Când avem dreptul să impunem riscuri altora? (Cu un exemplu din nuclear)
În ultimii ani au luat o deosebită amploare preocupările filosofice și etice pentru problema impunerii de riscuri. Faptul ar putea stârni mirare. De ce ar fi semnificativ și important filosofic și etic domeniul riscurilor?
1/ Răspunsul e simplu: impunerea de riscuri constituie o afectare a libertății umane. Când cineva îmi impune anumite riscuri, mă obligă să mă confrunt cu dilema: sau
a/accept riscurile, și trăiesc sub amenințarea materializării lor, deci a pierderilor aferente acesteia (ceea ce constituie un cost apreciabil), sau
b/iau măsuri preventive, dar atunci plătesc un cost suplimentar, nedorit, impus mie de alții.
În ambele cazuri, libertatea îmi este afectată. Sunt constrâns, fie să trăiesc cu frică, fie să plătesc pentru a scăpa de ea.
2/Rezultă că nimeni n-ar trebui să impună riscuri altora. Din păcate, aproape orice activitate desfășurăm, ea implică anumite riscuri pentru alții (chiar și inactivitatea sau pasivitatea pot, în anumite condiții, impune riscuri altora). Și dacă merg agale prin parc, pot genera riscuri (de ex., dacă mă împiedic și cad cu toată greutatea peste un copil foarte mic, ce poate suferi leziuni grave). Și dacă mor, pot (prin aceasta) impune riscuri altora (de ex., dacă am un copil foarte mic, care are nevoie presantă de mine, moartea mea creează riscuri semnificative pentru el). Practic nu putem co-exista, și mai ales interacționa, fără a genera riscuri pentru alții.
3/De aici, apare impresia superficială că, riscurile fiind fatalmente prezente, nu are sens să ne batem capul cu ele. Impresia e greșită. Nu are sens să ne ocupăm de orice risc, sau de absolut toate riscurile (ceea ce nici nu putem face, de fapt), dar are sens să ne ocupăm de anumite riscuri: riscurile mari și riscurile lesne evitabile.
4/ Dacă oricum impunem permanent riscuri altora, mai este loc pentru norme morale în această privință? Evident,da. Chiar dacă nu putem evita de a impune riscuri altora, avem datoria de a nu impune altora riscuri inacceptabile (dacă, desigur, putem evita acest lucru, căci nu putem avea datoria de a face lucruri imposibile). Se ridică însă acum problema extrem de spinoasă a definirii acceptabilității: când este un risc acceptabil și când inacceptabil?
5/ De regulă, se consideră că un risc este inacceptabil când materializarea sa este probabilă (și deci efectele sale negative sunt probabile) – aici e vorba de o probabilitate statistică inacceptabil de mare – sau când pierderile (pagubele) produse de materializarea sa sunt mult prea mari (aici e vorba de pierderi inacceptabil de mari). De asemenea, se consideră că logica lucrurilor este următoarea: când creăm riscuri inacceptabile, trebuie să intervenim pentru a le elimina.
6/ Voi argumenta însă împotriva acestei descrieri simplificate a impunerii de riscuri, și voi propune un criteriu moral de determinare a obligației noastre de a evita impunerea de riscuri.
7/Marea dificultate filosofică și etică este stabilirea unui criteriu de acceptabilitate a riscurilor. Diversitatea de interese și valori, de priorități, incertitudinile existente fac ca o determinare simplă și consensuală a acceptabilității să fie implauzibilă. Ce este de făcut?
8/ Plec de la exemplul energiei nucleare, exemplu ce stârnește nenumărate dezbateri. Avem datoria de a evita impunerea de riscuri ce derivă din folosirea energiei nucleare? Evident că da. Dar în timp ce unele riscuri pot fi evitate (prin tehnologii și forme de organizare adecvate), atât limitele cunoașterii noastre cât și limitele economice (o investiție care să reducă spre zero riscurile ar fi prohibitiv de scumpă) sau tehnologice conduc la existența unor riscuri reziduale ce nu pot fi prevenite. Altfel spus, putem asigura un anumit grad de securitate la instalațiile nucleare, dar nu o securitate perfectă (rămân anumite riscuri legate de ele).
