Puncte de vedere

Published on iunie 13th, 2016 | by Claude Karnoouh

40

Tăcerea e de aur

Dintru început uimirea mea, că în afară de două sau trei scurte comentarii pe Facebook, stânga românească (sau cei care pretind că-i aparţin) face să răsune o tăcere asurzitoare în privinţa grevelor şi manifestaţiilor sindicale care agită Franţa şi Belgia. Tăcere cu atât mai surprinzătoare cu cât în timpul manifestaţiilor Indignaţilor, Occupy, Podemos, respectiv în timpul marilor manifestaţii din Grecia dinaintea alegerii trădătorului Tsipras, stânga românească, aceea care gravitează în jurul CriticAtac sau a diverse grupuri mici de intelectuali de la Cluj, fusese foarte entuziastă şi le aducea la cunoştinţă cu frumoase vocalize. Astăzi este o mare tăcere. Desigur, mi se va obiecta că oamenii erau ocupaţi de pregătirea alegerilor locale, dar pentru ce această agitaţie scripturistică de vreme ce stânga nu prezintă nici un candidat (cu excepţia Partidului Socialist cu care această stângă de faţadă nu vrea cu precădere să aibă de a face), şi când ea consideră PNL, PSD, ALDE, PUNR, UDMR, USB drept acelaşi produs în ambalaje diferite, un pic mai la dreapta, un pic mai spre centru, dar oricum niciodată la stânga? Trebuie aşadar să examinăm această tăcere atunci când, în momentul în care scriu aceste rânduri, grevele franceze continuă (iar aceasta în pofida ţinerii campionatului european de fotbal) adesea cu acţiuni foarte violente datorate inflexibilităţii poziţiei guvernamentale ce refuză orice negociere, adică retragerea legii numită El-Khomri după numele ministrului care şi-a asumat responsabilitatea prezentării ei în Parlament: legea care implică cea mai gravă atingere a dreptului muncii după instaurarea Republicii a patra în 1946 şi a cincea în 1958.

În România, după decembrie 1989, după instaurarea democraţiei de masă de consum şi de credite, guvernele succesive au procedat la mai multe reduceri ale drepturilor lucrătorilor în conformitate cu rapoartele Camerei de comerţ şi industrie româno-americane şi cu exigenţele marilor companii internaţionale (Dacia-Renault, Veolia, EDF-GDF, Enel, Apanova, Bechtel etc.). Dacă ultima transformare a dreptului muncii a suscitat critici din partea stângii moraliste, aceasta a fost incapabilă să mobilizeze chiar şi o minoritate de lucrători, muncitori, mici salariaţi, mici funcţionari pentru a i se opune. Desigur, de atunci s-au iscat câteva manifestaţii ale unor categorii, desigur, au izbucnit mici crize politice, ianuarie 2012 şi primăvara 2015, soldându-se cu schimbarea personalului politic de la un partid la altul, PSD, PNL, PDL, USL etc., toate de acord asupra esenţialului politicii de austeritate bruxelleză sau americană, fiecare răsfrângând la Bucureşti deciziile FMI, ale Bruxellesului şi ale Washingtonului, fiecare consultându-l şi ascultându-l pe proconsul, ambasadorul Statelor Unite. Ca dovadă, acelaşi personaj este la conducerea Băncii Naţionale româneşti de 25 de ani, un fel de reprezentant local al Bilderberg şi al Trilateralei.

Evenimentele care agită profund Franţa au un interes şi un impact ce depăşesc cu mult frontierele naţionale; de fapt ele privesc întreaga UE prin aceea că manifestă cea mai violentă opoziţie faţă de ordinele venite de la Bruxelles, cum a amintit-o inefabilul alcoolic Junker: legea El-Khomri nu este decât un prim pas în transformarea dreptului muncii francez pentru flexibilizarea generală a pieţei muncii. Traducere mai aspră: acum statul nu vă va mai proteja în cazul negocierilor cu patronii, pe de o parte, iar pe de alta, un anumit număr de ore suplimentare vor putea fi cerute de către angajatori fără plată suplimentară dacă piaţa o cere. Vedem aşadar, cum un guvern socialist ales pe baza unui program vizând să reducă şomajul, să-i apere pe lucrători în faţa finanţei şi, în cele din urmă, promiţând menţinerea protecţiei sociale, a devenit tocmai instrumentul sindicatului patronal pentru a suprima garanţiile la angajare şi pentru manipularea pieţei muncii potrivit exclusiv intereselor capitalului. Chiar un sociolog reformist precum Alain Touraine spunea pe France Culture la 4 iunie 2016:

„Când am văzut prima versiune a proiectului de lege, am avut impresia că tot ceea ce s-a făcut şi câştigat timp de 50 de ani a fost pierdut. Vorbim despre răsturnarea normelor, totul are aerul unor detalii tehnice dar nu sunt detalii tehnice, sunt secole de greve, de lupte. A da oamenilor sentimentul că se va şterge totul pentru a fi competitivi prin raportare la cutare sau cutare ţară este insultător”. Insultător mi se pare prea slab, condamnabil ar fi mai just!

