George Pruteanu, Răzvan Theodorescu – fiecare dintre ei cu plusuri şi minusuri, criticabili desigur, totuşi de certă anvergură ideatică şi creatoare. Cine i-a înlocuit? Personaje de genul Roberta Anastase, Elena Udrea, Cristian Boureanu, Titus Corlăţean şi alţi asemenea tineri, despre care auzeam cu disperare cum se spunea acum două decenii că ar reprezenta şansa unui viitor pozitiv, pasămite nefiind ei contaminaţi moral de comunism. Iată că sunt în schimb infestaţi cu noxele tranziţiei, alternând între puţinătatea mintală a lipsei de carte şi impertinenţa intereselor satisfăcute facil pe căi necinstite.
Politicienii din prima generaţie gândeau corect sau gândeau greşit, dar măcar gândeau şi aveau un discurs consecvent cu ceea ce-şi propuneau, de aici tensiunile ideologice şi confruntările oratorice care inflamau dezbaterile publice postrevoluţionare. Bieţii epigoni actuali învârt vorbele mari fără să le prea înţeleagă, ascunzându-şi eventual micimea şi resentimentele sub frazeologia condamnării comunismului şi naţionalismului. Ce spectacol ne-ar fi oferit Adrian Păunescu, de pildă, ștergând pe jos cu unul ca Andrei Muraru! Numai că nici unul ca Andrei Muraru nu a ridicat glasul câtă vreme în Parlament au fost Adrian Păunescu, George Pruteanu sau Corneliu Vadim Tudor.
Deşi politica românească nu a strălucit prin viziune şi eficienţă, măcar înainte avea mai multă substanţă şi autenticitate, un conţinut etic susceptibil să întreţină interesul şi speranţa publicului. Astăzi însă, mercantilismul noilor îmbogăţiţi înstăpânit în societate nu mai lasă loc de principii sau iluzii. Desemnat eufemistic drept modernizare, esenţa acestuia este distrugerea (a înteprinderilor de stat, a legislaţiei muncii, a educaţiei cu un conţinut naţional), adică tocmai negativitatea ireductibilă expusă artistic de Luchino Visconti în legătură cu alt context.
Cauzele degradării privesc o problematică amplă, de la sistemul de vot şi propaganda prin mass media, până la valorile operante în mentalul colectiv. Nu le tratăm aici, ne rezumăm să remarcăm involuţia şi sfârşitul unei lumi în care mulţi ne-am format şi ne-am angajat. Cum s-ar zice, „De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii… / Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi Irozii”. Dacă vi se pare o exagerare, întrebaţi oamenii din jur cine este autorul versurilor?!
About the Author
Alexandru Mamina Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015, Familii politice și familii culturale, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2017, Războiul revoluționar (de la ridicarea în masă la gherila), București, Ed. Militară 2019, Morfologia protestului cultural. Romantism, avangardă, folk-rock, București, Ed. Academiei 2019. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.
Related Posts
De la gândire la acţiune şi înapoi sau când a spune înseamnă a acţiona şi a acționa înseamnă a spune: exerciţii critice →
Disoluţia valorilor şi pierderea identităţii →
Stânga politică versus stânga culturală →
Comentarii recente