9/O abordare utilitaristă va cere ca aceste riscuri să fie acceptate dacă ele sunt depășite de beneficii sociale echitabile (cf., de ex., Sven Ove Hansson Ethical Criteria for Risk Acceptance, în Erkenntnis, 59, 2003, pp. 291-309).
10/Nu voi face aici critica acestui criteriu. Voi menționa doar că, dat fiind faptul că orice impunere de riscuri este o limitare a libertății, este preferabil moral ca ea să fie totdeauna evitată. Însă, cum s-a menționat deja, acest lucru nu este posibil. Și atunci, când anume trebuie evitată impunerea de riscuri? Ce criteriu trebuie să folosim?
11/ Propunerea mea este criteriul: avem datoria de a evita impunerea de riscuri asupra altora ori de câte ori costurile de oportunitate ale evitării sunt acceptabile. În contextul exemplului cu energia nucleară, criteriul ne-ar spune că, dacă putem achita costurile evitării folosirii energiei nucleare, avem datoria de a o evita. Concret, dacă putem înlocui energia nucleară cu alte forme de energie (care, se presupune, nu au riscuri reziduale la fel de mari), avem datoria morală de a o face.
12/Acest criteriu are similitudini clare cu alte criterii morale (de ex., binecunoscutul criteriu „dacă putem salva viața unei persoane în pericol fără a plăti costuri de oportunitate exagerat e mari, avem datoria de a o face”).
13/Ceea ce e interesant la aceste criterii este că ele nu definesc datoria morală în mod universal, ci relativ la posibilitățile subiectului: datoria morală apare pentru că subiectul o poate respecta, nu pentru că se impune in abstracto. Relativ la cazul nuclear, nu stabilim întâi că avem datoria de evita energia nucleară, și deci să căutăm mijloacele de a o face, ci datoria apare atunci și numai atunci când avem posibilitatea de a o respecta.
14/ Evident, dificultatea de evaluare nu a dispărut, ci doar s-a mutat (de la evaluarea acceptabilității riscurilor la aceea a evaluării acceptabilității costurilor de oportunitate a evitării lor). Susțin însă că aceste costuri sunt mai ușor de evaluat. De ex., autoritățile sunt tot timpul chemate să evalueze costurile de oportunitate acceptabile (atunci când stabilesc nivele de impozitare, taxare, amendare etc.): când nu sunt iresponsabile, ele evaluează aceste nevoi funcție și de cât pot plăti oamenii (costurile de oportunitate ale achitării obligațiilor financiare respective). Banditul hoinar a devenit bandit staționar când a decis să perceapă taxe care sunt acceptabile pentru cei taxați…
15/Dar, se poate obiecta, dacă facem abstracție de beneficiile obținute prin asumarea de riscuri, deci evităm utilitarismul, s-ar putea să ieșim în pierdere: evităm riscurile nucleare, dar pierdem mai mult (eventual înfruntăm riscuri mai mari) prin folosirea altor forme de energie. (cf. disputa recentă dintre adepții folosirii energiei nucleare pentru reducerea încălzirii globale – Nuclear power paves the only viable path forward on climate change, by James Hansen, Kerry Emanuel, Ken Caldeira and Tom Wigley, The Guardian, 3 December 2015, şi adversarii lor).
Nu cred că argumentul rezistă. Dacă evitarea energiei nucleare duce la agravarea încălzirii globale, atunci acest efect este printre costurile de oportunitate ale evitării energiei nucleare, deci va fi luat în calcul și va modela decizia finală. Evident, în acest caz energia nucleară nu va mai fi evitată, ci dimpotrivă.
16/ Morala fabulei, referitor la nuclear, ar fi deci: dacă toate costurile de oportunitate ale evitării energiei nucleare sunt acceptabile, atunci avem datoria de a evita folosirea energiei nucleare.
Rămâne desigur de stabilit dacă sunt sau nu sunt. Energiile regenerabile vor trebui preferate sau nu după cum aceste costuri vor fi acceptabile sau nu.
Related Posts
De ce am înfiinţat ARCU →
Carnea etică →
Comentarii recente