Confruntate cu ofensiva din ce în ce mai violentă a capitalismului neoliberal, sindicatele n-au putut să obţină o adevărată dezbatere în contradictoriu cu un guvern care se postează pe poziţii neoliberale dintre cele mai dure şi care nu face deloc concesii, deoarece ele sunt impuse de Bruxelles. Constatăm că se pregăteşte ceva care seamănă tot mai mult cu o luptă de clasă, fără să se poată avansa cu siguranţă dacă mişcarea nu va sfârşi ca un foc de paie, fără urmări, cuprinsă de descurajare, sau dacă, potrivit unei vechi cutume reformiste, sindicatele vor face pe pompierii, vor trăda mânia şi lupta populară sfârşind prin a negocia pentru trei franci şi patru centime beneficiu salarial, care vor fi repede recuperaţi prin jocul inflaţiei şi al impozitelor.

Totuşi, una dintre mizele acestui excepţional conflict socio-economic francez depăşeşte cu mult frontierele ţării. Dat fiind că această lege este, aşa cum au proclamat fără reţinere Junker şi Moscovici, un ordin imperativ şi deci nenegociabil al Comisiei de la Bruxelles, pe scurt antidemocratic, urmează că lupta franceză este totodată indicatorul unui deficit de democraţie atingând un nivel după cât se pare insuportabil, şi un exemplu pentru toate ţările UE în care protecţia salariaţilor se găseşte ameninţată. Manifestaţiile franceze depăşesc, mi se pare, simplul cadru al legii franceze asupra codului muncii. Şi nu este vorba în judecata mea de vreun orgoliu naţional. În fapt această lege a fost trecută graţie utilizării unui articol din Constituţie, 49.3, care stipulează că nu trebuie să fie folosit decât în cazul unor probleme atingând securitatea naţională. Or, pretextând legal starea de urgenţă decretată după atentatele din noiembrie de la Stade de France, de la Bataclan şi din faţa teraselor cafenelelor din arondismentul al XI-lea, guvernul francez, sub impulsul preşedintelui Republicii, a recurs la acest artificiu juridic pentru a face să fie adoptată în forţă această lege, în dispreţul tuturor procedurilor obişnuite de negociere. Suntem aşadar în prezenţa unui act ce nu e departe de o înşelătorie a preşedintelui în raport cu programul electoral care i-a asigurat alegerea.

Totuşi, în afara manifestaţiilor obişnuite din Grecia, a celor din Spania tot mai frecvente şi violente şi a ultimelor ştiri ale solidarităţii italiene [1], se constată o adevărată absenţă a reacţiilor critice în alte părţi, şi în particular în ţările ex-comuniste unde instrumentarul industrial a fost în mare parte lichidat şi vândut la licitaţie şi unde în anii 1990-2010 s-a iscat o emigraţie masivă către Occident, înaintea tsunamiului venit în prezent din Africa şi Orientul Mijlociu. În fondul ei, această luptă franceză reprezintă o luptă esenţială pentru justiţia socială batjocorită în permanenţă de politica economică de austeritate a Bruxellesului, prin politicieni locali aflaţi la ordin. Este o luptă nu numai pentru respectarea Constituţiei franceze, cum a remarcat pe bună dreptate Jacques Sapir într-un articol de pe site-ul său on-line [2], ci şi pentru inversarea orientării generale a politicii economice europene. Fiindcă, dacă în cele din urmă, sub efectele presiunii populare, a tineretului studios şi sindicatelor, guvernul se găseşte constrâns să renunţe la proiectul său, atunci această victorie exemplară va fi europeană. Atunci toate celelalte popoare în luptă contra austerităţii şi a măsurilor antisociale pe care ea le implică vor afla nu numai o justificare, dar chiar mai mult, o legitimare, de vreme ce legalitatea impusă lucrătorilor este arbitrară.

