Umorul involuntar al rusofobilor
Găsim în mass media din România propagandişti de serviciu, dispuşi ca în schimbul unor sume sau avantaje să execute fără scrupule comenzile plătitorilor, după cum găsim şi „suflete inocente” cam deficitare la capitolul spirit critic, acaparate în schimb de propriile complexe cu aer maniacal. În ambele cazuri elementul comun este fixaţia rusofobă, tendinţa obsesivă de a descoperi oriunde şi oricând ameninţarea Rusiei şi manevrele neîndoielnic viclene ale lui Vladimir Putin, care a ajuns să bântuie minţile uşoare ale atlantiştilor puri şi duri mai ceva ca stafia pornită de la Trier prin Europa.
Aşa se întâmplă de pildă zilele acestea, când nişte închipuiţi autoproclamaţi analişti sugerează că în tentativa de lovitură de stat din Turcia a fost implicată Rusia, că numai Rusia ar fi avut ceva de câştigat, deoarece, se ştie, Rusia doreşte în permanenţă instabilitate şi de aceea caută să bage zâzanie prin statele vecine. Aici deja nu mai vorbim însă nici despre rea voinţă, nici despre judecată stupidă, ci despre o mostră de umor involuntar pe care ne-o oferă în absurditatea sa caraghioasă rusofobia!
Dacă puciul ar fi avut loc, să zicem, anul trecut în noiembrie, după ce turcii au doborât un bombardier rusesc în Siria, ipoteza respectivă ni s-ar fi părut plauzibilă. Dar de ce să-şi dorească Vladimir Putin înlăturarea lui Tayyip Recep Erdoğan acum, după ce preşedintele turc şi-a cerut scuze în legătură cu incidentul din Siria, mai ales că pare dispus, pentru a reface bunele relaţii, să permită pentru prima dată folosirea de către aviaţia rusă a bazei de la Incirlik?! O asemenea împrejurare pare de natură să irite mai degrabă Statele Unite ale Americii decât Rusia. Tocmai din această cauză s-a grăbit ambasadorul american la Ankara, John R. Bass, să dezmintă zvonurile care circulau pe acolo, dar despre care „analiştii” noştri ori nu au habar, ori nu vor să ştie, cum că de fapt puciul ar fi fost agreat nu la Moscova ci la Washington. Dacă acţiunea a fost pusă la cale de Rusia, cum se face că Tayyip Recep Erdoğan se grăbeşte să se întâlnească, în august probabil, nici mai mult nici mai puţin decât cu presupusul său duşman Vladimir Putin? Vrea oare doar să-i bată obrazul? Mai amintim că piloţii turci care au doborât bombardierul rusesc în Siria tocmai ce au fost arestaţi pe motivul participării la tentativa de lovitură de stat. În varianta unei eventuale intruziuni a Rusiei s-ar fi grăbit autorităţile turce să anunţe imediat chiar acest lucru generator de satisfacţie la Moscova; nu este mai curând un semn al dorinţei de a veni în întâmpinarea Rusiei? Mai clar afirmat, nu există deocamdată nici un element susceptibil să certifice o stare tensionată între Ankara şi Moscova, din contra, ceea ce nu se poate spune în cazul relaţiei dintre Turcia şi statele occidentale.
Desigur că aceste aspecte nu-i vor scoate din maniile lor pe rusofobii noştri refuzaţi de idee, cum spunea cineva, de la care ne aşteptăm în continuare să substituie realităţii clişeele şi inepţiile propagandistice consacrate. Sperăm doar să nu scadă cumva nivelul savuros de absurd atins actualmente, măcar să ne amuzăm!
About the Author
Alexandru Mamina Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015, Familii politice și familii culturale, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2017, Războiul revoluționar (de la ridicarea în masă la gherila), București, Ed. Militară 2019, Morfologia protestului cultural. Romantism, avangardă, folk-rock, București, Ed. Academiei 2019. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.
Related Posts
Periferia ca istorie inversă a centrului →
Despre clarviziune în geopolitică. Remarci adresate politicienilor și ziariștilor români →
Despre libertatea presei pe înţelesul inepţilor →
One Response to Umorul involuntar al rusofobilor