Comentariul abţibild
„Oricât de mare ar fi inteligenţa cărţii lui Brzezinski, în metafora jocului de şah propusă de el era nu-ştiu-ce dintr-un act manqué, în sens freudian, un soi de presentiment al ratării: nu în şah te lupţi cu ruşii, fiindcă şahul este la ei sportul naţional. Sunt foarte bine antrenaţi intelectual pentru a nu face greşelile pe care le scontează adversarul. Cu alte cuvinte, de a nu reacţiona prosteşte la provocările lipsite de substanţă ale recentei strategii din Georgia şi Uzbekistan. A refuza schimbul, a refuza provocarea, a refuza o minoră confruntare locală propusă de adversar – aşa ceva este însuşi alfabetul şahului. Un alfabet de urmat cu atât mai vâtros cu cât jucătorul este încă într-o stare de vremelnică slăbiciune. Sau poate, de ce nu, într-o zi, în manualele de diplomaţie se va etala o «apărare Putin», a cărei formulare teoretică poate suna cam aşa: cum să obţii, în contextul unei scăderi a puterii, răsturnarea alianţelor?”[i]
Aceste rânduri le scria Emmanuel Todd în 2002. De atunci, Vladimir Putin nu numai că a reafirmat Rusia ca mare putere, dar în criza siriană actuală pare să fi devenit arbitrul situaţiei, cu perspectiva extinderii sferei de influenţă ruse în Orient pe termen lung. În jurul Rusiei se precizează o coaliţie ce reuneşte regimul lui Bashar al-Assad, Iranul, Hezbollahul şi China, cu bunăvoinţa tacită inclusiv a guvernului proamerican de la Bagdad, care a permis survolul spaţiului său aerian de către avioanele de război ruse în speranţa distrugerii Statului Islamic. Dacă ne gândim la operaţiunile pe care le desfăşoară acesta din urmă în Peninsula Sinai, nu ar fi exclus să adăugăm şi Egiptul în sistemul politico-militar articulat de preşedintele Vladimir Putin şi ministrul de Externe Serghei Lavrov, recuperând buna tradiţie a naţionalismului laic şi antioccidental din vremea lui Gamal Abdel Nasser. Este vorba despre o coaliţie care concurează Alianţa nord-atlantică în regiune, izolând practic trupele americane din Afghanistan şi plasând Israelul – aliatul Statelor Unite – într-o conjunctură strategico-tactică dificilă, între frontul sirian de peste înălţimile Golan, miliţiile proiraniene din sudul Libanului şi navele ruseşti de la Tartus în Mediterana.
Rusia a ieşit aşadar din izolarea diplomatică a anilor 1990 şi revine puternic în afacerile internaţionale. Cu ce consecinţe, nu discutăm acum. Dorim numai să remarcăm corectitudinea evaluării lui Emmanuel Todd, care de altfel nu este la prima previziune confirmată. Reamintim că în 1976, în lucrarea intitulată La chute finale. Essai sur la décomposition de la sphère soviétique, a anticipat disoluţia Uniunii Sovietice, după cum în L’illusion économique. Essai sur la stagnation des sociétés développées, din 1998, a avertizat în legătură cu disfuncţiile economico-financiare şi politice pe care le observăm actualmente în Uniunea Europeană. Este un model de analiză profesionistă, care nu se întemeiază pe simpatiile şi aprehensiunile personale, ci pe observarea lucidă a raporturilor de forţe şi a dinamicilor structurale, indiferent dacă ajunge la concluzii plăcute sau neplăcute. A refuza ori a distorsiona realitatea pe motivul că este dezagreabilă, înseamnă a face politica struţului.
Tocmai o asemenea manieră de abordare lipseşte presei autohtone, ca de altminteri şi autorităţilor guvernamentale, în a căror aşa-zisă expertiză se amestecă de fapt ignoranţa, platitudinile şi prejudecăţile, debitate însă cu siguranţa mediocrităţii satisfăcute de sine. Un exemplu mai mult decât grăitor ni l-a oferit recent Cristian Tudor Popescu, invitat la postul Digi 24 să comenteze evoluţiile din Siria. La distanţă astrală de futilitatea consideraţiilor geostrategice sau diplomatice în care se mai încurcă totuşi unii specialişti, cunoscutul jurnalist a epuizat rapid şi elementar problema arătând că, spre deosebire de Barack Obama, preocupat de reguli, democraţie şi bun simţ, Vladimir Putin acţionează ca un derbedeu de cartier, care nu are propriu-zis nici un plan de perspectivă, ci doreşte doar să acapareze cât mai mult (nu ne-a mai spus şi din ce!), până când baioneta rusească se va lovi de beton (sic).
Dezolant spectacol al degradării intelectuale din partea unui ziarist capabil de remarci pertinente altădată, şi pe care l-am apreciat atunci cu deosebire! A mai comenta această caricatură umorală de analiză politică ni se pare superfluu. I s-ar putea aplica eticheta sugestivă de „comentariu abţibild”, după un text al lui Cristian Tudor Popescu însuşi, intitulat România abţibild, adică un comentariu bidimensional, la suprafaţa lucrurilor, lipsit de profunzimea evaluării competente, redus în fond la vorbe goale şi stereotipuri. O remarcăm totuşi în calitatea sa de simptom negativ, România dovedind slăbiciuni funciare nu numai sub aspect politico-economic, dar şi în privinţa capacităţii de înţelegere a mijloacelor sale de informare.
[i] Emmanuel Todd, Sfârşitul imperiului. Eseu despre descompunerea sistemului american, Bucureşti, Editura Albatros, 2003, p. 185.
About the Author
Alexandru Mamina Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015, Familii politice și familii culturale, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2017, Războiul revoluționar (de la ridicarea în masă la gherila), București, Ed. Militară 2019, Morfologia protestului cultural. Romantism, avangardă, folk-rock, București, Ed. Academiei 2019. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.
Related Posts
1973-2017 : prăbușirea ideologică a stângii franceze →
Periferia ca istorie inversă a centrului →
Despre clarviziune în geopolitică. Remarci adresate politicienilor și ziariștilor români →
Pertinent articol.
Corect argumentate despre ambele elemente vizate.
Din pacate, cu toleranta democratica actuala vom fi fost deja cu capul in tarana cand vom realiza ca cei ghidati preponderent de instincte primare si-au impus punctul de vedere.
Pentru ca #voturi #bani #interese de grup #imagine,
fara legatura cu vreun plan de viitor cu natia
Nu degeaba „tara te vrea prost”.
Cum de suntem asa toleranti cu nonvaloarea care vrea sa conduca?
De mirare că l-ați apreciat pe CTP. Tipul e un mercenar prost al intereselor marelui capital. El însuși e un exploatator.