Se repune de asemenea întrebarea iniţială. De ce, fără câteva rare şi foarte scurte excepţii pe Facebook, stânga românească sau micile grupuri care se reclamă de la ea şi care sunt esenţialmente grupuri culturale manifestă o tăcere atât de zgomotoasă? Răspunsul meu va fi dur, ba chiar foarte dur. De frică. De frică de a fi reperat de serviciile culturale occidentale şi a-şi vedea astfel refuzată care o bursă, care o invitaţie la un târg de carte, care o conferinţă într-o oarecare casă de poezie, care o reşedinţă de vară ca traducător, scriitor sau artist (şi da, unde sunt artiştii noştri revoluţionari care gesticulează ca paiaţele cu ocazia Gay Pride sau care etalează câteva desene umoristice, câteva ruine sau rahaturi de câine ca opere de artă contestatar-„radicală” a ordinii existente?). Această atitudine mi-o aminteşte în mod curios pe cea pe care am întâlnit-o nu demult la Cluj în timpul războiului din Kossovo, după ce oficiali americani au declarat că Serbia ar fi trebuit readusă în evul mediu şi după ce aviaţia NATO a început să bombardeze, pe lână uzine, ţinte profund simbolice, cu binecuvântarea doamnei Albright, precum cele mai vechi biserici şi mănăstriri ortodoxe din Kossovo şi din Serbia. Împreună cu trei colegi cercetători şi universitari de la Cluj am decis să publicăm o lucrare colectivă denunţând aceste crime împotriva culturii. Am cerut deci unor tineri şi mai puţin tineri colegi, care se pretindeau mai mult sau mai puţin de stânga şi opozanţi ai politicii ucigaşe a NATO, care afirmau în particular că refuză dictatele NATO, de a ni se alătura şi de a scrie fiecare un scurt eseu cu scopul de a arăta dedesubturile geostrategice ale acestui război neoimperialist, care se prezenta ca o apărare a drepturilor omului batjocorite de Serbia. În plus, acestor eseuri trebuia să le fie alăturate traduceri ale articolelor lui Noam Chomski, Peter Hanke şi Régis Debray. Astfel, mare ne-a fost surpriza atunci când toţi au refuzat să ni se alăture. În cele din urmă, nu ne-am putut publica propriile texte, căci lovitura de graţie ne-a fost dată de directorul de atunci al Editurii Dacia, Radu Mareş, ce a oprit scurt proiectul pentru care aveam deja semnat un contract. Ce ordine primise el? Aceasta va rămâne în liniştea mormântului său. Dar ceea ce justificase refuzul colegilor noştri se poate rezuma astfel: toţi aveau o frică teribilă de nu mai primi burse ori o invitaţie la stagii de formare, la universităţile de vară din Europa occidentală, unii chiar se temeau că nu vor mai fi invitaţi la seratele mondene ale centrelor culturale francez, belgian, la British Council, la ambasada Statelor Unite… În schimb, atunci când era vorba de a deplânge în bistrouri nefericirea sărmanilor sârbi, erau primii care să joace jalea. Adevărate slugi ticăloase…

Atunci, cazul prezent la fel de exemplar ca acela al războiului din Kossovo, reeditează o situaţie similară de abandonare din laşitate a responsabilităţilor politice istorice pe care orice mişcare de stânga ar trebui să şi le asume din solidaritate internaţională. Cum putem atunci să ne gândim o singură clipă să reconstruim o mişcare de stânga în România, când un minim de solidaritate cu două evenimente atât de puternice precum contestarea noului cod al muncii impus de Bruxelles şi a unei semilovituri de stat constituţionale nu sunt nici înţelese, nici ajutate pe plan local? Aici trebuie să aducem un omagiu muncitorilor din Belgia (flamanzi şi valoni) care de o lună se coordonează cu vecinii lor francezi. Stânga românească în diversele sale ipostaze să nu se uimească deloc dacă, în afara mondenităţilor în stilul stângii caviar à la française, este dispreţuită de câţiva dintre principalii actori europeni ai luptei împotriva dictatelor neoliberale ale Bruxellesului, şi nici că refondatorii comunişti şi Partidul de Stânga al lui Mélenchon în Franţa, nici Rifondazzione în Italia, nici comuniştii şi troţkiştii greci sau Podemos în Spania nu o iau în serios. Ceea ce am citit în România în cursul ultimei luni, sunt glume bune şi excelente jocuri de cuvinte despre grotescul alegerilor locale româneşti. Nimic care să poată mobiliza poporul şi să conducă la un optimism chiar foarte temperat.

[1] https://comunismeouvrier.wordpress.com/2016/06/04/milan-manifestation- en-solidarite- avec-les- greves-contre-la- loi-el- khomri
[2] Jacques Sapir, https://russeurope.hypothese.org/5005

Tags: , ,


About the Author

Născut în martie 1940 la Paris, specialist în antropologie culturală și politică, filozof marxist de inspirație heideggeriană. Începând cu 1973 a întreprins mai multe anchete de etnografie și antropologie în zona Maramureșului. În România a predat la Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Națională de Artă din București și la Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București. Cel mai recent volum publicat este Pentru o genealogie a globalizării (Alexandria Publishing House, 2016).



40 Responses to Tăcerea e de aur

  1. Lucian Sârbu says:

    Istoria se repetă pe sine, și câteodată pare o continuă repetiție. Pentru că, din păcate, filmul acesta a mai rulat sub ochii noștri și în anii ’70-’80, cu alte nume pe generic și în alt context. Post-factum filmul de care vorbesc a căpătat denumirea de „rezistența prin cultură”. Aceasta a fost sintagma auto-persuasivă sub care, după 1989, s-au ascuns toți cei care au stat atunci cu fundul în două luntri: și în regimul comunist, dar și în permanenta cârcoteală împotriva regimului. Nu au făcut niciodată nimic periculos pentru regim sau pentru ei înșiși, dar nici nu au aderat fără bombăneli la regim, așa cum au făcut-o alții. Cum astăzi „rezistenții” sunt persoane de elită, s-ar putea spune că atitudinea lor duplicitară a fost validată istoric, dovedindu-se profitabilă.

    Dezamăgirea majoră e că-n perioada 2012-2015 a existat o fereastră de oportunitate unică în istoria stângii românești de după 1990, în care actualul PSR (fostul PAS) putea fi deviat cu ușurință spre o poziție ceva mai consistentă pentru scena politică din România. Întâlniri și discuții între conducerea PSR/PAS și diversele grupuscule de stânga au existat permanent. Din păcate intelectualitatea stângistă a ratat ocazia, tratând în general cu dispreț și suficiență invitația la dialog primită dinspre PSR/PAS. Marele reproș a fost acela că PAS e prea „comunist” și stângiștii noștri au o frică maladivă de a nu fi socotiți „comuniști”, pentru că și-ar pierde imediat poziția socială, care e bine înfiptă în realitatea socială anti-comunistă. Ca să înțeleagă toată lumea cum e cu „comunismul” PSR/PAS: dacă la București ar fi venit 30 de non-comuniști, organizația ar fi devenit a lor. La fel și la Cluj. Numai că stângiștii noștri nu au venit niciodată, preferând să stea pe bară, la cârcoteală. Acum această oportunitate nu mai există. Ea s-a închis, nu are rost să intru în detalii. Acum este infinit mai greu să faci un partid socialist „pur și dur”, să-i faci structuri, decât să fi pornit pe o structură deja existentă, făcând câteva compromisuri în schimbul unor pași înainte. S-a ratat o oportunitate uriașă de a căpăta experiență politică, de a vedea din interior cum funcționează mecanismele politice. Ceea ce se vede la televizor e doar vârful aisbergului, important e să vezi și să înțelegi ce e dedesubt. Pe listele PAS/PSR de la europarlamentare au fost doar câțiva tineri intelectuali de stânga. Ei sunt cam singurii care au acumulat ceva și, de altfel, au și intrat rapid în siajul PSD. De aceea nu există nici un fel de speranță pentru ca în viitorul apropiat un partid de stânga veritabil și relevant să apară la stânga PSD. N-ai cu cine: cei care trăncănesc nu au experiență politică și habar n-au ce înseamnă organizarea unui partid de la București până în cătunurile din Apuseni, iar cei care au experiență politică nu sunt pe placul celor care trăncănesc.

  2. LUcian Sârbu mi se pare foarte bine spus… cei de la stânga de operetà, adica si ei de anticomunism de posturà, sunt un element din sistem general al anti-comunismului de Stat.. Ei stiu bine de unde vine banutu, ei de fapt au un rol de justificare a putere anticomunist… cel mai bun exemplu este conferinta seminat de marxism la NEC, adinca la centru unde se fabricà elità anticomunistà, elita care e direct sau indirect angajatà de diverses servici US, germani, francezi, inglezi, de diverse ONG care sunt deloc NG, dar foarte guvernementale…
    Experienta pe care o descrieti demonstreazà incà o datà, cât de perifericà e România, care de la fanarioti incolo se supunà la sultanul cel mai puternic al momentului… (in afàrà de câteva exceptii, Ilegalisti din periodà intebelicà, sau preoti grec-catolici din perioda comunistà). E de ajuns de citit jurnalul lui Sebastian (un mediocru scriitor) dar un memorialist al epocii foarte interesant, chiar esential pentru a intelege cum inteligentia e supusà Zeitgeist-ului… deci No Future…. numai bisnit…

  3. Pingback: Claude Karnoouh: ”Tăcerea e de aur!”

  4. gheorghitazbaganu says:

    Lucian Sârbu, Claude Karnoouh
    Din nefericire la noi stânga este deconectată de mișcarea sindicală. Apoi, acoperirea mediatică a luptelor sindicale din Franța și Belgia a fost minimă. Ce fel de stângă avem noi? Cine apără proprietatea publică și drepturile clasei muncitoare? Stânga politică se rezumă la PSR, și la cîteva grupuri de genul Partidul Neosocialist sau Partidul Comuniștilor. Există o stîngă culturală de la care aveam mai multe așteptări dar cu care nu suntem în stare să colaborăm. Poate că Claude Karnoouh a pus degetul pe rană: le e rușine (frică?) să se afișeze cu comuniștii. Momentul Syriza a fost unul de excepție: stînga românească aștepta să vină Mesia, să ne învețe și pe noi ce să facem. Fără a fi așa de rău să îl consider pe Tsipras un trădător, vedem că Mesia a fost învins de Antihrist. Iar Mesia din Spania (Podemos) nu vrea nici el să se afișeze cu comuniștii…Pentru ”tinerii frumoși și deștepți” Mesia din Sectorul 1 era de genul feminin: Clotilde.
    Ce să facem? Facem ce putem, cu mijloacele de care dispunem. Suntem învinși doar dacă ne dăm bătuți. Eu sunt mai optimist ca Lucian, de vreo 25 de ani….

    • N-am nicio nàdejde din partea aceasta srânga culturalà care e mai mult de posturà decât de actiune… Ea stie bine cà o alianta chiar tactica cu comunisti ii va tàia banuti de la ONG-uri, de la fondatii, chiar de la guvern;; SE preface cà luptaa pentru binele poporului, dar isi pastreze o nisa aceptatà de sistem, chiar encurajatà de sistem cà sà dea iluzia de pluralism democratic…
      Trebuie sà ne aducem amânte de manifestatie pentru Patapievici , când directia de CA Ernu in frunte a manifestat cu papilonul… totul era spus acolo…
      Diferenta mare de Franta este cà anumiti intelectruali de Frunte cum Sapir sau Lordon si Badiou si Rancière nu esità sà fàcà alianta cu comunisti, cu sindicalisti… aveti o dovada aici de postura golà a stângii culturalà romaneascà, care il pretuieste pe Badiou (eu nu prea in afàrà de filozofie), care il pretuieste pe Rancière, chiar si pe Debord dar care nu face nimic il afarà de slujbe universitare de recitirea textelor pe care le stim pe de rost….
      Postura… sau operetà…

      • Stefan says:

        Ce comunisti, tataie? Ce au facut auto proclamatii comunisti romani ca sa fie bagati in seama de restul grupurilor de stanga, in afara de umflat in vorbe radicale goale? Nu-i greu sa vorbesti aiurea si sa te dai mare radical periculos.

      • Lucian Sârbu says:

        Nu cred că grupurile alea sunt cele mai în măsură să dea lecții.

        Până când să se dea legea cu 3 membri fondatori comuniștii ținuseră viu un partid care putea fi colonizat din interior și racordat la stânga reală din Europa. Numai că nu s-a vrut asta. Hai să lăsăm vrăjeala asta ieftină cu relevanța. E vorba pur și simplu de lașitate, dublată de comoditate (e mișto să ocupăm o nișă intelectuală de care nu se ocupă nimeni, câtă vreme riscurile asociate sunt 0). De altfel despre teama bolnăvicioasă a intelectualilor „publici și pudici” de a nu fi asociați cu „comuniștii” am scris încă din 2013 aici: http://www.psr.org.ro/diverse/intelectualii-de-stanga-publici-si-pudici.html Acum nu pot spune decât că sentimentul de jenă față de tot ce înseamnă „stânga” românească mi s-a acutizat și îmi pare rău că mi-am pierdut vremea sperând că se poate construi ceva.

  5. Stefan…grupurile de stânga e numai un nume, e nominalist..Sunt de stânga, si eu sunt o vladicà ortodoxa… Tot e postura intr-o nisa reservat de exploitator cà sà dea bunà constiinta de liberalism… dar când e chiar vorba de o luaare de pozitie cât de cât verbale despre un loc undee criminalitatea de Stat evident, dar e periculos pentru bursele si invitatii si calatorie atunci mare tàcere… ati auzit la CA sau la Cluj o luare de pozitie despre politica isareliana fata de Palestinieni, fata de crime, de copi ars, impuscati de sniper, destre taierea de apa in plin Ramadan… nu si despre aceast subject e o mare tàcere….
    Asa zisà stânga romaneascà e lasitate dupà lasitate…

    • Stefan says:

      Hopa, acuma ca au scris despre grevele din Franta va repliati pe Palestina, ca stanga romaneasca nu scrie despre Palestina!

      Aceasta rea-credinta de tip iar n-ai basca se explica mai degraba prin excluderea dvs. din orice mediu social populat de oameni cu bun simt. Cam din orice mediu social, in general.

      Iata de ce nu va citeste nimeni, nu va baga nimeni in seama si nici nu va va baga vreodata, pentru ca ce scrieti nu are legatura nici cu grevele din Franta, nici cu bursele si calatoriile, nici cu Palestina, ci numai cu interesele dvs. de moment. Daca v-ar baga cineva in seama ati scrie cu totul si cu totul altfel, v-ati da pe langa laudatori si nu v-ar mai ajunge cuvintele sa-i ridicati in slavi pe cei care v-ar aprecia. Nu e cazul.

      Multumim de lamuririle despre stanga romaneasca. Sint egale cu zero.

      • gheorghitazbaganu says:

        MInţi. Multă lume îl citeşte pe Claude Karnoouh. Iar tu ai ceva personal cu el. Sau eşti iubitor de capitalism? Tu cu cine ţii? cu exploatatul sau cu exploatatorul?

  6. Stefan says:

    Lucian Sarbu, ce risc v-ati asumat, impreuna cu ceilalti doi sau trei `comunisti`, in afara de riscul totalei irelevante politice?

    • Lucian Sârbu says:

      Niciunul. Dormi liniștit.

    • Lucian Sârbu says:

      Și eu nici măcar nu sunt comunist. Asta nu înseamnă că nu am vrut să mă afișez și să mă implic politic alături de un grup în mod evident discriminat politic.

  7. Claude Karnoouh says:

    ȘTEFAN, remarcile așă de stupide, care arate o frică adâncă, și dvs vă trebuie o bursă, deci remarcile dat de cineva care nu e capabil să dea un nume de familia merità un răspuns care se cuvine cu nivelul și stilu lui: hai sictir.

  8. geomarz says:

    Urmaresc de la inceput evenimentele din Franta a propos de codul muncii. Spre surprinderea mea, in Romania, nici o reactie, desi, este evident, noul cod pune botnita pentru o jumatate de secol, pe putin, tuturor salariatilor!
    Nici 14 iunie, Paris, nu a avut rasunet!
    Sint o persoana singura, cu vederi de stinga si atita tot.

    • Claude Karnoouh says:

      Asta am vrut să subliniez, ce ați remarcat, numai că l-am făcut dintr-un punct de vedere intern. Știu ce fac așă ziși stangiști de a lungul anilor, cu trei excepții. Cum zice Lucian Sârbu, vociferează la ce îi se dă voia,și știu ce e linia roșie de ne călcat.

  9. Stefan says:

    Dle Gh. Zbaganu,

    Va invit sa nu imi atribuiti motive personale, nu ma cunoasteti si nici nu aveti cum: chiar nu ma cunoasteti, nu ne-am intalnit niciodata. Il urmaresc insa de cativa ani pe CK si parerea mea e formata.

    Sunt anticapitalist, multumesc pentru intrebare, dar, ca majoritatea anticapitalistilor pe care ii cunosc in Romania, il dispretuiesc pe Karnoouhsi il vad ca pe un nefericit caz de oportunism politic si monden. E posibil sa fi fost candva un antropolog interesant, un profesor bun, dar aceasta nu o pot sti, sunt prea tanar si nici nu ma pricep (desi am dat de o judecata foarte severa,plina de dispret, a lui H. Stahl despre el pe care voi avea generozitatea sa nu o transcriu aici). Acum se vede doar frustrarea agresiva si ca isi schima opiniile de la o luna la alta in functie de cu cine e prieten.

    Va doresc articole mult mai bune pe site.
    cu bine,
    Stefan

    • Vad cine esti acuma micutu Stefan Guga… un mic arivist produs de la CEU, universitatea Soros… si ocupând o nisa autorizatà de patron.. Dacà esti un anticapitalist atunci eu sunt Maica Terezà…
      1° jugecarile tale despre mine sunt apa de ploia… ar trebuie sà te cultuvezi cât de cât si in antropologie si in filozofie si sà scrie altceva decât ceva conoscut inainte sà arunci niste judecari ne argumentate (monden, non-anti-capitalist, etc…)
      2° Judecarile despre mine frostite de Stahl au fost fàcute chiar inainte de publicatia Inventare poporului natiune în românà, sunt bazate pe un resentiment de un sociolog de teren bun si de un teoriticien foarte slab ceea ce i-am spus in fata (pentru cà sunt cel care cu Henri Mendras am reeditat Nerej, un village d’une region archaique, la CNRS in 1971.. Teoria juridica a rudienie pe care a dezvoltat-o nu valoreazeà douà parale pentru societàtile arhaice..
      Stahl era plin de resentimentul fata de mine. DE ce ? Esti adevàrat prea tàner cà sà stii asa ceva. Nici n-ai vrut sà stie de la mine ce era (stiu cà Stahl e noul zeu vostru dàcà n-aveti alteceva de valoare), deci, de ce? Pentru cà am refuzat din 1973 sà lucrez cu dumnealui, preferând mult mai mult Mihai Pop un elev a lui Jakobson, mai familiar cu abordarea antropologicà … Si Stahl era foarte jalos de Pop pentru cà avea o mare suprafat internationalà când Stahl era leagat numai de Chirot…. Pop si el extrem de bun pe teren chiar dàcà structuralismul lui mi-s-a parut destul de repede slab redus la un formalism semanticament gol..
      4° Plus provincialismul crunte a lui Stahl se vede prin judecare pe care mi-l aplicà când scrie :” Lévi-Strauss, ce aia Lévi-Strauss” As zice Stahl ce aia Stahl?
      5° Plus si racismul cvazi antisemit care se ghiceste la Stahl când scrie in ultima parte despre mine zicând cà n-as fi un francez adevàrat… (am dat asta de citit lui Shafir, care a ramas uimit si si-a schimbat niste parere despre Stahl…)
      Guga nu numai cà esti un om mediocru din punct de vedere moral pentru cà n-ai incercat ca orice cercetator corect fiind viu sà mà intreb si pe mine de ce Stahl zicea asta despre mine, Rosta a fàcut astfel pentru cà era las, dar alti ziceau altceva cà cartea mea despre România era una din cele mai bune!!!! Cine are dreptate!!!!), esti si imoral pentru cà merge ca o sluga la NEC sà fàcà un seminar de marxism de opereta, intr-un loc unde se fabrica cei mai reactionari tineri români, fiind folosit ca alibi de o democratie reactionarà de douà parale, si in plus cu gasca ta miserabilà vrei sà te prezinti cà un model de anticapitalist, când te agit sà cercesti bursele aceptându toate compromisurile politice….
      Adevarat cum zice Zgabanu esti un ideolog al cultura politica care stie nu mai sa eructe impotriva ce ti-se dà voie… criticà fàrà pericol permisà de patron… si tipi cà si tine Critic Atac a devenit Critic TAC…
      Dar ai un viitor, cel de toate lichele care se prefac de stânga( chiar cu cele care se prefac liberale)… lingusitor de fund celor care iti dau ceva ciubucuri cà sà le spui cà is oameni buni..
      Si repet tacerea ta si a prietenilor tai e o realitate evidentà care demonstreazà slugarnicia voastrà (Adevarrul intentiei e practica domnule, dixit Hegel).. (Citesti La Pensée libre_ lapenseelibre.org si vei vedea ce inseamnà a gândi liber… dar cu cost… bineinteles)
      Inca o data hai sictir… asta va fi ultimul cuvânt meu cu tine.. nu imi mai pierd timpul cu mici smecheri dâmboviteani care se pretinde de stânga… sunt destul tineri de talent cu colona si demnitate cu care pot sà vorbesc, chiar si sà scriu….

    • gheorghitazbaganu says:

      Domnule Ștefan
      Știți dv – sau poate că nu știți – că în România au fost 15 încercări de a înscrie un partid comunist și au fost toate respinde?. Dacă știți, atunci vă asigur că solidaritatea stîngii a fost cu noi a fost inexistentă. Dacă nu știți, se confirmă tăcerea asurzitoare în jurul celui mai mare scandal moral (după mine) din România: interzicerea comuniștilor și tăcerea celor care – în mod obiectiv – ar trebui să fie aliații noștri. De ce nu are susținere stînga în România? Fiindcă este o stîngă lașă. Deabia după ce ar exista în România un partid comunist (să mă scutească Luci cu caricatura aceea de la Curtea de Argeș, i-am explicat de ce, dar se face că nu înțelege) ar avea dreptul la existență și anticomuniștii. Or, de 25 de ani ei tot dau lovituri cuiva care nu se poate apăra. Iar dacă sunteți anticapitalist, putem colabora. Adr4ea mea de e-mail este gheorghitazbaganu@yahoo.com
      În altă ordine de idei, oricîte resentimente ați avea dv față de Claude – treaba dv – epitetul de oportunist i se potrivește exact ca nuca în perete. Henri Stahl a murit în 1991. Indiferent ce a spus atunci nu are nici o relevanță pentru 2016.

      • Lucian Sârbu says:

        Păi de ce e caricatură? Pentru că e caricatură Gh. Ungureanu, ca individ? Păi Ungureanu nu e veșnic. Partidul lui e înregistrat, se numește „Partidul Comuniștilor”, are ca semn electoral secera și ciocanul, a participat deja în alegeri (la Iași), acum caută candidați pentru parlamentare… Un comunist adevărat n-ar trebui să se împiedice de persoana vremelnică a liderului în susținerea măreței idei. De altfel o serie întreagă de actuali și foști lideri locali ai PSR au început deja să se afișeze cu noul partid al comuniștilor, dovadă că au o atitudine pragmatică.

      • Lucian Sârbu says:

        „Caricatura” e pe cai mari, s-a aliat cu Ignatencu și a anunțat o Alianță a Comuniștilor pentru parlamentare. Caricatură, caricatură, da’-l duce capul. Și să vezi câți va lua și din PSR. Ce poate fi mai sublim și încântător?

      • Lucian Sârbu says:

        Gheorghiță Z., te anunț cu respect că a apărut legal și partidul lui Crețu. Se numește pe pohta inimii tale, „Partidul Comunist Român”. Am impresia că are atașată și particula „Secolul XXI” (sau 21), încă nu am toate amănuntele, cert ce că a luat aprobarea. Deci iată, ne civilizăm și noi: avem nu doar o formațiune comunistă, ci două. Dacă îi vine și lui Rotaru hotărâre favorabilă de la CEDO, vor fi chiar trei partide comuniste. Extaz. Nu înțeleg de ce te plângi.

        Pasul următor ar trebui să fie acela prin care partidele comuniștilor să înceapă să ceară în justiție depolitizarea școlilor, care în acest moment găzduiesc bien-merçi expoziții și manifestații anticomuniste.

        Într-un partid comunist n-o să mă înscriu niciodată, pentru că nu sunt comunist, dar la partea cu depolitizarea sunt dispus să vă ajut, credincios fiind în continuare idealului meu de dreptate pentru oprimați.

  10. geomarz says:

    Stefan,
    Indiferent de parerea domniei tale despre CK, este adevarat ca nu exista luari de pozitie , fata de codul muncii extrem de retrograd propus de bruxel!

  11. Anca Yastremskyi says:

    Excelent articol. Am trăit profund, în mai multe momente ale istoriei recente, frustrarea că suntem pur și simplu lipsiți de reflexe și de vlagă. Nici nu se pune problema de solidaritate internațională – asta ar presupune o gândire și o simțire rafinate. Dar nici măcar din calcul nu ne iese vreo reacție. Că dacă am vedea și dincolo de vârful nasului, am înțelege că mizeria odată ce câștigă teren, are repercusiuni și asupra noastră.

    Domnule Karnoouh, dacă e adevărat ce se spune într-un comentariu cam neșlefuit că sunteți exclus din orice mediu social, vă felicit: asta denotă o incapacitate de ajustare cameleonică la mediul social – o calitate rară și pe care o prețuiesc.

  12. Stefan says:

    Dar de unde si pana unde sa fiu Stefan Guga?!! V-am mai spus, dispretul fata de dvs e la fel de raspandit ca apa minerala, nu e marca unei persoane anume. Si fragmentul despre Stahl de care vorbeam e sharuit pe facebook, ce sa-i facem.

    Faptul ca nu sunt antropolog si nu am avut burse – a trebuit sa muncesc din facultate – arata cat e de gresita abordarea aceasta.

    Mai racoriti-va ura, ca nu face bine pe canicula, si incercati sa intelegeti ca nu aveti pe cine ataca personal de data aceasta, pentru ca nu stiti nimic despre mine.

    Daca as avea o cat de mica banuiala ca cineva ar mai citi acest site, v-as cere sa va cereti scuze fata de persoana atacata pe nedrept, dar sunt convins ca, data fiind lipsa de trafic de pe aici, totul va ramane intre noi si domnul Lucian Sarbu! 🙂

    • Anca Yastremskyi says:

      Prima regulă a onoarei v-ar obliga să vă recomandați cu numele întreg când aduceți o critică cuiva.
      Ca să nu mai vorbim că în loc de o dezbatere cu argumente atacați steril persoane. Nu găsesc nicio substanță în ce spuneți.

  13. Stefan Guga says:

    Citesc pe sfert siderat, pe trei sferturi amuzat intreaga aceasta discutie. Voiam doar sa confirm ca persoana care comenteaza cu numele de Stefan nu sunt eu pentru simplul motiv ca eu nu as fi prins nici mort pierzandu-mi timpul si energia cu chestii de genul asta. Asa ca, domnule Karnoouh si restul, nu-l luati asa tare, ca omul chiar nu are atata vina cat ii atribuiti. Chiar daca din cate imi pot da seama sunt de acord cu tizul meu, nu ii inteleg dorinta de a-si pierde vremea cu asemenea specimene a caror existenta se hraneste din halucinatie, ipocrizie si irelevanta. Altfel, daca aveti sa-mi spuneti mie ceva personal, adresa mea de e-mail e usor de gasit. Distractie placuta in continuare, va urez. Sanatate!

    • As fi vrut sà mà scuze de confuzie, dar nu de judecat de miralanie la textul dvs in cartea unde faceti referinte la interview jegoasà a lui Stahl despre mine.. Dar cum spuneti cà sunteti de acord cu acest Stefan, mà scuteti de a va face scuzi pentru confuzia de Stefan.. Deci dàcà nu e Guga acest e fratele sau… aceas Maria cu o alta palarie…

  14. geomarz says:

    Domule Stefan,
    Va inselati in ceea ce priveste traficul.
    In afara de Lucian Sarbu mai sint si altii.
    In ceea ce ma priveste, nu inteleg incrincenarea nici uneia dintre parti!

    • Lucian Sârbu says:

      Asigur pe toată lumea că traficul e foarte bun pentru un blog colectiv de nișă. Nu trebuie să-și facă nimeni griji pentru noi. AsF nu va avea niciodată traficul înregistrat de CanCan.ro, pentru că nu se poate, n-are cum. Dar putem fi mulțumiți că avem în fiecare lună trafic dinspre diverse ministere, de la cancelaria primului ministru, ASE, Universitatea București, diverse bănci etc.

  15. geomarz says:

    Domule Claude,
    Cel mai bine ne-am intelege daca ati scrie in franceza!

    • Claude Karnoouh says:

      Fac tot ce pot că să scriu inteligibil pe românește, multi sunt care nu știu franceza, și în afară de tarile anglo-saxone nu scriu în ingleza.

  16. Ionica Andrei says:

    Buna seara. Domnule Claude Karnoouh doresc sa vorbesc cu dumneavoastra. Cum va pot gasi ? Imi puteti raspunde la adresa aceasta de mail: vvhiteshadow @ gmail.com

    • Domnule mailul dvs nu merge.. putem atunci sà vorbim pe facebook….

      • Ionica Andrei says:

        bun, va voi scrie acolo, ar trebui sa apara in meniul de chat

      • Ionica Andrei says:

        eliminati spatiile libere, iar la inceput sunt 2 de v nu un w.

        Eu cred ca deja am obtinut maximul posibil cu acest gen de mesaje trimise pe internet. Poate fac si ei o pauza de gandire ….. pt a schimba strategia. Cam asta as dori eu sa fac, Dar as avea nevoie de un ghid 😉

  17. geomarz says:

    Eu stiu franceza dar o scriu prost. As intelege mai bine asa.

  18. Pablo says:

    Felicitări pentru articol! Pentru toate textele, și pentru cel viitoare, pe care le sperăm cât mai multe. Toate cele bune!

    PS Quant à la gauche académique, qui a touché pleinement l’universel concret dont s’entichent les néocons, ne pas oublier les parole du Poète: „tiennent tout de la déclaration des Droits de l’Homme.”

Back to Top ↑